Între data primirii convocării şi data realizării efective a cercetării prealabile trebuie să treacă un termen rezonabil în care se presupune că salariatul cercetat are posibilitatea de a-şi pregăti apărarea. Numai astfel se concretizează voinţa leg...

Între data primirii convocării şi data realizării efective a cercetării prealabile trebuie să treacă un termen rezonabil în care se presupune că salariatul cercetat are posibilitatea de a-şi pregăti apărarea.

Numai astfel se concretizează voinţa legiuitorului de a asigura dreptul efectiv de apărare al celui în cauză.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, s. civ., sent. nr. 5044/F/20 octombrie 2010, nepublicată)

Prin acţiunea înregistrată reclamantul ŞDD a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. LWS RO SRL Bistriţa anularea deciziei de sancţionare disciplinară şi a deciziei de concediere nr. RU 3985/7.06.2010 ca nelegale şi netemeinice, reintegrarea reclamantului pe postul ocupat anterior, plata drepturilor salariale indexate cu rata inflaţiei până la momentul reintegrării efective, fără cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din data de 06 octombrie 2010 tribunalul a pus în discuţie excepţia invocată de reclamant, a nulităţii cercetării disciplinare şi a invocat excepţia nulităţii deciziilor atacate pentru lipsa menţiunilor privitoare la descrierea faptei şi a neindicării motivelor pentru care s-au înlăturat apărările reclamantului.

Excepţiile au fost unite cu fondul cauzei la termenul de judecată din data de 20 octombrie 2010, termen acordat pentru a se da posibilitatea părţilor să se apere faţă de excepţiile puse în discuţie.

Analizând actele şi lucrările dosarului tribunalul reţine faptul că reclamantul a fost angajatul pârâtei din data de 12.12.2003 pe postul de analist cumpărări.

La data de 7 iunie 2010 a fost concediat disciplinar, pe considerentul că în timpul programului de lucru a adresat cuvinte injurioase numitului BŞ, încălcând astfel dispoziţiile regulamentului de ordine interioară.

Concedierea s-a dispus prin decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare nr. RU 3984/7.06.2010 emisă la data de 7.06.2010, comunicată reclamantului la data de 8 iunie 2010 sub semnătură.

În baza deciziei de aplicare a sancţiunii disciplinare a concedierii s-a emis decizia nr. RU 3985/7.06.2010 de încetare a contractului individual de muncă al reclamantului începând cu data de 7.06.2010, decizie comunicată reclamantului sub semnătură la data de 8.06.2010.

Aşa cum rezultă din cuprinsul contestaţiei formulate, reclamantul a înţeles să conteste însăşi măsura concedierii disciplinare, solicitând anularea ei şi reintegrarea pe postul ocupat anterior, astfel încât în condiţiile în care, în aplicarea şi executarea măsurii concedierii, pârâta emite 2 acte, respectiv decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare, urmată de decizia de desfacere a contractului de muncă, tribunalul reţine că în fapt prin contestaţia formulată reclamantul a atacat atât decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare, cât şi decizia de încetare a contractului de muncă.

Potrivit art. 63 alin. 1 din Codul muncii, concedierea pentru săvârşirea unei abateri grave de la regulile de disciplină a muncii poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Examinând modul de efectuare a cercetării disciplinare, tribunalul reţine că potrivit art. 267 alin. 2 din Codul muncii, în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.

Din actele depuse la dosar rezultă că la data de 7 iunie 2010 reclamantul a fost convocat în vederea cercetării disciplinare pentru aceeaşi zi - la data de 7 iunie 2010 în biroul managerului tehnic (TS Manager Office), aşa cum rezultă din formularul disciplinar nr. RU 3981/7.06.2010.

Se constată că formularul disciplinar este singurul act prin care s-a realizat convocarea salariatului la cercetarea disciplinară, acest formular cuprinzând în partea introductivă invitaţia de participare la cercetarea disciplinară.

Din cuprinsul acestei convocări, înmânate reclamantului la data de 7 iunie 2010, lipseşte însă indicarea orei de prezentare, condiţie prevăzută de art. 267 alin. 2 ca element obligatoriu.

Indicarea orei este deosebit de relevanţă pentru că în funcţie de aceasta se apreciază dacă angajatul cercetat disciplinar a avut sau nu timp efectiv pentru pregătirea apărării.

În cauză, se constată că formularul disciplinar ce conţine convocarea la efectuarea cercetării disciplinare s-a emis la data de 7 iunie 2010 (nu se cunoaşte la ce oră), fiind înregistrat sub nr. RU 3981/2010, chiar anterior sesizării  incidentului la departamentul de resurse umane de şeful ierarhic al reclamantului, numitul Răzoare Ioan.

Se poate observa cu uşurinţă faptul că formularul disciplinar poartă un nr. anterior (nr. RU 3981/2010) sesizării formulate de numitul RI cu privire la comiterea unei abateri disciplinare, sesizare care poartă nr. RU 3982/2010.

În ziua sesizării departamentului de resurse umane despre comiterea de reclamant a unei abateri disciplinare – 7 iunie 2010 – se constituie comisia disciplinară formată din 2 persoane şi anume: managerul departamentului tehnic NA şi referentul departamentului de resurse umane, FG.

Este de remarcat faptul că această comisie de cercetare disciplinară este desemnată prin decizia managerului general anterior sesizării despre comiterea abaterii disciplinare, având în vedere faptul că această decizie poartă nr. RU 3978/7.06.2010, număr anterior celui dat sesizării (RU 3982/2010), care în fapt este actul ce determină cercetarea disciplinară.

Convocarea de participare la efectuarea cercetării disciplinare este emisă la data de 7 iunie 2010, iar data stabilită pentru realizarea efectivă a cercetării disciplinare este tot data de 7 iunie 2010. În aceeaşi zi se aplică şi sancţiunea disciplinară.

Nu s-a probat de pârâtă că mai întâi angajatorul a înmânat angajatului formularul disciplinar nr. RU 3981/2010 semnat de comisia desemnată să efectueze cercetarea, completat numai în partea superioară în privinţa datei, orei, locului de prezentare, a obiectului întrevederii, respectiv a datelor salariatului cercetat disciplinar (nume, nr. marcă, departament).

De asemenea, nu s-a dovedit că între momentul comunicării formularului disciplinar în forma mai sus arătată şi momentul efectuării cercetării disciplinare a trecut un termen rezonabil, în care reclamantul avea posibilitatea să-şi pregătească apărarea.

Comunicarea la data de 7 iunie 2010 a convocării la efectuarea cercetării disciplinare urmată de realizarea cercetării la aceeaşi dată conduce la concluzia caracterului pur formal al cercetării disciplinare prealabile.

Raţiunea instituirii obligaţiei efectuării cercetării prealabile este aceea de a asigura salariatului posibilitatea de a formula apărări, astfel încât angajatorul să dispună sancţionarea sa numai în temeiul unor probe temeinice.

Între data primirii convocării şi data realizării efective a cercetării prealabile trebuie să treacă un termen rezonabil în care se presupune că salariatul cercetat are posibilitatea de a-şi pregăti apărarea.

Numai astfel se concretizează voinţa legiuitorului de a asigura dreptul efectiv de apărare al celui în cauză.

Este şi motivul pentru care art. 75 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 prevede convocarea salariatului cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de efectuarea cercetării prealabile.

Graba cu care angajatorul a îndeplinit procedura convocării, urmată de aplicarea sancţiunii denotă că s-a urmărit sancţionarea rapidă şi sigură a reclamantului.

Un alt motiv de nelegalitate îl constituie faptul că deşi comisia împuternicită să efectueze cercetarea disciplinară este formată din 2 persoane, convocarea şi cercetarea efectivă se realizează în data de 7 iunie 2010 de un singur membru al comisiei, de managerul tehnic NA, singura persoană care semnează formularul disciplinar şi procesul verbal de cercetare disciplinară.

Întrucât, pe de o parte, cercetarea disciplinară a avut un caracter formal (angajatul neavând efectiv timpul necesar pentru pregătirea apărării), iar pe de altă parte, ea s-a efectuat numai de un membru al comisiei de cercetare şi nu se ambele persoane desemnate, cercetarea disciplinară prealabilă este lovită de nulitate absolută, excepţia invocată fiind întemeiată.

În ceea ce priveşte decizia de concediere se constată că pârâta are un mod original de emitere a deciziei de sancţionare. Astfel, ea emite mai întâi o decizie de aplicare a sancţiunii disciplinare (este vorba de decizia nr. RU 3984/7.06.2010), urmată imediat de o decizie de desfacere a contractului de muncă (decizia nr. RU 3985/7.06.2010).

Potrivit art. 268 alin. 2 din Codul muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;

c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;

d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;

e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;

f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.

Examinând cuprinsul deciziei de aplicare a sancţiunii disciplinare nr. RU 3984/7.06.2010 se constată că în cuprinsul său se menţionează că fapta constă în adresarea de cuvinte injurioase la adresa numitului BI, în timpul programului de lucru.

Sintagma „descrierea faptei” nu înseamnă doar simpla enunţare a faptei, ci presupune prezentarea explicită a acelor aspecte care pot conduce la concluzia că fapta salariatului reprezintă o încălcare de către acesta a normelor de disciplină a muncii săvârşită în legătură cu munca, o înfrângere a obligaţiilor izvorâte din contractul individual de muncă.

Din descrierea faptei trebuie să rezulte în mod concret în ce a constat acţiunea reclamantului, cu alte cuvinte care au fost cuvintele proferate de reclamant la adresa colegului său, deoarece numai astfel se poate verifica temeinicia deciziei, numai astfel se poate stabili dacă într-adevăr cuvintele folosite au sau nu caracter injurios.

Pe de altă parte, în cuprinsul deciziei de aplicare a sancţiunii nu se menţionează nici data săvârşirii faptei. Aspectul este esenţial atâta timp cât în formularul disciplinar se menţionează data de 4 iunie 2010 ca dată a comiterii faptei, în procesul verbal de cercetare disciplinară nu apare indicată nicio dată a comiterii faptei, iar pârâta, prin reprezentant susţine prin întâmpinarea depusă la dosar că fapta s-a comis la data de 7 iunie 2010 (această menţiune nu poate fi apreciată ca o eroare materială cât timp se reia şi în cuprinsul răspunsului depus la dosar la data de 20.10.2010).

Deşi fapta reţinută în sarcina reclamantului constă în folosirea de cuvinte injurioase, angajatorul menţionează în cuprinsul deciziei de concediere faptul că sancţiunea se aplică în urma încălcării prevederilor capitolul Absenţe din regulamentul de ordine interioară şi a prevederilor capitolului Desfacerea contractului de muncă, alin. IV Demiterea instantanee din Procedura disciplinară L. Or, indicarea unui temei legal neaplicabil situaţiei de fapt avute în vedere echivalează cu lipsa temeiului legal al măsurii dispuse.

În ceea ce priveşte motivele pentru care s-au înlăturat apărările reclamantului, se constată că în cuprinsul deciziei de aplicare a sancţiunii disciplinare se precizează că motivul îl constituie recunoaşterea de către angajat a faptei şi înţelegerea încălcării regulamentului de ordine interioară.

O asemenea menţiune nu satisface cerinţa obligatorie prevăzută de art. 268 alin. 2 lit. c din Codul muncii, în condiţiile în care aşa cum rezultă din formularul disciplinar şi din procesul verbal de cercetare disciplinară nu este vorba de o recunoaştere pură şi simplă, ci de una însoţită de apărări formulate de salariat cu privire la împrejurările în care s-a comis fapta.

Astfel, reclamantul a învederat că reacţia avută s-a datorat injuriilor care i-au fost aduse de colegul său BŞ. Ca atare, se impunea ca aceste apărări să fie verificate de angajator prin audierea persoanelor prezente la incident, indicate de numitul BŞ în declaraţia sa.

Nu se poate astfel reţine că în fapt a existat o recunoaştere pur şi simplu a reclamantului, astfel că înlăturarea apărărilor pe acest temei este profund eronată. Lipsa actului de recunoaştere a faptei face ca motivele pentru care s-au înlăturat apărările reclamantului să nu existe faptic.

Raportat la considerentele mai sus reţinute, tribunalul constată că cercetarea prealabilă este lovită de nulitate, fiind efectuată formal, cu încălcarea dreptului la apărare, de un singur membru al comisiei de cercetare disciplinară, iar decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare este nulă pentru că nu detaliază fapta astfel încât să existe posibilitatea instanţei să aprecieze dacă fapta reţinută constituie sau nu abatere disciplinară gravă (dacă într-adevăr cuvintele folosite sunt sau nu injurioase), motivele pentru care s-au înlăturat apărările reclamantului, menţionate în decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare nu sunt reale, nu există în fapt, întrucât reclamantul nu a recunoscut pur şi simplu fapta, ci s-a apărat invocând o reacţie faţă de fapta colegului său. 

Potrivit art. 76 din Codul muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.

În baza acestor considerente şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 63, art. 76, art. 267 alin. 2, art. 268 alin. 2 din Codul muncii, tribunalul va admite contestaţia formulată şi în consecinţă va constata nulitatea deciziei de aplicare a sancţiunii disciplinare nr. RU 3984/7.06.2010.

Ca efect al constatării nulităţii acestei decizii, tribunalul va constata nulitatea deciziei de concediere nr. RU 3985/7.06.2010 emisă în temeiul deciziei de aplicare a sancţiunii disciplinare, lovită de nulitate.

În temeiul art. 78 din Codul muncii, constatându-se nulitatea concedierii, instanţa va dispune reîncadrarea reclamantului pe postul ocupat anterior concedierii şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, începând cu data concedierii 7.06.2010 şi până la reîncadrarea efectivă.

Existenţa unor motive de nulitate absolută a concedierii împiedică analiza pe fond a temeiniciei sancţiunii aplicate.

Domenii speta

Spete similare