Drepturi salariale reprezentând spor pentru lucru pe timp de noapte; aplicarea clauzelor Contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010; lipsa unei cereri de acordare formulate angajatorului anterior declanşării litigiului,...

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 22.01.2010 şi înregistrată sub nr. 517/86/2010, reclamantul I. D. a chemat în judecată pârâta Primăria comunei M. pentru recunoaşterea sporului de lucru în timpul nopţii.

În motivare, reclamantul a arătat că din 23.08.1993 este angajatul pârâtei în funcţia de paznic, conform contractului de muncă nr. 1 din 23.08.1993 şi până la data pensionării sale din anul 2009. În momentul întocmirii dosarului în vederea pensionării, a aflat că deşi în permanenţă a prestat activitatea şi noaptea nu a fost remunerat pentru acest fapt.

În dovedirea susţinerilor a depus la dosar înscrisuri (f. 3 – 11 dosar).

La termenul de judecată din data de 04.03.2010, reclamantul şi-a completat cererea de chemare în judecată cu încă un capăt de cerere, prin care a solicitat plata orelor suplimentare efectuate în zilele de sâmbătă şi duminică, pe toată perioada cât a fost angajat ca paznic.

În motivare a arătat că, deşi a prestat continuu activitatea de paznic, inclusiv sâmbătă şi duminică, potrivit statelor de plată nu a fost remunerat suplimentar. A mai arătat că a luat cunoştinţă de acest fapt odată cu întocmirea dosarului de pensionare.

Legal citată, pârâta Primăria comunei M. - prin primar nu a formulat întâmpinare, însă prin adresa nr. 2425 din 30.03.2010, a arătat că pentru zilele lucrate sâmbăta şi duminica, reclamantul a fost compensat cu zile libere, deoarece din statele de plată depuse la dosar, nu rezultă că ar fi efectuat ore suplimentare.

În cauza a fost admisă şi s-a administrat, la solicitarea reclamantului, proba cu înscrisuri şi cu declaraţiile martorilor M. V. (f. 88 dosar) şi C. D. (f. 89 dosar) şi proba cu înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 27.05.2010, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 1 aprilie 2001 – 22 ianuarie 2007.

Prin sentinţa civilă nr. 986 din 27 mai 2010, Tribunalul Suceava a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului pentru perioada anterioară datei de 22 ianuarie 2007, a admis în parte acţiunea completată de reclamant şi a obligat pârâta la plata către acesta a sporului pentru munca prestată pe timp de noapte în cuantum de 25% din salariul de bază pentru perioada 22 ianuarie 2007 – 01 octombrie 2009. A respins, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 1 aprilie 2001 – 22 ianuarie 2007, că potrivit art.1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii. Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripţiei este nulă. Totodată, potrivit art. 3 din actul normativ precizat anterior, termenul prescripţiei este de 3 ani. De asemenea, potrivit art. 166 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii „dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. Termenul de prescripţie prevăzut la al. 1 este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaştere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului”. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 283 al. 1 lit. c din Codul muncii. Reclamantul a solicitat drepturile salariale restante, respectiv sporul pentru munca prestată pe timp de noapte şi plata orelor suplimentare pentru perioada 2000 – 01 octombrie 2009, şi prin urmare, cum parte din perioada de la care reclamantul a solicitat drepturile este situată în afara intervalului de 3 ani, prescripţia este dată pentru drepturile solicitate de reclamant anterior datei de 22 ianuarie 2007, excepţia fiind admisă în consecinţă.

Cu privire la fondul cauzei, atât din declaraţiile martorilor audiaţi cât şi din adresa nr.6668/27.09.2009 emisă de pârâtă (f. 6 dosar), tribunalul a reţinut că începând cu data de 31.03.2000 reclamantul a prestat muncă pentru reclamantă îndeplinind funcţia de paznic de noapte. Potrivit dispoziţiilor 41 al. 3 lit. e din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010, încheiat conform art. 10 şi 11 din Legea nr. 130/1996, republicată, înregistrat la Ministerul muncii, solidarităţii sociale şi familiei cu nr. 2895/21/29.12.2006, pentru lucrul în timpul nopţii, salariaţii beneficiază de un spor la salariu în cuantum de minim 25% din salariul de bază, dispoziţia din contractul colectiv de muncă fiind mai favorabilă salariatului decât dispoziţiile art. 123 din codul muncii şi prin urmare aplicabile faţă de dispoziţiile art. 236 al. 4 şi art. 241 al. 1 lit. d din Codul muncii. Prin urmare, faţă de considerentele anterior arătate, tribunalul a apreciat ca fiind întemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamant a sporului pentru munca prestată pe timp de noapte în cuantum de 25% din salariul de bază pentru perioada 22 ianuarie 2007 – 01 octombrie 2009.

În ce priveşte solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata orelor suplimentare efectuate de acesta în perioada 2000 - 01.09.2009, tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată, fapt pentru care a respins-o în consecinţă. În acest sens, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, coroborate cu înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă, tribunalul a reţinut, pe de o parte, că în situaţia efectuării de ore suplimentare pârâta proceda la compensarea cu timp liber a acestora, iar pe de altă parte, din evidenţele depuse la doar de către pârâtă în perioada de referinţă reclamantul nu figura ca având ore suplimentare efectuate.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs pârâta Primăria comunei M. - prin primar, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi solicitând admiterea recursului şi pe fond respingerea acţiunii. Pe cale de excepţie, a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive, considerând că doar unităţile administrativ-teritoriale pot fi persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, fiind şi subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală şi ale conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităţile bancare, fiind reprezentate în instanţă de către primar sau un împuternicit al acestuia. Unitatea administrativ-teritorială este comuna M., întrucât aici funcţionează autorităţile administraţiei publice locale. Sarcina indicării calităţii procesuale revine reclamantului, iar instanţa de judecată trebuia să verifice atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă a părţilor. În ceea ce priveşte sentinţa atacată, s-a arătat că intimatul a fost angajatul instituţiei până la data de 30.09.2009, pe funcţia contractuală de paznic, care nu presupunea într-un mod strict desfăşurarea serviciului numai pe timp de noapte, deoarece funcţia de paznic a presupus şi activităţi pe timpul zilei, fiind folosit şi ca guard. Pentru timpul în care a lucrat noaptea nu există nicio cerere scrisă şi înregistrată din partea fostului angajat prin care acesta să solicite acordarea sporului de noapte. Pentru personalul contractual care a desfăşurat activităţi în cadrul autorităţilor administraţiei publice locale salarizarea a fost stabilită prin diferite ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului, ultima de care a beneficiat intimatul fiind OG nr. 10/2008 privind creşterile salariate ce se vor acorda în anul 2008 personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, coroborate cu prevederile Codului Muncii. Art. 123 din Codul Muncii prevede faptul că salariaţii care efectuează cel puţin 3 ore de muncă noaptea beneficiază, fie de program de lucru redus cu o oră faţă de durata normală a zilei de muncă, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază, fie de un spor la salariu de minimum 15% din salariul de bază pentru fiecare oră de muncă de noapte prestată, ori procentul de 25% din salariul de bază acordat de către instanţă conform Contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007-2010 este prea mare, deoarece în acest caz prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007-2010 nu au aplicabilitate. Deoarece, este dată situaţia în care potrivit prevederilor art. 3041 din Codul de procedură civilă, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, astfel că s-a solicitat instanţei să examineze cauza sub toate aspectele şi să admită excepţia invocată şi recursul declarat, casând sentinţa atacată şi respingând acţiunea, sau în situaţia în care ar considera că excepţia nu poate fi admisă, solicită admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei civile nr. 986 din 27.05.2010 pronunţată în dosarul nr. 517/86/2010.

Analizând recursul, ale cărui motive se încadrează la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, instanţa îl constată a fi neîntemeiat.

În ceea ce priveşte excepţia invocată, instanţa reţine că atât în contractul individual de muncă, cât şi în fişa postului ocupat de reclamant, depuse la dosar (fila 4, 94-97dosar fond), în calitate de angajator este indicată „primăria comunei M.”. Date fiind înscrisurile ataşate la dosarul cauzei, se impune aprecierea că reclamantul cu bună credinţă a indicat Primăria comunei M. ca fiind angajatorul căruia îi revine obligaţia de plată a drepturilor salariale solicitate în cadrul prezentului litigiu. La fel ca reclamantul intimat, şi martorii audiaţi în cauză au indicat primăria drept angajator şi titular al obligaţiei de plată invocate de către reclamant, astfel cum era indicat şi în statele de plată ale salariilor (filele 31-87).

Reţinând că reclamantul a indicat ca pârât persoana căreia îi revenea obligaţia a cărei neexecutare a invocat-o, astfel cum rezulta din înscrisurile pe care le avea la dispoziţie, pârâta neinvocând excepţia lipsei capacităţii procesuale în faţa primei instanţe, astfel încât atât instanţa, cât şi reclamantul, să poată verifica calitatea şi capacitatea persoanelor chemate în judecată, respectiv să poată indica persoanele între care ar trebui să se poarte procesul, instanţa va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate.

În ceea ce priveşte fondul pretenţiilor reclamantului încuviinţate de către prima instanţă, se constată că motivele indicate în cererea de recurs sunt de asemenea neîntemeiate.

Conform dispoziţiilor art. 241 al. 1 lit. d din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, „Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte … pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ţară, în cazul contractului colectiv de muncă la nivel naţional.”

Faţă de cuprinsul textului normativ citat, în mod nejustificat a susţinut recurenta că nu este aplicabilă în cauză clauza cuprinsă la art. 41 al. 3 lit. e din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010, încheiat conform art. 10 şi 11 din Legea nr. 130/1996, republicată, înregistrat la Ministerul muncii, solidarităţii sociale şi familiei cu nr. 2895/21/29.12.2006. În conformitate cu această clauză, pentru lucrul în timpul nopţii, reclamantul este în drept să beneficieze de un spor la salariu în cuantum de minim 25% din salariul de bază, astfel cum corect a reţinut prima instanţă. Acest cuantum respectă dispoziţiile art. 123 din Codul Muncii care prevede faptul că salariaţii care efectuează cel puţin 3 ore de muncă noaptea beneficiază de un spor la salariu de minimum 15% din salariul de bază pentru fiecare oră de muncă de noapte prestată. Acordarea drepturilor salariale neachitate de către angajator nu poate fi condiţionată de formularea prealabilă formulării cererii de chemare în judecată a unei cereri exprese în acest sens, conform dispoziţiilor art. 109 al. 2 din Codul de procedură civilă, procedurile prealabile nefiind obligatorii.

Constatând că recurenta nu a făcut dovada susţinerilor sale, privind greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, în baza art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, instanţa va respinge ca nefondat prezentul recurs.

În baza art. 274 din Codul de procedură civilă, recurenta va fi obligată să plătească reclamantului intimat suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător.

Domenii speta

Spete similare