Excepţia nulităţii cererii de recurs pentru lipsa semnăturii

Decizie 360 din 09.05.2011


Excepţia nulităţii cererii de recurs pentru lipsa semnăturii

Art.133 alin.1, art. 316 şi  art. 3021 alin.1 lit.d Cod proc.civilă

Constatând că la termenul de judecată acordat în acest sens, lipsa semnăturii de pe cererea de recurs nu a fost complinită, Curtea, faţă de caracterul imperativ al normei consacrată de disp.art. 133 alin.1 Cod proc.civilă şi respectiv de art. 3021 alin.1 lit.d Cod proc.civilă, a stabilit că actul de procedură depus în dosar nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru validitatea sa, impunându-se a se constata nulitatea acestuia.

Curtea de Apel Ploieşti, decizia nr. 360 din data de 9.05.2011

Curtea de Apel Ploieşti a fost investită, prin dosarul nr. 1880/331/2008, cu soluţionarea recursului declarat de  pârâta M.C., în contradictoriu cu reclamantul M.G., împotriva deciziei civile nr. 663 din data de 15.12.2010, pronunţată de Tribunalul Prahova, prin care s-a respins ca nefundat apelul declarat de pârâta M.C. împotriva sentinţei civile nr. 1649/19.10.2009 pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte.

În recursul declarat împotriva acestei decizii, pârâta M.C. a susţinut că  instanţele anterioare au procedat la soluţionarea cauzei în mod inechitabil, încălcându-i-se dreptul la apărare şi la administrarea unui probatoriu complet.

A apreciat recurenta că, atât instanţa de fond cât şi cea de apel nu au lămurit complet situaţia de fapt dedusă judecăţii şi nu au avut în vedere apărările sale.

De asemenea, a argumentat recurenta, varianta de lotizare omologată de instanţa de fond este de natură să o prejudicieze atât pe ea, cât şi pe părinţii săi, care au edificat mai multe construcţii pe terenul ce i-a fost atribuit reclamantului, în timp ce împărţirea terenului longitudinal, astfel cum a solicitat în apel, ar fi în măsură să respecte interesul ambilor soţi, loturile create având acces la strada principală.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea completării probatoriului.

În drept, recursul a fost întemeiat pe disp.art. 308 pct.8 şi 9 Cod proc.civilă.

La data de 9.05.2011, Curtea de Apel Ploieşti a pronunţat decizia nr. 360, prin care a constatat nulitatea cererii de recurs declarat de pârâta M.C., obligând-o pe aceasta să plătească intimatului M.G. suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reţinându-se următoarele :

La termenul de judecată din data de 9 mai 2011, Curtea, din oficiu, în temeiul disp.art. 133 alin.1 Cod proc.civilă, coroborat cu art.302 alin.1 Cod proc.civilă, a  invocat şi a pus în discuţia părţilor excepţia nulităţii cererii de recurs pentru lipsa semnăturii.

Curtea a reţinut, sub acest aspect, că la termenul de judecată anterior, din data de 21.03.2011, constatând că cererea de recurs nu a fost semnată de recurentă şi nici de vreun reprezentant convenţional al acesteia, (fila 5 dosar) s-a dispus, dându-se astfel curs prevederilor art. 133 alin.2 Cod proc.civilă, incidente şi în recurs, conform disp.art. 316 Cod proc.civilă, acordarea unui nou termen de judecată, pentru data de

9.05.2011 şi citarea recurentei cu menţiunea de a se prezenta în instanţă pentru a semna cererea de recurs, sub sancţiunea constatării nulităţii acesteia.

Constatând că la termenul de judecată acordat în acest sens recurenta nu s-a prezentat nici personal şi nici prin reprezentant convenţional, iar lipsa semnăturii nu a fost complinită, Curtea, faţă de caracterul imperativ al normei consacrate de disp.art. 133 alin.1 Cod proc.civilă, „cererea se va declara nulă” şi reluat de art.3021alin.1 lit.d Cod proc.civilă, „cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii […] semnătura”, a stabilit că actul de procedură depus în dosar nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru validitatea sa, context în care, în temeiul textelor de lege menţionate, a constatat nulitatea acestuia.

Stabilind culpa procesuală a recurentei, Curtea, în temeiul disp.art. 274 Cod proc.civilă, a obligat-o pe aceasta să plătească intimatului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în recurs, conform chitanţei aflată la fila 11 dosar.