Contracte colective de muncă la nivel superior.clauzele obligatorii ale acestora

CONTRACTE COLECTIVE DE MUNCĂ LA NIVEL SUPERIOR.CLAUZELE OBLIGATORII ALE ACESTORA

 -art. 8 al. 2 din Legea nr.130/1996

 -Deciziile Curţii Constituţionale nr.38/2004, nr.511/2006 şi nr.294/2007

Raţiunea încheierii contractelor colective de muncă nu numai la nivel de unitate, ci şi la nivel de ramură şi la nivel naţional constă tocmai în asigurarea în mod unitar a drepturilor minimale tuturor salariaţilor din întreaga ţară sau din unităţile care aparţin unei anumite ramuri a economiei.

Acest scop nu s-ar mai putea realiza dacă nu s-ar prevedea caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă încheiate la un nivel superior pentru negocierea clauzelor contractelor colective de muncă la niveluri inferioare, în ceea ce priveşte drepturile minimale.

(decizia nr.968 din de 12 mai 2010 a Secţiei Conflicte de Muncă şi Asigurări  Sociale- Curtea de Apel Ploieşti)

 Prin acţiunea înregistrată pe rolul tribunalului reclamantul C.V. a chemat în judecată Sucursala Fabrica de Mobilă I.L. Caragiale, pentru ca în contradictoriu cu aceasta să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti cuvenite şi neacordate, reactualizate conform indicelui de inflaţie şi obligarea la cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantul  a arătat că este salariatul pârâtei din anul 1998 şi din luna februarie salariul pentru munca prestată  prevăzut în Contractul Individual de Muncă nu i-a mai fost acordat până în luna iunie. Contractul Colectiv de Muncă 981/2004 încheiat la nivel de ramură industria lemnului pe anii 2004 – 2007 prevedea la art. 60 că pe lângă indemnizaţia de concediu să se plătească şi  prima de vacanţă al cărei nivel minim se stabileşte la 30 % din salariu. Reclamantul nu a mai primit aceste drepturi .

 De asemenea, Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură pe anii 2008 – 2012 prevede la art. 60 plata primei de vacanţă al cărei nivel minim se stabileşte la 30 % din salariu. Reclamantul nu a beneficiat nici de acest drept.

Prin sentinţa civilă  nr. 1999 din 9  noiembrie  2009 prima instanţă a admis  acţiunea  formulată  de  reclamant,  a  obligat  pârâta Sucursala Fabrica de Mobilă I.L. Caragiale să plătească reclamantului  suma  de 4162 lei  drepturi salariale  neacordate,drepturi stabilite de pârâtă potrivit adeverinţei depuse la dosar în acest sens, precum  şi prima de vacanţă cuvenită  pe  lângă indemnizaţia de concediu de odihnă  în perioada  04.06.2006 – 04.06.2009 în  cuantum  de minim de 30%  din  salariu.

Pentru a pronunţa  această  sentinţă instanţa de fond  a reţinut  că potrivit dispoziţiilor art. 166 din Codul muncii precum şi a dispoziţiilor art. 60 din CCM la nivel de ramură, în care se prevede obligaţia pârâtei să plătească angajaţilor o primă de vacanţă de 30 % din salariul de bază şi pentru care pârâta nu a făcut dovadă că a acordat-o, se impune admiterea  acţiunii  formulate.

Împotriva  acestei  sentinţe  a  formulat  recurs pârâta arătând faptul că deşi ca într-adevăr în CCM  pentru anul 2008 – 2009  la  art. 38  alin. c) sunt prevăzute  premii  acordate  din  fondul  de  salarii  - prima de  vacanţă  egală  cu  un salariu  mediu  net pe  unitate,  acordată  înainte de plecare  în  concediu,  începând  cu  01.01.2009” dar la alin.(2)  se  face precizarea că „premiile  şi adaosurile  se  vor  acorda potrivit  legii,  la propunerea  şefilor  profesionali  ai locurilor  de muncă  cu  aprobarea  directorului  general”

În acest  sens  nu există  nicio  aprobare  a  directorului general, în  concluzie, reclamantul  nu poate  beneficia  de  prima  de vacanţă  şi indemnizaţie  de  concediu  în  perioada  04.06.2006 – 04.06.2009 în nici un  cuantum.

Curtea a reţinut că potrivit contractului colectiv de muncă unic la nivelul ramurii industriei lemnului – CCMUR (exploatarea forestieră, prelucrarea primară a lemnului, fabricarea produselor stratificate din lemn, a altor produse din lemn şi alte activităţi industriale) pe anii 2008-2012, la art. 60 se prevede că prin CCM la nivel de unitate se va stabili ca, pe lângă indemnizaţia de concediu, să se plătească şi o primă de vacanţă, al cărei nivel minim se stabileşte la 30 % din salariu.

Recurenta recunoaşte faptul că în CCM pe anii 2008-2009 la art.38 este prevăzută o primă de vacanţă egală cu un salariu mediu net pe unitate acordată înainte de plecarea în concediu, dar la alin.2 este condiţionată această premiere de aprobarea directorului general, astfel că susţine aceasta, atât timp cât nu a fost aprobată această premiere reclamantul  nu este îndreptăţit la o astfel de primă.

Însă, această susţinere este în contradicţie cu dispoziţiile art. 8 din legea nr.130/1996, care prevăd că în contractele colective de muncă nu pot fi inserate clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

Astfel, apărarea recurentei în sensul că acordarea primei de vacanţă la care era îndreptăţit reclamantul , era condiţionată de aprobarea directorului general, constituie de fapt o anulare a unui drept al salariatului prin condiţionarea pur potestativă a acordării acestuia de voinţa factorului de decizie.

Raţiunea încheierii contractelor colective de muncă nu numai la nivel de unitate, ci şi la nivel de ramură şi la nivel naţional constă tocmai în asigurarea în mod unitar a drepturilor minimale tuturor salariaţilor din întreaga ţară sau din unităţile care aparţin unei anumite ramuri a economiei.

Acest scop nu s-ar mai putea realiza dacă nu s-ar prevedea caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă încheiate la un nivel superior pentru negocierea clauzelor contractelor colective de muncă la niveluri inferioare, în ceea ce priveşte drepturile minimale.

Domenii speta

Spete similare