Răspunderea patrimonială. Angajatul răspunde în baza contractului individual de muncă cu condiţia ca fapta cauzatoare de prejudicii să fie săvârşită în legătură cu atribuţiile prevăzute în fişa postului

Decizie 991 din 13.05.2010


Răspunderea patrimonială. Angajatul răspunde în baza contractului individual de muncă cu condiţia ca fapta cauzatoare de prejudicii să fie săvârşită în legătură cu atribuţiile prevăzute în fişa postului

-art. 270 alin. 1 pct. 1 Codul Muncii

Salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, decizia nr. 991/13.05.2010.

Prin acţiunea civilă înregistrată  la Judecătorie , reclamanta SC Hale şi Pieţe SA Ploieşti a  chemat în judecată pe pârâtele M.A.M, C.D.E, solicitând obligarea lor în solidar la plata sumei de 5337,46 lei contravaloare prejudiciu  cauzat, precum şi a cheltuielilor de judecată.

In motivarea  acţiunii, reclamanta a arătat că în urma unui control efectuat  de Curtea de Conturi  Prahova  la începutul anului 2007, s-a constatat că în perioada 2003-2004 s-au  cheltuit nejustificat sume de bani în valoare totală de 5337,46 lei în scopul achiziţionării unor aranjamente florale în baza unor facturi fiscale false, achiziţionare efectuată fictiv de către pârâte.

La data de 30.06.2009 pârâta  C.D.E. a formulat o întâmpinare  invocând excepţia necompetenţei materiale  a judecătoriei  atât timp cât litigiul viza raporturi de contencios administrativ,  solicitând şi respingerea acţiunii în condiţiile în care nu a avut ca atribuţii întocmirea unor documente contabile, iar deconturile efectuate au fost avizate de conducerea societăţii.

Prin sentinţa civilă nr.7605 din data de 30.06.2009, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi s-a dispus  declinarea competenţei  de soluţionare a acţiunii în favoarea tribunalului,  motivându-se că acţiunea  dedusă judecăţii viza raporturi de muncă,  fiind un conflict de muncă.

Pe baza probatoriilor administrate în cauză, prin sentinţa civilă nr.303 din data de 2 martie 2010 tribunalul a admis  acţiunea formulată de reclamanta  SC  Hale şi  Pieţe SA, în contradictoriu  cu  pârâtele şi le-a obligat pe acestea în solidar la plata sumei de 5337,46 lei reprezentând prejudiciu creat societăţii; a fost respinsă cererea  privind obligarea  la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă 991/13.05.2010, Curtea de Apel Ploieşti a admis recursurile declarate de pârâte, a modificat în parte sentinţa în sensul că a respins acţiunea ca neîntemeiată.

A menţinut în rest sentinţa recurată.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut că pârâtele  au fost salariatele reclamantei îndeplinind  funcţiile de dactilograf şi respectiv  inspector registratură iar în perioada 2003-2004, au achiziţionat aranjamente florale de la diferite societăţi în numele reclamantei şi pentru aceasta,  ocazie cu care  au fost întocmite ordine de deplasare, chitanţe,  facturi, acte  ce au fost semnate de către cele două pârâte  şi avizate de conducerea reclamantei, fiind achitată suma totală de 5337,46 lei.

În urma unui control efectuat s-a constatat caracterul fictiv al  documentelor contabile sus menţionate întocmite de cele două pârâte şi inexistenţa  societăţilor  de la care ar fi achiziţionat produsele.

Curtea a constatat că în atribuţiile posturilor pârâtelor nu intrau decât activităţi de curierat în sensul că se deplasau la diferite societăţi comerciale cu care angajatorul colabora. Printre atribuţiile recurentelor nu se numărau şi aceea de a verifica dacă societăţile comerciale de unde se cumpărau aranjamentele florale existau în realitate, ci doar preluau produsele urmând ca documentele justificative să fie luate în evidenţă şi verificate de către reprezentanţii intimatei care negociau de altfel şi sponsorizarea.

Astfel, recurenta M.A.M. era delegată pentru cumpărarea produselor  conform facturii/contractului de sponsorizare. După ce efectuau această activitate de achiziţionare a aranjamentelor florale, ordinele de deplasare erau semnate de către un reprezentant din departamentele „verificat decont”, „control financiar preventiv”, „conducătorul unităţii”. De asemenea, deconturile în baza cărora s-au achiziţionat aceste aranjamente florale erau semnate şi verificate de şef serviciu financiar-contabil, control financiar preventiv şi director economic.

Aşa fiind, Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut eronat culpa pârâtelor în producerea prejudiciului reclamantei, motiv pentru care în conformitate cu disp. art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, a admis recursurile, a modificat în parte sentinţa în sensul că a respins ca neîntemeiată acţiunea şi a menţinut în rest sentinţa recurată.