Transferul de procedură în materie penală

Or, având în vedere prevederile art.26 paragr.2 din Convenţie, potrivit cărora „orice act în scopul urmăririi, îndeplinit în statul solicitant conform legilor şi reglementărilor sale în vigoare, are aceeaşi valoare în statul solicitat ca şi cum ar fi fost îndeplinit de către autorităţile acestui stat, fără ca această asimilare să poată avea efectul de a-i da acestui act o forţă probantă superioară aceluia pe care o are în statul solicitant”, se constată că în lipsa actului de urmărire esenţial al judecătorului sloven (arătat la punctul 2), judecătorul român nu se poate substitui procurorului, având în vedere că în dreptul intern, între funcţia de inculpare ce revine procurorului şi funcţia de jurisdicţie ce revine judecătorului există incompatibilitate, acesta din urmă neavând căderea să pună în mişcare acţiunea penală.

Încheierea din 28.07.2011 a Curţii de Apel Galaţi

Prin încheierea din 28.07.2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr.370/44/2010 s-a dispus în baza art. 128 alin. 5 din Legea nr. 302/2004 (republicată) în referire la art. 11 lit. h din Convenţia Europeană privind transferul de procedură în materie penală, adoptată la Strasbourg la 15.05.1972, a respins ca inadmisibilă cererea de preluare a judecăţii formulată de autorităţile judiciare slovene, în cauza privind pe învinuitul B.D.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din 14.04.2010 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. 370/44/2010 având ca obiect transferul de proceduri, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi în vederea preluării urmăririi penale, reţinându-se următoarele:

Prin adresa nr. 1382/II/5/2010 înregistrată la această instanţă sub nr. 370/44/2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a înaintat Curţii de Apel Galaţi cererea de asistenţă judiciară internaţională în materie penală formulată de Judecătoria de Circumscripţie din Maribor – Republica Slovenia, privind pe învinuitul B.D.

Parchetul a susţinut că Tribunalul Regional din oraşul Maribor – Republica Slovenia, a formulat o cerere de asistenţă judiciară internaţională, prin care solicită ca autorităţile judiciare române să preia judecata în cauza privind pe B.D., judecat pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.

Se arată că autorităţile judiciare slovene au reţinut că, în data de 14.07.2009, învinuitul a fost depistat având în posesie un scuter marca „Aprilia” pe care îl cumpărase contra sumei de 500 euro, scuter care fusese declarat furat în Italia. Autorităţile slovene susţin că învinuitul trebuia să cunoască faptul că scuterul fusese sustras, deoarece preţul de vânzare a fost mic, motorul nu avea chei originale şi nici plăcuţe de înmatriculare.

În cererea de asistenţă judiciară internaţională, autorităţile judiciare slovene susţin că învinuitul ar avea domiciliul în România şi ar locui în România şi, întrucât acesta nu se mai află pe teritoriul Sloveniei, judecata s-ar putea efectua cu uşurinţă în ţara noastră.

Parchetul a apreciat că cererea de preluare a judecăţii este admisibilă întrucât, deşi are reşedinţa temporară în Italia, învinuitul are domiciliul în România.

Examinând cererea de asistenţă judiciară internaţională în materie penală formulată de Judecătoria de Circumscripţie din Maribor – Republica Slovenia şi documentele ataşate, astfel cum acestea au fost traduse oficial din limba slovenă, în lumina dispoziţiilor art. 9 din Convenţia europeană privind transferul de proceduri în materie penală, adoptată la Strasbourg la 15 mai 1972, Curtea a constatat că autorităţile judiciare slovene au solicitat preluarea urmăririi penale şi nu preluarea judecării cauzei.

Faptul că cererea de asistenţă judiciară privind transferul de proceduri a fost emisă de un judecător şi nu de un procuror nu înseamnă că aceasta a vizat preluarea judecării cauzei, atât timp cât :

- magistratul sloven a subliniat constant că solicită preluarea urmăririi penale, nefiind exclus ca acesta să se fi documentat cu privire la prevederile codului de procedură penală român cuprinse în Titlul I, Capitolul V, vizând trimiterea în judecată;

- „propunerea de învinuire” (filele 9-10 din dosarul nr. III K 308/2009- 1 întocmit de organele de urmărire penală slovene ) nu echivalează cu un act de sesizare a instanţei în înţelesul dispoziţiilor art. 264 alin.1, 3 şi 4 cod procedură penală, potrivit cărora rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanţei de judecată, act care este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când urmărirea este făcută de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea îl înaintează instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei şi cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere.

 - împotriva învinuitului B.D. nu s-a pus în mişcare acţiunea penală, conform dispoziţiilor art. 262 alin.1 pct. 1 cod procedură penală, potrivit cărora dacă procurorul constată că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă, existând probele necesare şi legal administrate, procedează, după caz, astfel:

1. când din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat şi că acesta răspunde penal:

a) dacă acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale, dă rechizitoriu prin care pune în mişcare acţiunea penală şi dispune trimiterea în judecată;

b) dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale, dă rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată;

Cum judecătorul nu se poate substitui procurorului, având în vedere că între funcţia de inculpare ce revine procurorului şi funcţia de jurisdicţie ce revine judecătorului există incompatibilitate, acesta din urmă neavând căderea să pună în mişcare acţiunea penală, Curtea constată că în mod greşit a fost sesizată cu preluarea judecării cauzei, în discuţie fiind vorba, fără dubiu, de o cerere de preluare a urmăririi penale.

Văzând şi dispoziţiile art. 114 alin. 2 teza I din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora cererea de preluare a urmăririi penale se soluţionează de parchetul de pe lângă curtea de apel în circumscripţia căreia domiciliază sau a fost identificată persoana urmărită, Curtea a dispus, astfel cum s-a arătat mai sus, scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi în vederea preluării urmăririi penale.

Prin adresa nr. 1382/II/5/2010 din  10.11.2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a înaintat din nou cererea de asistenţă judiciară internaţională formulată de autorităţile judiciare slovene, susţinând că aceasta vizează preluarea judecăţii cauzei privindu-l pe B.D. şi nu preluarea urmăririi penale, astfel cum rezultă din informaţiile suplimentare furnizate de autorităţile judiciare slovene, potrivit cărora propunerea de învinuire formulată de Parchetul Regional de Stat din Maribor, înaintată Judecătoriei de Circumscripţie din Maribor, reprezintă actul de inculpare a învinuitului, având funcţia de rechizitoriu.

Că, într-o atare situaţie, din prisma dispoziţiilor legale române, care îşi găsesc aplicabilitatea pe teritoriul României cu ocazia soluţionării unei cereri de asistenţă judiciară internaţională, urmărirea penală este finalizată, iar cauza se află în etapa procesuală următoare, respectiv faza de judecată, transferul judecăţii fiind iniţiat de o instanţă din Slovenia şi nu de parchetul din acea ţară, Tribunalul Regional din Maribor hotărând ca dosarul să fie cedat instanţei competente din România.

S-a apreciat că obiectul cererii este acela de preluare a judecăţii şi că aceasta este admisibilă.

Oral, procurorul de şedinţă a reiterat cele susţinute în conţinutul adresei nr. 1382/II/5/2010 din  10.11.2010.

Prin încheierea de şedinţă din 22 Noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr.370/44/2010, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi în vederea preluării urmăririi penale, reţinându-se următoarele:

Examinând actele dosarului în raport de prevederile Convenţiei europene privind transferul de proceduri în materie penală (în continuare Convenţie), adoptată la Strasbourg la 15 mai 1972, astfel cum a fost ratificată prin O.G. nr. 77 din 30 august 1999, precum a dispoziţiilor art.114 din Legea nr.302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea constată că în mod greşit a fost sesizată cu propunerea de admitere a cererii de preluare a procedurii penale în discuţie, neavând căderea să se pronunţe asupra admisibilităţii cererii formulată de autorităţile judiciare slovene, competent fiind Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Astfel cum s-a arătat mai sus, autorităţile judiciare slovene au solicitat la data de 15.10.2009 autorităţilor competente ale României preluarea urmăririi penale în procedura pornită împotriva învinuitului D.B. în dosarul nr.K 308/2009 (conform adresei tradusă în limba română aflată la fila 2 din documentele ataşate la dosarul cauzei), suspectat de săvârşirea infracţiunii de tăinuire.

Este adevărat că în conţinutul său Convenţia se referă constant la transferul urmăririi, fără să facă distincţie (astfel cum aceasta există în procedura penală română), între faza urmăririi penale şi  faza judecăţii şi că deci, s-ar putea interpreta că autorităţile judiciare slovene ar fi solicitat preluarea judecăţii şi nu a urmăririi penale, raportat la împrejurarea că hotărârea de cedare a dosarului a fost luată de un judecător, iar în cuprinsul deciziei pronunţată de Tribunalul Regional din Maribor este folosită sintagma „să fie cedat instanţei competente din România pentru continuarea urmăririi penale” .

Acest echivoc a fost însă eliminat prin aceea că s-a lăsat la latitudinea autorităţilor competente din statul solicitat să examineze cererea ce le-a fost adresată şi să decidă în conformitate cu propria legislaţie cum vor proceda în continuare (art.9 din Convenţie).

Or, din analiza documentelor remise de statul sloven în raport de prevederile legislaţiei naţionale, astfel cum s-a arătat în încheierea din 14.04.2010, a rezultat că procedurile efectuate în dosarul întocmit de autorităţile judiciare slovene se aflau în stadiul finalizării urmăririi penale, în cauză nefiind pusă în mişcare acţiunea penală, conform dispoziţiilor art. 262 alin.1 pct. 1 cod procedură penală, „propunerea de învinuire” (filele 9-10 din dosarul nr. III K 308/2009- 1 întocmit de organele de urmărire penală slovene) neechivalând cu un act de sesizare a instanţei în înţelesul dispoziţiilor art. 264 alin. 1, 3 şi 4 cod procedură penală, împrejurare în care s-a constatat că cererea viza preluarea urmăririi penale.

Argumentele avute în vedere la pronunţarea încheierii din data de 14.04.2010, au fost confirmate de autorităţile judiciare slovene prin informaţiile suplimentare furnizate la solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi (filele 15 – 16 din dosarul nr.370/44/2010).

Astfel, autorităţile judiciare slovene au precizat că:

1 - propunerea de învinuire împotriva învinuitului (întocmită de parchet) adresată judecătoriei, are funcţia unui rechizitoriu şi reprezintă demersul procurorului în vederea intentării unei proceduri penale, simpla sesizare a judecătoriei nesemnificând însă că s-a şi declanşat procedura penală împotriva unei persoane.

2 - pentru a se considera că procedura penală împotriva unei persoane este declanşată, este necesar un act de procedură al judecătoriei (instanţei) din care să reiasă că este de acord cu demersul procurorului, în cazul de faţă acest act procedural reprezentându-l comunicarea (înmânarea propunerii de învinuire) către învinuit.

3 - propunerea de învinuire trebuie să cuprindă: numele şi prenumele învinuitului, datele cu caracter personal (în măsura în care sunt cunoscute), descrierea infracţiunii, instanţa (judecătoria/tribunalul) competentă să judece cauza, propunerea de a se administra probe, propunerea ca învinuitul să fie găsit vinovat şi condamnat, subliniindu-se că partea cea mai importantă a actului de inculpare este descrierea faptei şi încadrarea în drept dată acesteia.

4 - după ce instanţa a efectuat acest act de procedură, fixează termenul de judecată - data şedinţei principale de soluţionare a cauzei, în timpul căreia, cu respectarea principiului nemijlocirii şi al aflării adevărului, se administrează probatoriul pentru constatarea stării de fapt, cauza fiind examinată din toate punctele de vedere în scopul unei juste soluţionări.

S-a mai precizat că în cauza care face obiectul dosarului III K 308/2009, judecătoria nu a efectuat actul de procedură arătat la punctul 2, „existând circumstanţe în vederea cedării dosarului României”.

Se observă că în procedura penală slovenă, diferit de procedura penală română, parte din atribuţiile procurorului sunt preluate de judecător, judecător care, în cauza de faţă, nu a efectuat actul de procedură arătat la punctul 2, cu alte cuvinte nu a pus în mişcare acţiunea penală şi nu a declanşat procedurile pentru etapa judecăţii, lăsând autorităţilor judiciare române latitudinea să dispună conform propriei legislaţii.

Or, având în vedere prevederile art.26 paragr.2 din Convenţie, potrivit cărora „orice act în scopul urmăririi, îndeplinit în statul solicitant conform legilor şi reglementărilor sale în vigoare, are aceeaşi valoare în statul solicitat ca şi cum ar fi fost îndeplinit de către autorităţile acestui stat, fără ca această asimilare să poată avea efectul de a-i da acestui act o forţă probantă superioară aceluia pe care o are în statul solicitant”, se constată că în lipsa actului de urmărire esenţial al judecătorului sloven (arătat la punctul 2), judecătorul român nu se poate substitui procurorului, având în vedere că în dreptul intern, între funcţia de inculpare ce revine procurorului şi funcţia de jurisdicţie ce revine judecătorului există incompatibilitate, acesta din urmă neavând căderea să pună în mişcare acţiunea penală.

Aşa fiind, Curtea a constatat că în mod greşit a fost sesizată cu propunerea de admitere a cererii de preluare a procedurii penale formulată de autorităţile judiciare slovene, în discuţie fiind vorba, fără dubiu, de o cerere de preluare a urmăririi penale şi nu de preluare a judecăţii.

Văzând şi dispoziţiile art. 114 alin. 2 teza I din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora cererea de preluare a urmăririi penale se soluţionează de parchetul de pe lângă curtea de apel în circumscripţia căreia domiciliază sau a fost identificată persoana urmărită, Curtea a dispune scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi în vederea preluării urmăririi penale.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, criticând-o pentru nelegalitate, susţinând că în mod greşit instanţa de fond a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea dosarului la parchet, atât timp cât cererea autorităţilor judiciare slovene are ca obiect preluarea judecării cauzei şi nu preluarea urmăririi  penale.

De asemenea s-a susţinut că în mod greşit instanţa a apreciat că încheierea este definitivă, atât timp cât tipul de procedură cu care a fost învestită prevede calea de atac a recursului în termen de 5 zile de la pronunţare.

Prin decizia penală nr.248/26.01.2011 Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul, s-a casat încheierea atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Galaţi –Secţia penală.

Pentru a decide astfel instanţa supremă a reţinut următoarele:

Dispoziţiile art. 114 din Legea nr. 302/2004, modificată, reglementează cererea de preluare a procedurii penale adresată de un stat străin parchetelor sau instanţelor române, iar în alin. (5) este prevăzută procedura de soluţionare a cauzei, stabilindu-se că „odată învestită cu o cerere de preluare a judecăţii, curtea de apel competentă dispune prin încheiere motivată asupra admisibilităţii cererii”.

Alin. (6) al aceluiaşi articol prevede că, în cazul în care cererea a fost considerată admisibilă, judecata continuă potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală.

Curtea de apel învestită cu soluţionarea cauzei trebuia să se pronunţe asupra admisibilităţii cererii de preluare a procedurii penale, instanţa urmând a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru preluarea procedurii penale urmând ca în cazul în care instanţa considera cererea admisibilă, să procedeze la continuarea judecăţii potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală.

Or, instanţa de fond a ignorat aceste dispoziţii legale, procedând la dezînvestirea sa de a soluţiona cererea şi apreciind, în mod greşit, că nu este vorba de o cerere de preluare a procedurii penale ci de o cerere de preluare a urmăririi penale şi, prin urmare, nepronunţându-se asupra admisibilităţii cererii de preluare a procedurii penale.

Ca atare, instanţa de fond era obligată, potrivit dispoziţiilor legale imperative menţionate, de a se pronunţa asupra îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate şi nu să recalifice cererea înaintată de organele judiciare slovene atâta vreme cât din conţinutul acestora rezultă cu certitudine că s-a solicitat preluarea procedurii penale, de către instanţele slovene.

Procedura prevăzută în art. 114 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, modificată, desfăşurată fără citarea părţilor, nu impune obligaţia pentru instanţă de a face eventuale recalificări a cererii cu care a fost învestită, ci doar de a se pronunţa asupra admisibilităţii cererii.

Curtea de Apel Galaţi greşit a reţinut că solicitarea autorităţii Slovene prin adresa nr. III K 11428/2009 din data de 27.08.2010, reprezintă de fapt o solicitare de preluare a urmăririi penale, întrucât din conţinutul acestei adrese rezultă, în mod expres la alin. 2, împrejurarea că Parchetul Regional de Stat din Maribor a înaintat către Judecătoria de Circumscripţie din Maribor propunerea de învinuire respectiv actul de inculpare, nr. II KT 0/2483/09 de la data de 10.08.2009. Se mai precizează în aceeaşi adresă că propunerea de învinuire are funcţia unui rechizitoriu şi reprezintă demersul procurorului în vederea intentării unei proceduri penale.

Totodată din decizia nr. III K 308/2009.10, KS 893/2009  pronunţată de Tribunalul Regional din Maribor a dispus ca dosarul penal deschis împotriva învinuitului D.B., să fie cedat României, luând în considerare şi declaraţia din data de 16.09.2009 şi audierea din data de 24.09.2009 a procurorului de caz în sensul că este de acord ca acest dosar să fie cedat României.

Din motivarea deciziei Tribunalului Regional din Maribor, rezultă că cedarea dosarului către România a avut ca obiect propunerea judecătorului de a ceda dosarul României, ca urmare a împrejurării că la data de 22.09.2009, judecătorul de la Judecătoria de Circumscripţie din Maribor care a judecat cauza a propus, de asemenea, ca dosarul nr. III K 308/2009 deschis împotriva învinuitului B.D., să fie cedat României.

Cu atât mai mult nu se poate reţine împrejurarea că este vorba în cauza prezentă de o propunere a preluării urmăririi penale a cauzei atâta vreme cât cele două instanţe Slovene cu grad de jurisdicţie diferit, respectiv Judecătoria de Circumscripţie din Maribor şi Tribunalul Regional din Maribor s-au pronunţat în sensul de  a se ceda dosarul penal, fiind deja sesizate cu actul de inculpare respectiv propunerea de învinuire înregistrată sub nr. II Kt 9/2483/09-02 KA/am din data de 10.08.2009 întocmit de către procurorul de stat din cadrul Parchetului Regional de Stat din oraşul Maribor.

Prin actul de inculpare a fost propusă reţinerea în sarcina învinuitului B.D., săvârşirea infracţiunii de tăinuire prevăzută de art. II alin. I în legătură cu art. 217 Cod penal Sloven (CP-1).

Dacă s-ar fi considerat că este vorba de o cerere de preluare a urmăririi penale a cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 114 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată, cererea era soluţionată de parchetul de pe lângă Curtea de Apel în circumscripţia căreia domiciliază sau a fost identificată persoana urmărită, cerere care nu ajungea pe rolul instanţei de judecată şi cu atât mai mult instanţa nu era competentă să dispună cu privire la această măsură.

Ca atare, în raport de considerentele invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, ocazie cu care va verifica condiţiile de admisibilitate a cererii privind preluarea procedurii penale formulată de autorităţile judiciare din Slovenia şi numai ulterior să se pronunţe asupra fondului cauzei acestei proceduri.

În rejudecare, verificând condiţiile de admisibilitate a cererii de preluare a procedurii penale formulată de autorităţile judiciare slovene, în condiţiile art.128 alin.5 din Legea nr. 302/2004 (republicată), fără citarea părţii interesate, Curtea a constatat următoarele:

Autorităţile judiciare slovene au reţinut că, în data de 14.07.2009, învinuitul B.D. a fost depistat având în posesie un scuter marca „Aprilia” pe care, conform susţinerilor învinuitului, îl cumpărase în Italia contra sumei de 500 euro. Cum scuterul fusese declarat furat în Italia, autorităţile slovene au reţinut că învinuitul a săvârşit infracţiunea de tăinuire, prevăzută de art.217 din codul penal sloven, arătând că acesta trebuia să cunoască faptul că scuterul fusese sustras, deoarece preţul de vânzare a fost mic, motorul nu avea chei originale şi nici plăcuţe de înmatriculare.

Curtea constată că, astfel cum a fost prezentată situaţia de fapt, infracţiunea presupus comisă de cetăţeanul român B.D. (cu adresa de domiciliu în România, dar având în ultimii ani reşedinţa obişnuită în Italia), s-a consumat în Florenţa – Italia.

Or, potrivit art.11 lit.h din Convenţia europeană privind transferul de proceduri în materie penală, adoptată la Strasbourg la 15.05.1972, statul solicitat poate refuza acceptarea cererii dacă fapta s-a comis în afara teritoriului statului solicitant.

Cum, fapta presupus comisă s-a consumat în Italia, deci în afara teritoriului statului sloven, Curtea a constatat că cererea de preluare a judecăţii formulată de autorităţile judiciare slovene este inadmisibilă, astfel că în baza art.128 alin.5 din Legea nr.302/2004 (republicată) în referire la art.11 lit.h din Convenţia europeană privind transferul de proceduri în materie penală, adoptată la Strasbourg la 15.05.1972, a respins-o ca atare.

Domenii speta

Spete similare