Clauzele contractului colectiv de muncă se aplică şi salariaţilor instituţiilor publice, atâta cât timp nu există alte dispoziţii legale care să stabilească dreptul solicitat de reclamantă
Conform art. 50 din C.C.M unic la nivel naţional pe anii 2007- 2010 salariaţii care se pensionează pentru limită de vârstă primesc o îndemnizaţie egală cu cel puţin 2 salarii de bază avute în luna pensionării.
Clauzele contractului colectiv de muncă se aplică şi salariaţilor instituţiilor publice, atâta cât timp nu există alte dispoziţii legale care să stabilească dreptul solicitat de către reclamantă, pârâta neputând să invoce O.U.G. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţie a unor categorii de personal si stabilirea salariilor acestora, în refuzul aplicării unei dispoziţii din CCM unic la nivel naţional pe anii 2007- 2010, cu atât mai mult cu cât O.U.G 1/2010 nu reglementează dreptul reclamantei la îndemnizaţia solicitată.
Decizia nr. 82 din 21 ianuarie 2011
Tribunalul Bistrița Năsăud
Între data primirii convocării şi data realizării efective a cercetării prealabile trebuie să treacă un termen rezonabil în care se presupune că salariatul cercetat are posibilitatea de a-şi pregăti apărarea. Numai astfel se concretizează voinţa leg...
Tribunalul Bistrița Năsăud
Perioadele în afara perioadei în care salariatul prestează efectiv muncă, în care, potrivit unui program anterior stabilit, anumite categorii de salariaţi trebuie să fie pregătiţi să intervină în orice moment în vederea îndeplinirii unor sarcini de s...
Judecătoria Sectorul 6 București
Restituire carte de munca. Daune cominatorii
Curtea de Apel Constanța
Efectele art. 289 din Codul muncii privitoare la reintegrarea in functie.
Curtea de Apel Craiova
Modificarea contractului individual de muncă al personalului din administraţia publică locală în ceea ce priveşte cuantumul drepturilor salariale. Condiţii.