Casare cu trimitere. Obiecţii la raportul lichidatorului judiciar

Decizie 1100 din 03.12.2007


Casare cu trimitere. Obiecţii la raportul lichidatorului judiciar

Formularea obiecţiilor la raportul întocmit de către lichidatorul judiciar faţă de care instanţa nu s-a pronunţat, echivalează cu necercetarea fondului sub acest aspect şi neverificarea apărărilor, ceea ce duce la casarea cu trimitere a cauzei spre o nouă judecată.

Curtea de Apel Iaşi, decizia comercială nr. 1100 din 3 decembrie 2007

Curtea de Apel Iaşi prin decizia nr. 1100/2007 a admis recursul declarat de A.V.A.S. Bucureşti împotriva încheierii civile nr. 45/F/04.09.2007 pronunţată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic, pe care o casează.

A trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Tribunalul Vaslui.

S-a reţinut că, analizând motivele de recurs şi conţinutul înscrisurilor depuse în dosarul de fond ataşat, instanţa de recurs constată că recursul este fondat.

În motivarea acestei soluţii, instanţa de recurs a reţinut că recurentul-creditor A.V.A.S. Bucureşti a formulat în dosarul de fond, înainte de dezbateri, la data de 25.07.2007, obiecţiuni la raportul nr. 1 din data de 10.07.2007 întocmit de S.C. „A.” SPRL lichidator judiciar al debitoarei S.C. „U. GROUP” S.R.L. Bîrlad, cerere faţă de care instanţa nu s-a pronunţat prin încheierea recurată, ignorând astfel o cerere formulată de una din părţile din proces, respectiv recurenta, şi care reprezintă de facto et de iure o judecare a procesului fără a intra în cercetarea fondului, situaţie ce atrage casarea încheierii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.