Acţiunea reclamanţilor (personal auxiliar de specialitate la o instanţă judecătorească), în contradictoriu cu pârâţii ministerul justiţiei, ministerul economiei şi finanţelor , curtea de apel suceava şi tribunalul suceava, pentru obligarea pârâţil...

În cauză s-au constatat ca fiind relevante susţinerile din întâmpinarea pârâtului Ministerului Justiţiei, care a subliniat că legea recunoaşte ordonatorilor de credite doar o posibilitate de a acorda premii sau stimulente, cu îndeplinirea anumitor condiţii  stabilite  prin ordinul ministrului justiţiei, neexistând nici un act  normativ care să prevadă sau  să garanteze dreptul de a primi stimulente fiecărui salariat din sistemul justiţiei

Prevederile OG nr. 137/2000, nu sunt  incidente în cauză.

Prin acţiunea adresată Curţii de Apel  Suceava – Secţia  conflicte de muncă şi asigurări sociale şi înregistrată la data de 1.10.2008, reclamanţii R.C. ş.a., în contradictoriu cu pârâţii  M.J., T., Curtea de Apel Suceava şi M.F., au solicitat  obligarea pârâţilor la plata către fiecare reclamant a echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006-2008 de funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul M.J. (asimilat personalului auxiliar), cu titlu de  despăgubiri; a sumei  actualizată la data plăţii, precum şi la  plata dobânzii legale la sumele  solicitate potrivit OG nr. 9/2000, de la data naşterii dreptului la acţiune până la plata efectivă, conform art. 1084-1086 Cod civil.

Au solicitat să fie obligat M.E.F.P. să vireze sumele necesare efectuării plăţii către  M. J.; să fie obligat M.J. la virarea către Curtea de Apel Suceava. a sumelor necesare efectuării plăţii; să fie obligată Curtea de Apel Suceava la virarea  către T. a sumelor necesare efectuării plăţii către  reclamanţi; să fie obligată Curtea de Apel Suceava. să efectueze pentru fiecare reclamant cuvenitele menţiuni în carnetul de muncă; să fie obligaţi pârâţii la plata  eventualelor cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că astfel cum reiese din adresa nr. 42140, 42717/30.04.2008 emisă de M.J., ca urmare a solicitării unor informaţii de interes public de A.F. judecătorilor din Oltenia, în perioada 2006-2008, personalului din cadrul M.J. i-au fost acordate în repetate  rânduri stimulente, din fondul constituit potrivit art. 25 alin. 2 din  Legea nr. 147/1997.

În acest sens, au fost  emise următoarele ordine: Ianuarie 2006- OMJ nr. 419; mai 2006 – OMJ nr. 1209; august 2006 – OMJ nr. 1853; octombrie 2006 – OMJ nr. 2360; decembrie 2006 – OMJ nr. 2800, 2801, 2832; martie 2007 – OMJ nr. 800; aprilie 2007 – OMJ nr. 779, 933; mai 2007 – OMJ nr. 2100, 2101, 2102, 2104, 2143; iunie 2007 – OMJ nr. 1349, 1381, 1476, 1478, 1381, 1477, 1636, 1678, 1679, 1675; iulie 2007 – OMJ nr. 1817, 1857, 1872, 1897, 1778; august 2007 – OMJ nr. 2100, 2101, 2102, 2103, 2104, 2143; septembrie 2007 – OMJ nr. 2259, 2260, 2278, 2307, 2390, 2391, 2393, 2389, 2325; octombrie 2007 – OMJ nr. 2762, 2763, 2358, 2619, 2620, 2621, 2622, 2623, 2624, 2626, 2535, 2536, 2537, 2489; noiembrie 2007 – OMJ nr. 2967, 2968, 2969, 2970, 2972, 2972, 2973, 2974, 2975, 2976, 2966; decembrie 2007 – OMJ nr. 3196, 3197, 3198, 3199, 3200, 3421, 3449, 3515, 3525; ianuarie 2008 - OMJ nr. 3556, 72, 77, 111, 112, 132; februarie 2008 – OMJ nr. 133, 317, 318, 453, 473,474, 476, 591; martie 2008 – OMJ nr. 519; aprilie 2008 – OMJ nr. 791, 1125, 1127.

Potrivit Normelor interne privind  repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, pentru stimularea personalului din sistemul justiţiei, aprobate prin OMJ nr. 1008/C din 19 mai 2006, fondul destinat stimulării personalului din sistemul justiţiei, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi  completările ulterioare, se  constituie din  diferenţa de 75% din  recuperarea sumelor din cheltuieli judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiţiei şi Ministerul Public pentru desfăşurarea proceselor penale, precum şi  din  amenzile judiciare.

Sumele constituite în acest fel se utilizează pentru  stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic, administrativ şi de serviciu din cadrul instanţelor  judecătoreşti, a personalului M.J., al I.N.C., al I. N.E.C., precum şi a personalului din Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu.

Repartizarea sumelor pentru instanţele judecătoreşti şi instituţiile subordonate Ministerului Justiţiei, destinate stimulării personalului,  se face de către ordonatorul principal de credite.

Repartizarea sumelor destinate stimulării personalului în cadrul  instanţelor judecătoreşti se face pe ordonatori secundari şi terţiari de credite,  prin ordin al ministrului justiţiei, ţinându-se  seama, în principal, de gradul de  colectare a acestor sume la nivelul ordonatorilor secundari şi terţiari de credite.

Reclamanţii au mai arătat că deşi potrivit prevederilor Normelor interne atât  magistraţii, cât şi personalul asimilat  magistraţilor au drepturi egale în ce  priveşte repartizarea de stimulente, tratamentul cu privire la acordarea  acestora nu a fost egal.

Astfel personalul auxiliar de specialitate din instanţe nu a  beneficiat şi nu beneficiază de asemenea sume  considerabile, în raport  cu munca efectivă şi responsabilitatea acesteia. Sumele sunt  ridicol de mici în comparaţie cu cele  acordate personalului din Ministerul Justiţiei prin aceste ordine.

 Au mai  susţinut că eventualele susţineri ale pârâtului Ministerul  Justiţiei, în sensul că nu există un drept al personalului din  sistemul justiţiei şi inclusiv a reclamanţilor la acordarea de stimulente, ci doar o posibilitate recunoscută de lege ordonatorilor de credite de a acorda primii sau stimulente, nu pot fi luate în considerare, întrucât deşi este vorba doar  de un drept eventual sau o vocaţie a magistraţilor de a fi premiaţi sau stimulaţi, această „posibilitate” a ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu trebuie interpretată ca fiind un drept  discreţionar al ordonatorului de credite, nesusceptibil de abuz, ci dimpotrivă, în măsura în  care ordonatorul de credite hotărăşte acordarea acestor premii şi stimulente este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relaţiilor de muncă, consacrat de art. 5 din Codul muncii, care interzice faptele de excludere, deosebire, restricţie sau  preferinţă, întemeiate  „în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. 2” (art. 5 alin. 4 din Codul muncii), dar care produc efectele unei discriminări directe.

Că, de altfel, este evident, în cazul dat, că, în realitate, M. J. nu dovedeşte  criteriile  avute în vedere la acordarea  stimulentelor în discuţie exclusiv asimilaţilor magistraţilor, salariaţi întocmai  ca şi cei din urmă, dar  stimulaţi discriminatoriu cu sume importante, acesta excluzând de la acordarea stimulentelor întreaga categorie a magistraţilor şi a personalului auxiliar şi aceasta indiferent de calificativele anuale obţinute de aceştia, rezultatele meritorii, obţinute de-a lungul activităţii, complexitatea sarcinilor  de serviciu şi modul de îndeplinire a acestora, calitatea activităţii desfăşurate de magistraţi şi personalul auxiliar.

Pârâtul M. J. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea  acţiunii  reclamanţilor, ca nefondată.

Pârâtul susţine că, pentru ca o  faptă să poată fi calificată ca fiind faptă de discriminare trebuie să îndeplinească  cumulativ mai multe  condiţii:

- existenţa unui tratament diferenţiat manifestat prin deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă (existenţa unor persoane sau situaţii aflate în poziţii  comparabile);

- existenţa unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, republicată;

Totodată, tratamentul diferenţiat trebuie să nu fie justificat obiectiv de un scop  legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate şi necesare.

De asemenea, tratamentul diferenţiat  trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori  înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau  exercitării, în condiţii de egalitate a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute  de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii politice.

Aşadar, nu orice diferenţă de tratament semnifică discriminare ; pentru a putea fi reţinut  tratamentul diferenţiat, injust este necesar să se stabilească că persoane  aflate în situaţii analoage sau  comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferenţial, iar dacă o asemenea distincţie între situaţii analoage sau comparabile  există, ea să  nu-şi găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Or, în această speţă rezultă în mod evident că nu poate fi vorba de discriminare: reclamanţii sunt personal auxiliar şi conex iar categoriile faţă de care se  consideră  discriminaţi sunt funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul M.J..

Făcând abstracţie de faptul că ordinele  enumerate de reclamanţi în  susţinerea acţiunii se referă la toate categoriile de personal din cadrul M.J., ordinele emise de ministrul  justiţiei prin care s-au  acordat stimulente personalului din aparatul propriu nu pot reprezenta  probe utile şi concludente pentru  dovedirea stării  de discriminare, dar nici nu pot  determina o sumă exactă pe care ar putea să o  pretindă reclamanţii, acestea variind de la o persoană la alta.

Aceasta deoarece legea recunoaşte ordonatorilor de credite doar o posibilitate de a acorda premii sau stimulente, cu îndeplinirea anumitor condiţii stabilite prin ordin al  ministrului  justiţiei, neexistând nici un act normativ care  să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi stimulente fiecărui salariat din  sistemul justiţiei. Legea nr. 146/1997 prevede la art. 25 alin. 2 numai  modalitatea de constituire a  fondului cu destinaţie specială pentru  stimularea personalului din sistemul  justiţiei fără să instituie reguli privind  eventualele categorii de beneficiari ai stimulentelor, care  urmau a fi stabilite în baza  unor norme interne aprobate prin ordin al  ministrului justiţiei.

Având în vedere dreptul invocat de reclamanţi, starea de discriminare nu există nici  faţă de alte categorii profesionale ale acestor stimulente, căci ar putea  exista discriminarea doar în cazul  recunoaşterii, folosinţei sau  exercitării unuia dintre drepturile  fundamentale ori a celor recunoscute de lege.

Pârâtul M.E.F., prin mandatara sa, prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, invocând  prevederile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 317/2005 privind  legea bugetului de stat pe anul 2006 şi ale art. 5 alin.1 din Legea nr. 486/2006 – legea bugetului de stat pentru  anul 2007.

În esenţă, acest pârât a susţinut că nu are calitate de ordonator principal de credite, lui nerevenindu-i potrivit legii decât obligaţia de  aprobare a  statelor astfel întocmite de  ordonatorii de credite, care în cauză sunt  M.J. şi, respectiv, T.

Examinând în conformitate cu prevederile art.137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, mai întâi excepţia invocată de pârâtul M.E.F., instanţa o constată neîntemeiată.

Astfel, este de observat că M.E.F. este cel care ordonează activităţile legate de sistemul  bugetar; că, potrivit art. 16 lit. a, 18 pct. 2 lit. b, 19 şi 47 alin. 4 din Legea  nr. 500/2002, acest ordonator de  credite asigură  utilizarea fondurilor destinate  finanţării altui  ordonator de credite.

De asemenea, potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, republicată,  activitatea instanţelor şi parchetelor este  finanţată de la bugetul de  stat.

Faţă de cele de mai sus,  se va respinge, ca nefondată, excepţia  lipsei calităţii procesuale pasive în cauză a Ministerului  Economiei şi Finanţelor.

Cu referire la  fondul cererii, instanţa a constatat  neîntemeiată acţiunea reclamanţilor.

Astfel, strict legat de fondul cauzei şi lăsând deoparte orice alt  considerent din cele relevate de reclamanţi prin acţiune, în întâmpinare pârâtul  M. J. în mod judicios a subliniat că legea recunoaşte ordonatorilor de credite doar o posibilitate de a acorda premii sau  stimulente, cu îndeplinirea anumitor condiţii stabilite prin ordinul ministrului justiţiei, neexistând nici  un act  normativ care să  prevadă sau să garanteze dreptul de a  primi stimulente fiecărui  salariat din sistemul justiţiei.

Nu sunt incidente în cauză prevederile  OG nr. 137/2000.

Este de observat că în  prezenta cauză, reclamanţii au invocat o vocaţie, dar nu un drept prevăzut şi garantat de lege.

Este de subliniat şi faptul  că,  prin deciziile nr. 818, 819, 820 şi 821 din 3.07.2008, Curtea  Constituţională a reţinut că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 şi art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţa are competenţă să  anuleze ori să  refuze aplicarea unor acte  normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi  să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Domenii speta

Spete similare