Interpretarea şi aplicarea articolului 138 alineat (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
Caracterul special al răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 constă în aceea că textul de lege delimitează, printr-o enumerare exhaustivă, categoria faptelor (literele a - g) considerate nelegitime, prejudiciul – care este acela al provocării sau contribuirii faptelor la ajungerea debitoarei în starea de insolvenţă, iar nu existenţa unor debite neachitate ale debitoarei faţă de creditori – şi cere o cauzalitate tipică între faptă şi prejudiciu, subliniind uneori că acest element trebuie dublat de un scop, vina persoanei chemată a răspunde fiind apreciabilă in concreto.
(decizia nr. 14 din 17 ianuarie 2011)
Curtea de Apel Târgu Mureș
Legea insolvenţei. Angajarea răspunderii personale materiale
Curtea de Apel Târgu Mureș
Faliment . Răspundere solidară a administratorilor . Insolvenţă creată prin omisiune urmărire creanţe
Tribunalul București
Contestaţie la declaraţie de creanţă
Curtea de Apel Constanța
Procedura insolventei. Antrenarea răspunderii patrimoniale. Neadministrarea de probe pentru dovedirea prejudiciului produs.
Curtea de Apel București
Faliment - procedura insolvenţei. Insolvenţa prezumată. Plata creanţei creditorului care a formulat cererea introductivă. Consecinţe.