Intervenţie. Calificarea cererii ca fiind intervenţie principală sau accesorie. Competenţa instanţei.

Prin cererea înregistrata la Judecatoria Giurgiu sub nr.3171/2000, reclamantul M.S. a chemat în judecata pe pârâtii Ministerul de Interne si Banca Nationala a României - Sucursala Giurgiu, pentru ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna restituirea monezilor din aur care au fost confiscate prin procesele verbale din datele de 11 august si respectiv 17 august 1961 de catre organele de militie din acea perioada, de la domiciliul autoarei sale, M. I., decedata în anul 1999 si al sotului acesteia, M. I., decedat în anul 1992, cu domiciliul situat în raza comunei Daia, judetul Giurgiu.

În motivarea cererii, reclamantul a aratat ca prin testamentul autentificat sub nr.947 din 29 martie 1999 i-au fost testate de catre nasa sa, M.I., bunuri si monede din aur. La data de 11 august 1961, organele de militie ale Raionului Giurgiu, au ridicat de la domiciliul autoarei si al sotului acesteia M.I., urmatoarele monede si medalii din aur : una moneda a 30 leva din aur; 12 buc. medalii din aur românesc "Ardealul nostru"; 15 monede din aur a 20 franci francezi "Napoleon"; 12 monede din aur a 20 franci francezi "Cocosul mic" Republica Franceza; 30 monede din aur a 20 franci francezi "Cocosul mare"; 2 monede din aur - ducati austrieci mari "Frantz Josef".

A aratat ca la data de 17 august 1961, aceleasi organe de militie au ridicat si o moneda din aur de 20 franci francezi.

La data de 4 septembrie 2000, pârâta Banca Nationala a României - Sucursala Mun.Giurgiu a depus o adresa prin care a solicitat sa se dispuna introducerea în cauza a Sucursale Mun. Bucuresti a Bancii Nationale a României, întrucât ea a încetat activitatea conform Hotarârii Consiliului de Administratie al Bancii Nationale a României din data de 08.08.2000.

La data de 18.09.2000, Banca Nationala a României - Sucursala Mun. Bucuresti a depus la dosar o cerere prin care a invocat exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei Giurgiu, solicitând instantei sa-si decline competenta si sa trimita dosarul spre solutionare la Judecatorie Sectorului 3 Bucuresti.

Prin sentinta civila nr.3611 din 10.10.2000, Judecatoria Giurgiu a admis actiunea reclamantului M.S. formulata împotriva pârâtilor Ministerul de Interne Bucuresti, Banca Nationala a României - Agentia Giurgiu si Banca Nationala a României - Sucursala Bucuresti.

A obligat pârâtii sa restituie reclamantului urmatoarele bunuri : una moneda a 30 leva din aur; 12 buc. medalii din aur românesc "Ardealul nostru"; 15 monede din aur a 20 franci francezi "Napoleon"; 25 monede din aur a 20 franci francezi "Cocosul mic Republica Franceza"; 31monede din aur a 20 franci francezi "Cocosul mare"; 2 monede din aur - ducati austrieci mari "Frantz Josef"; o moneda aur a 20 franci francezi.

Pentru a hotarî astfel, prima instanta a retinut ca pârâta Banca Nationala a României - Sucursala Mun.Giurgiu si-a încetat activitatea începând cu data de 01.09.2000, asa cum rezulta din adresa nr.2815/01.09.2000 a Bancii Nationale a României.

Cererea reclamantului a fost primita la instanta la 19.07.2000, când pârâta Banca Nationala a României - Sucursala Giurgiu avea calitate procesuala pasiva, sub acest aspect instanta constatând ca a fost legal investita cu judecarea cauzei.

A mai retinut instanta ca numitii M.I. si sotia sa M.I. au detinut în proprietate mai multe monede din aur, descrise de reclamant în cererea de chemare în judecata. În anul 1961, de la domiciliul acestora au fost ridicate în data de 11.08.1961 si 17.08.1961 toate monedele de aur pe care le detineau, potrivit celor doua procese verbale încheiate si aflate la filele 2 si 3 din dosar.

Potrivit testamentului autentificat sub nr.947/29.03.1999, mostenitor al numitei M.I. este reclamantul M.S., în calitate de legatar cu titlu particular. Prin acest testament s-a instituit de testatoare dreptul reclamantului de a se adresa instantelor judecatoresti în vederea restituirii bunurilor (monede) mentionate în testament.

Fata de cele retinute, instanta a constatat ca reclamantul M.S. are calitate procesuala activa în cauza, fiind legatarul cu titlu particular al numitei M.I. de la care au fost confiscate în mod abuziv bunurile (monede) descrise în actiune.

Având în vedere si dispozitiile art.400 si 481 c.civ. - instanta a admis actiunea reclamantului si a obligat pârâtii sa restituie reclamantului monedele confiscate.

Împotriva sentintei de mai sus au declarat apeluri pârâtii Ministerul de Interne si Banca Nationala a României - Sucursala Municipiului Bucuresti.

În apelul declarat de Ministerul de Interne s-a invocat ca din înscrisurile pe care îsi fundamenteaza reclamantul pretentiile nu rezulta ca bunurile revendicate s-ar afla în posesia Ministerului de Interne.

Instanta de fond a retinut în mod gresit ca în speta confiscarea a fost abuziva, deoarece conform art.9 din Decretul nr.210/1960 (în vigoare în 1961), "cei care dobândesc în conditiile legii mijloacele de plata straine sau metale pretioase au obligatia ca în termen de 60 zile sa le predea Bancii de Stat".

Prin urmare, pentru testatoarea M.I., predarea monezilor pe care acum le revendica M.S. era o obligatie legala, iar fostele organe de militie, fiind în îndeplinirea atributiilor ce le reveneau, au respectat prevederile legale în vigoare la acea data si au predat bunurile revendicate la Banca Nationala.

În apelul declarat de B.N.R. - Sucursala Municipiului Bucuresti este criticata sentinta apelata pentru urmatoarele motive :

La data confiscarii, respectiv în anul 1961 monedele în cauza erau interzise la detinere conform dispozitiilor Decretului nr.210/1960, privind regimul mijloacelor de plata straine, metalelor pretioase si pietrelor pretioase. Drept urmare, aceste monede au fost valorificate în folosul statului, în baza Decretului nr.147/1952, prin topire conform procesului verbal nr.156/1961.

Sustinerea instantei de fond ca aceasta confiscare a fost abuziva este în vadita contradictie cu prevederile art.2, alin.1 si 2 din Decretul nr.147/1952, în vigoare la acea data, întrucât legiuitorul precizeaza ca valutele si monedele din aur si argint românesc si straine, precum si monedele divizionare si biletele de banca R.P.R. cu putere circulatorie, confiscate, supuse confiscarii, parasite sau retinute de vama, se vor preda de catre organele de militie sau de organele vamale, Bancii R.P.R. - Banca de Stat, în termen de 48 de ore de la preluarea lor.Aceste bunuri se vor valorifica direct de organele Bancii R.P.R. - Banca de Stat, fara a fi necesara autorizarea Parchetului sau declararea lor la organele Ministerului Finantelor (art.2, Decretul nr.147/1952).

Apelanta a considerat sentinta ca netemeinica si nelegala, întrucât obiectele revendicate, interzise la detinere persoanelor fizice, au fost valorificate în folosul statului, în temeiul Decretului nr.147/1952, prin topire, contravaloarea în lei a lor facându-se venit la bugetul statului.

S-au mai  invocat dispozitiile art. 22 si 23 din Ordonanta de Guvern nr.190/2000 privind regimul metalelor pretioase în România.

La data de 27.03.2001, în cauza s-a formulat cerere de interventie de catre I.A., prin procurator G.V.A. El.

Intervenienta a sustinut ca este sora defunctului M.I. si fiica numitului M.V. (decedat) si ca pe rolul Judecatoriei Giurgiu se afla un proces de împarteala judiciara a bunurilor ramase în succesiunea celor doi defuncti.

Intervenienta si-a precizat initial cererea ca fiind în interes propriu iar ulterior a sustinut ca cererea de interventie este în interesul apelantilor, în conformitate cu art.51 c.pr.civ.

La data de 26.11.2002, apelanta Banca Nationala a României - Sucursala Mun.Bucuresti a formulat cerere de chemare în garantie a Ministerului Finantelor Publice, sustinând ca acesta are calitatea de reprezentant în plan financiar al statului si a beneficiat de suma în lei virata de banca cu ocazia valorificarii monedelor confiscate.

Prin încheierea din 18.03.2003 a fost admisa în principiu cererea de interventie formulata de intervenienta I.A.

La data de 11.04.2003, intervenienta I.A., prin aparator, a ridicat exceptia lipsei calitatii procesuale active a intimatului - reclamant M.S., sustinându-se ca acesta a depus la dosar pentru a-si dovedi calitatea procesuala activa doar testamentul numitei M.I., nu si un certificat de mostenitor.

Prin decizia civila nr.237 din 27.06.2003, pronuntata de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr.256/2001, s-a respins ca neîntemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului M.S., formulata de intervenienta I.A.

S-a respins ca inadmisibila cererea formulata de apelanta Banca Nationala a României - Sucursala Municipiului Bucuresti de chemare în garantie a Ministerului Finantelor Publice, precum si cererea de interventie formulata de intervenienta I.A., în apel.

S-au admis apelurile declarate de pârâtii Ministerul de Interne si Banca Nationala a României - Sucursala Municipiului Bucuresti împotriva sentintei civile nr.3611 din 10.10.2000, pronuntata de Judecatorie Giurgiu, pe care a schimbat-o partial.

S-a respins, ca neîntemeiata, actiunea formulata de reclamantul M.S. împotriva pârâtului Ministerul de Interne si, în consecinta, l-a exonerat de obligatia restituirii monedelor revendicate de reclamant.

A fost obligata pârâta Banca Nationala a României - Sucursala Municipiului Bucuresti sa plateasca reclamantului despagubiri, în conditiile si în limitele prin Normele de aplicare a OUG nr.190/2000 (modificata si completata), în cazul în care nu poate restitui monedele revendicate pentru ca nu se mai regasesc fizic, fiind topite sau valorificate; s-au mentinut celelalte dispozitii ale sentintei.

Pentru a se pronunta astfel, Tribunalul a retinut urmatoarele :

Exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului M.S., ridicata de intervenienta I.A. este neîntemeiata si a fost respinsa  întrucât certificatul de mostenitor nu este un titlu de proprietate, ci  face doar dovada deplina în ceea ce priveste calitatea de mostenitor si cota sau bunurile ce revin fiecarui mostenitor. În speta, intimatul-reclamant si-a dovedit calitatea procesuala activa cu testamentul întocmit în favoarea sa de M.I. si autentificat sub nr.947 din 29.03.1999 de BNP C.V., M.S. fiind instituit legatar cu titlu particular. Certificatul de calitate de mostenitor nr.89/11.04.20903 eliberat de B-.N-.P. C.V. nu face decât sa constate calitatea de mostenitor testamentar, drepturile derivând din aceasta calitate preexistând începând de la data decesului testatoarei - 23.04.1999.

În ceea ce priveste cererea de chemare în garantie formulata de apelanta pârâta B.N.R. - Sucursala Municipiului Bucuresti împotriva Ministerului Finantelor Publice, tribunalul a respins-o ca inadmisibila, întrucât o asemenea cerere se poate formula numai în fata primei instante (art.61 c.pr.civ.).

În ceea ce priveste cererea de interventie formulata de intervenienta I.A., tribunalul a respins-o ca inadmisibila potrivit art.50 alin.2 c.pr.civ si a calificat-o ca fiind o cerere în interes propriu, deoarece verificând interesul urmarit de intervenienta si dreptul a carui realizare o urmareste, s-a constatat ca intervenienta pretinde ca monedele de aur revendicate de intimatul - reclamant M.S. s-au aflat în patrimoniul defunctului M.V., a carui mostenitoare legala este în calitate de fiica. S-a considerat ca intervenienta I.A. tinde sa revendicare pentru sine monedele de aur ce fac obiectul cererii principale, astfel ca cererea sa este îndreptata atât împotriva intimatului-reclamant, cât si împotriva apelantilor pârâti.

În ceea ce priveste apelurile declarate în cauza de pârâtii Ministerul de Interne si BNR - SMB tribunalul a retinut ca desi monedele din aur revendicate de reclamant au fost ridicate de organele de militie, ele nu au ramas în posesia Ministerului de Interne, ci au fost predate Bancii Nationale a României, în executarea obligatiei de predare instituita prin decretul nr.210/1961.

Ca urmare, pârâtului Ministerul de Interne nu-i incumba obligatia de restituire a monedelor ori de plata a despagubirilor în cazul imposibilitatii de restituire.

Apelanta Banca Nationala a României - Sucursala Municipiului Bucuresti a sustinut ca monedele revendicate, în numar de 106, au fost valorificate în folosul statului prin topire, conform procesului verbal nr.156/1961 si, ca atare, restituirea fizica a acestora nu mai este posibila. Ca atare, în conformitate cu prevederile art.22-23 din OUG nr.190/2000, reclamantul este îndreptatit la despagubiri care urmeaza sa fie suportate de la Bugetul de Stat prin Ministerul Finantelor.

Tribunalul a retinut ca apelanta nu a facut dovada ca monedele revendicate au fost valorificate prin topire, la dosar nefiind depus procesul verbal invocat .

Cu toate acestea, s-a retinut ca, desi prin cererea introductiva reclamantul a solicitata obligarea alternativa a pârâtilor fie la restituirea fizica a monedelor, fie la despagubiri în cazul imposibilitatii restituirii, instanta  de fond s-a pronuntat doar cu privire la cererea de restituire fizica a monedelor, omitând sa se pronunte cu privire la despagubiri în cazul imposibilitatii de restituire.

Potrivit art.341 alin.2 (introdus prin Legea nr.261/2002), în cazul obiectelor din metale pretioase preluate abuziv, care nu se mai regasesc fizic, fiind topite sau valorificate, se vor acorda despagubiri în conditiile si limitele stabilite prin Normele de aplicare a prezentei ordonante de urgenta stabilite de M.F.P. si B.N.R.

Or, este evident ca preluarea a fost abuziva întrucât M.I. a fost victima unei confiscari de facto incompatibila cu dreptul la folosinta netulburata a proprietatii. 

Împotriva acestei decizii  au declarat recurs intervenienta I.A., precum si Banca Nationala  a României.

În motivarea recursului declarat de intervenienta s-a sustinut ca instanta de apel a acordat mai mult decât s-a cerut prin actiunea introductiva si  a înrautatit situatia BNR în propria cale de atac. S-a sustinut ca nu exista temei legal pentru scoaterea din cauza  a Ministerului de Interne, care trebuia sa raspunda în ipoteza în care a dispus preluarea abuziva a bunurilor.

Intervenineta recurenta a criticat solutia data asupra cererii de interventie, aratând  ca aceasta trebuia calificata drept interventie accesorie, intervenienta fiind mostenitoare legala  a fratelui sau, si  a parintilor. S-a sustinut ca s-a încalcat principiul disponibilitatii partilor în proces si principiul constitutional al apararii proprietatii.

S-a criticat  modalitatea de solutionare a exceptiei lipsei calitatii procesual active  a reclamantului,  întrucât un simplu testament nu poate conferi dreptul de mostenitor pe care un certificat de mostenitor doar le constata. S-a aratat ca prin decizia Curtii de Apel Craiova s-a anulat certificatul de mostenitor 13/2000, ceea ce ducea la concluzia ca si testamentul trebuia anulat.

Pârâta BNR a motivat recursul invocând faptul ca în anul 1961 era interzisa detinerea monedelor, care au fost preluate de stat si valorificate potrivit Decretului 147/1952, ceea ce intra în contradictie cu sustinerea instantelor privind caracterul abuziv al confiscarii. S-a considerat ca reclamantului nu îi sunt aplicabile  dispozitiile art. 34/1 din OUG 190/2000.

Prin cererea formulata la 12.12.2003 Ministerul Finantelor Publice  a invocat lipsa calitatii procesual pasive.

Exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Ministerului Finantelor Publice  a fost admisa de tribunal, care a retinut ca acestuia nu îi incumba obligatia de restituire a monezilor si  a respins cererea de chemare în garantie a acestei parti, aplicând în mod corect dispozitiile OUG 190/2000, cu modificarile ulterioare, care nu prevede ca  actiunea pentru restituirea metalelor pretioase confiscate se poate introduce împotriva altor persoane juridice decât BNR. În recursul declarat de pârâta nu s-a criticat decizia sub acest aspect, asa încât reiterarea aceleiasi exceptii în recurs de catre Ministerul Finantelor Publice  este lipsita de interes.

Întrucât la data de 1.11.2005 a decedat intervenienta recurenta, au fost introduse în cauza mostenitoarele C.P.L., G.V.A.E.

Prin încheierea nr. 7717 din 25 septembrie 2009 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie s-a dispus stramutarea judecarii procesului de la Curtea de Apel Bucuresti, la Curtea de Apel Craiova.

Recursurile nu sunt fondate si urmeaza a fi respinse pentru urmatoarele considerente.

Dupa ce alineatul 1 al art. 49 c.p.c. dispune ca oricine are interes poate interveni într-o pricina ce se urmeaza între alte persoane, alineatul 2 stabileste ca interventia este în interes propriu când cel care intervine invoca un drept al sau, iar alineatul 3 ca interventia este în interesul uneia din parti când sprijina numai apararea a apararea acesteia.

Ceea ce distinge cele doua forme ale interventiei nu este interesul, care trebuie sa apartina întotdeauna intervenientului, ca o conditie a exercitarii actiunii civile, ci dreptul invocat. În cazul interventiei accesorii, tertul intrevenient apara doar drepturile uneia din parti, nu tinde la valorificarea unei pretentii proprii, ci urmareste ca instanta sa pronunte solutia favorabila partii pentru care  a intervenit.

Interventia principala invoca un drept propriu asupra bunului ce formeaza obiectul cererii de chemare în judecata, intervenientul tinzând sa câstige pentru sine bunul litigios. Tocmai de aceea art. 50 alin. 1 c.p.c. impune ca interventia principala sa fie formulata sub forma unei cereri de chemare în judecata, cu respectarea cerintelor art. 112 c.p.c., îndreptata împotriva ambelor parti initiale din proces.

Tertul ar avea posibilitatea sa îsi formuleze pretentiile si pe cale separata, declansând un proces în care sa aiba calitatea de reclamant, dar a ales modalitatea de a formula o cerere de interventie.

Calificarea cererii de interventie ca fiind accesorie sau principala este facuta de catre instanta de judecata, în virtutea rolului sau activ, prevazut de art. 129 c.p.c. Posibilitatea judecatorului de a da calificarea exacta cererii, în functie de continutul sau, iar nu în functie de denumirea data de parte rezulta si din art. 84 c.p.c., conform caruia cererea de chemare în judecata sau de declarare a caii de atac este valabila facuta chiar daca poarta denumirea gresita.

Asadar, în ceea ce priveste calificarea unei cereri si stabilirea încadrarii sale într-un anumit temei de drept, principiul disponibilitatii nu îsi gaseste aplicarea,  partile putând sa dispuna doar de obiectul cererii si de persoanele chemate în judecata.

Calificând cererea formulata în speta de intervenienta drept interventie accesorie, instanta nu  a încalcat principiul disponibilitatii, fiind evident ca intervenienta urmarea sa i se restituie ei bunurile mobile ( monede ) în litigiu, asa cum rezulta din continutul cererii sale.

Intervenienta a invocat în cererea initiala, formulata la  27.03.2001 ca este mostenitoarea fratelui sau, M.I., ca obiectele confiscate de la acesta trebuie restituite mostenitorilor, ca reclamantul nu are calitatea de mostenitor. La 26.11.2002 intervenienta a caracterizat cererea sa ca fiind în interes propriu si abia la 18.03.2003 a sustinut ca a formulat o cerere de interventie în interesul altor persoane.

Tribunalul a considerat în mod corect, cu respectarea dispozitiilor art. 49 si urm. c.p.c., ca interventia este formulata în interes propriu, deoarece intervenienta urmarea sa i  se restituie monedele preluate de stat de la autorul sau, M.V., cererea sa nefiind o simpla aparare în  favoarea pârâtului.

Cum partile din proces nu si-au exprimat acordul ca respectiva cerere sa fie formulata direct în apel, se impunea respingerea cererii, intervenienta având posibilitatea de a formula o actiune pe cale separata, prin care sa îsi valorifice pretentiile, asa încât dreptul sau de proprietate nu a fost încalcat, asa cum se sustine în recurs. De altfel, în sedinta publica de la 17.02.2009 intervenientele  au precizat ca  au formulat actiune pentru restituirea acelorasi monede, care face obiectul dosarului 14432/301/2008, aflat pe rolul Judecatoriei sector 3 Bucuresti.

În conditiile în care tribunalul a respins cererea ca inadmisibila, intervenienta nu are calitatea de a critica în recurs aspecte care tin de fondul cauzei, singura sa  critica  trebuind sa fie  legata de gresita aplicare  a prevederilor art. 49 si urm. c.p.c., pentru ca fondul cererii sale nu a fost analizat în calea anterioara de atac.

Cât priveste fondul cauzei, sustinut si prin motivele de recurs apel pârâtei, instanta constata ca reclamantul a invocat si dovedit ca este mostenitor testamentar al autoarei M.I., în virtutea legatului cu titlu particular autentificat sub nr. 947/29.03.1999, calitatea de mostenitor fiind recunoscuta si prin certificatul de calitate nr. nr.89/11.04.20903. Actiunile privind constatarea nulitatii acestui testament au fost respinse prin decizia civila 145 din 3 decembrie 2008 a Tribunalului Giurgiu si prin decizia civila 1279/26-10-2004 a Curtii de Apel Bucuresti, decizie irevocabila prin dec. civ. 336/2008 a Curtii de Apel Bucuresti.

La rândul sau, M.I. a fost mostenitoarea testamentara si legala a sotului sau, M.I., potrivit testamentului aut. sub nr. 485/24.02.1988, ceea ce justifica în speta calitatea procesuala activa  a reclamantului.

Procesele verbale  încheiate la 17 aug. 1961 si 11  aug. 1961 au facut dovada ca de la autori s-au preluat de catre stat mai multe monede de aur, dispozitiile OUG 190/2000, în vigoare la data promovarii actiunii, dând dreptul reclamantului de a promova actiune pentru restituirea bunurilor confiscate.

Potrivit art. 26 din Ordonanta, se putea solicita restituirea obiectelor din metale pretioase preluate abuziv, cu încalcarea reglementarilor în vigoare, iar art. 22 stabilea acordarea de despagubiri corespunzatoare contravalorii metalelor pretioase în cazul în care acestea au fost topite sau  valorificate.

Aceste dispozitii au fost  preluate cu continut asemanator prin Legea 261/2001, de aprobare a  OUG 190/2001, fiind introduse art. 34/1 si 34/2 .

Textul legal a fost modificat prin art.I pct.1 din legea 591/2004, potrivit cu care persoanele fizice si juridice ale caror obiecte din metale pretioase, aliaje ale acestora si pietre pretioase au fost preluate abuziv pot solicita restituirea acestora judecatoriei în raza careia domiciliaza sau îsi au sediul, pâna la data de 31 decembrie 2006.

Prin art. I pct. 2 din aceeasi lege, dupa alineatul 1 al art. 26 au fost introduse alineatele 1/1 si 1/2, ultimul dintre ele stabilind ca  prin preluare abuziva se întelege preluarea efectuata în baza mai multor acte normative, printre care la lit. e) se mentioneaza Decretul nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plata straine, metalelor pretioase si pietrelor pretioase, care a constituit si  temeiul juridic al preluarii operate de la  autorul reclamantului.

Chiar daca recurenta pârâta face referire la preluarea în temeiul Decretului 147/1952, la data când s-a facut preluarea erau în vigoare dispozitiile Decretului 210/1960  iar în conditiile în care în cele doua procese verbale de preluare nu se face referire la niciun act juridic, erau aplicabile dispozitiile actului normativ care reglementa la data respectiva regimul metalelor pretioase. Decretul 147/1952 reglementa obligatia de  a preda monedele confiscate catre Bancii R.P.R. - Banca de Stat, iar nu temeiul de drept al preluarii.

Legea 591/2004 a intrat în vigoare dupa  formularea recursurilor, însa dispozitiile sale sunt de imediata aplicare, ceea ce înseamna ca se aplica si proceselor în curs de judecata, instanta având obligatia sa analizeze drepturile si obligatiile partilor în raport de actele normative în vigoare la data pronuntarii, pentru ca în caz contrar s-ar admite ca legea veche ultraactiveaza si în alte situatii decât cele prevazute expres de legea noua, ceea ce ar fi inadmisibil.

Rezulta, asadar, ca noul continut al legii 591/2004 difera sub aspectul reglementarilor de drept substantial prin aceea ca a fost înlaturata cerinta ca preluarea abuziva sa fi constat în încalcarea reglementarilor în vigoare la data preluarii, iar preluarea a fost definita drept abuziva daca s-a efectuat în temeiul anumitor acte normative.

Criticile recurentei pârâte care vizeaza verificarea caracterului abuziv al preluarii prin raportarea la legislatia în materie aplicabila la data respectiva nu mai trebuie analizate, prin modificarea legii fiind definit caracterul abuziv al preluarii pentru simplul fapt ca preluarea efectiva s-a facut la acea data în temeiul unui anume act normativ, ceea ce constituie conditie suficienta pentru a se dispune restituirea bunurilor sau plata de despagubiri.

Solutia pronuntata de tribunal este legala chiar si prin raportare la dispozitiile în vigoare la data pronuntarii, adica ale legii 261/2002.

Actele normative în temeiul carora se sustine ca a avut loc preluarea nu reglementau posibilitatea organelor fostei militii de a dispune preluarea de fapt a bunurilor, în temeiul unor simple procese verbale, fara o justificare legala, ceea ce duce la concluzia ca preluarea nu s-a facut cu respectarea legislatiei în vigoare.

Mai mult, în speta sunt aplicabile reglementarile din art. 1 al Protocolului nr. 1  aditional la Conventia Europeana  a Drepturilor Omului, care protejeaza dreptul de proprietate. Desi România a devenit parte la Conventie începând din anul 1994, iar deposedarea autorilor reclamantului a intervenit anterior acestei date, prelungirea în timp a lipsirii de proprietate face aplicabile normele de protectie ale acesteia.

În cauza Vasilescu c. României din 22 mai 1998, publicata în M.Of. nr.637/27.12.1999, instanta europeana de contencios al drepturilor omului a statuat ca  reclamanta, care fusese lipsita înca din anul 1966 de folosinta si dispozitia bunurilor sale( monede confiscate de fosta militie) a ramas proprietara bunurilor. Reclamanta a suferit o confiscare de fapt, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor sale, ceea ce a  atras condamnarea României pe temeiul din art. 1 al Protocolului nr. 1  aditional la CEDO, temei pe deplin aplicabil si spetei de fata.

Concluzia care se impune este aceea ca decizia atacata este legala, nefiind incidente motive de nelegalitate prevazute de art. 304 c.p.c., asa încât, potrivit art. 312 c.p.c. recursurile se vor respinge.

Domenii speta

Spete similare