Prin cererea înregistrată la data de 25.06.2004 reclamantul T.M.N. a chemat în judecată pe Statul Român prin M.F.P. pentru plata daunelor morale în cuantum de 2 miliarde lei urmare faptului că în perioada dictaturii comuniste a fost urmărit din motive politice şi au fost dispuse măsuri administrative abuzive. În drept a invocat art.998 -999 Cod civil.
Prima instanţă, prin sentinţa civilă nr. 875/2005 a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins acţiunea ca atare.
În considerentele acestei sentinţe s-a arătat că, potrivit art.8 din Decretul nr. 167/1958 prescripţia începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde pentru ea.
În speţă, reclamantul avea posibilitatea consultării dosarului de urmărire informativă din luna aprilie 2001, însă nu a avut o conduită suficient de diligentă, acţiunea fiind promovată după împlinirea termenului de 3 ani.
Prin decizia civilă nr. 105/2007 a Tribunalului Galaţi., menţinută prin decizia civilă nr. 428/2007 a Curţii de Apel Galaţi., s-a admis apelul declarat de reclamant şi s-a desfiinţat sentinţa apelată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Examinând actele dosarului a constatat că Legea nr.187/1999 vizând înfiinţarea CNSAS a intrat în vigoare la data de 9.12.1999.
Conform adresei nr.1830/03.03.2005 a CNSAS această instituţie a început să funcţioneze din martie 2000, însă petenţii au avut acces la propriile dosare din luna aprilie 2001.
Reclamantul a solicitat la 22.03.2001 studierea dosarului său, fapt care a avut loc în datele de 11.09.2001, 12.09.2001 şi 03.10.2001.
Ca atare, s-a apreciat că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie este cel de la care reclamantul a cunoscut efectiv şi pe cel care răspunde de ea şi anume, luna septembrie 2001.
Curtea de Apel Oradea
Conducerea unui vehicul având permisul de conducere suspendat
Judecătoria Pitești
infracţiuni privind comerţul electronic
Tribunalul Dolj
Contestatie la executare admisa potrivit art. 598 lit. d NCPP; deducere din pedeapsa a perioadei executare in strainatate
Tribunalul Gorj
Infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii
Judecătoria Târgu Mureș
Penal - infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000) - abuz în serviciu contra intereselor publice