Legitimitate procesuală activă. Interesul reclamantei în promovarea acţiunii pentru protejarea unui drept.

Decizie 348 din 01.06.2011


Reclamanta solicită prin acţiune ca Primăria mun. Galaţi să fie obligată să-şi exercite obligaţia de a lua de la pârâţii H.C. şi H.R.  suprafaţa de teren deţinută în plus de aceştia şi pe care se efectuează lucrarea de branşament de apă cu autorizare de construire.

Reclamanta invocă pasivitatea Primăriei de a acţiona în justiţie pe pârâţi pentru ocrotirea unui drept prevăzut de lege.

Decizia civilă nr. 348/R din 01.06.2011 a Curţii de Apel Galaţi

Reclamanta R.G. a chemat în judecată pe pârâţii Primăria mun. Galaţi prin primar, H.R. şi H.C. pentru a fi obligată Primăria Galaţi să-şi exercite obligaţia de a lua de la ceilalţi pârâţi suprafaţa deţinută în plus de aceştia şi de a le schimba numărul stradal din str. R. nr. 11 S în str. Al. C.

Judecătoria Galaţi prin sentinţa civilă nr. 4783/03.05.2010 a reţinut excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantei invocată de pârâţi prin întâmpinare.

S-a reţinut în motivarea sentinţei că reclamanta solicită obligarea Primăriei mun. Galaţi la protejarea unui drept ce aparţine acesteia şi nicidecum reclamantei.

Interesul reclamantei nu este personal şi direct iar folosul practic urmărit nu aparţine acesteia ci altor persoane ceea ce nu justifică calitatea procesuală activă a reclamantei.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins de Tribunalul Galaţi prin decizia civilă nr. 45/21.02.2011.

S-a reţinut în motivarea deciziei că Primăria mun. Galaţi nu poate fi obligată să revendice de la pârâţii H.C. şi H.R. suprafaţa de teren pe care aceştia o ocupă din domeniul public fără drept după cum a menţionat reclamanta.

Recursul declarat de reclamantă a fost admis de Curtea de Apel Galaţi prin decizia civilă nr. 348/R/01.06.2011.

Prin această decizie s-a casat decizia civilă nr. 45/21.02.2011 a Tribunalului Galaţi în sensul că s-a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 4783/03.05.2010 a Judecătoriei Galaţi.

S-a desfiinţat sentinţa civilă nr. 4783/03.05.2010 a Judecătoriei Galaţi şi s-a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond.

S-a reţinut în motivarea deciziei că interesul legitim al reclamantei este dovedit chiar dacă pârâţii şi-au extins proprietatea pe domeniul privat al statului şi legitimitatea procesuală activă aparţine Primăriei mun. Galaţi.

Reclamanta a făcut dovada notificării Primăriei mun. Galaţi pentru ca aceasta să acţioneze în justiţie pe pârâţii H.C. şi H.R.  care i-au ocupat suprafaţa de teren pe care se efectuează lucrarea de branşament de apă cu autorizaţie de construcţie.

Ceea ce invocă reclamanta în acţiune este tocmai pasivitatea Primăriei mun. Galaţi de a acţiona în justiţie pe pârâţi pentru ocrotirea unui drept prevăzut de lege.

Instanţele de fond şi de apel nu au stăruit pentru a se preciza situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care partea o invocă în motivarea pretenţiilor sale aşa cum prevăd dispoziţiile art. 129 alin. 4 Cod procedură civilă rezumându-se a analiza doar calitatea procesuală activă a reclamantei şi concluzionând că aceasta nu are un interes procesual şi direct ceea ce evident nu corespunde realităţii.