Verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecăţii. Recurs împotriva încheierii prin care se dispune, în temeiul art.3002 cu referire la art.160b alin.3 din Codul de procedură penală, menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului

Prin încheierea de şedinţă din 8.07.2009, dată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 2524/91/2008, în baza art.3002 Cod procedură penală raportat la art.160b Cod procedură penală s-a menţinut starea de arest a  inculpaţilor S. T. şi T. C. E..

Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reţinut că subzistă temeiurile care au stat la baza arestării preventive, iar probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti conduc la presupunerea că inculpaţii au săvârşit fapte penale care prezintă pericol concret şi, pentru buna desfăşurare a procesului se impune menţinerea stării de arest a celor doi inculpaţi.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii  criticând-o pentru netemeinicie, invocând motivele arătate pe larg în partea introductivă a  prezentei decizii.

S-a solicitat, pentru fiecare inculpat, admiterea recursului, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării preventive şi cercetarea în stare de libertate. În subsidiar s-a solicitat înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Analizând încheierea recurată, conform dispoziţiilor art.3856cpp raportat la art.141 Cod procedură penală, Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondate recursurile, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.136 alin.1 lit.d şi alin.8 Cod procedură penală, arestarea preventivă se poate lua faţă de învinuit sau inculpat, în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, ţinându-se cont de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.

Pentru ca această măsură preventivă să poată fi luată este necesar a fi întrunite condiţiile prevăzute de art.143 Cod procedură penală (dacă sunt probe sau indicii temeinice că persoana în discuţie a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală), precum şi existenţa vreunui caz dintre cele prevăzute de art.148 alin.1 lit. a-f Cod procedură penală.

În fine, potrivit art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile art.143 Cod procedură penală, inculpatul  săvârşind o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În cauza de faţă inculpaţii au fost cercetaţi şi trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea şi apartenenţa la un grup de crimă organizată,  înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, evaziune fiscală şi spălarea banilor, prevăzute de art.7 din Legea nr.39/2003, art. 297Cod penal raportat la art.313 Cod penal, art.9 lit.a şi b din Legea nr.241/2006 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi de art.23 lit.a din Legea nr.656/2002 (în ce îl priveşte pe inculpatul S.T.) şi de art.23 lit. c din Legea nr.656/2002 (în ce îl priveşte pe inculpatul T.C.E.), cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

Prin actul de acuzare s-a reţinut în esenţă că inculpaţii, împreună cu alte persoane au desfăşurat în perioada 2006-2007 activităţi infracţionale în grup infracţional organizat, inculpaţii fiind persoane de decizie, determinând şi participând la producerea şi vânzarea unor băuturi alcoolice intermediare sau vinuri falsificate, dăunătoare sănătăţii, produse comercializate prin ascunderea sursei impozabile, cauzând importante prejudicii bugetului de stat (78.252.260.000 lei vechi pagubă reţinută în sarcina inculpatului S.T. şi 71.051.660.000  lei vechi-prejudiciu reţinut în sarcina inculpatului T.C.E.) şi au derulat operaţiuni financiare ce vizau sustragerea veniturilor de la impozitare, având drept urmare transferarea acestor resurse  şi reintroducerea lor în circuitul financiar cu aparenţă de legalitate.

Sancţiunile aspre prevăzute de legiuitor pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, fapte generatoare de  însemnate prejudicii, relevă gravitatea deosebită a acestora, iar datele care le circumstanţiază, astfel cum sunt evidenţiate prin întregul probatoriu administrat până în prezent, pun în evidenţă  aspecte concrete care demonstrează că lăsarea în libertate a inculpaţilor creează  o stare de pericol, o reacţie colectivă faţă de infracţiunile presupus a fi săvârşite, care, prin rezonanţa lor, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, de dezaprobare, de temere şi insecuritate socială, stimulează temerea că justiţia nu acţionează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de accentuat pericol social şi poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.

În acest context, nu se poate susţine că lăsarea în libertate a inculpaţilor nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, circumstanţele personale ale acestora putând constitui, în cazul pronunţării unei soluţii de condamnare, criterii de apreciere la stabilirea unui cuantum redus al pedepsei.

Curtea, astfel cum s-a mai pronunţat anterior în recursurile succesive declarate de fiecare inculpat, analizând măsura preventivă din perspectiva art.5 paragr.1 lit.c din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum a fost reflectată în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, apreciază că protejarea libertăţii individuale împotriva ingerinţelor arbitrare ale autorităţilor nu trebuie să stânjenească eforturile instanţelor în administrarea probelor şi desfăşurarea în bune condiţii a procesului (cauza Tomasi împotriva Franţei), astfel că, administrarea în mod nemijlocit a probatoriului în cursul cercetării judecătoreşti, impune privarea de libertate în continuare a inculpaţilor, pentru buna desfăşurare a procesului, fără a se putea susţine, raportat la criteriile consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi anume  complexitatea cauzei, comportamentul inculpaţilor şi cel al autorităţilor, că durata privării de libertate este excesivă şi că deci s-ar fi depăşit  termenul rezonabil, complexitatea cauzei conducând la prelungirea procedurii, fără ca acest fapt să fie imputabil autorităţilor.

Faptul că inculpaţii sunt bănuiţi că au săvârşit  infracţiunile pentru care sunt  arestaţi nu îi privează, însă, de dreptul iniţial  de a fi prezumaţi nevinovaţi până la  momentul dovedirii  vinovăţiei lor, în condiţiile legii.

Se constată, aşadar, că luarea măsurii arestării preventive şi menţinerea acesteia este pe deplin justificată, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art.148  alin.1  lit.f  Cod procedură penală în referire  la art.143  Cod procedură penală şi  art.136 Cod procedură penală, în sensul că privarea de libertate se impunea pentru buna desfăşurare a procesului, inculpaţii au fost ascultaţi în prezenţa apărătorilor lor, există probe temeinice de natură a crea presupunerea  că inculpaţii ar fi  comis faptele penale reţinute  în sarcina lor, fapte care sunt sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol pentru ordinea publică, nefiind nicicum îndeplinite condiţiile prevăzute de art.139 Cod procedură penală privind revocarea sau înlocuirea măsurii preventive, chiar dacă aceştia au început să manifeste o conduită procesuală corectă.

Pentru toate aceste motive  recursurile au fost respinse  ca nefondate conform  dispoziţiilor  art.38515 pct. 1 lit.b Cod procedură penală raportat la art.141 Cod procedură penală

Domenii speta

Spete similare