Recalcularea dreptului de pensie

Decizie 1175 din 25.08.2011


recalcularea pensiei conform art.4 din O.U.G. nr./2005 cu utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 10 ani conform art. 47 alin.2 din Legea nr.19/2000

Decizia civilă nr.1175/25.08.2011 a Curţii de Apel Galaţi

Reclamantul a solicitat emiterea unei noi decizii de pensie conform OUG nr. 4/2005, de recalcularea drepturilor sale de pensie prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 10 ani. Reclamantul s-a pensionat pentru limită de vârstă şi muncă depusă în baza Legii nr. 57/1992 din 01.01.1996. Fiind pensionat conform legii anterioare conform OUG nr. 4/2005 şi HG nr. 1550/2004 drepturile sale au fost recalculate. OUG nr. 4/2005 priveşte recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat. Ordonanţa a fost dată în aplicarea principiului „la condiţii egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieşirii la pensie”, astfel că se recalculează toate pensiile stabilite în baza legii vechi (art. 1) pentru respectarea Legii nr. 19/2000 (punctaj mediu anual şi cuantum). Determinarea punctajelor şi a cuantumului fiecărei pensii se face cu respectarea H.G. nr. 1550/2004 şi a Legii nr. 19/2000. Practic se aplică aceeaşi formulă de calcul pentru toate pensiile indiferent de data ieşirii la pensie (legea veche/legea nouă).

Conflictul ce apare între reclamant şi CJP constă în aceea că reclamantul solicită aplicarea art. 47 alin. 2 Legea nr.19/2000, respectiv împărţirea punctajului total la 10, iar  CJP susţine că punctajul total se împarte la 15, acesta fiind stagiul complet de cotizare conform A.4.3. din Normele Tehnice 5377/16.11.2004 emise de CNPAS.

Potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 asiguraţii nevăzători beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă, dacă au realizat ca nevăzători cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare prevăzut de lege. Aceasta este dispoziţia Legii nr. 19/2000 privind nevăzătorii, dispoziţie în legătură cu care C.P. susţine că nu e  aplicabilă reclamantului. Aceasta înseamnă că pentru nevăzătorii pensionaţi pe legea veche punctajul total se împarte la 15, iar pentru nevăzătorii pensionaţi după Legea nr. 19/2000 punctajul total se împarte la 10. Aceasta în condiţiile în care OUG nr. 4/2005 îşi propune să recalculeze  pensiile tocmai pentru aplicarea aceluiaşi regim şi pentru a beneficia de condiţii egale indiferent de data ieşirii la pensie, iar pe de altă parte principiul OUG nr. 4/2005 este acela de a respecta Legea nr. 19/2000, adică punctajul  şi calculul se realizează conform Legii nr. 19/2000.

Dacă ar fi acceptată teza propusă (şi aplicată) de CJP ar însemna că în fapt nu este desfăşurată nicio recalculare conform OUG nr. 4/2005, respectiv lucrurile au rămas exact ca înainte de recalculare. Astfel, anterior OUG nr. 4/2005 punctajul total  s-ar împărţi la 15 şi ulterior recalculării tot la 15 şi aceasta, dincolo de faptul că, am ignora singura raţiunea pentru care a fost instituită OUG nr. 4/2005, egalizarea regimurilor de stabilire a pensiilor.

Art. 47 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 ar însemna, în teoria CJP, să fie valabil doar pentru nevăzătorii cărora li s-au  deschis dreptul la pensie după 1 aprilie 2001, ceea ce nu poate fi acceptat, pentru că OUG  nr. 4/2005 este dată tocmai pentru aplicarea regulilor din Legea nr. 19/2000 şi pentru pensionarii ieşiţi la pensie pe legea veche.

De asemenea, nu pot fi reţinute explicaţiile intimatei conform cărora este explicată de normele tehnice de aplicare a prevederilor HG nr. 1550/2004 în măsura în care normele sunt date  în alt sens decât dispoziţiile OUG nr. 4/2005 nu pot fi avute în vedere.

Prin urmare, cum ce se face prin  operaţiunea de recalculare a pensiilor vechi (prin OUG nr. 4/2005) este  trecerea la acelaşi algoritm, la acelaşi calcul, conform Legii nr. 19/2000.

În cauza de faţă stagiul complet de cotizare este de 10 ani, conform art. 47 alin. 2, aceasta fiind  formula de calcul pentru nevăzători a Legii nr. 19/2000, iar în fapt reclamantul a lucrat mai mult decât atât. Aceasta însă nu va duce la împărţirea numărului de ani lucraţi ci la stagiul complet de cotizare pentru că astfel ar însemna ca fiecare an lucrat să ducă la împărţirea punctajului total la un număr mai mare, adică la diminuarea pensiei. Împărţirea se face la stagiul complet de cotizare, conform legii, şi nu la stagiul total realizat de reclamant.

Art. 47 alin. 1 lit. b şi  art. 47 alin. 2 prevăd stagiul complet de cotizare derogator de 1/3 din stagiul complet de 30 de ani. De asemenea, instanţa nu poate să reţină nici motivarea că art. 47 alin. 2 se referă doar la reducerea vârstei de  pensionare standard deoarece arată clar care este condiţia ce trebuie  îndeplinită obligatoriu, adică 1/3 din stagiul complet de cotizare, iar primul alineat al acestui text spune clar că se reduc stagiile de cotizare şi vârstele astfel se poate concluziona că o persoană cu handicap grav are un stagiu complet de cotizare de 1/3 din stagiul complet de cotizare, la fel ca şi persoanele prevăzute de lege.

Ca atare, faţă de aceste considerente, conformitate art. 89 din Legea nr. 19/2000, pentru îndreptarea situaţiei nelegale evidenţiată în modul de calcul al punctajului pensiei reclamantului, urmează ca intimata să fie obligată să emită decizie revizuită. Conform art. 89 „în situaţia în care se constată erori în stabilirea şi în plata drepturilor de pensie, se vor opera revizuirile şi modificările legale, atrăgând, după caz, răspunderea celor vinovaţi”.

Cu privire la celelalte capete de cerere acestea urmează însă a fi respinse, reclamantului cuvenindu-i-se drepturile recalculate doar de la data cererii sale şi nu de la data la care acestea i se cuveneau, motiv pentru care nici dobânzile nu puteau curge conform art. 83 (4) din Legea nr. 19/2000.