Act administrativ cu caracter normativ – H.G. 735/2010 p recalcularea pensiilor specifice potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, ale pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Cerere anulare parţială, motivat pe împrejurarea că actul administrativ adaugă la lege. Admisibilitate
Este admisibilă acţiunea promovată de pensionarii militari, privind anularea prevăzută de art. 2 alin. 3, 4 şi 6, art. 6 alin. 2 şi art. 10 alin. 2 şi alin. 4 al art. 6 din H.G. nr. 735/2010, având în vedere că acestea adaugă la dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 119/2010, trecând în sarcina pensionarilor militari demersurile privind obţinerea „documentelor doveditoare” necesare procesului de recalculare, deşi legea prevede expres doar că recalcularea este în sarcina „instituţiilor în evidenţa cărora se află persoanele beneficiare.”
Curtea de Apel Iaşi, sentinţa nr. 15 din 17 ianuarie 2011
Tribunalul Argeș
constatare nulitate act juridic
Judecătoria Târgu Bujor
Plângere contravenţională
Curtea de Apel Iași
Dreptul funcţiei publice. Mutarea temporară a funcționarului public. Condiții
Tribunalul Călărași
Anulare act administrativ
Curtea de Apel Oradea
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Anulare certificat de încadrare în grad de handicap