Aspecte legate de angajarea răspunderii personale patrimoniale

Aspecte legate de angajarea răspunderii personale patrimoniale.

Legea nr. 85/2006, republicată, art. 138

Cererea de angajare a răspunderii trebuie analizată ţinându-se cont de perioada în care s-au acumulat datoriile societăţii care au generat starea de încetare de plăţi, persoanele care au administrat societatea în perioada respectivă, efectul pe care îl are cesionarea părţilor sociale şi revocarea din funcţia de administrator în raport de înscrierile menţionate la O.R.C.

Prin Sentinţa nr. 1191/26 aprilie 2010, pronunţată în dosarul nr. 100/96/2009 al Tribunalului Harghita, judecătorul sindic a hotărât:  admiterea cererii formulate de lichidatorul judiciar L.F. I.P.U.R.L.; obligarea, în solidar, a administratorilor M.G., M.G.D. şi C.M.A. să plătească în contul de faliment al debitoarei SC D&G D.T. S.R.L. suma de 27.814,68 lei, reprezentând pasivul debitoarei.

În considerentele Sentinţei, judecătorul sindic a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

• administratorii debitoarei se află în culpă pentru ajungerea societăţii în stare de insolvenţă, ca urmare a pasivităţii acestora, precum şi a neîndeplinirii, de către ei, a obligaţiilor care le reveneau în calitate de administratori – art. 72, 73 din Legea nr. 31/1990, rep.;

• administratorii se află în culpă şi pentru micşorarea patrimoniului debitoarei, cu suma de 5.665 lei (bunuri şi lichidităţi băneşti), ca urmare a administrării necorespunzătoare a societăţii, fiind incidente disp. art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006; ultima situaţie financiară a fost întocmită la data de 31 decembrie 2006, evidenţa contabilă a debitoarei nefiind condusă în concordanţă cu cerinţele legii, iar nepredarea documentelor contabile către lichidatorul judiciar duce la prezumţia că administratorii au ţinut o contabilitate fictivă sau că au făcut să dispare documente, ceea ce, în temeiul disp. art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, atrage răspunderea personală a acestora.

Împotriva Sentinţei nr. 1191/26 aprilie 2010 au declarat recurs pârâţii M.G.D. şi M.G., solicitând admiterea căii de atac şi modificarea hotărârii, în sensul respingerii cererii de angajare a răspunderii lor personale. În esenţă, recurenţii a susţinut că: au vândut societatea lui C.M.A., astfel cum rezultă din actele depuse la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Harghita, respectiv Încheierea de autentificare din 31 iulie 2007, hotărârea asociaţilor, precum şi certificatul de atestare fiscală, emis de A.F.P. Borsec, din care rezultă că la data vânzării societatea nu avea datorii; aşadar, recurenţii arată că nu pot fi făcuţi răspunzători pentru o activitate desfăşurată după retragerea lor din societatea debitoare, din fişa sintetică totală depusă la dosar rezultând că obligaţiile de plată (amenzi şi alte sancţiuni aplicate debitoarei) au luat naştere în perioada în care societatea a fost administrată exclusiv de C.M.A.

Lichidatorul judiciar nu a formulat Întâmpinare.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel – învestită cu soluţionarea recursului potrivit motivelor invocate, precum şi potrivit regulilor statornicite de disp. art. 3041 Cod proc. civ. -, a reţinut următoarele aspecte:

Este adevărat că răspunderea instituită de art. 138 din Legea nr. 85/2006 reprezintă o formă specială a răspunderii juridice apreciabilă în cadrul general, statornicit prin disp. art. 998 Cod civ. – orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara. Însă, antrenarea unei astfel de răspunderi este de neconceput în lipsa culpei – ca element esenţial al răspunderii juridice, fie aceasta delictuală ori contractuală. Or, în speţă, susţinerile lichidatorului judiciar cu privire la culpa pârâţilor-recurenţi sunt infirmate de probele dosarului.

Prin Hotărârea nr. 1/2007, asociaţii S.C. D&G D.T. S.R.L. au hotărât că M.G.D. şi M.G. cesionează cu titlu gratuit, părţile lor sociale, către asociatul C.M.A., şi se retrag din societate, astfel încât acesta din urmă a devenit asociat unic. Totodată, au hotărât revocarea din funcţia de administrator a asociaţilor M.G.D. şi M.G., fiind numit în funcţia de administrator C.M.A.

Hotărârea nr. 1/2007 a fost înscrisă în Registrul Comerţului ţinut de ORC de pe lângă Tribunalul Harghita, la data de 7 august 2007. Aşadar, pentru datoriile societăţii care au luat naştere ulterior acestei date, pârâţii-recurenţi nu mai pot răspunde.

Pentru a clarifica istoricul şi originea datoriilor S.C. D&G D.T. S.R.L., ajunsă în stare de insolvenţă, Curtea i-a solicitat lămuriri lichidatorului judiciar – art. 129 alin. 4 Cod proc. civ., aplicabil prin efectul normelor de trimitere, art. 316, art. 298 Cod proc. civ. –, conform problemelor expuse în adresa din 21 octombrie 2010 (f. 16). În conformitate cu solicitările instanţei, lichidatorul judiciar a făcut distincţiile necesare, relevând următoarele aspecte cu privire la suma de 27.814,68 lei, ce reprezintă totalul obligaţiilor debitoarei (potrivit tabelului definitiv înregistrat la grefa Tribunalului Harghita la data de 5 august 2009), sumă pentru care s-a solicitat angajarea răspunderii solidare a celor 3 pârâţi: a) creanţa D.G.F.P. Harghita, în valoare de 13.000 lei (contravaloare amenzi pentru nedepunerea în termen a declaraţiilor fiscale) rezultă din două procese verbale – nr. 0278604/2008, prin care s-a aplicat amenda de 1.000 lei pentru nedepunerea declaraţiilor fiscale din luna iunie 2008 şi nr. 0278627/2008, prin care s-a aplicat amenda de 12.000 lei pentru nedepunerea la termen a formularului cod 394; b) creanţa I.T.M. Harghita, în valoare de 84 lei, s-a născut în două perioade – suma de 69 lei este anterioară datei de 3 august 2007, iar suma de 15 lei este ulterioară datei de 3 august 2007; c) creanţa S.C. C.R. S.A., în valoare de 14.730,68 lei, rezultă din contractul de servicii încheiat la data de 19 octombrie 2007, de către C.M.A., în perioada de timp în care acesta a fost administrator al debitoarei.

În consecinţă, conform actelor aflate la dispoziţia lichidatorului judiciar, pentru debitele de 1.000 lei (amendă pentru nedepunerea declaraţiilor fiscale aferente lunii iunie 2008, când asociat unic şi administrator era C.M.A.), de 15 lei (parte din creanţa I.T.M., născută ulterior datei de 3 august 2007, la care a fost înscrisă în Registrul Comerţului Hotărârea nr. 1/2007) şi de 14.730,68 lei (creanţa S.C. C.R. S.A., rezultată dintr-un contract de servicii încheiat de administratorul C.M.A., ulterior datei de 3 august 2007) nu pot răspunde pârâţii-recurenţi.

În ce priveşte suma de 12.000 lei (amendă pentru nedepunerea în termen a formularului cod 394), lichidatorul judiciar a considerat că se fac vinovaţi toţi pârâţii, deşi procesul verbal prin care amenda a fost aplicată s-a încheiat la 18 iunie 2008, adică într-o perioadă în care asociat unic şi administrator al debitoarei era C.M.A., deja de peste 10 luni. Mai mult, Curtea constată că procesul verbal de contravenţie, prin care s-a aplicat amenda de 12.000 lei,  priveşte nedepunerea, în anul 2008, a actelor financiar-contabile aferente anului 2007, la data controlului efectuat după aproape un an de la retragerea pârâţilor-recurenţi din societate aceste acte (mai exact formularul cod 394) nefiind depuse de către societatea debitoare. Or, obligaţia depunerii formularelor fiscale, după data retragerii celor doi asociaţi (pârâţii-recurenţi), îi revenea în exclusivitate administratorului C.M.A.

Referitor la suma de 69 lei (parte din creanţa I.T.M. Harghita) – datorie născută în perioada în care societatea a fost administrată de pârâţii-recurenţi, cum, de altfel, aceştia au recunoscut în faţa instanţei -, Curtea a reţinut că, faţă de cuantumul acesteia, comparat cu valoarea totală a datoriilor (27.814,68 lei), suma de 69 lei nu putea determina ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă. Aşadar, în speţă nu sunt îndeplinite, relativ la pârâţii-recurenţi, condiţiile cerute de disp. art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

În legătură cu nepredarea documentelor contabile – împrejurare care a dus la incidenţa, în cauză, a disp. art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea prezumţiei neîntocmirii evidenţelor contabile -, Curtea a reţinut că, astfel cum se arată chiar în cererea de angajare a răspunderii, contabilitatea debitoarei a fost condusă inclusiv pe anul 2006 (evidenţa contabilă fiind efectiv întocmită până la 31 decembrie 2006), acesta fiind ultimul an întreg în care pârâţii-recurenţi au avut calitatea de administratori ai debitoarei. Pe de altă parte, procedura insolvenţei a fost deschisă numai la data de 4 mai 2009, adică la aproape 2 ani de la retragerea pârâţilor-recurenţi din societate şi de la revocarea lor din funcţia de administrator. În aceste condiţii, obligaţia predării documentelor contabile îi incumba exclusiv administratorului C.M.A. (numit prin Hotărârea nr. 1/2007, înscrisă în Registrul Comerţului la 3 august 2007).

Având în vedere considerentele expuse, Curtea urmează să admită recursul - disp. art. 312 alin. 1 teza I Cod proc. civ. şi, constatând incidenţa în cauză a disp. art. 304 pct. 9 teza a III-a Cod proc. civ., să modifice în parte hotărârea atacată – art. 312 alin. 3 teza I Cod proc. civ. – respingând cererea formulată de lichidatorul judiciar împotriva pârâţilor M.G.D. şi M.G. şi obligându-l pe pârâtul C.M.A. la plata, în contul de faliment al debitoarei, a sumei de 27.745,68 lei (din suma la care a fost iniţial obligat, adică 27,814,68 lei, fiind scăzută suma de 69 lei – datorie născută în perioada în care administratori ai debitoarei au fost pârâţii-recurenţi). 

Domenii speta

Spete similare