Procedură civilă. Principul rolului activ al judecătorului şi principiul disponibilităţii.Aplicare. Limite

În aplicarea principiului disponibilităţii, instanţa nu poate depăşi limitele obiectului fixate de reclamant, în sensul că nu poate acorda mai mult sau mai puţin decât s-a solicitat. Dacă  formulările reclamantului sunt improprii, ambigui şi nu se poate determina exact obiectul cererii, instanţa are obligaţia, în baza rolului activ, să ceară părţii să facă precizările necesare.

În exercitarea rolului activ, instanţa nu este ţinută de temeiul juridic al cererii, având posibilitatea de a schimba calificarea juridică dată de reclamant, în funcţie de conţinutul cererii, iar nu de denumirea dată de parte( în acest sens art. 84 c.p.c.).Instanţa are obligaţia de a cere părţilor să prezinte  explicaţii şi să pună în discuţie orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cererea de chemare în judecată( art 129 alin 4 c.p.c.), fără să facă o aplicare restrictivă a dispoz. art 129 alin 6 c.p.c., deoarece investirea  este făcută cu situaţia de fapt în întregul său.

Prin cererea adresată Judecătoriei Craiova, la data de 02.02.2006, reclamanţii P.I. şi P.J. au chemat în judecată pe pârâtul A.F., pentru a se constata nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 896/01.07.2002, de BNP P.O.

Motivând în fapt acţiunea, reclamanţii au susţinut că în luna iunie 2002, având nevoie de bani pentru dezvoltarea  unei investiţiei, au găsit într-un  ziar local  un anunţ prin care o persoană acorda împrumuturi băneşti, au contactat-o şi au stabilit să le acorde un împrumut de 8000 USD, cu o dobândă acoperită de 10%, inclusă în sumă.

În acest sens au întocmit o factură prin care garantau suma împrumutată cu mai multe  bunuri mobile, însă partenerul pârâtului nu a fost de acord, solicitând garantarea împrumutului  cu casa proprietatea reclamanţilor.

Părţile s-au deplasat la notar unde au primit banii şi au semnat actul fără să li se citească conţinutul şi fără a primi un exemplar, considerând că a fost încheiat un contract de garanţie.

După încheierea actului au avut anumite neînţelegeri cu pârâtul, dar au continuat să locuiască în apartament, s-au comportat ca proprietari  până când la data de 14.01.2003 au fost evacuaţi de către executorul judecătoresc B. T.

Au precizat că pârâtul s-a folosit de mijloace viclene şi metode dolosive, astfel că s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, în loc de contract de garanţie pentru împrumut, aşa cum se înţeleseră părţile.

De altfel, suma de 8000 USD  pe care au împrumutat-o de la pârât reprezenta în anul 2002  circa 250.000.000 lei , adică 20 % din valoarea casei şi anexei cu 7 camere şi 203 mp., toate situate în zona A şi în concluzie nu s-a pus în discuţie vânzarea acestora ci numai garantarea împrumutului.

Prin sentinţa civilă nr. 2749 din 10.04.2006, Judecătoria Craiova a respins acţiunea pornită de reclamanţi şi i-a obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că a intervenit prescripţia dreptului la acţiune faţă de data de 01.07.2002  când s-a încheiat contractul  iar manoperele dolosive invocate de reclamanţi la încheierea contractului reprezintă o cauză sancţionată cu nulitatea relativă, acţiunea în anulare putând fi promovată în termen de 3 ani, ce începe să curgă de la data când s-a cunoscut cauza de nulitate.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, reclamanţii iar

prin decizia civilă nr.176 din 10 aprilie 2007, pronunţată în dosar nnr.2951/63/2006, Tribunalul Dolj a admis apelul declarat de reclamanţi, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Instanţa a apreciat că , raportându-se exclusiv la temeiul de drept invocat de părţi, în mod greşit s-a rezolvat cauza fără a se intra în cercetarea fondului şi fără a se analiza obiectul cererii de chemare în judecată prin prisma motivelor de nulitate  arătate de reclamanţi şi care rezultă din cuprinsul acţiunii.

Astfel, în cererea de chemare în judecată, reclamanţii au invocat reaua credinţă, viclenia manifestată permanent de către pârât, precum şi cauza ilicită în raport de scopul urmărit de pârât la încheierea contractului, aspecte ce rezultă din modalitatea de derulare a operaţiunii juridice, fiind avută aici în vedere împrejurarea că pârâtul a anunţat în ziar intenţia sa de a acorda  împrumuturi cu consecinţa contactării sale de către apelanţi, ceea ce  impunea analiza dosarului şi sub aspectul cauzei contractului încheiat, aspecte ce nu au fost analizate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, motivând că  au fost greşit aplicate dispoz art 129 c.p.c., deoarece instanţa a încălcat limitele investirii sale şi  a caracterizat greşit acţiunea.

Intimaţii reclamanţi au depus la dosar întâmpinare şi un set de acte, solicitând respingerea recursului.

Recursul s-a considerat ca nefiind fondat pentru următoarele considerente.

În speţa de faţă, se impune analiza a două principii, deopotrivă aplicabile dreptului procesual civil şi anume cel al disponibilităţii şi cel al rolului activ al judecătorului

Justiţia se înfăptuieşte de instanţele judecătoreşti în scopul apărării şi realizării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, cu respectarea anumitor principii şi reguli de drept stabilite prin acte normative speciale. Liberalismul procesual al părţilor nu se poate manifesta decât în cadrul şi în limitele legii, deoarece drepturile şi obligaţiile lor au un caracter legal, realizându-se pe baza şi în condiţiile legii.

Principiul disponibilităţii constă în posibilitatea părţilor de a dispune de obiectul procesului şi de mijloacele procesuale de apărare a dreptului material dedus judecăţii. În conţinutul acestui principiu este cuprins dreptul reclamantului de a determina limitele cererii de chemare în judecată cu privire la obiect( pretenţia concretă exprimată), cu privire la care art. 129 alin 6 c.p.c. obligă judecătorul să se pronunţe numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii şi  cu privire la părţi .Instanţa nu poate depăşi limitele obiectului fixate de reclamant, în sensul că nu poate acorda mai mult sau mai puţin decât s-a solicitat. Dacă  formulările reclamantului sunt improprii, ambigui şi nu se poate determina exact obiectul cererii, instanţa are obligaţia, în baza rolului activ, să ceară părţii să facă precizările necesare.

În exercitarea rolului activ, instanţa nu este ţinută de temeiul juridic al cererii, având posibilitatea de a schimba calificarea juridică dată de reclamant, în funcţie de conţinutul cererii, iar nu de denumirea dată de parte( în acest sens art. 84 c.p.c.).Instanţa are obligaţia de a cere părţilor să prezinte  explicaţii şi să pună în discuţie orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cererea de chemare în judecată( art 129 alin 4 c.p.c.).

Prin acţiunea de faţă, reclamanţii au făcut o prezentare stufoasă a relaţiilor dintre ei şi pârât, nu numai pe tărâm contractual, au invocat vicierea consimţământului lor prin manopere dolosive şi mijloace viclene, au contestat natura juridică a contractului încheiat, fără a exprima cu claritate motivele de nulitate  ale contractului. Deşi obiectul  acţiunii a fost exprimat cu claritate( constatarea nulităţii contractului), temeiul de drept invocat nu a fost în concordanţă cu toate susţinerile din acţiunea ambiguu redactată şi nici cu solicitarea de a se constata nulitatea convenţiei. Astfel, deşi art. 960-961 c.civ., susţinut ca temei de drept, reglementează dolul şi violenţa ca  vicii de consimţământ, care duc la anularea contractului, s-a solicitat  constatarea nulităţii acestuia. Mai mult, deşi se face referire la natura juridică a actului încheiat, nu se invocă un temei de drept legat de această cauză de nulitate, după cum nu se susţin în drept motivările de fapt legate de atitudinea subiectivă  a pârâtului, intenţia avută de acesta la momentul contractării, cauza actului juridic.

După cum s-a arătat, instanţa nu trebuie să facă o aplicare restrictivă a dispoz. art 129 alin 6 c.p.c., considerându-se investită doar cu ceea ce este exprimat în termeni clari sau cu temeiul de drept susţinut prin acţiune, investirea fiind făcută cu situaţia de fapt în întregul său.

În aceste condiţii în mod corect tribunalul a apreciat că prima instanţă nu a cercetat acţiunea sub toate aspectele sale, nu  a dat o calificare corectă a cererii şi nu a avut în vedere temeiul de drept rezultat din expunerea motivelor de fapt.

Aplicarea dispoziţiilor art 297 alin 1 c.p.c. s-a făcut corect, deoarece analizarea trunchiată  a acţiunii echivalează cu nejudecarea fondului cauzei, ceea ce impune desfiinţarea sentinţei primei instanţe.

Motivul de recurs privind aplicarea greşită a dispoz. art 129 c.p.civ. nu este  fondat,  astfel că apreciind soluţia atacată drept legală , potrivit art 312 c.p.c., recursul se va respinge ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare