Citarea prin publicitate cu rea credinţă. Efecte.

Citarea părţilor ,în cazul proceselor de divorţ, se face potrivit reglementărilor generale cuprinse în art. 86 – 100 cod pr.civ.

În ipoteza în care reclamantul afirmă că nu cunoaşte domiciliul pârâtului, instanţa sesizată va dispune citarea acestuia prin publicitate.

În cazul în care pârâtul se înfăţişează şi dovedeşte că a fost citat prin publicitate cu rea credinţă, sancţiunea impusă de lege este aceea a anulării tuturor actelor de procedură ce au urmat acestei încuviinţări, reclamantul culpabil putând fi sancţionat chiar  şi cu amendă şi condamnat la despăgubiri.

În condiţiile actuale când libera circulaţie a persoanelor a căpătat o dimensiune europeană şi nu numai – instanţele se confruntă cu situaţii speciale în ceea ce priveşte încunoştinţarea părţilor din cauzele cu care sunt investite – aceasta având repercusiuni deosebite în procesele de divorţ.

De altfel, dispoziţiile art. 6161 Cod pr.civ. cuprinde o normă derogatorie de la dreptul comun în ceea ce priveşte citarea părţilor în procesul de divorţ.

În cazul neprezentării pârâtului citat prin afişare, instanţa are îndatorirea de a  dispune cercetări pentru a verifica dacă pârâtul îşi are domiciliul la locul indicat de reclamant, cu atât mai mult în cazurile în care părţile au avut acelaşi domiciliu.

Norma derogatorie îşi are temeiul în necesitatea încunoştinţării reale a pârâtului în ceea ce priveşte soluţionarea unei cauze ce are o importanţă covârşitoare pentru existenţa sa, mai ales că, pe lângă divorţul propriu-zis, instanţa se pronunţă şi asupra capetelor de cerere accesorii ce vizează copiii minori şi folosinţa locuinţei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova reclamanta G. M. A. a chemat în judecată pe pârâtul G. F. solicitând desfacerea căsătoriei din vina pârâtului, încredinţarea minorului F.-C. născut în 2003 spre creştere şi educare mamei reclamante, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului în funcţie de venitul minim pe economie.

Prin sentinţa civilă nr.1494/06.07.2006 pronunţată de Judecătoria Craiova s-a admis acţiunea reclamantei, s-a dispus desfacerea căsătoriei din vina pârâtului şi s-a încredinţat minorul spre creştere şi educare mamei reclamante.

A fost obligat pârâtul la pensie de întreţinere lunară în favoarea minorului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică,  solicitând să se constate că apelul este declarat în termenul prevăzut de lege , întrucât comunicarea hotărârii nu s-a realizat în mod legal la domiciliul său, respectiv în comuna Moţăţei,  ci la adresa la care nu a locuit niciodată, fiind citat nelegal prin publicitate.

A solicitat să se constate că în raport de dispoziţiile art.607 cod pr.civ. competenţa de soluţionare a cererii de divorţ aparţinea Judecătoriei Băileşti în circumscripţia căreia se află ultimul domiciliu comun.

Tribunalul Dolj prin decizia civilă 75/15 mai 2007  a admis excepţia tardivităţii declarării apelului şi a  respins  apelul ca atare.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Dolj a reţinut că la  data formulării cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze – 13.04.2006 pârâtul nu mai locuia la ultimul domiciliu şi nu s-a dovedit  că ar fi avut o locuinţă statornică în Italia, astfel că în mod legal prima instanţă a făcut aplicarea art. 95 alin.2 cod pr.civ. citându-l prin publicitate, măsură executată corect prin afişare la uşa instanţei şi într-un ziar de largă răspândire,  atât a citaţiei cât şi a hotărârii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul.

Curtea  a constatat că recursul este fondat .

Citarea părţilor în cazul proceselor de divorţ, se face potrivit reglementărilor generale cuprinse în art. 86 – 100 cod pr.civ.

În ipoteza în care reclamantul afirmă că nu cunoaşte domiciliul pârâtului, instanţa sesizată va dispune citarea acestuia prin publicitate.

În cazul în care pârâtul se înfăţişează şi dovedeşte că a fost citat prin publicitate cu rea credinţă, sancţiunea impusă de lege este aceea a anulării tuturor actelor de procedură ce au urmat acestei încuviinţări, reclamantul culpabil putând fi sancţionat chiar  şi cu amendă şi condamnat la despăgubiri.

În condiţiile actuale când libera circulaţie a persoanelor a căpătat o dimensiune europeană şi nu numai – instanţele se confruntă cu situaţii speciale în ceea ce priveşte încunoştinţarea părţilor din cauzele cu care sunt investite – aceasta având repercusiuni deosebite în procesele de divorţ.

De altfel, dispoziţiile art. 6161 Cod pr.civ. cuprind o normă derogatorie de la dreptul comun, în ceea ce priveşte citarea părţilor în procesul de divorţ.

În cazul neprezentării pârâtului citat prin afişare, instanţa are îndatorirea de a  dispune cercetări pentru a verifica dacă pârâtul îşi are domiciliul la locul indicat de reclamant, cu atât mai mult în cazurile în care părţile au avut acelaşi domiciliu.

Norma derogatorie îşi are temeiul în necesitatea încunoştinţării reale a pârâtului în ceea ce priveşte soluţionarea unei cauze ce are o importanţă covârşitoare pentru existenţa sa, mai ales că, pe lângă divorţul propriu-zis, instanţa se pronunţă şi asupra capetelor de cerere accesorii ce vizează copiii minori şi folosinţa locuinţei.

De aceea, este imperios necesar ca procedura de citare să se bucure de o atenţie deosebită din partea instanţei mai ales că, în procesele de divorţ de multe ori, conduita soţului reclamant este în defavoarea soţului pârât  frizând de multe ori,  limitele adevărului, legalităţii şi ale bunei-credinţe.

În lipsa unor demersuri reale ale instanţei de judecată în sensul dispoziţiilor art. 61611 cod pr.civ. procedura de citare a pârâtului este considerată viciată.

În speţa dedusă judecăţii Curtea constată că la soluţionarea pricinii la fond, instanţa de judecată a dispus citarea prin publicitate încă de la primul termen de judecată, fără efectuarea vreunui demers în sensul aflării domiciliului pârâtului aşa cum o îndatora art. 6161 cod pr.civ.

Chiar după depunerea la dosar a deciziei penale nr. 262/11 martie 2005 a Tribunalului Dolj în care se precizează domiciliul pârâtului ca fiind în comuna Moţăţei – Dolj, instanţa nu a acţionat prin nici un demers să afle domiciliul pârâtului.

Ulterior, în cuprinsul „anchetei sociale” întocmită de Primăria Craiova -Serviciul Autoritate Tutelară se menţionează că domiciliul comun al soţilor a fost în comuna Moţăţei jud. Dolj, iar după despărţirea în fapt a soţilor doar reclamanta împreună cu minorul s-a mutat la părinţii ei în Craiova la adresa menţionată în acţiune.

Nici la această dată instanţa nu a procedat la efectuarea de verificări în ceea ce priveşte domiciliul pârâtului, deşi la acel moment existau suficiente dovezi la dosar din care să rezulte necesitatea unor astfel de demersuri ale instanţei de judecată.

În pofida celor arătate, instanţa de fond a reţinut cauza spre soluţionare, comunicarea soluţiei realizându-se tot prin publicitate.

Adoptând acelaşi mod de abordare a normelor de procedură în materia citării părţilor, instanţa de apel a admis excepţia tardivităţii declarării apelului, cu toate că la dosarul de apel au fost produse de pârât probe în sensul dovedirii nelegalei sale citări prin publicitate.

Astfel, există la dosar o copie a unei acţiuni civile de divorţ în care domiciliul pârâtului, precizat chiar de reclamantă este comuna Moţăţei, sat Moţăţei, jud. Dolj, adeverinţă eliberată de Consiliul Local Moţăţei din care rezultă că soţii au locuit împreună până în anul 2006 în acest domiciliu, copie de pe cartea de identitate a pârâtului care precizează acelaşi domiciliu.

La 17 aprilie 2007 instanţa de apel a încuviinţat proba testimonială cu câte un martor pentru dovedirea ultimului domiciliu comun al soţilor, aspect ce nu acoperea însă obligaţia instanţei de a face verificări cu privire la domiciliul acestuia în timpul judecării cauzei la prima instanţă cu atât mai mult cu cât  la aceasta o îndatorau motivele de apel formulate de pârât .

Demersul era justificat eventual pentru stabilirea competenţei teritoriale în soluţionarea acţiunii de divorţ, dar nu putea răspunde la criticile  din pct. 1, 2 din motivele de apel ale pârâtului, referitoare la nelegala sa citare, respectiv nelegala comunicare a hotărârii la o altă adresă decât cea reală.

Chiar şi în aceste condiţii, instanţa de apel a acordat relevanţă maximă unei singure declaraţii de martor – aceea a mamei reclamantei, declaraţie care, însă, nu se coroborează nici cu declaraţia martorului S. P. F. – naşul părţilor- şi nici cu ansamblul restului dovezilor existente la dosar, subiectivitatea acesteia putând fi prezumată în aceste condiţii. 

Faţă de aceste considerente, Curtea constată că, în mod nelegal pârâtul a fost citat prin publicitate în condiţiile în care la dosarul cauzei au existat date care să îndreptăţească instanţa de fond să dispună citarea acestuia şi în comuna Moţăţei sat Moţăţei - Dolj şi abia după o restituire a citaţiei cu menţiunea „destinatar necunoscut” să procedeze la citarea prin publicitate.

În raport de citarea nelegală a pârâtului la instanţa de fond şi  comunicarea hotărârii acestei instanţe prin publicitate a fost de asemenea nelegală pentru aceleaşi considerente, punându-l pe recurent în situaţia de a nu cunoaşte nici faptul că s-a soluţionat divorţul, excepţia tardivităţii declarării apelului dovedindu-se a fi nefondată.

Curtea a constatat ca  fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 312 pct. 5 teza I cod pr.civ. trimiţând cauza spre rejudecare la tribunal.

Domenii speta

Spete similare