Litigiu de muncă. Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului.

Litigiu de muncă. Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului. Nerespectarea termenului de preaviz. Desființarea unui post necuprins în statul de funcții. Cauza reală și serioasă

Art. 65, art. 75, art. 76 alin.1, art. 78 din Codul muncii, Decizia Îaltei Curți de Casație și Justiție nr. 8 din 8 decembrie 2014

Nu există temei pentru constatarea nulităţii absolute a deciziei de concediere ca urmare a emiterii acesteia concomitent cu notificarea preavizului, în condiţiile în care efectele deciziei de concediere s-au produs după împlinirea termenului de preaviz.

În lipsa unei prevederi exprese în legislaţia muncii, comunicarea acordării preavizului se poate face prin orice înscris emanând de la angajator, singura cerinţă obligatorie, a cărei nerespectare se sancționează cu nulitatea absolută a concedierii, fiind aceea preavizul să fie acordat salariatului în mod efectiv.

Aşadar, împrejurarea că angajatorul ar fi emis concomitent cele două acte juridice, notificarea de preaviz şi decizia de concediere, nu este de natură să atragă nulitatea concedierii pentru nerespectarea procedurii prevăzute de lege, în condiţiile art. 78 din Codul  muncii, cât timp scopul, funcţiile preavizului au fost efectiv realizate şi nu există dispoziţii imperative care să fi fost încălcate prin această modalitate de acordare a preavizului.

Menţionare eronată a funcţiei deţinute nu poate constitui o cauză de nulitate a deciziei de concediere, având în vedere specificul reorganizării hotărâte de angajator.

Decizia radicală a angajatorului, justificată prin motive de ordin financiar şi având ca scop asigurarea cheltuielilor minimale pentru funcţionarea în continuare a activităţilor sociale mai sus arătate, a fost aceea de a desfiinţa toate posturile salariaţilor care nu aveau o implicare directă în funcţionarea acestora, postul intimatei-reclamante (manager proiect) încadrându-se, independent de eroarea privitoare la denumire, în categoria menţionată.

Instanţa nu are a cerceta rezultatele financiare ale activităţii intimatei-reclamante, contribuţia acestuia la obţinerea de fonduri nerambursabile pentru Asociaţie în cadrul programului POSDRU sau în cadrul altor programe, utilitatea postului acesteia pentru angajator, fiind limitată la a verifica dacă există o manifestare de voinţă a organelor decizionale ale societăţii, prin care să se statueze asupra continuării activităţii într-o organizare diferită, bazată pe raţiuni economice care, în cauza de faţă, au avut chiar un caracter stringent.

(Curtea de Apel București, Secţia a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia Nr.1346 din 16 martie 2016)

Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispoziţiile Legii nr.62/2011 a dialogului social şi ale Codului muncii, republicat cu modificările şi completările ulterioare, apelanta critică considerentele pentru care prin sentința atacată s-a reţinut faptul că salariatei IC nu i s-a acordat efectiv preavizul de 20 de zile lucrătoare, arătând că instanţa de fond a fost indusă în eroare de către contestatoare, care a avut, permanent, o poziţie procesuală nesinceră în ceea ce priveşte data la care i-a fost comunicat preavizul nr.4/2014.

Astfel, în contestaţia care formează obiectul cauzei, intimata-contestatoare susţine că preavizul nr.4/2014 i s-ar fi comunicat la data de 16.02.2014, concomitent cu decizia de concediere, adică după încetarea raporturilor contractuale cu intimata, iar în răspunsul la întâmpinare, în totală contradicţie cu propria susţinere din contestaţie, aceasta recunoaşte primirea preavizului la data de 15.01.2014, aşa cum intimata învederase.

Solicită apelanta-intimată să se constate că a fost dovedită data la care a comunicat preavizul către contestatoare, în condiţiile existenţei la dosarul cauzei a acestui înscris, datat 15.01.2014, semnat personal de către contestatoare şi având în vedere recunoaşterea contestatoarei.

Încetarea raporturilor de muncă s-a dispus după împlinirea termenului de preaviz -13.02.2014, decizia nr.4/2014 de încetare a contractului individual de muncă fiind primită prin poştă de contestatoare, la data de 16.02.2014.

În ceea ce priveşte postul de psiholog şi cel de manager de proiect, ocupate succesiv/concomitent de către contestatoare în cadrul Asociaţiei, se arată că aceasta a fost angajată  în funcţia de psiholog, în data de 01.01.2004, fiind concediată pentru cauze care nu ţin de persoana salariatului de pe aceeaşi funcţie. În cursul perioadei  în care a fost angajată a Asociaţiei, contestatoarea a cumulat funcţia de bază de psiholog cu alte funcţii pe durată determinată, manager de proiect, coordonator centru social, tutore de practică, în funcţie de cerinţele diverselor proiecte derulate de asociaţie, funcţia de psiholog fiind cea menţionată în REVISAL.

În ceea ce priveşte motivele care determină concedierea şi durata preavizului, arată apelanta-intimată că aceste menţiuni se regăsesc în decizia nr.4/2014, în care se precizează  "dificultăţi economice/transformări tehnologice/a reorganizării", iar detalierea împrejurărilor care au motivat decizia de reorganizare au fost aduse la cunoştinţa contestatoarei, prin Informarea privind propunerile de diminuare a cheltuielilor Asociaţiei SS, emisă sub nr.8/13.01.2014, prin Decizia nr.9/14.01.2014 privitoare la dificultăţile financiare ale Asociaţiei, prin preavizul nr.4/2014, astfel încât nu se poate reţine faptul că intimata-contestatoare nu ar fi cunoscut, în detaliu, motivele care au generat necesitatea reorganizării.

Cauzele concrete, reale şi serioase pentru care Asociaţia a intrat în reorganizare au putut fi cunoscute direct chiar de salariată, întrucât  conducerea Asociaţiei a avut, începând cu anul 2013, contractele de munca suspendate sau cu timp parţial de 2 ore/săptămâna – desfăşurând activitatea necesară prin voluntariat, sediul  Asociaţiei a fost mutat într-un spaţiu în care se plăteşte o chirie mai mică, iar începând din 2013 au fost restructurate mai multe posturi din organigramă, păstrându-se pe cât posibil intact personalul imediat implicat în Centrele Asociaţiei: asistenţii maternali, asistenţii sociali, personalul din bucătăria centrului de zi.

De asemenea, a fost diminuat timpul de muncă al angajaţilor, diminuându-se în mod corespunzător şi salariile acestora, mesele calde oferite de cantinele sociale ale Asociaţiei, bătrânilor şi minorilor beneficiari ai ocrotirii nu au mai fost livrate la domiciliile acestora, urmare a diminuării cheltuielilor de combustibil şi de întreţinea celor două autovehicule care deservesc activitatea curentă a Asociaţiei, alături de alte măsuri de reducere a cheltuielilor cu întreţinerea, telefonia fixă şi mobila etc.

Apelanta precizează că Asociaţia SS este o organizaţie non-profit, cu obiectiv principal ocrotirea copiilor străzii, orfanilor, copiilor din familii dezorganizate, a bătrânilor lipsiţi de mijloace de subzistenţă, a persoanelor aflate în situaţii de criză, sursa principală pentru proiectele derulate de Asociaţie fiind fondurile europene.

Situaţia economico-financiara a Asociaţiei s-a degradat dramatic, începând cu anul 2011, ca urmare a disfuncţionalităţilor survenite în sistemul de rambursare a cheltuielilor în proiectele finanţate din fonduri europene, cu întârzieri de peste 12 luni, care au generat, pe lângă disfuncţii majore în desfăşurarea activităţii Asociaţiei, şi dobânzi şi penalităţi de întârziere privitoare la achitarea taxelor şi contribuţiilor la bugetul de stat şi la bugetul asigurărilor sociale, situaţia culminând cu poprirea conturilor Asociaţiei de către A.N.A.F.

Pentru asigurarea disponibilităţilor băneşti necesare achitării fondurilor de salarii, a taxelor restante, a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere sus-precizate şi pentru asigurarea minimului necesar derulării activităţii în centrele sociale ale Asociaţiei, ai căror beneficiari ar fi fost grav afectaţi prin stoparea activităţii, conducerea apelantei a contractat, în nume propriu, credite de nevoi personale.

Dat fiind faptul că proiectele Asociaţiei au fost derulate pe o perioadă mare de timp, creându-se legături afective cu minorii şi vârstnicii ocrotiţi şi având cunoştinţa de dificultăţile financiare traversate de Asociaţie, inclusiv salariaţii au donat sume/produse, în această situaţie aflându-se şi contestatoarea.

Or, în atare condiţii, este evident că situaţia financiară a Asociaţiei, pe care intimata-contestatoare o cunoştea, justifica reorganizarea, aceasta având cauze reale şi serioase, motiv pentru care apelanta solicită înlăturarea, ca nefondate, a considerentelor contrare din hotărârea atacată.

Analizând apelul declarat, potrivit dispoziţiilor art.477 din Codul de procedură civilă, în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

In mod greșit, cu necorelarea datelor rezultate din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, a reținut prima instanță, drept cauza de nulitate absoluta a deciziei de concediere,  faptul că angajatorul  nu a acordat salariatei IC preavizul legal de 20 de zile lucrătoare.

Poziția reclamantei în ceea ce privește comunicarea preavizului a fost oscilantă, aspect sesizat şi de apelantă. Astfel, în  cererea de chemare in judecata, aceasta a susținut ca preavizul i-a fost comunicat concomitent cu decizia de concediere, ceea ce ar fi fost de natură să dovedească nerespectarea dispozițiilor legale privind acordarea preavizului şi a duratei acestuia. In acest sens, reclamanta a depus la dosar decizia nr.4/2014 si preavizul nr.4/2014, nesemnat de salariată, prin care acesteia din urma i se acorda un preaviz de 20 de zile lucrătoare, începând cu data de 15.01.2014.

Însă, intimata-parata a depus la dosarul primei instanțe, odată cu întâmpinarea, un exemplar al preavizului nr.4/2014 semnat de apelanta-reclamanta, înregistrat la angajator sub nr.1/15.01.2014, înscris care, în absenta unei alte mențiuni privitoare la data semnării, este de natura a dovedi faptul că salariata a fost încunoștințată privind acordarea preavizului chiar în data de 15.01.2014. Acest fapt este confirmat de însăşi reclamanta, care, prin răspunsul la întâmpinarea pârâtei,  arată că, la data de 15.01.2014, odată cu preavizul, i-a fost ”prezentată´ decizia de concediere nr.4/2014, contestată in prezenta cauză.

Prin urmare, contrar celor reținute de prima instanță, Curtea constata ca in perioada 15.01.2011-12.02.2014 apelantei i-a fost acordat in mod efectiv preavizul legal de 20 de zile lucrătoare, prealabil concedierii, fiind respectate dispozițiile art.75 din Codul muncii.

Pe de altă parte, Curtea apreciază că nu există temei pentru constatarea nulităţii absolute a deciziei de concediere ca urmare a emiterii acesteia concomitent cu notificarea preavizului, în condiţiile în care efectele deciziei de concediere s-au produs după împlinirea termenului de preaviz.

În lipsa unei prevederi exprese în legislaţia muncii, comunicarea acordării preavizului se poate face prin orice înscris emanând de la angajator, singura cerinţă obligatorie, a cărei nerespectare se sancționează cu nulitatea absolută a concedierii, fiind aceea preavizul să fie acordat salariatului în mod efectiv.

În acest sens este şi Decizia ÎCCJ nr. 8 din 8 decembrie 2014, prin care au fost soluționate recursurile în interesul legii formulate în dosarul nr.7/2014, statuându-se că: „ În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 78 din Codul muncii cu referire la art. 75 alin. (1) din acelaşi cod, neacordarea preavizului cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, respectiv cu durata cuprinsă în contractele colective sau individuale de muncă, dacă aceasta este mai favorabilă angajatului, atrage nulitatea absolută a măsurii de concediere şi a deciziei de concediere. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. b) din Codul muncii, raportat la dispoziţiile art. 78 din acelaşi cod, lipsa din cuprinsul deciziei de concediere a menţiunii privind durata preavizului acordat salariatului nu este sancţionată cu nulitatea deciziei şi a măsurii concedierii atunci când angajatorul face dovada că i-a acordat salariatului preavizul cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii sau cu durata prevăzută în contractele colective sau individuale de muncă, în ipoteza în care aceasta este mai favorabilă angajatului.”

Aşadar, împrejurarea că angajatorul ar fi emis concomitent cele două acte juridice, notificarea de preaviz şi decizia de concediere, nu este de natură să atragă nulitatea concedierii pentru nerespectarea procedurii prevăzute de lege, în condiţiile art. 78 din Codul  muncii, cât timp scopul, funcţiile preavizului au fost efectiv realizate şi nu există dispoziţii imperative care să fi fost încălcate prin această modalitate de acordare a preavizului.

Trecând la examinarea motivului de apel privitor la greşita reţinere a nemotivării deciziei de concediere, Curtea subliniază faptul că emiterea unei decizii de concediere în temeiul art.65 din Codul muncii, impune, din perspectiva art.76 alin.1 lit.a, indicarea motivelor care au condus la desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, prin prisma cărora instanţa să poată aprecia în ceea ce priveşte cauza reală şi serioasă care a determinat desfiinţarea locului de muncă al angajatului.

Motivele care au condus la concedierea angajatului trebuie arătate în decizie, astfel cum art.76 alin.1 lit.a din Codul muncii prevede, nefiind posibilă expunerea acestora pe parcursul judecăţii, faţă de dispoziţiile art.79 din Codul muncii, care stabilesc că, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.

Pornind de la aceste aspecte de ordin teoretic, se reţine, în speţă, faptul că, anterior preavizării, respectiv în data de 13.01.2014, angajatorul a comunicat intimatei-reclamante, sub semnătură, înscrisul intitulat „Informare privind propunerile de diminuare a cheltuielilor Asociaţiei , prin care, având în vedere dificultăţile economice cu care se confruntă Asociaţia , luând în considerare faptul că fondurile necesare desfășurării activităţii non profit au fost diminuate considerabil şi că sumele utilizate provin numai din surse externe din sponsorizări obţinute de la partenerii externi sau prin accesarea unor surse de finanțare nerambursabile, având în vedere şi faptul că Asociaţia nu a mai obţinut contracte de sponsorizare, atât în anul 2013 cât şi în anul 2014 (13.01.2014), pentru asigurarea desfăşurării activităţilor prioritare ale Asociaţiei SS (menţinerea funcţionalităţii cantinei sociale, a centrului de zi „S”, a centrului de copii din comuna Greaca), reprezentantul legal al Asociaţiei propune implementarea următoarelor măsuri de diminuare a cheltuielilor asociaţiei:

-diminuarea cheltuielilor cu personalul, pentru salariaţii care nu sunt implicaţi în mod direct în funcţionarea cantinei , a centrului de zi „S”, a centrului de copii din comuna Greaca

-diminuarea cheltuielilor cu abonamentele de telefonie fixă şi mobilă

-diminuarea cheltuielilor administrative (chirie, utilităţi, consumabile)

-diminuarea cheltuielilor de protocol

-diminuarea cheltuielilor cu deplasările personalului.

De asemenea, preavizul nr.4/2014, menţionează pe larg, alături de motivul generic al reorganizării activităţii şi temeiul legal al concedierii, reprezentat de art.65 - 67din Codul muncii, atât actul decizional prin care s-a dispus măsura reorganizării şi desființarea postului intimatei-reclamante, şi anume decizia preşedintelui executiv nr.1/14.01.2014, cât şi motivele de fapt, concrete, care au determinat concedierea individuală: criza financiară, care şi-a produs efectele în economia reală din România, necesitatea adoptării unor măsuri urgente la nivelul Asociaţiei, care să asigure reducerea cheltuielilor şi încadrarea acestora în nivelurile estimate a fi încasate în următoarele 12 luni, în contextul efectelor blocajului financiar şi dificultăţii contractării de credite  din sistemul bancar, lipsa fondurilor necesare funcţionării Asociaţiei.

Decizia de concediere nr.4/2014 nu reiterează aceste motive de fapt, făcând însă în mod explicit trimitere la conţinutul preavizului, situație faţă de care Curtea apreciază că reţinerea de către prima instanţă a nulităţii deciziei de concediere pentru lipsa motivelor concedierii şi pentru necomunicare acestor motive către salariata concediată, altfel spus, pentru omisiunea reluării motivelor economico-financiare concrete indicate în informarea şi în preavizul comunicate intimatei-reclamante, este contrară scopului urmărit de legiuitor la edictarea normelor cuprinse în art.76 lit. a din Codul muncii şi art.79 din Codul muncii, respectiv acela de a-l împiedica pe angajator să invoce, în justificarea măsurii concedierii, motive noi sau înscrisuri care nu au fost avute în vedere la momentul emiterii deciziei.

Atât preavizul nr.4/2014 cât şi Informarea privind propunerile de diminuare a cheltuielilor Asociaţiei SS reprezintă acte anterioare producerii efectelor deciziei de concediere contestate în prezenta cauză, care au fost comunicate intimatei-reclamante şi, prin urmare, al căror conţinut a fost făcut cunoscut acesteia, criticile apelantei fiind fondate sub aspectul greşitei constatări a acestui motiv de nulitate a deciziei de concediere.

Este adevărat că actul decizional prin care s-a dispus măsura reorganizării şi desființarea postului intimatei-reclamante, şi anume decizia nr.1/14.01.2014, la care se face referire în preavizul nr.4/2014 nu a fost comunicată salariatei anterior judecăţii, însă angajatorul nici nu avea o atare obligaţie legală, salariatul având însă posibilitatea să o combată în cursul judecăţii, ceea ce în cauza de faţă s-a şi întâmplat.

În ceea ce priveşte funcţia deținută de intimata-reclamantă IC în cadrul Asociaţiei, Curtea constată că între părți au existat raporturi de muncă, stabilite în baza contractului individual de muncă înregistrat la ITM Bucureşti cu nr.137/07.01.2004, aceasta fiind angajată iniţial în funcţia de psiholog.

De altfel, aceasta este funcţia la care însăşi reclamanta face referire în contestaţia dedusă judecăţii, precizând doar faptul că, pe parcursul desfăşurării raporturilor de muncă cu pârâta Asociaţia SS a îndeplinit, în afara atribuţiilor ce-i reveneau prin fişa postului, atribuţii privind atragerea de fonduri structurale şi sponsorizări în vederea desfăşurării activităţilor Asociaţiei.

Aceste susţineri ale reclamatei sunt confirmate prin înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă că aceasta a avut întocmită o singură fişă a postului, numai pentru funcţia de tutore de practică/psiholog, funcţie evidenţiată şi în REVISAL pe toată durata angajării.

Ulterior, intimata-reclamantă a fost implicată în activitatea de întocmire a proiectelor pentru atragerea fondurilor necesare desfăşurării activităţii angajatorului - instituție de tip non profit,  proiecte în cadrul cărora figurează fie ca psiholog, fie ca manager de proiect.

În acest context, al lărgirii atribuțiilor salariatei, prin Actul adiţional nr.65/01.01.2010, părţile au convenit asupra modificării felului muncii reclamantei, funcţia acesteia fiind aceea de manager de proiect. Însă, aşa cum însăşi intimata-reclamantă arată prin întâmpinarea depusă la apelul formulat de Asociaţia SS, poziţiile pe care aceasta din urmă le-a ocupat în cadrul proiectelor de finanţare nerambursabilă în cadrul POSDRU şi în cadrul Programului Fondul ONG în România au fost, în continuare, fie de psiholog, fie de manager de proiect, ceea ce este de natură a explica confuzia privitoare la poziţia reclamantei în cadrul structurii organizaționale a Asociaţiei.

Însă, deşi în actele care au precedat concedierea, angajatorul nu face refere la funcția de manager proiect, ci la funcţia de psiholog, Curtea apreciază că această menţionare eronată a funcţiei deţinute nu poate constitui o cauză de nulitate a deciziei de concediere, având în vedere specificul reorganizării hotărâte de angajator.

Astfel, aşa cum rezultă din înscrisul intitulat „Informare privind propunerile de diminuare a cheltuielilor Asociaţiei SS ”, comunicat salariatei şi aprobat prin Decizia Preşedintelui Executiv al Asociaţiei nr.1/14.01.2014, pentru diminuarea cheltuielilor Asociației, ajunsă, la acel moment, într-un impas financiar care periclita însăşi continuarea furnizării serviciilor în cadrul proiectelor sociale desfăşurate (cantina, centrul de zi „S” şi  centrul de copii din comuna Greaca), s-a propus, printre măsurile de reducere a cheltuielilor, diminuarea cheltuielilor cu personalul pentru salariaţii care nu sunt implicaţi în mod direct în funcţionarea cantinei, centrului de zi „S” şi  centrului de copii din comuna Greaca.

Aşadar, decizia radicală a angajatorului, justificată prin motive de ordin financiar şi având ca scop asigurarea cheltuielilor minimale pentru funcţionarea în continuare a activităţilor sociale mai sus arătate, a fost aceea de a desfiinţa toate posturile salariaţilor care nu aveau o implicare directă în funcţionarea acestora, postul intimatei-reclamante (manager proiect) încadrându-se, independent de eroarea privitoare la denumire, în categoria menţionată.

Că este vorba despre o simplă eroare de denumire a postului în actele premergătoare deciziei de concediere rezultă şi din faptul că, în organigramele şi în statele de funcţii depuse la dosarul primei instanţe apar la nivelul lunii ianuarie 2014, anterior reorganizării, 2 posturi de manager de proiect (unul dintre acestea fiind ocupate de salariata IC), pentru ca la nivelul lunii martie 2014, deci ulterior reorganizării, posturile de manager proiect să nu mai figureze deloc în structura organizaţiei, fiind desfiinţate în mod efectiv.

Se impune precizarea că instanţa de control judiciar a avut în vedere statele de funcţii depuse la dosarul de fond, iar nu statele de funcţii rectificate înfăţişate în calea de atac, pe care le apreciază întocmite pro causa, primind obiecţiunea formulată de intimata-reclamantă sub acest aspect.

Cât priveşte cauza reală şi serioasă a măsurii concedierii, cerinţă impusă prin dispoziţiile art.65 alin.2 din Codul muncii, Curtea apreciază că aceasta a fost dovedită prin înscrisurile depuse la dosarul primei instanţe, din care rezultă dificultăţile şi blocajul financiar în care s-a  găsit în mod real angajatorul în anul 2013. Datoriile fiscale ale Asociaţiei au condus la somaţii de plată şi la poprirea conturilor Asociaţiei, dezechilibrul dintre venituri şi cheltuieli fiind reflectat în bilanţul şi contul rezultatului exercițiului financiar la data de 31.12.2013, din care rezultă cheltuieli totale mult mai mari decât veniturile Asociaţiei.

Probatoriul administrat nu a relevat existenţa unor alte motive, decât cele economico-financiare, care să fi stat la baza deciziei de reorganizare prin desfiinţarea unor posturi, analiza instanţei neputându-se extinde asupra aspectelor de oportunitate, de utilitate, care rămân la latitudinea angajatorului, în condiţiile în care nu rezultă indiciile unei înlăturări abuzive a salariatului sau caracterul simulat al reorganizării.

Prin urmare, instanţa nu are a cerceta rezultatele financiare ale activităţii intimatei-reclamante, contribuţia acestuia la obţinerea de fonduri nerambursabile pentru Asociaţie în cadrul programului POSDRU sau în cadrul altor programe, utilitatea postului acesteia pentru angajator, fiind limitată la a verifica dacă există o manifestare de voinţă a organelor decizionale ale societăţii, prin care să se statueze asupra continuării activităţii într-o organizare diferită, bazată pe raţiuni economice care, în cauza de faţă, au avut chiar un caracter stringent.

Este adevărat faptul că, ulterior concedierii intimatei-reclamante, angajatorului i-au fost aprobate proiecte în cadrul POSDRU şi din fondul ONG,  întocmite chiar de contestatoare anterior concedierii, cu probabila consecinţă a schimbării datelor financiare mai sus arătate, însă acest fapt este lipsit de relevanță sub aspectul legalităţii şi temeiniciei deciziei contestate, care se examinează numai în raport cu situaţia Asociației la momentul la care reorganizarea a fost decisă.

Prin urmare, instanţa constată că măsura concedierii a avut la bază prerogativa angajatorului de a decide asupra măsurilor necesare pentru continuarea activităţii, prin stabilirea structurii organizatorice a intimatei, în funcţie de posibilităţile existente la acel moment, criticile apelantei-pârâte fiind fondate şi sub acest aspect.

Având în vedere toate considerentele expuse şi în temeiul art.480 alin.2 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite apelul şi va schimba, în tot, sentinţa atacată, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare