Stimulente financiare acordate judecătorilor de la judecătorii, cu o vechime cuprinsă între 0-3 ani. Constatarea discriminării raportată la celelalte categorii de magistraţi.

Sentinţa nr. 1300 din 1.11.2007 a Tribunalului Suceava a Tribunalului Suceava – Secţia civilă (dosar nr. 6040/86/2007) este legală câtă vreme  Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 adoptată de  Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Constatarea Discriminării, care s-a raportat la dispoziţiile Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1921/C din 15.12.2005, a reţinut că acordarea de stimulente salariale magistraţilor reprezintă un scop legitim, dar impunerea criteriului de vechime de 0-3 ani nu reprezintă o metodă adecvată şi necesară pentru atingerea acestui scop, şi a hotărât că faptele prezentate constituie acte de discriminare conform art. 2 alin. 1 şi 2, art. 6 lit. c, art. 8 alin. 3 şi art. 19 alin. 4 din O.G. nr. 137/2000, cu modificările şi completările ulterioare, recomandând eliminarea  discriminării constatate.

Prin acţiunea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr. 6040/86  din 4.10.2007, reclamanţii A.I. ş.a. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Suceava şi Ministerul Finanţelor Publice, obligarea pârâţilor la plata către fiecare dintre reclamanţi a sumei de 1700 lei cu titlu de despăgubiri, actualizate în raport de indicele de inflaţie la data plăţii şi obligarea secund pârâtului la înscrierea cuvenitelor menţiuni în cărţile de muncă.Motivând acţiunea, reclamanţii au arătat că prin Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, s-a constatat existenţa unei discriminări conform dispoziţiilor art. 2 alin. 1 şi 2 din O.G. nr. 137/2000, în sensul că prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare în sumă de 1700 lei doar judecătorilor cu o vechime cuprinsă între 0-3 ani. În raport de definiţia discriminării raportat la efectele ordinului invocat, s-a susţinut existenţa unei discriminări prin stabilirea unui tratament diferenţiat şi excluderea de la acordarea stimulentelor a judecătorilor cu o vechime în activitate mai mare de 3 ani, tratament de natură a aduce atingere folosinţei drepturilor economice recunoscute prin lege.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea ca nefondată a acţiunii, susţinând că nu poate fi reţinută vreo încălcare a dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000 sau a dispoziţiilor constituţionale care reglementează egalitatea în drepturi, arătând că nu există nici un act normativ care prevede sau garantează dreptul de a primi stimulente pentru judecători sau alţi salariaţi din sistemul justiţiei, iar Legea nr. 146/1997 prevede doar modalitatea de constituire a fondului cu destinaţie specială, regulile urmând a fi stabilite prin norme interne. Ori, nefăcând parte din categoria drepturilor fundamentale sau celor recunoscute de lege, ci doar existând posibilitatea acordării de stimulente, nu se poate reţine existenţa unei atingeri aduse folosinţei drepturilor economice ale judecătorilor cu o vechime mai mare de 3 ani. În acest sens, a mai susţinut că în mod greşit a apreciat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării existenţa unei discriminări, întrucât, spre deosebire de indemnizaţia de încadrare sau premiul anual, acordarea stimulentelor depinde de o multitudine de factori, cum ar fi existenţa fondului cu destinaţie specială, obiectivele urmărite în politica de reformare a sistemului judiciar, calitatea activităţii desfăşurate sau alte criterii de performanţă apreciate ca fiind prioritare, Criteriile au fost stabilite conform normelor interne, optându-se pentru categoria judecătorilor cu vechime cuprinsă între 0 şi 3 ani.

Tribunalul Suceava, prin sentinţa civilă nr. 1300 din 1 noiembrie 2007 a dispus următoarele:

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A.I. ş.a., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Suceava şi Ministerul Finanţelor Publice;

- a obligat pârâţii la plata către fiecare reclamant a sumei de 1700 lei cu titlu de despăgubiri, actualizate în funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii;

- a respins cererea de înscriere a despăgubiri în carnetele de muncă, ca nefondată.

Prin considerentele sentinţei, Tribunalul Suceava a reţinut că prin Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a stabilit că acordarea unor prime pentru magistraţii cu vechime cuprinsă între 0-3 ani constituie acte de discriminare conform art. 2 alin. 1 şi 2, art. 6 lit. c, art. 8 alin. 3, art. 19 alin. 4 din O.G. nr. 137/2000 cu modificările şi completările ulterioare.

Cum această hotărâre nu a fost atacată potrivit art. 195 alin. 9 şi 10 din O.G. nr. 137/2000, la instanţa de contencios administrativ, constituie de drept titlu executoriu conform dispoziţiilor art. 195 alin. 10 din reglementarea enunţată.

Au fost enunţate şi dispoziţiile art. 155 din Codul muncii, potrivit căruia salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurilor precum şi alte adaosuri, având aşadar două componente, respectiv partea fixă cu referire la salariul de bază şi partea variabilă, determinată prin adaosuri şi alte sporuri.

Totodată s-a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului care a instituit principiul potrivit căruia tuturor salariaţilor care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plata egală pentru muncă egală, a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din O.G. nr. 137/2000 referitor la principiul egalităţii între cetăţeni prin excluderea privilegiilor şi discriminării precum şi dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României.

S-a argumentat că prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor, cu o vechime cuprinsă între 0-3 ani, în sumă de 1700 lei dar această practică din punct de vedere al salarizării este discriminatorie fiind încălcate dispoziţiile legale în această materie, iar instituirea unor astfel de stimulente în favoarea numai a unor categorii de salariaţi a condus la aplicarea unui tratament diferenţiat cu consecinţa unui tratament diferit în stabilirea drepturilor salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiaşi profesii fiind încălcate  astfel dispoziţiile art. 16 din Constituţie dar şi dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 precum şi reglementările internaţionale.

Cum discriminarea a fost constatată şi de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării prin hotărârea enunţată, care are caracter de titlu executoriu. s-a reţinut necesitatea acordării despăgubirilor actualizate în funcţie de rata inflaţiei, conform principiului reparării integrale a prejudiciului.

Cât priveşte efectuarea modificării în carnetele de muncă, au fost reţinute dispoziţiile art. 1 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, act oficial prin care se dovedeşte vechimea în muncă, vechimea în funcţie, meserie şi specialitate, timpul de muncă în condiţii deosebite, retribuţia tarifară de încadrare şi alte drepturi ce se includ în aceasta, dar întrucât sumele acordate reclamanţilor nu au caracterul drepturilor enunţate prin acest act normativ nefiind necesară înscrierea în cartea de muncă, a fost respins acest capăt de cerere ca nefondat.

Împotriva acestei sentinţei a formulat recurs atât Ministerul Justiţiei cât şi Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă.

Astfel, Ministerul Justiţiei a susţinut nelegalitatea sentinţei invocând greşita aplicare a dispoziţiilor legale, arătând că prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1921/C/15.12.2005 s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente pentru personalul din sistemul justiţiei respectiv pentru aparatul propriu al Ministerului Justiţiei şi pentru personalul instanţelor judecătoreşti, cu repartizarea sumelor alocate la judecătorii din cadrul judecătoriilor, cu o vechime în funcţia de judecător cuprinsă între 0-3 ani, precum şi pentru alte categorii de persoane, şi anume consilierii de reintegrare socială şi supraveghere, funcţionarii publici şi personalul contractual al instanţelor judecătoreşti.

S-a mai susţinut că repartizarea stimulentelor pentru personalul instanţelor s-a efectuat potrivit normelor interne aprobate prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2404/C/2004, iar criteriile au fost stabilite conform politicii de dezvoltare a sistemului judiciar şi a obiectivelor generale ale Ministerului Justiţie în calitate de ordonator de credite.

Instanţa de fond nu a analizat natura stimulentelor în sensul că acestea sunt drepturi de natură salarială, fiind concepute ca „drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate salariaţilor în funcţie de criteriile pe care angajatorul le poate stabili ca prioritare”.

Cum repartizarea stimulentelor s-a făcut în conformitate cu normele interne aprobate prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2404/C/2004, care enumera exemplificativ criteriile ce puteau fi luate în considerare la acordarea acestor drepturi, iar criteriile reţinute prin Ordinul nr. 1921/C/2005 aveau rolul de recomandare, aplicându-se tuturor persoanelor care se aflau în situaţii similare, nu se poate reţine vreo discriminare sau o diferenţiere nepermisă. În consecinţă a solicitat admiterea recursului cu consecinţa modificării sentinţei, în sensul respingerii ca nefondate a contestaţiei.

Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava a criticat sentinţa, invocând lipsa calităţii procesuale pasive, motivat de faptul că obiectul acţiunii vizează plata unor drepturi salariale datorate de Ministerul Justiţiei în calitate de ordonator principal de credite, iar obligaţia de stabilire a salariilor de bază a criteriilor şi a sumelor necesare pentru cheltuielile de personal revin ordonatorilor de credite.

Pe fondul cauzei, recurentul a criticat sentinţa susţinând că acordarea stimulentelor financiare nu este reglementată prin O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, că nu există nici un act normativ care să garanteze dreptul de acordare a stimulentelor salariaţilor din sistemul justiţiei, iar acestea nici nu fac parte din drepturile cuprinse în categoria salarizării sau a premiului anual, cum greşit a reţinut Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Analizând recursurile prin prisma motivelor formulate, a documentaţiei existente la dosar, se constată următoarele:

Potrivit Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti prin art. 36 s-a stabilit că Ministerul Justiţiei şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţiei pot constitui un fond de premii lunar, fond din care se pot acorda premii în cursul anului personalului care a realizat sau a participat direct la obţinerea unor rezultate în activitate.

Conform art. 37 din legea enunţată, premiile anuale pot fi reduse sau nu vor fi acordate în cazul persoanelor care în cursul anului au desfăşurat activităţi profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârşit abateri pentru care au fost sancţionate disciplinar, drepturi anulate în cazul persoanelor care au fost înlăturate din funcţie pentru fapte imputabile.

Ulterior, prin Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, prin art. 74 legiuitorul a stabilit că, pentru activitatea desfăşurată, judecătorii şi procurorii au dreptul la o remuneraţie stabilită în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului, cu funcţia deţinută, cu vechimea în magistratură şi alte criterii prevăzute de lege. Ori, prin formularea generală de „remuneraţie fac parte toate drepturile, inclusiv premiile şi stimulentele”.

Potrivit Ordinului nr. 2404/C din 23.08.2004 emis de Ministrul Justiţiei în conformitate cu H.G. nr. 736/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei au fost aprobate Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru pentru stimularea personalului din sistemul justiţiei.

Prin art. 4 al acestor reglementări au fost enunţate principalele criterii de repartizare individuală a stimulentelor, acestea fiind enunţate la alin. 1, respectiv rezultatele meritorii obţinute în activitate, respectarea îndatoririlor prevăzute de lege, calificativele anuale de „bine” sau „foarte bine”; complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fişei postului şi modului de realizare a acestora, celeritatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu şi lipsa sancţiunilor disciplinare conform alin. 2 al aceluiaşi text, Ministrul Justiţiei poate acorda prin ordin stimulente nominale pentru personalul care participă la activităţile ştiinţifice, organizarea unor evenimente speciale, participarea la elaborarea codurilor sau a altor acte normative complexe ori pentru participarea la alte activităţi ci caracter deosebit.

Pentru acordarea stimulentelor şi premiilor personalului din cadrul sistemului justiţiei pentru anul 2005 a fost emis Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1921/C/2005.

Astfel, prin art. 2 s-a stabilit că „stimulentele se acordă cu ocazia sărbătorilor de iarnă, reglementate legal, pentru salariaţii ministerului, personalul care îşi desfăşoară activitatea în aparatul propriu al acesteia, precum şi unor categorii din cadrul instanţelor potrivit art. 4 alin. 1 şi 3 din Normele interne. Deşi Normele interne prevăd în art. 4 alin. 1 criteriile sus-menţionate de acordare a stimulentelor, iar Ordinul Ministrului Justiţiei face trimitere la aceste norme, art. 2 din Ordinul 1921/C/15.12.2005 nu motivează introducerea criteriului de vechime. De altfel, nici Nota de informare a Direcţiei Financiar Contabile din cadrul Ministerului Justiţiei nu motivează introducerea acestui criteriu.

Acordarea acestor stimulente a fost motivată doar de ocazia sărbătorilor de iarnă”.

Prin acest ordin s-au acordat preferenţial stimulente financiare categoriei socio-profesionale a judecătorilor, dar cu impunere fără nici o justificare a condiţiilor de vechime între 0-3 ani, preferinţă care a determinat excluderea de la acordarea stimulentelor a tuturor judecătorilor care aveau o vechime în funcţie de peste 3 ani, tratament de natură a aduce atingere folosinţei drepturilor economice ale judecătorilor, recunoscute prin lege.

S-a manifestat, aşadar, faţă de toţi judecătorii care aveau o vechime mai mare de 3 ani în funcţie o discriminare directă, dovedită prin existenţa unui tratament diferenţiat, manifestat prin excluderea acestor judecători, în special a celor de la instanţele superioare – tribunale, curţi de apel – şi stabilirea unei preferinţe nejustificate pentru judecătorii cu vechimea între 0-3 ani, prin adoptarea unui criteriu de discriminare, respectiv vechimea în funcţie, care nu a fost avut în vedere nici de legiuitor, dar nici de ordonatorul principal de credite, respectiv de Ministerul Justiţiei, la emiterea normelor de aplicare a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 146/1997. Consecinţa a fost stabilirea unui tratament diferenţiat, efectul direct fiind înlăturarea tuturor judecătorilor cu o vechime de peste 3 ani de la exerciţiul unui drept recunoscut de lege respectiv dreptul de a participa la acordarea stimulentelor sau premiilor la al cărui cuantum au participat în mod direct prin activitatea de judecată desfăşurată.

Au fost încălcate astfel dispoziţiile Codului muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, care prin art. 5 şi 6 a stabilit că în cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă cât şi cea indirectă.

Măsura instituită prin Ordinul nr. 1921/C din 15.12.2005 de Ministrul Justiţiei – (ordin care de altfel nici nu a fost publicat în M.Of.) constituie un caz inadmisibil de discriminare directă, întrucât prin textul art. 2 din O.G. nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea nr. 27/2004 se prevedea că „prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată precum şi orice alt criteriu care au ca scop restrângerea, înlăturarea recunoaşterii folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a drepturilor şi libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice”.

Pe de altă parte, atât reglementările legale enunţate, dar şi prevederile art. 4 şi 16 din Constituţie care consacră principiul egalităţii între cetăţeni, prin excluderea privilegiilor şi discriminării trebuie analizate prin prisma dispoziţiilor art. 20 din legea fundamentală a statului care stipulează că drepturile cetăţenilor trebuie interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi celelalte tratate la care România este parte.

Ori art. 3 din această convenţie internaţională prevede că tuturor salariaţilor care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plata egală pentru muncă egală.

Totodată, este de subliniat şi faptul că prin Protocolul nr. 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în vigoare începând cu 1.04.2005, dreptul la un tratament egal, respectiv interzicerea discriminării a devenit un drept cu existenţa, independenţa, legat de exercitarea oricăror drepturi recunoscute de lege.

În acest sens este edificatoare şi Hotărârea nr. 15  din 23.01.2006 adoptată de Colegiul Director al Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care, raportându-se la dispoziţiile Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 1921/C din 15.12.2005, a reţinut că acordarea de salariale magistraţilor reprezintă un scop legitim, dar impunerea criteriului de vechime de 0-3 ani nu reprezintă o metodă adecvată şi necesară pentru atingerea acestui scop şi a hotărât că faptele prezentate constituie acte de discriminare conform art. 2 alin. 1 şi 2, art. 6 lit. c, art. 8 alin. 3 şi art. 19 alin. 4 din O.G. nr. 137/2000, cu modificările şi completările ulterioare, recomandând eliminarea discriminării constatate.

Drept consecinţă, în mod corect a reţinut instanţa de fond că hotărârea enunţată a devenit titlu executoriu.

De altfel, Ministerul Justiţiei s-a conformat parţial celor dispuse de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, adoptând un nou Ordin pentru aprobarea normelor interne de repartizare a fondurilor constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, pentru stimularea personalului din sistemul justiţiei, respectiv Ordinul nr.1008 din 19.04.2006 publicat în M.Of. nr. 446/2006.

Faţă de cele reţinute, vor fi respinse şi susţinerile recurentei că stimulentele stabilite ce au fost acordate judecătorilor cu vechime de 0-3 ani nu au natura unui drept salarial, ci sunt drepturi suplimentare care au un caracter incert, iar criteriile stabilite considerate ca discriminatorii aveau doar caracter de recomandare, întrucât dispoziţiile  art. 2 din O.G. nr. 137/2000 se referă la orice deosebire, excludere, preferinţă cu consecinţe asupra drepturilor omului şi libertăţile fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, cu referire directă la drepturile economice ale persoanelor.

Cum potrivit art. 74 din Legea nr. 303/2004 s-a prevăzut faptul că pentru activitatea desfăşurată, judecătorii şi procurorii au dreptul la o remuneraţie în raport au nivelul instanţei, cu funcţia deţinută, cu vechimea în magistratură şi cu alte criterii prevăzute de lege, cu menţiunea expresă că aceste drepturi nu pot fi discriminate, sentinţa instanţei de fond este corectă.

Drept consecinţă, nefiind reţinute motive de nelegalitate şi nici motive de casare de ordine publică, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, recursul Ministerului Justiţiei a  fost respins ca nefondat.

Cât priveşte recursul Ministerului Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, în cauză nu poate fi reţinută excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât, conform Legii nr. 304/2004, instanţele de judecată sunt finanţate de la bugetul de stat, iar potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, Ministerul Economiei şi Finanţelor coordonează acţiunile pentru finanţarea sistemului bugetar, acţiune constând în pregătirea proiectelor bugetare, a proiectelor de rectificare, plata drepturilor salariale constând în despăgubirile provenite din discriminare putându-se realiza după deschiderea de credite şi după alimentarea cu fonduri a conturilor Ministerului Justiţiei de către Ministerul Economiei şi Finanţelor.

Nici criticile privind fondul cauzei nu pot fi admise pentru considerentele prezentate în combaterea recursului Ministerului Justiţiei, care îşi păstrează valabilitatea, discriminarea fiind constatată atât de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cât şi de instanţa de judecată.

În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă şi recursul Ministerului Economiei şi Finanţelor a fost respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare