Contestaţie la executare. Condiţii de admisibilitate. Art. 461 C.pr.pen. Căi de atac

Decizie 58 din 27.01.2009


Contestaţie la executare. Condiţii de admisibilitate. Art. 461 C.pr.pen. Căi de atac

Curtea de Apel Iaşi, decizia penală nr. 58 din 27 ianuarie 2009

Prin sentinţa penală nr. 637 din 28 octombrie 2008 Tribunalul Iaşi, în baza art. 460 alin. 4 C.pr.pen. a respins contestaţia la executare formulată de condamnatul S.D. împotriva executării sentinţei penale nr. 204/28 mai 1998 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 717/24 februarie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia Penală, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în esenţă următoarea situaţie de fapt:

Prin cererea formulată la data de 20.06.2008 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 26.06.2008 contestatorul S.D. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa să se recunoască oficial că nu a îndeplinit funcţia de administrator la S.C. „F.I.” S.R.L. Bacău astfel cum s-a reţinut prin toate hotărârile pronunţate în cauză.

Printr-un memoriu depus la data de 15.09.2008, contestatorul a completat motivele invocate iniţial, în sensul solicitării anulării pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 C.pen., aplicate pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C.pen., cu referire la interzicerea drepturilor părinteşti şi a dreptului de a alege, măsuri excesive în opinia contestatorului şi care nu se justificau raportat la natura infracţiunii pentru care a fost condamnat.

În susţinerea celor afirmate, petentul a depus la dosar cópii ale hotărârilor penale prin care a fost condamnat, precum şi cele prin care hotărârea a rămas definitivă, copia rechizitoriului din data de 04.06.1997 dat în dosarul 526/P/1997 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, adrese de la Camera de Comerţ şi Industrie Bacău, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din data de 20.09.2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, precum şi copia unei decizii a Curţii Europene a Drepturilor Omului din data de 01.07.2008 în cauza Calmanovici împotriva României.

Pentru soluţionarea cauzei cu care a fost investită, instanţa a dispus ataşarea la dosar a unei cópii a sentinţei penale prin care a fost condamnat contestatorul, precum şi a deciziilor prin care această hotărâre a rămas definitivă, cu întocmirea unui referat de către biroul de executări penale din cadrul Tribunalului Iaşi.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a reţinut că prin sentinţa penală nr. 204/28.05.1998 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală nr.717/24.02.2000 a Î.C.C.J. Secţia penală, i s-a aplicat inculpatului S.D. pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 4, 5 C.pen.

Prin sentinţa penală nr. 497/22.06.2004 a Tribunalului Iaşi a fost admisă contestaţia la executare formulată de condamnatul S.D. şi a fost redusă pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr.204/28.05.1998 a Tribunalului Iaşi, de la 10 ani închisoare, la 6 ani închisoare. Conform biletului de liberare nr. 47937/2004, inculpatul a fost încarcerat la data de 25.04.2000 şi liberat condiţionat la data de 22.12.2004.

Procedura contestaţiei la executare, aşa cum este ea reglementată prin dispoziţiile art. 461 C.pr.pen. urmăreşte soluţionarea acelor situaţii care privesc executarea hotărârii, s-au ivit pe parcursul executării şi care nu au putut fi avute în vedere de instanţa de fond şi cele de control judiciar. Petentul tinde prin prezenta să obţină o reapreciere a modului cum au fost administrate şi apreciate probele în dosarul în care s-a pronunţat hotărârea de condamnare. Or, nu poate fi admisă transformarea procedurii speciale a contestaţiei la executare într-o nouă cale de atac pentru a înfrânge autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri definitive.

Mai mult, cazurile în care poate fi legal admisă o astfel de cerere sunt expres şi limitativ prevăzute prin dispoziţiile art. 461 C.pr.pen. În speţă, motivele invocate de petent vizează fondul cauzei, situaţia de fapt reţinută de instanţe, motiv care nu se pliază pe nici unul dintre cazurile în care contestaţia poate fi legal admisă.

Deşi petentul a invocat în drept dispoziţiile art. 461 lit. d C.pr.pen., instanţa a constatat că, pentru ca un ,,incident” să poată constitui caz de contestaţie la executare, se cer îndeplinite două condiţii: incidentul să se ivească în cursul executării pedepsei, aspect care nu se regăseşte în cauză, deci să fie în discuţie o împrejurare ce nu putea fi avută în vedere la pronunţarea hotărârii de condamnare, deoarece altfel neaplicarea sa de către instanţă este o eroare de judecată care nu poate fi înlăturată decât printr-o cale extraordinară de atac, iar în al doilea rând, incidentul să se refere la executarea hotărârii, fără să atragă schimbări în dispozitivul hotărârii definitive de condamnare, să respecte autoritatea de lucru judecat. Nici aceasta a doua condiţie nu este îndeplinită, aspectul vizând calitatea inculpatului de administrator la S.C. „F.I.” S.R.L. Bacău neavând legătură cu executarea hotărârii.

Relativ la interzicerea de către instanţa de fond a drepturilor părinteşti şi a drepturilor electorale ca şi pedeapsă accesorie, s-a constatat că nu este admis pe calea contestaţiei la executare să se revină asupra unor dispoziţii care au autoritate de lucru judecat.

Faţă de aceste motive, tribunalul, în temeiul dispoziţiilor art. 460 alin.4 raportat la art. 461 C.pr.pen. a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de petentul condamnat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen condamnatul S.D., invocând nelegalitatea hotărârii.

Motivându-şi recursul, contestatorul a susţinut că în mod greşit procurorul anchetator i-a reţinut calitatea de administrator al S.C. „F.I.” S.R.L. Bacău , în dosarul întocmit în cauză.

A mai precizat contestatorul că nu a avut niciodată această calitate care, în fapt, a aparţinut numitului M.M. – participant direct la infracţiunea comisă de inculpatul A.S.

Condamnatul a mai arătat că în mod greşit i-a fost aplicată şi pedeapsa complementară fără a-i fi precizată durata în timp şi că în mod nejustificat şi nelegal i s-a suprimat o cale de atac, respectiv cea a apelului, raportat la prezenta contestaţie promovată.

Curtea, verificând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, a constatat că sentinţa pronunţată este legală şi temeinică.

Prin sentinţa penală nr. 204 din 28 mai 1998, Tribunalul Iaşi a condamnat, printre alţii, şi pe contestatorul S.D. la pedeapsa principală de 10 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. 4 – 5 C.pen.

Totodată i s-a aplicat şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 C.pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C.pen.

Apelul declarat de inculpatul S.D. a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 316 din 27 octombrie 1998 a Curţii de Apel Iaşi, iar recursul promovat a fost respins, tot ca nefondat prin decizia penală nr. 717 din 24 februarie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală.

Prin sentinţa penală nr. 497 din 22 iunie 2004, definitivă prin neapelare, a fost admisă contestaţia la executare formulată de condamnatul S.D. şi, în baza art. 461 lit. d C.pr.pen., i-a fost redus cuantumul pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 204/28 mai 1998 a Tribunalului Iaşi, de la 10 ani închisoare, la 6 ani închisoare.

Pe cale de consecinţă, contestatorului nu i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, pe o anumită durată.

Contestatorul a uzat de toate căile ordinare de atac prevăzute de lege, ocazie cu care ar fi putut invoca nelegalitatea aplicării pedepsei accesorii ori situaţia de fapt greşit reţinută de procuror în rechizitoriu ori de instanţa de fond.

Cum hotărârea contestată de condamnatul S.D. a intrat în puterea lucrului judecat din momentul pronunţării deciziei penale nr. 717 din 24 februarie 2000 de către Curtea Supremă de Justiţie – Secţia penală, în mod corect prima instanţă a reţinut că prezenta contestaţie la executare promovată este nefondată.

Executarea hotărârilor penale reprezintă a treia fază a procesului penal, iar contestaţia la executare, reglementată în dispoziţiile art. 461 C.pr.pen., are menirea de a soluţiona incidentele ivite în cursul executării ori situaţii speciale apărute şi care nu au putut fi avute în vedere de instanţa de fond şi de instanţele de control judiciar pe parcursul soluţionării procesului penal.

Pe calea contestaţiei la executare nu poate fi schimbată calitatea părţilor şi nici nu pot fi înlăturate anumite pedepse aplicate, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat.

În mod corect prima instanţă a arătat în motivarea sentinţei recurate că un „incident” poate constitui motiv de promovare a contestaţiei la executare, dacă s-a ivit în cursul executării pedepsei şi dacă acel incident se referă la executarea hotărârii.

Or, contestatorul S.D. a fost liberat condiţionat la data de 22 decembrie 2004, aşa încât nu se mai află în executarea pedepsei.

A mai invocat contestatorul împrejurarea că în mod nelegal i-a fost înlăturată calea de atac a apelului.

Potrivit dispoziţiilor art. 385 ind. 1 alin. 1 lit. f C.pr.pen., pot fi atacate cu recurs, printre altele, sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale.

Cum contestaţia la executare se încadrează în această categorie de hotărâri, în mod legal Tribunalul Iaşi a menţionat în minuta întocmită că sentinţa poate fi atacată doar cu recurs.

Fiind verificată legalitatea şi temeinicia sentinţei, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b C.pr.pen. a fost respins ca nefondat recursul promovat de contestatorul S.D.