Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate

Decizie 139/A din 12.10.2010


Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate.

Prin sentinţa civilă nr. 1349/5 iulie 2010, Tribunalul Mureş a admis în parte acţiunea formulată de petenta Direcţia Generală de Paşapoarte, în contradictoriu cu intimatul H.C. şi, drept consecinţă:

- a dispus suspendarea exercitării dreptului la liberă circulaţie a intimatului în Belgia pentru o perioadă de 6 luni, începând de la data pronunţării hotărârii (7 iulie 2010).

În adoptarea acestei soluţii, tribunalul a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 251/2 martie 2009 a Tribunalului Mureş, s-a dispus restrângerea  exercitării  dreptului la liberă circulaţie a intimatului în Croaţia până la data de 9 decembrie 2009, iar la data de 22 februarie 2009, acesta a ieşit din nou din ţară prin punctul de frontieră Nădlac, stabilindu-se în Croaţia, după care la data de 23 martie 2009, a fost reţinut de către autorităţile croate pentru şedere ilegală  şi returnat în România la data de 26 martie 2009.

Raportat la împrejurările de fapt  menţionate, tribunalul a reţinut incidenţa prevederilor art. 40 lit. d) din Legea nr. 248/2005, conform cărora, exercitarea de către o persoană a dreptului la liberă circulaţie în străinătate se suspendă dacă aceasta nu a respectat măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate, dispusă anterior în condiţiile aceleiaşi legi.

Pentru motivele arătate, tribunalul a admis în parte acţiunea, apreciind că suspendarea exercitării dreptului la liberă circulaţie a intimatului pentru o perioadă de 6 luni şi doar în Croaţia – ţară din care acesta a fost returnat, este suficientă pentru atingerea scopului urmărit de Legea nr. 248/2005.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamanta Direcţia  Generală de Paşapoarte, solicitând schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul de a se dispune suspendarea exercitării dreptului la liberă circulaţie a intimatului, în străinătate, iar nu doar în Croaţia şi pentru o perioadă mai îndelungată, de până la 5 ani.

În motivarea apelului, s-a arătat că prima instanţă a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 3 alin. 2 din Legea nr. 248/2005, întrucât în virtutea  textului de lege menţionat, măsura suspendării exercitării dreptului la liberă circulaţie se dispune „în străinătate” şi nu doar cu privire la statul din care a fost returnată persoana în cauză.

Pe de altă parte, termenul de suspendare trebuie să curgă nu de la data returnării, ci de la data pronunţării hotărârii, respectiv 5 iulie 2010, conform principiului neretroactivităţii legii civile.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

Examinând apelul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele caracterului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 292 – 295 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este parţial întemeiat, astfel că va fi admis, pentru considerentele relevate în continuare:

Prin cererea adresată primei instanţe, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat suspendarea exercitării dreptului pârâtului H.C. la libera circulaţie în străinătate, pe o perioadă de până la 5 ani, invocând faptul că acesta nu a respectat măsura dispusă împotriva sa prin sentinţa civilă nr. 251/2 martie 2009 a Tribunalului Mureş, constând în restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Croaţia, în sensul că, la data de 26 martie 2009, acesta a fost returnat din aceeaşi ţară, pentru şedere ilegală.

În susţinerea cererii, reclamanta a invocat prevederile art. 40 lit. d), raportat la cele art. 42 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 248/2005.

Potrivit dispoziţiilor legale enunţate – art. 40 lit. d) din Legea nr. 248/2005, exercitarea de către o persoană a dreptului la liberă circulaţie în străinătate se suspendă  în situaţia în care aceasta nu a respectat măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate, dispusă în condiţiile respectivei legi, iar prevederile art. 42 alin. 1 şi 2 stabilesc perioada de timp pentru care se poate dispune o astfel de măsură – respectiv de până la 3 ani, pentru situaţia reglementată de art. 42 alin. 1 şi de până la 5 ani, pentru situaţia reglementată de art. 42 alin. 2, aceasta din urmă vizând împrejurarea în care persoana împotriva căreia se instituie măsura suspendării exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a fost returnată chiar din statul pentru care i-a fost restrâns anterior dreptul la  liberă circulaţie.

Situaţia pârâtului din prezenta cauză se regăseşte în cazul reglementat de art. 42 alin. 2 din Legea nr. 248/2005, însă prevederea legală evocată nu are caracter imperativ, stabilind

doar posibilitatea majorării de către instanţă a perioadei de suspendare a dreptului la liberă circulaţie în străinătate până la 5 ani, faţă de situaţia reglementată de alin.1 al aceluiaşi articol.

Prin urmare, legiuitorul a acordat, sub acest aspect, libertate de apreciere instanţelor de judecată, în funcţie de circumstanţele particulare ale fiecărei cauze.

Cu toate acestea, Curtea constată că, pentru atingerea scopului urmărit prin edictarea Legii nr. 248/2005, perioada de suspendare dispusă prin hotărârea atacată este insuficientă, în contextul în care, printr-o hotărâre judecătorească anterioară, s-a luat împotriva pârâtului măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în Croaţia pentru o perioadă de 1 an,  măsură pe care acesta nu a respectat-o.

De asemenea, instanţa de apel observă că prin  instituirea măsurii suspendării exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului doar în Croaţia – stat din care acesta a fost anterior returnat, au fost încălcate prevederile art. 3 alin.2 din Legea nr. 248/2005, în conformitate cu care „suspendarea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate reprezintă interdicţia temporară de părăsire a teritoriului României”, spre deosebire de „restrângerea” exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate, care reprezintă – conform prevederilor art. 3  alin.3 din aceeaşi lege – „interdicţia temporară de a călători în anumite state”.

Or, în cauză s-a solicitat „suspendarea”, iar nu „restrângerea” dreptului la liberă circulaţie a pârâtului în străinătate, iar în susţinerea cererii au fost invocate în mod expres prevederile art. 40 lit. d) şi ale art. 42 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 248/2005, care reglementează procedura instituirii măsurii suspendării exercitării dreptului la liberă circulaţie a unei persoane în străinătate.

În plus, deşi hotărârea primei instanţe s-a pronunţat la data de 5 iulie 2010, măsura suspendării exercitării dreptului la liberă circulaţie a fost dispusă începând cu data de 7 iulie 2010 (inadvertenţă care poate fi apreciată şi ca o eroare materială, alături de indicarea greşită a  denumirii statului – Belgia, în loc de Croaţia, cum rezultă din considerente).

Pentru motivele arătate, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 296 Cod procedură civilă, va  admite apelul dedus judecăţii şi va schimba în parte hotărârea atacată, în sensul că se va dispune suspendarea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului în străinătate pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 5 iulie 2010.