Puterea doveditoare în ţară a actelor de stare civilă ale cetăţenilor români (cu sau fără menţiuni), întocmite de autorităţile străine.

Actele de stare civilă ale cetăţenilor români (cu sau fără menţiuni), întocmite la autorităţile străine, au putere doveditoare în ţară numai dacă sunt înscrise sau transcrise în registrele de stare civilă române. Transcrierea actelor de stare civilă şi înscrierea menţiunilor primite din străinătate se efectuează cu aprobarea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Cetăţeanul român este obligat ca, în termen de 6 luni de la întoarcerea în ţară sau de la primirea din străinătate a certificatului sau a extrasului de stare civilă, să ceară transcrierea acestor acte la serviciul public comunitar local de evidenţa persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială are domiciliul, în conformitate cu disp. art. 43 alin. 3 din Legea 119/1996.

Recunoaşterea de paternitate nu este un scop în sine, trebuie făcută în formele prescrise de lege, iar nu printr-o eventuală înţelegere între cei doi părinţi sau care să rezulte din conduita  mamei în alt  cadru procesual, astfel că trebuie  urmată procedura prevăzută de lege,  pentru ca recunoaşterea să-şi produce efectele specifice, din perspectiva  drepturilor copilului faţă de care se stabileşte în acest mod  filiaţia faţă de tată, prin facerea menţiunilor pe marginea actului şi/sau  transcrierea acesteia, după caz.

Prin sentinţa civilă nr. 4937/2007 Judecătoria Slatina a respins cererea formulată de reclamantul S. C. împotriva pârâtei M. C., ca fiind introdusă de o persoană fără calitatea procesuală activă, reţinând că filiaţia minorei  M. B. S. faţă de tată nu a fost stabilită în conformitate dispoziţiile art. 43 din Legea 119/1996.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, considerând-o netemeinică şi nelegală, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 56 din Codul familiei filiaţia faţă de tată se stabileşte prin recunoaştere, reclamantul recunoscând astfel paternitatea minorei, aspect necontestat de mama sa, impunându-se astfel admiterea acţiunii.

Prin decizia nr. 14/23 ian. 2008 Tribunalul Olt a admis apelul civil declarat de apelantul reclamant, a schimbat în tot sentinţa şi pe fond a admis în parte acţiunea precizată, a încuviinţat ca reclamantul să aibă legături personale cu minora, la domiciliul mamei pârâte, în prima şi a treia săptămână din fiecare lună, în cursul zilei de sâmbătă între orele 10 – 14.

Pentru a se pronunţa astfel tribunalul a reţinut că paternitatea minorei a fost recunoscută la 26 aprilie 2006 de către reclamant, care a solicitat iniţial instanţei încredinţarea minorei spre creştere şi educare, pentru ca ulterior să precizeze acţiunea în sensul că solicită numai încuviinţarea legăturii  personale cu minora.

Din întâmpinarea depusă de pârâtă a rezultat că aceasta nu contestă paternitatea minorei, iar din conţinutul anchetelor sociale întocmite de Primăria oraşului Piatra Olt şi Primăria municipiului Craiova a rezultat că reclamantul este cunoscut ca fiind tatăl copilului.

Tribunalul a apreciat că acţiunea  este justificată , chiar dacă actul de stare civilă al minorei nu a fost transcris în registrele de stare civilă aşa cum prevăd dispoziţiile art. 43 din Legea 119/1996, întrucât prin această acţiune se urmăreşte numai posibilitatea reclamantului de a păstra legături personale cu copilul recunoscut, această soluţie nefiind contrară intereselor acestuia

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta , criticând-o pentru greşita aplicare a legii privind actele de stare civilă,  în sensul că s-a admis o acţiune  a intimatului reclamant în calitate de părinte, deşi acesta nu a făcut dovada că este tatăl minorei, în condiţiile în care  în certificatul de naştere al acesteia la rubrica „tată” nu este menţionat intimatul.

Recursul a fost admis  , instanţa reţinând că prin acţiunea precizată , reclamantul a solicitat instanţei încuviinţarea legăturii personale cu minora  M. B. S., născută la data de 27 septembrie 2004.

În fapt, a arătat că este tatăl minorei ce a rezultat din  convieţuirea sa  cu pârâta - fără a fi căsătoriţi, că a recunoscut paternitatea acesteia  în faţa Primăriei Saint- Denis, Franţa la data de 3 mai 2006,  în faţa aceleiaşi autorităţi  care  înregistrase şi naşterea minorei şi că, având în vedere vârsta fragedă a acesteia,  înţelege  să fie crescută şi îngrijită în continuare de mamă şi să  aibă  doar legături personale cu copilul său, în condiţiile în care pârâta nu a contestat niciodată că el ar fi tatăl minorei.

În drept, precizarea la acţiune nu este motivată, dar în cererea introductivă de instanţă, reclamantul a invocat disp. art.  42 – 44, 100, 107, 96 şi 94 din codul familiei, temeiuri legale ce nu mai rămân aplicabile în totalitate după precizarea formulată, aceasta impunându-se a fi soluţionată în raport cu disp. art. 63, 65 şi  43 alin. 2 din codul familiei şi art. 2 alin. 3 din Legea 272/2004, referitoare la interesul superior al copilului ce trebuie să prevaleze într-o procedură judiciară.

În cauză, minora s-a născut în străinătate, iar naşterea  a fost înregistrată în Franţa, în faţa autorităţii locale competente,  fiind stabilită numai filiaţia faţă de mamă. Aceasta a urmat procedura  transcrierii actului de stare civilă întocmit în străinătate, fiind eliberat în România  în urma transcrierii,  certificatul de naştere al acesteia.

La momentul înregistrării naşterii în Franţa, reclamantul  nu a făcut declaraţie în faţa autorităţii competente locale, privind paternitatea minorei, această declaraţie fiind făcută ulterior, tot în faţa autorităţii străine, acest moment plasându-se în timp,  ulterior transcrierii în România a actului de naştere întocmit în Franţa.

Această ultimă menţiune nu a fost transcrisă în România şi nu există, potrivit dovezilor din dosarul cauzei,  nici declaraţie făcută  în faţa ofiţerului de stare civilă român  cu atribuţii de stare civilă,  nici o declaraţie autentificată dată în faţa notarului  sau o hotărâre judecătorească de stabilire a paternităţii, pe baza cărora să se fi făcut  menţiunea corespunzătoare  vizând stabilirea filiaţiei  minorei faţă de tată.

Actul de naştere al unei persoane este un act de stare civilă.

Potrivit art. 1 din Legea 119/1996,  actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice prin care se dovedeşte naşterea, căsătoria sau decesul unei persoane. Acestea se întocmesc în interesul statului şi al persoanei şi servesc la cunoaşterea numărului şi structurii populaţiei, a situaţiei demografice, la apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.

Actele de stare civilă se întocmesc de către ofiţeri de stare civilă care au atribuţii în acest sens.

Starea civilă se dovedeşte cu actele întocmite în registrele de stare civilă, precum şi cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora.

Starea civilă se poate dovedi prin orice mijloace de probă în faţa instanţei judecătoreşti, numai în cazul prevăzut la art. 10 din lege,  când  ofiţerul de stare civilă refuză să întocmească un act sau să înscrie o menţiune ce intră în atribuţiile sale, iar persoana nemulţumită poate sesiza judecătoria în raza căreia domiciliază.

Au obligaţia de a face declaraţia de naştere oricare dintre părinţi, potrivit art. 19 din lege.

Dacă declaraţia priveşte pe un copil din afara căsătoriei, iar recunoaşterea paternităţii are loc în momentul declarării naşterii, datele privind pe tatăl copilului se înscriu în rubricile corespunzătoare din cuprinsul actului de naştere ce se întocmeşte, conform art.  17  alin.2 din lege.

Dacă recunoaşterea de paternitate are loc ulterior, în actul de naştere  se înscriu menţiuni cu privire la modificările intervenite în starea civilă a persoanei, în cazul  prev. de  44  lit. a din Legea 119/1996,  când  a avut loc  stabilirea filiaţiei prin recunoaştere, în condiţiile art. 57 alin. 2 Cod familie . 

Înscrierea menţiunii de stabilire a filiaţiei pe actul de naştere se face din  oficiu (după caz) sau la cererea celui interesat, pe baza actului de recunoaştere întocmit potrivit legii sau a hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile, potrivit  art. 45  din acelaşi act normativ.

Întocmirea actelor de stare civilă privind pe cetăţenii români aflaţi în străinătate se face la misiunile diplomatice, la oficiile consulare de carieră ale României sau la autorităţile locale competente, potrivit art. 42  alin. 1 din Legea 119/1996.

Actele de stare civilă ale cetăţenilor români, (cu sau fără menţiuni), întocmite la autorităţile străine, au putere doveditoare în ţară numai dacă sunt înscrise sau transcrise în registrele de stare civilă române. Transcrierea actelor de stare civilă şi înscrierea menţiunilor primite din străinătate se efectuează cu aprobarea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Cetăţeanul român este obligat ca, în termen de 6 luni de la întoarcerea în ţară sau de la primirea din străinătate a certificatului sau a extrasului de stare civilă, să ceară transcrierea acestor acte la serviciul public comunitar local de evidenţa persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială are domiciliul, în conformitate cu disp. art. 43 alin. 3 din lege.

În concluzie, recunoaşterea de paternitate nu este un scop în sine, trebuie făcută în formele prescrise de lege, iar nu printr-o eventuală înţelegere între cei doi părinţi sau care să rezulte din conduita  mamei în alt  cadru procesual, astfel că trebuie  urmată procedura prevăzută de lege,  pentru ca recunoaşterea să-şi produce efectele specifice, din perspectiva  drepturilor copilului faţă de care se stabileşte în acest mod  filiaţia faţă de tată, prin facerea menţiunilor pe marginea actului şi/sau  transcrierea acesteia, după caz.

În cauză, reclamantul nu trebuie să dovedească propria stare civilă, de asemenea nu este suficient  pentru a se legitima procesual activ, să facă dovada unei recunoaşteri de paternitate făcută în faţa  unei  autorităţi străine, în condiţiile  în care nu s-a transcris -  potrivit legii române, menţiunea cu privire la filiaţia faţă de tată făcută pe marginea actului de naştere întocmit de autoritatea străină, fiind necesar să demonstreze starea civilă a copilului faţă de care solicită legătura personală în calitate de părinte.

În sprijinul acestui punct de vedere poate fi adus şi un argument de text, respectiv disp. art. 65 din Cod familie  potrivit cărora, dacă filiaţia  copilului din afara căsătoriei este stabilită faţă de ambii  părinţi,  sunt aplicabile disp. art. 42-44 inclusiv, care se aplică prin asemănare, în ceea ce priveşte  realizarea ocrotirii părinteşti, scindarea acesteia şi modalităţile de exercitare a drepturilor şi de îndeplinire a îndatoririlor părinteşti, deci inclusiv modul de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul în calitate de părinte .

Nu în ultimul rând, se impune a se sublinia drepturile  copilului la stabilirea şi păstrarea identităţii sale, la înregistrarea imediată a naşterii,  dreptul de a-şi cunoaşte  ambii părinţi, potrivit art. 8 din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Corelativ acestor drepturi există obligaţia părinţilor, căsătoriţi sau necăsătoriţi,  de a proceda potrivit legii şi în formele prescrise de lege, în situaţia naşterii  propriului lor copil, în scopul stabilirii tuturor elementelor constitutive ale identităţii  acestuia, deci implicit a filiaţiei  faţă de tată.

Deci, filiaţia faţă de tată se dovedeşte  direct cu actul de stare civilă al naşterii, iar nu incidental -  prin actul recunoaşterii, acesta din urmă fiind necesar  la stabilirea paternităţii,  în faţa autorităţii competente administrative sau judiciare, după caz, într-un alt cadru procesual.

Ulterior, în baza paternităţii astfel asumate, persoana respectivă este  în măsură să solicite şi să exercite în interesul copilului, drepturile părinteşti, inclusiv dreptul de a avea legături personale şi contacte directe cu minorul care nu locuieşte împreună cu acesta.

În speţă, reclamantul  şi-a susţinut legitimarea procesual activă  raportat numai la calitatea sa de părinte, cercetarea judiciară desfăşurându-se între aceste limite, iar nu şi din perspectiva  calităţii de persoană faţă de care copilul ar dezvoltat  legături de ataşament în perioada în care reclamantul a convieţuit cu mama sa, sau alături de care s-a bucurat de viaţa de familie, pentru ca cererea să fi fost analizată  pe fond şi din perspectiva  disp. art. 14 din Legea 272/2004 şi art. 8 din CEDO.

Prin urmare, nici Curtea nu este ţinută să examineze cererea din acest punct de vedere.

Pentru toate aceste motive, recursul a fost admis, fiind incident cazul de recurs de modificare prev. de art. 304 pct. 9 cod procedură civilă şi în baza art. 312 alin. 1  teza I, alin. 2  teza I cod procedură civilă şi art. 296 cod procedură civilă, a fost modificată în tot decizia, în sensul respingerii apelului ca nefondat, menţinându-se ca legală sentinţa primei instanţe.

Domenii speta

Spete similare