Fara titlu

Constată că, prin acţiunea

înregistrată la 6 iulie 2006, reclamantul A.P. a chemat

în judecată pe pârâţii Primarul Comunei Buzău, Consiliul

Local Buzău, Municipiul Buzău şi SC P.S. SRL pentru a se

constata nulitatea absolută a autorizaţiei de

construcţie nr.37/25.02.2003 şi a se dispune suspendarea

efectelor acestui act administrativ, până la

soluţionarea acţiunii de fond.

La 29 martie 2007, Tribunalul Buzău a admis

excepţia de litispendenţă şi a dispus trimiterea cauzei

spre soluţionare la Tribunalul Argeş – Secţia civilă –

Completul specializat în contencios administrativ şi

fiscal, reţinându-se că pricina - ce se află pe rolul

acestei instanţe în dosarul nr.2506/46/2006 - în urma

strămutării ei prin încheierea nr.2085/2004 a Înaltei

Curţi de Casaţie şi Justiţie are acelaşi obiect ca cea

de faţă, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, fiind

întrunite cerinţele art.163 alin.3 Cod procedură civilă.

Prin încheierea din 25 martie 2009,

Tribunalul Buzău a constatat că dosarul încă nu a fost

trimis Tribunalului Argeş, a dispus scoaterea lui de pe

rol şi înaintarea la această instanţă.

Astfel învestit Tribunalul Argeş a pronunţat

sentinţa civilă nr.220/CA/2009 prin care a declinat

competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului

Buzău, reţinând, pe de o parte, că pricina la care urma

să fie reunită cauza pentru litispendenţă a fost deja

soluţionată irevocabil, iar pe de altă parte, că nu

există îndeplinite condiţiile de litispendenţă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs

SC P.S. SRL, invocând dispoziţiile art.312 alin.5 Cod

procedură civilă şi susţinând în esenţă următoarele:

- după ce s-a admis excepţia de

litispendenţă dosarul nu a fost înaintat de îndată

Tribunalului Argeş datorită unor incidente procedurale,

ceea ce a făcut ca dosarul nr.2506/46/2006 să fie

soluţionat definitiv şi irevocabil, însă, această măsură

a fost adoptată de Tribunalul Argeş şi respectiv Curtea

de Apel Piteşti, instanţe la care deja se dispusese

strămutarea. Întrucât excepţia de litispendenţă fusese

deja admisă, ca efect al acesteia şi al strămutării şi

dosarul nr.1723/114/2006 trebuie soluţionat în primă

instanţă de Tribunalul Argeş;

- în sprijinul aceleiaşi aprecieri vine şi

faptul că hotărârea prin care s-a admis excepţia de

litispendenţă a fost atacată cu recurs, recurs ce a fost

respins, aşa încât el se bucură de autoritate de lucru

judecat, nemaifiind posibil să se treacă peste

dispozitivul hotărârii adoptate.

Examinând criticile formulate, Curtea a constatat că ele

sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.

Litispendenţa la care se referă dispoziţiile art.163 din

Codul de procedură civilă există atunci când două sau

mai multe instanţe deopotrivă competente au fost

sesizate cu soluţionarea aceluiaşi litigiu, având

acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi opunând aceleiaşi

părţi.

Aşadar, în afară de existenţa a două litigii identice

este nevoie şi ca acestea să fie pendinte pe rolul a

două instanţe deopotrivă competente.

Este adevărat că, la 29 martie 2007, atunci când

Tribunalul Buzău a admis excepţia de litispendenţă şi a

dispus trimiterea pricinii spre soluţionare la

Tribunalul Argeş, şi această din urmă instanţă avea pe

rol o pricină ce ar fi putut intra în discuţie pentru

reţinerea triplei identităţi.

Prin măsura adoptată de Tribunalul Buzău nu a avut loc o

învestire automată a Tribunalului Argeş, instanţă care a

primit cauza spre soluţionare la 9 mai 2009, dată la

care însă, nici pe rolul său şi nici pe rolul Curţii de

Apel Piteşti nu se mai afla dosarul nr.2506/46/2006.

În aceste condiţii, trebuie reţinut că la data

învestirii Tribunalului Argeş, nu era îndeplinită

cerinţa aflării pe rolul unor instanţe deopotrivă

competente a două pricini faţă de care s-ar putea

discuta fie chiar şi o litispendenţă parţială.

Chiar dacă s-ar trece peste acest aspect, ar urma să se

observe că Tribunalul Argeş era în drept să verifice, cu

ambele dosare în faţă, îndeplinirea condiţiilor de

litispendenţă şi numai în măsura în care ar fi admis că

aceste cerinţe sunt îndeplinite s-ar fi învestit efectiv

cu soluţionarea lor (dacă a fost prima instanţă

învestită).

Nu se poate reţine că încheierea din 29 martie 2007 este

obligatorie pentru Tribunalul Argeş nici chiar dacă se

adaugă argumentul potrivit căruia ea ar fi făcut

obiectul unei cenzuri într-o cale de atac.

Deşi este real că împotriva acestei încheieri s-au

formulat recursuri (filele 29-30), cai de atac

soluţionate prin decizia nr.719/2007, ar urma să se

reţină că acestea au fost respinse ca inadmisibile

apreciindu-se că nu întrerup cursul judecăţii şi,

implicit, că aprecierea litispendenţei se apropie mai

mult de conexitate decât de declinare.

Aşadar, chiar dacă o astfel de cenzură s-ar

fi realizat, nu este înfrântă obligaţia şi dreptul

instanţei învestite de a-şi verifica propria competenţă

şi a dispune cu privire la aceasta.

Concluzionând în sensul că la data

învestirii Tribunalului Argeş nu se mai afla pendinte

cauza faţă de care se stabilise litispendenţa, în mod

corect această instanţă a reţinut că nu este competentă

să soluţioneze prezenta pricină şi a luat măsura

declinării.

Pentru toate aceste considerente , recursul

a fost respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1

Cod pr. civilă.

SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE

CU MINORI ŞI DE FAMILIE

DREPT PENAL – PARTEA GENERALĂ

1. Indivizibilitate. Conexitate. Legala sesizare a

instanţei.

Art.33 lit. a, art.34 lit. a şi d Cod penal

Există indivizibilitate şi conexitate dacă doi inculpaţi

sunt cercetaţi pentru săvârşirea aceloraşi infracţiuni

prevăzute de Codul penal iar unul dintre inculpaţi, cel

arestat în altă cauză, mai este cercetat şi pentru

săvârşirea unei infracţiuni de corupţie ce atrage

competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

(Încheierea nr.8/F/CC din 13 noiembrie 2009)

Domenii speta

Spete similare