Prin încheierea din 14.12.2009, pronunţată de Tribunalul
Vâlcea, printre altele, s-a admis cererea formulată de inculpatul R. T. V. şi,
în baza art.145 alin. 2/3 Cod procedură penală, s-a înlocuit obligaţia
prevăzută de art.145 alin.1/1 Cod procedură penală, stabilită în sarcina
acestuia, de a nu părăsi localitatea de domiciliu, în sensul încuviinţării de a
părăsi localitatea şi ţara, pe o perioadă cuprinsă între 20 decembrie 2009 şi
până la 10 ianuarie 2010, pentru a se deplasa în Italia.
S-a impus în sarcina inculpatului R. T. V. obligaţia de a
prezenta organului de poliţie desemnat cu supravegherea, acte cu care să
justifice deplasarea în Italia pe perioada cuprinsă în prezenta încheiere, la
data întoarcerii în ţară, atrăgându-i-se atenţia asupra art.145 alin.3 Cod
procedură penală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a
apreciat, în raport de actele medicale depuse care dovedesc agravarea
afecţiunilor de care inculpatul suferă, că pe parcursul judecăţii cauzei au
intervenit motive care justifică înlocuirea măsurii preventive de a nu părăsi
localitatea cu posibilitatea de a se deplasa în străinătate (Italia), pentru
investigaţii de specialitate, pe o perioadă determinată de timp.
S-a conchis că există suficiente motive care să determine
tribunalul să admită această cerere, având totodată suficiente garanţii că
inculpatul nu va încerca în nici un fel să se sustragă cercetării judecătoreşti,
precum şi perioada relativ redusă de timp a înlocuirii măsurii preventive,
respectiv, o perioadă determinată ca timp, 20 decembrie 2009 – 10 ianuarie
2010.
Prin decizia penală nr.765/R/MF/17.12.2009, pronunţată de
Curtea de Apel Piteşti a fost admis recursul formulat de Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial
Vâlcea, împotriva încheierii din 14 decembrie 2009, pronunţată de
Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.19/90/2009.
A fost casată, în parte, încheierea atacată, în sensul că, pe
fond, respinge cererea formulată de inculpatul R. T. V.
Pentru a pronunţa această decizie, în preambulul
considerentelor au fost prezentate dispoziţiile aplicabile; astfel: măsura
obligării de a nu părăsi localitatea este o măsură restrictivă de libertate, care
constă, conform art.145 alin.1 Cod procedură penală, „în îndatorirea impusă
inculpatului. . .de a nu părăsi localitatea în care locuieşte, fără încuviinţarea
organului care a dispus măsura”. Ea este însoţită de o serie de obligaţii
prevăzute la alin.1/1 şi ½ ale aceluiaşi articol.
Măsura obligării de a nu părăsi ţara prevăzută de art.145/1
Cod procedură penală, impune acelaşi tip de îndatoriri, însă libertatea de
mişcare a inculpatului este mai mare, având la dispoziţie întregul teritoriu al
ţării. Ea este, de asemenea, însoţită de obligaţiile menţionate anterior.
În continuare, în raport de cele două dispoziţii legale, curtea
a subliniat că Textul invocat de prima instanţă pentru a admite cererea
inculpatului de a pleca în Italia 22 de zile, este art.145 alin.2/3 Cod
procedură penală, însă, este greşit aplicat.
Practic, instanţa de fond a înlocuit măsura preventivă
prevăzută de art.145 Cod procedură penală, cu măsura preventivă
prevăzută de art.145/1 Cod procedură penală, deoarece numai astfel putea
permite inculpatului şi părăsirea ţării.
Aşa cum s-a arătat anterior, articolul 145 alin.2/3 Cod
procedură penală, invocat de prima instanţă pentru a admite cererea
inculpatului de a pleca în Italia 22 de zile este greşit aplicat, deoarece el
permite doar modificarea, înlăturarea sau încetarea obligaţiilor ce însoţesc
măsura preventivă, pentru înlocuirea măsurii preventive temeiul fiind art.139
Cod procedură penală.
Mai mult, aşa cum corect susţine parchetul, formularea din
textul „impunerea unor noi obligaţii, fie înlocuirea sau încetarea celor
existente” presupune modificarea unora dintre obligaţii începând de la
momentul la care instanţa se pronunţă, pentru viitor, până la apariţia unor
noi motive care să le modifice din nou, nepermiţând înlăturarea lor cu
caracter temporar şi reintrarea în fiinţă a vechilor obligaţii prin simpla trecere
a perioadei de timp pentru care au fost „suspendate”.
Analizând în continuare temeinicia încheierii recurate, sub
aspectul criticat de parchet, curtea constată că nu s-au schimbat temeiurile
avute în vedere la momentul luării măsurii obligării de a nu părăsi
localitatea, astfel încât aceasta să fie înlocuită cu o altă măsură preventivă
mai blândă.
Deplasarea inculpatului în străinătate nu este nici necesară
acestuia şi nici oportună din perspectiva interesului instrucţiei penale.
Aceasta, deoarece, între persoana care a formulat invitaţia şi inculpat nu
există nici o legătură de rudenie sau afinitate, în mod greşit prima instanţă
reţinând că D. M. ar fi mama soţiei inculpatului, câtă vreme acesta nu este
căsătorit.
3. Liberarea provizorie sub control judiciar. Lipsa pericolului de sustragere a
inculpatului de la judecată. Argumente.
Art.1602 şi urm. Cod procedură penală
Vârsta inculpatului, statutul de persoană căsătorită, întreţinerea a
doi copii minori, ocupaţia sa de administrator al firmei, lipsa antecedentelor
penale, legăturile sale de familie, buna conduită anterior săvârşirii faptei şi
ulterior acestui moment, contribuţia minoră sunt argumente în sensul
inexistenţei pericolului de sustragere a inculpatului de la judecată.
(Încheierea
nr.131/F/10.12.2009)
Curtea de Apel Constanța
Legea 26/1990, privind registrul comertului. Implicatiile Legii 314/2001, modificata si completata.Consecinte.
Curtea de Apel Oradea
Recurs. Anulare decizie de impunere emisă de A.J.F.P.
Curtea de Apel Alba Iulia
Hotărâre a consiliului local prin care a fost aprobată asocierea unităţii administrativ-teritoariale cu alte persoane juridice în scopul atribuirii în gestiune a fondurilor de vânătoare şi pescuit conform Legii nr. 407/2006. Legalitate.
Judecătoria Bârlad
Hotarire de act autentic
Curtea de Apel Constanța
Contestaţie acte administrative fiscale emise de Curtea de Conturi. Confundarea de către instan?a de fond a no?iunii de autoritate de lucru judecat cu puterea lucrului judecat.