Legea nr. 10/2001. Acţiunea în revedincare. Norma generală în concurs cu norma specială

Prin prevederile Lg.10/2001 au fost instituite norme speciale de drept substanţial şi o procedură administrativă obligatorie şi prealabilă sesizării instanţelor judecătoreşti, fiind diversificată gama măsurilor reparatorii, acestea fiind supuse unor proceduri tehnice caracteristice dreptului administrativ, cenzurat de instanţă.

Normele legii sunt derogatorii de la dreptul comun, respectiv acţiunea în revendicare întemeiată pe dispoz.art.480-481 c.civ., situaţie în care norma generală are caracter subsidiar faţă de norma specială, prin aceasta urmărindu-se o procedură de restituire sau acordare a măsurilor reparatorii pentru anumite categorii de imobile, tocmai pentru a se permite valorificarea în justiţie a dreptului de proprietate, cu mai multă eficacitate.

Ulterior intrării în vigoare a Lg.10/2001, acţiunea în revendicare a imobilelor la care se referă nu mai este întemeiată, însă accesul la justiţie printr-un proces echitabil nu a fost eliminat, normele speciale obligând persoana îndreptăţită să urmeze procedura legală în scopul recunoaşterii dreptului său, nefiind încălcate deci dispoziţiile constituţionale invocate, art.21, 44 şi 52 din Constituţie.

Trebuie precizat că reglementările de drept substanţial şi procedural instituite de Lg.10/2001 interesează ordinea publică şi sunt deci de imediată aplicare, iar adoptarea unei soluţii contrare în sensul admiterii ca întemeiată a acţiunii în revendicare formulată după intrarea în vigoare a acestei legi ar încălca principul aplicării imediate a legii noi şi totodată normele imperative care prevăd obligativitatea procedurii administrative.

Prin cererea  înregistrată  pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu la data de  16.08.2007, sub nr. 10263/38/2007, reclamanta  D.N. a chemat  în judecată  pe pârâţii  Municipiul Tg-Jiu prin Primar, Cabinet  Medical  Individual - Medic  Specialist Medicină Generală A.N. şi  Cabinet Individual –Medic de Familie-Dr. Primar U.E., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce  se va pronunţa să oblige pârâţii să-i lase în deplină proprietate  şi liniştită  posesie  casa de  locuit cu  8 camere, construită  din  cărămidă, acoperită cu  tablă şi terenul  aferent acesteia în suprafaţă de circa  1400 mp. situate  în localitatea  Tg-Jiu, strada  Calea Severinului, nr.11, judeţul Gorj, cu cheltuieli  de  judecată.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilele revendicate au fost proprietatea părinţilor săi, fiind dobândite de aceştia prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la 1 aprilie 1928 cu numitul I.C., adresa imobilului la acea data fiind Tg.Jiu , str. Unirii , nr. 60 , jud. Gorj. S-a  mai arătat că aceste imobile nu au intrat sub incidenta Decretului nr.92/1950 privind naţionalizarea unor imobile , fiind exceptate şi nici nu au făcut parte din lista anexă la acest act normativ.  Reclamanta a învederat că imobilele au fost preluate în mod vădit abuziv, fără nici un temei legal şi fără îndeplinirea vreunei formalităţi de organele locale ale oraşului Tg.Jiu, în prezent aflându-se în posesia Municipiului Târgu Jiu, iar în acestea îşi desfăşoară activitatea cele două cabinete medicale pârâte.

In drept, cererea a fost întemeiată pe disp.art 480 şi urm C civ. disp.art 1,3,4 si 6 din Legea 213/1998 şi disp.art 274 si 277 C. pr. civ.

In susţinerea cererii , reclamanta a depus la dosar certificat de moştenitor nr 120/12.08.2002, act de vânzare-cumpărare sub semnătură privată.

Pârâtul Municipiul Târgu Jiu prin Primar a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Târgu Jiu, excepţia netimbrării acţiunii şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

In drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp art. 2 pct. 1 lit. e şi art. 115-119 C pr civ.

In şedinţa publică din 24.10.2007 , pârâtele Cabinet  Medical  Individual - Medic  Specialist Medicină Generală A.N. şi  Cabinet Individual –Medic de Familie - Dr. Primar U.E. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acţiunii.

In motivarea întâmpinării s-a arătat că reclamanta nu face dovada proprietăţii asupra imobilelor revendicate întrucât nu deţine un titlu valabil, precum şi că reclamanta nu poate obţine retrocedarea imobilelor decât in condiţiile legii speciale, cu condiţia sa fi formulat notificarea in termen si sa facă dovada ca autorii săi au fost proprietarii imobilului.

Pârâtele au mai susţinut că au cumpărat de la Municipiul Târgu Jiu cabinetele în care funcţionează şi au concesionat suprafaţa de 6,96 mp, respectiv 8,51 mp.

In drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 115 C.Pr.Civ., art. 480 Cod civil şi art 274 C.Pr.Civ..

S-au anexat întâmpinării următoarele înscrisuri: contract de vânzare-cumpărare nr.4884/14.12.2006, contract de concesiune nr. 20173/1.06.2007, contract de vânzare-cumpărare nr. 4885/14.12.2006, contract de concesiune nr. 20174/1.06.2007, acte de vânzare-cumpărare .

In şedinţa publică din data de 24.10.2007, instanţa a respins ca neîntemeiate excepţiile netimbrării acţiunii şi necompetenţei materiale a Judecătoriei Târgu Jiu, pentru considerentele ce apar in încheierea de şedinţa de la acea dată.

Judecătoria Tg.Jiu prin sentinţa civilă nr.7771 din 07.11.2007 a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea reclamantei, pe care a obligat-o să plătească pârâtelor Cabinetele medicale, câte 300 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, aplicarea principiului restitutio in integrum, ca efect al ineficacităţii actelor de preluare, a fost guvernată  de prevederile dreptului comun în materia revendicării, reprezentat prin  dispoziţiile art. 480 şi art. 481 din Codul civil.

Dreptul comun a fost părăsit de Legea nr. 10/2001, fiind înlocuit cu norme speciale de drept substanţial şi cu o procedură administrativă, obligatorie şi prealabilă sesizării instanţelor judecătoreşti şi că Legea nr. 10/2001 ca lege nouă, suprimă practic acţiunea dreptului comun în cazul ineficacităţii actelor de preluare la care se referă şi, fără a elimina accesul la justiţie.

S-a mai reţinut că prin legea nouă sunt reglementate toate cazurile de preluare abuzivă a imobilelor din perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, ce intră sub incidenţa acestui act normativ, indiferent dacă preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil, fiind vizată inclusiv, restituirea acelor imobile a căror situaţie juridică şi-ar fi putut găsi dezlegarea, până la data intrării sale în vigoare, în temeiul art. 480 şi art. 481 din Codul civil şi întrucât reglementările cuprinse în Legea nr. 10/2001 interesează substanţial şi procedural ordinea publică, rezultă că acestea sunt de imediată aplicare.

Instanţa a constatat că soluţia a fost anticipată legislativ prin art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, care prevede că: „Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie”.

In acest context, după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, acţiunea în revendicare a imobilelor pe care le vizează nu mai este admisibilă pe calea dreptului comun, persoanele îndreptăţite fiind ţinute să urmeze procedura stabilită de legea specială. 

Având în vedere aceste considerente, instanţa a apreciat că, după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, o acţiune în revendicare a imobilelor pe care le vizează acest act normativ, întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun este inadmisibilă, în situaţia în care nu s-a declanşat procedura administrativă, prealabilă şi obligatorie prevăzută de legea specială.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

S-a arătat în motivele de apel că hotărârea este insuficient motivată în drept, deoarece nu s-au  arătat dispoziţiile legale în baza cărora acţiunea reclamantei este inadmisibilă; nu s-a arătat în care dintre categoriile de imobile prevăzute de art.2 din Legea nr.10/2001 se încadrează imobilul în litigiu; că nu se aplică în cauză dispoziţiile art.2, 22 alin.5, art.46 şi 47 din Legea nr.10/2001,  care se referă la alte situaţii decât cea în litigiu; că acţiunile de drept comun nu sunt incompatibile cu dispoziţiile Legii nr.10/2001 şi că accesul la justiţie al reclamantei este garantat prin dispoziţiile art.21 din Constituţie.

Prin decizia civilă nr.75 din 03 martie 2008, pronunţată în dosar nr.10263/318/2007, Tribunalul Gorj a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta D.N. împotriva sentinţei civile nr.7771 din 07.11.2007 pronunţată de Judecătoria Tg.-Jiu, în dosarul nr.10263/318/2007.

A obligat apelanta la 600 lei cheltuieli de judecată către intimatele pârâte Cabinetele Medicale.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut că prima instanţă a motivat în fapt şi în drept inadmisibilitatea acţiunii reclamantei, în raport de dispoziţiile legii speciale şi dispoziţiile art.6 din Legea nr.213/1998.

Reclamanta a avut posibilitatea să solicite retrocedarea imobilului în litigiu în baza Legii nr.10/2001, o astfel de cerere putând fi întemeiată pe disp.art.2 lit.i din Legea nr.10/2001 modificată, teză referitoare la „imobile preluate fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării”.

Sensul Legii nr.10/2001 este acela de a fi retrocedate în natură sau prin măsuri reparatorii toate imobilele ce au fost preluate „în mod abuziv”, aşa cum rezultă din dispoziţiile art.1 din lege, caracterul de preluare abuzivă referindu-se nu numai la actele normative enumerate în cuprinsul art.2, dar şi la situaţiile în care imobilele au fost preluate fără nici un titlu şi cu nerespectarea dispoziţiilor în vigoare la acea dată, privind proprietatea.

Aplicarea legii speciale în detrimentul dreptului comun rezultă din caracterul de ordine publică al acestei reglementări, prioritatea aplicării ei fiind reglementată de art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998.

Dreptul reclamantei de a se adresa justiţiei a fost respectat prin reglementările legale în vigoare, astfel că nu se poate susţine că prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii prezentei acţiuni i s-a încălcat dreptul la liberul acces la justiţie.

Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs reclamanta D.N., considerându-le nelegale deoarece s-a dat o interpretare eronată dispoziţiilor legale invocate în cauză, respectiv art.480 c.civ., art.6 alin.2 din Lg.213/1998 şi Lg.10/2001, situaţie în care s-a considerat acţiunea în revendicare inadmisibilă. Art.2 alin.1 din Lg.10/2001 nu sunt aplicabile în cauză deoarece imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de stat, dar fără a face obiectul Decr.92/1950 privind naţionalizarea unor imobile sau a altor acte normative de preluare de către stat. Nu sunt aplicabile nici dispoz.art.22 alin.5 din lege privitoare la termenul de 6 luni de trimitere a notificării, deoarece aceste dispoziţii legale privesc în mod exclusiv măsurile reparatorii prevăzute de Lg.10/2001, şi nu acţiunile de drept comun. Acţiunea fiind în revendicare nu sunt aplicabile  dispoz.art.46 din lege, care constituie o aplicaţie a principiului disponibilităţii şi nici dispoz. art.47 din lege, care consacră o excepţie de autoritate de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti pronunţate pe dreptul  comun.

Dispoz.art.6 alin.2 din Lg.213/1998 nu-şi găsesc aplicarea deoarece imobilul a fost preluat fără titlu, ori textul de lege are în vedere preluarea fără titlu valabil.

Acţiunile de drept comun nu sunt incompatibile cu dispoz.Lg.10/2001, lege care reglementează o procedură de restituire a imobilelor mai lesnicioasă şi în condiţii mai avantajoase, dar din dispoziţiile acesteia nu rezultă intenţia legiuitorului de a exclude procedura de drept comun. O altă interpretare a Lg.10/2001 şi a dispoz.art.6 alin.2 din Lg.213/1998 ar atrage neconstituţionalitatea acestor norme, în raport de art.21 din Constituţia României, potrivit cu care orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, precum şi dispoz.art.44 şi 52 din Constituţie, privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi.

Criticile formulate nu sunt întemeiate având în vedere următoarele considerente :

Potrivit acţiunii introductive, imobilul ce face obiectul revendicării conform art.480 c.civ., nu a fost naţionalizat dar a fost preluat de stat în mod abuziv, fără nici un temei legal şi fără îndeplinirea vreunei formalităţi de organele locale ale Mun. Tg.Jiu, Jud.Gorj, neprecizându-se însă anul de preluare al imobilului respectiv.

Raportat însă la motivarea făcută în acţiune, se constată că s-a invocat preluarea abuzivă de către stat a imobilului, fără existenţa vreunui titlu, situaţie ce, aşa cum au reţinut şi instanţele anterioare, atrage aplicarea dispoz.art.2 alin.1 lit.i din Lg.10/2001, potrivit cărora, sub incidenţa legii intră orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale, ale puterii sau ale administraţiei de stat.

Faptul  că se invocă că nu a existat un titlu de preluare a imobilului de către stat, nu duce la inaplicabilitatea dispoz.art.2 alin.1 lit.i din Lg.10/2001, deoarece asupra acestui imobil statul invocă un drept de proprietate, drept de proprietate contestat de către reclamantă, tocmai pe considerentul că intrarea statului în  proprietatea imobilului s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la momentul preluării. Dreptul de proprietate este probat prin titlul de proprietate, or tocmai acest titlu de proprietate al statului este contestat de către reclamantă şi este considerat abuziv.

Atât timp cât se invocă existenţa unei preluări abuzive a imobilului în litigiu, aplicarea dispoz.art.2 alin.1 lit.i statuează competenţa de soluţionare a notificării în favoarea entităţii prevăzută de lege, aceasta fiind în măsură să califice preluarea ca fiind făcută fără titlu valabil, fără a mai fi necesară parcurgerea unei alte proceduri care ar implica preexistenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, pronunţate în temeiul art.6 alin.3 din Lg.213/1998 cu modificările şi completările ulterioare.

Fiind stabilit că imobilul revendicat se încadrează în dispoziţiile art.2 alin.1 lit.i din Lg.10/2001, ambele instanţe, în mod legal au  constatat că modalitatea de restituire a acestui imobil este cea special prevăzută de Lg.10/2001, şi nu dispoziţiile de drept comun prev.de art.480 c.civ.

Prin prevederile Lg.10/2001 au fost instituite norme speciale de drept substanţial şi o procedură administrativă obligatorie şi prealabilă sesizării instanţelor judecătoreşti, fiind diversificată gama măsurilor reparatorii, acestea fiind supuse unor proceduri tehnice caracteristice dreptului administrativ, cenzurat de instanţă.

Normele legii sunt derogatorii de la dreptul comun, respectiv acţiunea în revendicare întemeiată pe dispoz.art.480-481 c.civ., situaţie în care norma generală are caracter subsidiar faţă de norma specială, prin aceasta urmărindu-se o procedură de restituire sau acordare a măsurilor reparatorii pentru anumite categorii de imobile, tocmai pentru a se permite valorificarea în justiţie a dreptului de proprietate, cu mai multă eficacitate.

Finalitatea dispoziţiei din art.6 alin.2 din Lg.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, conform cărora bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foştii proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparaţie, se regăseşte tocmai în Lg.10/2001 ca lege specială de reparaţie, pentru imobilele preluate în mod abuziv  în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Prin dispoziţiile legale precizate, folosirea conjuncţiei „dacă” condiţionează posibilitatea recuperării bunurilor pe calea acţiunii în revendicare, numai dacă acele bunuri nu fac obiectul unei legi speciale de reparaţii, deci exprimă principiul clasic al caracterului subsidiar al normei generale în raport cu norma specială.

Caracterul reparatoriu al Lg.10/2001 este indiscutabil, instanţele făcând corect trimitere la dispoz.art.6 alin.2 din Lg.213/1998, deoarece finalitatea acestei dispoziţii constă tocmai în permiterea valorificării în justiţie a dreptului de proprietate şi pentru categorii de imobile sau de persoane care nu intră în sfera de reglementare a normelor derogatorii de la dreptul comun.

Prin urmare, ulterior intrării în vigoare a Lg.10/2001, acţiunea în revendicare a imobilelor la care se referă nu mai este întemeiată potrivit considerentelor arătate, cele două instanţe fiind în eroare atunci când au considerat inadmisibilă acţiunea în revendicare, dar eroare care nu este de natură să schimbe soluţia adoptată.

Accesul la justiţie printr-un proces echitabil nu a fost eliminat, normele speciale obligând însă persoana îndreptăţită să urmeze procedura legală în scopul recunoaşterii dreptului său, nefiind încălcate deci dispoziţiile constituţionale invocate în recurs (art.21, 44 şi 52 din Constituţie).

Dispoz.art.22 alin.5, art.46 şi 47 din Lg.10/2001 nu-şi găsesc în nici un mod aplicabilitatea în speţa de faţă, acţiunea fiind o acţiune în revendicare după intrarea în vigoare a Lg.10/2001, or textele de lege invocate sunt aplicabile numai în procedura specială instituită de această lege.

Trebuie precizat că reglementările de drept substanţial şi procedural instituite de Lg.10/2001 interesează ordinea publică şi sunt deci de imediată aplicare, iar adoptarea unei soluţii contrare în sensul admiterii ca întemeiată a acţiunii în revendicare formulată după intrarea în vigoare a acestei legi ar încălca principul aplicării imediate a legii noi şi totodată normele imperative care prevăd obligativitatea procedurii administrative.

În considerarea celor expuse, urmează a se respinge ca nefondat recursul şi, faţă de art.274 c.pr.civ., urmează să fie obligată recurenta la plata sumei de 500 lei către Cabinet Medical Individual A.N. şi 500 lei către Cabinet Medical Individual U.C., cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Domenii speta

Spete similare