Contestarea paternităţii stabilită prin hotărâre judecătorească. Imposibilitate.

 Este de principiu că, datele de stare civilă ale unei persoane trebuie să corespundă adevărului, chestiunile referitoare la statutul unei persoane prezentând interes atât pentru persoana respectivă, dar şi pentru colectivitate, în sensul larg , tocmai pentru menţinerea certitudinii şi siguranţei raporturilor civile patrimoniale şi nepatrimoniale  şi nu numai, în care o persoană se poate angaja de-a lungul vieţii sale.

În virtutea acestui deziderat, dispoziţiile legale consacră în mod expres posibilitatea şi dreptul oricărei persoanei interesate de a contesta aceste date – deci şi stabilirea paternităţii.

În acelaşi timp, însă, paternitatea stabilită pe cale judecătorească nu poate fi contestată conform art. 58 alin.(1) codul familiei întrucât hotărârea judecătorească se bucură de autoritate de lucru judecat. Aceasta înseamnă că prezumţia de adevăr a hotărârii judecătoreşti prin care s-a stabilit  paternitatea nu poate fi înlăturată decât prin exercitarea căilor de atac.

Prin sentinţa civilă nr. 4581 din 26 iunie 2007, pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu a fost admisă acţiunea  formulată de reclamantul-pârât D. S. împotriva pârâtului-reclamant D.  V.,

S-a respins cererea reconvenţională formulată de pârât împotriva reclamantului şi împotriva pârâtei C. E.

A fost obligat pârâtul-reclamant la plata unei pensii  de întreţinere în favoarea reclamantului-pârât începând cu data introducerii acţiunii şi  până la terminarea  studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de  25 ani.

Instanţa a reţinut că acţiunea civilă formulată de reclamantul pârât este întemeiată, pârâtul reclamant fiind tatăl acestuia, după cum s-a stabilit prin hotărâre judecătorească, fiind îndeplinite condiţiile art. 86 - 94 Codul familiei, conform cărora este îndreptăţit la  întreţinere copilul minor, până la împlinirea vârstei de 18 ani, precum şi  copilul major aflat în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 ani.

Cererea reconvenţională pentru contestarea paternităţii a fost respinsă, nefiind îndeplinite prevederile art. 58 şi următoarele din codul familiei, din moment ce paternitatea a fost stabilită prin sentinţa civilă nr. 2142 din 16.04.1987 a Judecătoriei Târgu-Jiu, rămasă irevocabilă prin neapelare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul reconvenţional D. V. criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică motivând că era îndreptăţit la efectuarea testului ADN pentru stabilirea legală a paternităţii copilului născut la 25 august 1986, arătând că, neatacarea sentinţei civile nr. 2142/1987 şi plata pensiei de întreţinere peste 20 de ani, echivalează cu recunoaşterea voluntară a paternităţii copilului şi ca atare, poate contesta această recunoaştere în condiţiile art. 58 C.F.

Prin decizia civilă nr. 420 din 26 oct. 2007 Tribunalul Gorj a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant-reconvenţional D.V., împotriva sentinţei civile nr. 4581 din 26 iunie 2007, pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu , constatând că, în cauză nu poate fi reţinută recunoaşterea voluntară a paternităţii copilului întrucât ea s-a stabilit pe cale judecătorească .

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul reconvenţional D. V. criticând-o pentru nelegalitate, motivând că, este cu neputinţă să fie tatăl copilului (în speţă reclamantul) întrucât, deşi a cunoscut-o pe mama acestuia, numita C. E., datorită serviciului său, se întâlneau rar , fiind foarte posibil ca aceasta să fi avut şi alte relaţii în aceeaşi perioadă, neputând fi deci, cert faptul că, reclamantul este fiul său.

Referitor la dosarul având ca obiect stabilirea paternităţii, a arătat că, datorită serviciului său, n-a putut fi prezent la nici un termen de judecată.

S-a arătat că, la dosar există o adresă prin care, conducerea locului său de muncă încunoştinţa instanţa că pârâtul nu se poate prezenta la IML Mina Minovici  pentru efectuarea expertizei datorită locului de muncă din acel moment – barajul Cerna cu care era  imposibilă comunicarea telefonică sau radio.

Stabilirea paternităţii realizându-se numai în baza unor declaraţii de martori a căror subiectivitate este presupusă, pârâtul se consideră îndreptăţit să conteste paternitatea astfel stabilită.

De asemenea, de la dosarul de stabilire a paternităţii lipseşte dovada comunicării, astfel încât nu a putut ataca în termen legal, cu apel, acea sentinţă de stabilire a paternităţii.

Greşit instanţele de fond şi apel au constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 58 codul  familiei deoarece fiind vorba de un copil din afara căsătoriei termenul de contestare a paternităţii acestuia este imprescriptibil.

Recursul este nefondat.

Din analiza  dosarului de stabilire a paternităţii (ataşat la dosarul cauzei de faţă)în care s-a pronunţat la 16 aprilie 1987 sentinţa civilă nr. 2142 rezultă că stabilirea paternităţii copilului C. S. s-a realizat pe cale judecătorească, recurentul fiind obligat prin aceeaşi sentinţă şi la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului pentru care s-a încuviinţat şi purtarea numelui de D.

Este de principiu că, datele de stare civilă ale unei persoane trebuie să corespundă adevărului, chestiunile referitoare la statutul unei persoane prezentând interes atât pentru persoana respectivă, dar şi pentru colectivitate, în sensul larg , tocmai pentru menţinerea certitudinii şi siguranţei raporturilor civile patrimoniale şi nepatrimoniale  şi nu numai, în care o persoană se poate angaja de-a lungul vieţii sale.

În virtutea acestui deziderat, dispoziţiile legale consacră în mod expres posibilitatea şi dreptul oricărei persoanei interesate de a contesta aceste date – deci şi stabilirea paternităţii.

În acelaşi timp, însă, paternitatea stabilită pe cale judecătorească nu poate fi contestată conform art. 58 alin.(1) codul familiei întrucât hotărârea judecătorească se bucură de autoritate de lucru judecat. Aceasta înseamnă că prezumţia de adevăr a hotărârii judecătoreşti prin care s-a stabilit  paternitatea nu poate fi înlăturată decât prin exercitarea căilor de atac.

Din acest motiv, atât sentinţa cât şi decizia civilă recurată sunt corecte, întrucât cadrul procesual fixat astfel, nu permite reclamantului reconvenţional efectuarea de probe pentru stabilirea paternităţii reclamantului, întrucât cu privire la acest aspect s-a pronunţat deja o hotărâre judecătorească.

Referitor la argumentele aduse de recurent cu privire la îndreptăţirea sa de a contesta paternitatea reclamantului, Curtea constată că, din dosarul nr. Judecătoriei Tg. Jiu, lipsesc într-adevăr dovezile de comunicare a sentinţei nr. 2142 /16 aprilie 1987 ceea ce determină posibilitatea recurentului de a formula, încă apel împotriva acestei sentinţe – dat fiind faptul că potrivit art. 282(1) cod procedură civilă  hotărârile date în prima instanţă de judecătorie  sunt supuse apelului la tribunal, iar potrivit art. 284 (1) cod procedură civilă  termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Dovada comunicării hotărârii trebuie să rezulte din actul întocmit de agentul procedural, fără a exista posibilitatea completării cu acte extrinseci  deoarece în sistemul nostru, actele de procedură se comunică din oficiu de către instanţa de judecată.

Întrucât, pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere, înfiinţarea popririi se dispune de instanţa de fond din oficiu, de îndată ce hotărârea este executorie (art. 453 al. 2 cod procedură civilă) iar poprirea se înfiinţează fără somaţie, prin adresă însoţită de o copie certificată de pe titlul executoriu ce se comunică la locul de muncă al debitorului (art. 454 cod procedură civilă) deci nu şi debitorului, principiul echipolenţei  - adică al existenţei unui alt act de procedură care să înlocuiască  comunicarea hotărârii – în această materie nu este aplicabil.

Concluzionând – hotărârile instanţelor de apel, de fond, sunt legale, recurentul nu are deschisă calea contestării paternităţii (conform art. 58 cod fam.) ea fiind stabilită pe cale judecătorească, prin sentinţa nr. 2142/16 aprilie 1987 – care, însă, nefiindu-i comunicată recurentului, este încă susceptibilă de a fi atacată cu apel de către recurent, etapă procesuală în care acesta poate invoca împrejurările menţionate în motivarea recursului de faţă.

Domenii speta

Spete similare