Calitatea procesuală a Casei Judeţene de Pensii în cadrul acţiunilor în constatarea perioadei ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă.

Decizie 661 din 14.04.2011


În astfel de acţiuni, calitatea procesuală aparţine fostului angajator şi nu Casei Judeţene de Pensii.

Decizia civilă nr.661/14.04.2011 a Curţii de Apel Galaţi

Obiectul acţiunii este o acţiune în constatare, reclamantul solicitând în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii, să se constate că o anumită perioadă efectuată ca stagiu militar în construcţii reprezintă timp lucrat în grupa a II-a de muncă.

Reclamantul nu a înţeles să conteste o decizie sau un răspuns emis de către pârâtă, situaţie în care s-ar fi justificat calitatea procesuală pasivă a Casei de Pensii, deşi a fost indicat ca şi temei de drept art. 155 din Legea nr. 19/2000 articol care se referă la soluţionarea următoarelor litigii:

a) modul de calcul şi de depunere a contribuţiei de asigurări sociale;

b) modul de stabilire a majorărilor de întârziere;

c) înregistrarea, evidenţa şi certificarea contribuţiei de asigurări sociale;

d) deciziile de pensionare;

e) refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale;

f) modul de stabilire şi de plată a pensiilor, a indemnizaţiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale;

g) plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţii încheiate conform prezentei legi;

h) contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi;

i) alte drepturi şi obligaţii de asigurări sociale născute în temeiul prezentei legi.

Acţiunea în constatare a unei perioade lucrate ca făcând parte din grupa a II-a de muncă nu se încadrează în nici unul din  cazurile prevăzute de articolul sus-menţionat, articol care, de altfel, prevede acţiuni în realizarea dreptului nicidecum în constatare.

În principiu, acţiunea în constatare aşa cum a fost formulată de reclamant este admisibilă însă numai fostul angajator al acestuia care deţine arhivele poate sta în judecată pentru a se putea constata perioada lucrată în grupa a II-a de muncă nicidecum Casa de Pensii care nu deţine arhiva fostului angajator.

Reclamantul s-a adresat pârâtei cu cerere de recalculare iar pârâta a emis adresa nr. 113976/25.03.2010 care cuprinde motivele pentru care aceasta a considerat că perioada învederată este considerată perioadă asimilată.  În aceste condiţii, pentru ca să poată sta în judecată Casa de Pensii, trebuia formulată contestaţie împotriva acestui răspuns în termen legal.

În consecinţă, Curtea a apreciat că numai fostul angajator care deţine arhivele putea avea calitate procesuală pasivă în cazul prezentei acţiuni în constatare şi nu pârâta recurentă astfel, că, în rejudecare, s-a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Brăila pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Domenii speta