Constrângere morală. Modalitate de săvârşire a infracţiunii

Inculpat trimis in judecata pentru savirsirea unei infractiuni in forma continuata-solutie de achitare dispusa pentru o parte din actele materiale si de condamnare pentru celelalte acte

Excluderea unor acte materiale nu determina scindarea unitatii infractionale si nici schimbarea incadrarii juridice ci constituie o dezlegare corecta si completa a situatiei faptice cu care a fost investita instanta  conform art. 317 Cod procedura penala.

Curtea de Apel Iasi, Decizia penala nr.149 din 23 septembrie 2010

Prin rechizitoriul întocmit de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Iaşi, în sarcina inculpaţilor s-a reţinut comiterea a 8 acte materiale de trafic de persoane, pentru faptele reclamate de patru dintre cele 8 părţi vătămate fiind pronunţată de către prima instanţă soluţia de achitare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. „a” Cod procedură penală combinat cu art. 10 lit. „a” Cod procedură penală, soluţie criticată ca nelegală prin apelul promovat de procuror.

În ce priveşte procedeul folosit de prima instanţă de a pronunţa o soluţie de achitare pentru cele patru acte materiale nedovedite, respectiv o soluţie de condamnare pentru celelalte patru acte materiale de traficare a căror existenţă şi vinovăţie a inculpaţilor în comiterea lor au fost probate cu certitudine în cauză – modalitate considerată nelegală de către parchet-, Curtea  a constatat următoarele:

Scopul judecăţii în primă instanţă este soluţionarea în concordanţă cu legea şi adevărul, a acţiunilor penale şi civile exercitate în faţa sa. În realizarea acestui scop prima instanţă are obligaţia de a constata, în baza cercetării pe care o efectuează şi a concluziilor puse de procuror şi de părţi, dacă acţiunea penală şi acţiunea civilă deduse în faţa sa sunt sau nu întemeiate şi în raport de convingerea pe care şi-o face, să dea soluţiile corespunzătoare celor două acţiuni.

Prin urmare, rezolvarea cauzei începe prin adoptarea unei soluţii în ce priveşte latura penală, iar, instanţa are posibilitatea să pronunţe una din următoarele trei soluţii: condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal (art. 345 Cod procedură penală).

Condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată cumulativ că:

- fapta există; constituie infracţiune, a fost săvârşită de inculpat.

În speţă, inculpaţii  au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în forma continuată, reţinându-se, prin actul de sesizare a instanţei, că au săvârşit la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, 8 acte materiale ce realizează fiecare, în parte conţinutul infracţiunii prev. de art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea nr. 678/2001.

Aceste acte materiale ce intră în conţinutul infracţiunii continuate sunt ele însele fapte penale, astfel că este necesar a fi verificate de către instanţă sub aspectul îndeplinirii celor trei condiţii: să existe, să constituie infracţiuni, să fie săvârşite de inculpat.

În urma cercetării judecătoreşti efectuate prima instanţă a constatat că în cauză nu a fost probată existenţa faptelor reclamate de părţile vătămate O. M., T. M., S. E.şi M. E. şi pe cale de consecinţă, a pronunţat o soluţie de achitare, rezolvând astfel fondul cauzei cu respectarea dispoziţiilor art. 317 Cod procedură penală ce prevăd obligaţia instanţei de a se pronunţa asupra faptelor arătate în actul de sesizare a instanţei.

Referirea doar în considerentele hotărârii, în contextul motivării la actele materiale constatate ca nefiind dovedite nu constituie o rezolvare a fondului cauzei câtă vreme dispozitivul hotărârii cuprinde o soluţie de condamnare pentru comiterea infracţiunii continuate cu care instanţa a fost investită.

Ori, prima instanţă a dat o dezlegare corectă şi completă situaţiei faptice cu care a fost investită prin pronunţarea unei soluţii de condamnare şi a uneia de achitare, cea din urmă pentru parte din situaţia de fapt cu care a fost investită şi asupra căreia este obligată să se pronunţe prin dispozitivul hotărârii.

Nu se poate susţine că în acest mod se produce o scindare a unităţii infracţionale prev. de art. 41 alin. 2 Cod penal întrucât nefiind probată existenţa acelor acţiuni componente, ele nu fac parte din conţinutul infracţiunii continuate reţinute în actul de sesizare.

Nici soluţia schimbării încadrării juridice în concursul de infracţiuni nu este corectă întrucât o asemenea schimbare intervine atunci când se constată existenţa în cauză şi săvârşirea de către inculpaţi a unor acţiuni, în baza unor rezoluţii distincte şi nu a unei rezoluţii unice, astfel cum impun dispoziţiile art. 41 alin. 2 Cod penal.

Ori, cum, în speţă, nu s-a probat existenţa actelor materiale nu se justifică a se dispune o schimbare de încadrare juridică.

În raport cu cele expuse anterior, Curtea a constatat că prima instanţă a procedat corect, dispunând soluţia de achitare pentru cele patru acte materiale de traficare a căror existenţă nu a fost dovedită în cauză.

Domenii speta

Spete similare