Decizie emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Momentul la care se raportează evaluarea bunului preluat abuziv.

Prin cererea adresată acestei instanţe  la data de 19.07.2011 şi înregistrată sub nr. 760/39/2011, reclamantul C.V. a chemat în judecată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă Cancelaria Primului Ministru, pentru ca pe calea acţiunii în contencios administrativ, să se dispună anularea Deciziei nr. 9324/19.11.2011 emisă de pârâtă, în sensul stabilirii despăgubirilor pentru imobilul „Moara T.”la suma de 185.000 lei (conform expertizei efectuată de evaluator ANEVAR O.S.), în loc de suma de 10.420 lei (suma stabilită prin raportul de evaluare întocmit în dosarul nr. 40118/CC/28.05.2008), obligarea pârâtei la emiterea titlului de despăgubire în cuantum de 10.420 RON, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a precizat faptul că acţiunea a fost promovată în temeiul Legii nr. 10/2011,  că a fost admisă, constatându-se că are dreptul la despăgubiri pentru imobilul „Moara T.” prin măsuri reparatorii. A mai precizat că ulterior, prin încheierea din data de 29 iunie 2010 a Tribunalului Suceava i-a fost admisă cererea de completare dispozitiv în sensul că în denumirea „Moara T.” intră şi anexele: casa tip P, moara de porumb-construcţie S+P+E, moara porumb cu roata verticală şi admisie inferioară, utilaje, magazie cereale tip P, atelier reparaţii tip P, grajd+şură tip P, şopron+magazie lemne tip P, canal aducţiune apă.

Pârâtul Guvernul României – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor privind acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII - în raport de prevederile enunţate în temeiul art. 13 alin. 1 şi al art. 16 alin. 7, din Titlul VII – Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, având în vedere şi dispoziţia nr. 280 din 16.08.2010, prin care a fost abrogat dispoziţia nr. 26 din 01.02.2008 emise de Primarul Comunei H., judeţul Suceava cu număr de dosar 40118CC/28.05.2008 precum şi  raportul de evaluare cu acelaşi număr i-a fost eliberat titlu de despăgubire în favoarea reclamantului C.V. în cuantum de 10.420 RON, sumă stabilită prin acest raport şi înregistrat la acelaşi număr.

Legal citată, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile cu privire la contestaţia formulată de către reclamant în dosarul nr. 9324/19.01.2011 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, motivat de faptul că în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, cel care se consideră vătămat în drepturile sau interesele sale legitime printr-un act administrativ, înainte de a se adresa instanţei competente, trebuie să solicite autorităţii emitente, revocarea, în tot sau în parte a acestuia. Numai după parcurgerea acestei etape, reclamantul dacă se consideră  în continuare nemulţumit sau dacă autoritatea căreia i s-a adresat în prealabil refuză să răspundă, poate formula acţiune în contencios administrativ.

Cum reclamantul nu a urmat procedura prealabilă, întrucât nu a depus vreo plângere în termenul de 30 zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 se impune admiterea  acestei excepţii. Pe fondul cauzei pârâta a pus concluzii  de respingere a cererii introductive a reclamantului, ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei reclamantul a formulat o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului „Moară T.” ce a aparţinut autorilor săi, fiind deposedaţi abuziv, ca urmare a deportării în Germania.

Prin Dispoziţia nr. 229/2006 emisă de Primăria Comunei H. a fost respinsă  notificarea reclamantului.

Prin sentinţa civilă nr. 528/2007 pronunţată de Tribunalul Dolj – Secţia civilă, rămasă definitivă şi irevocabilă prin neapelare, a fost recunoscut reclamantului dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul „Moara T.”, situată în Comuna H. fără a fi incluse şi anexele, aşa cum, de altfel, şi reclamantul recunoaşte în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Ulterior, primarul a emis Dispoziţia nr. 26/2008 prin care a respins cererea de restituire în natură a imobilului „Moară T.” compusă din: casă tip parter în suprafaţă de 85 m.p., moară de porumb în suprafaţă de 50 m.p., magazie de cereale în suprafaţă de 70 m.p., atelier reparaţii 28 m.p., grajd cu şură 130 m.p., şopron magazie de lemne 50 m.p. şi canal 100 ml, acordându-se măsuri reparatorii pentru acest imobile.

Prin încheierea din data de  29.06.2010 pronunţată de Tribunalul Suceava s-a lămurit dispozitivul sentinţei civile nr. 528/13.03.2007 a tribunalului Suceava (dosar nr.  3526/86/2006) în sensul că: imobilul moară este compus din casă tip parter 85 m.p. şi moară de porumb tip subsol, parter şi etaj – 50 m.p., ambele construite din lemn şi acoperite cu ţiglă, magazie cereale – 70 m.p., atelier reparaţii – 28 m.p., grajd  cu şură – 130 m.p., şopron magazie de lemne – 50 m.p., toate din lemn şi acoperite cu ţiglă şi canal de 100 m.c. din piatră şi beton.

Dosarul aferent Dispoziţiei nr. 26/2008 a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind  astfel declanşată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

În  cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII  din  Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, sunt parcurse mai multe etape – etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor, această etapă fiind prevăzută de dispoziţiile  art. 16 alin. 1 şi 2 Capitolul V Titlul VII, modificat şi completat prin  OUG nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, - etapa analizării dosarelor de către Secretariatul  Comisiei Centrale sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării şi etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii  raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlu în condiţiile prevăzute de pct. 26 din OUG nr.81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul  V Secţiunea I intitulată „ Valorificarea titlurilor de despăgubire”.

A subliniat faptul că etapa transmiterii  şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent Dispoziţiei nr. 26/2008, a fost transmis de Primăria comunei H., în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 40118/CC.

Totodată, dosarul amintit mai sus, a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat.

Ulterior acestei analize, dosarul a fost transmis evaluatorului desemnat de către Comisia Centrală, în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul compus din casa tip parter 85 m.p. şi moara de porumb tip subsol, parter şi etaj – 50 m.p., ambele construite din lemn şi acoperite cu ţiglă, magazie cereale – 70 m.p., atelier reparaţii – 28 m.p., grajd cu şură – 130 m.p., şopron magazie de lemne – 50 m.p., toate din lemn şi acoperite cu ţiglă şi canal de 100 m.c. din piatră şi beton.

După efectuarea raportului de evaluare în dosarul de despăgubire cu nr. 40118/CC, acesta a fost  comunicat reclamantului C.V.

Dispoziţiile legale ale pct. 16.13 alin. 4 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1095/2005 care statuează: „raportul de evaluare al evaluatorului desemnat va fi comunicat de către  acesta atât Comisiei Centrale, cât şi persoanelor îndreptăţite solicitante. În măsura în acre acestea din urmă formulează obiecţiuni, evaluatorul este dator să răspundă la acestea. Obiecţiunile formulate şi răspunsul la aceste obiecţiuni al evaluatorului desemnat vor fi comunicate în mod obligatoriu şi Comisiei Centrale”.

A precizat că reclamantul nu a înţeles să facă obiecţiuni, adresa înregistrată cu nr. 3935/31.01.2011 la care s-a răspuns prin adresa nr. 3935/RG/1191/L10/22.02.2011, a fost făcută după emiterea deciziei. A ataşat, în copie, adresele menţionate.

Cuantumul stabilit în raportul de evaluare efectuat de evaluatorul autorizat, în dosarul de despăgubire nr. 40118/CC, a fost  stabilit la valoarea de piaţă, în sumă de 10.420 RON.

Având  în vedere aceste aspecte, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 9324/19.01.2011 prin care a fost emis titlu de despăgubire în cuantum de 10.420 RON.

Prin urmare, Decizia nr. 9324/19.01.2011 este legală, fiind emisă cu respectarea dispoziţiilor legale mai sus arătate.

Prin încheierea de şedinţă din data de 28 noiembrie 2011  Curtea de Apel Suceava – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca tardiv invocată, excepţia lipsei procedurii prealabile de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă Cancelaria Primului Ministru.

În cauză a fost administrată proba cu o expertiză în specialitatea „evaluarea proprietăţii imobiliare” (f.9-33 Volum II şi supliment la raportul de expertiză (f.53-56 – volumul II). Prin sentinţa nr.367 din 12 noiembrie 2012 Curtea de Apel Suceava a admis acţiunea în contencios administrativ având ca obiect „anulare act administrativ” formulată de reclamantul C.V.,  în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă Cancelaria primului Ministru, a anulat decizia nr. 9324/19.01.2011 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă Cancelaria Primului Ministru şi a obligat pârâta să emită titlul de despăgubire în favoarea reclamantului în sumă de 176.200 lei.  Totodată, a constatat că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 528/13.03.2007 pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia civilă în dosarul nr. 3526/86/2006 s-a constatat că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul „Moară T.” situat în comuna H., judeţul Suceava. Prin încheierea de şedinţă din 29.06.2010 pronunţată în dosarul nr. 3526/86/2006 a fost lămurit dispozitivul sentinţei nr. 528/2007 în sensul că despăgubirile se cuvin pentru imobilul „Moară T.” compus din casă tip parter – 85 mp; moară de porumb tip subsol+parter+etaj – 50mp construită din lemn şi acoperită cu ţiglă; magazie cereale – 70mp; atelier reparaţii – 28 mp; grajd cu şură – 130 mp; şopron magazie de lemn – 50 mp, toate din lemn şi acoperite cu ţiglă şi canal de 100 mc din piatră şi beton.

La data de 16.08.2010 Primarul comunei H. a emis dispoziţia nr. 280/2010 prin care a fost respinsă cererea reclamantului de restituire în natură a imobilului „Moară T.” cu toate anexele descrise în încheierea de lămurire a dispozitivului sentinţei nr. 528/2007 a Tribunalului Suceava cu propunerea de acordare de despăgubiri în conformitate cu dispoziţiile Titlului nr. VII din Legea nr. 247/2005.

Întreaga documentaţie, conţinând şi un raport de evaluare a imobilului întocmit de expert evaluator S.O., a fost comunicată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă Cancelaria Primului Ministru dosarul fiind înregistrat sub nr. 40118/CC/2008. După ce acesta a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, conform art. 16 alin. 4 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dosarul a fost comunicat evaluatorului stabilit de Comisia Centrală în vederea întocmirii raportului de evaluare.

După întocmirea raportului de evaluare acesta a fost comunicat atât reclamantului, la data de 14.12.2010, cât şi pârâtei. Urmare a întocmirii raportului de expertiză întocmit de SC X SRL Iaşi pârâta a emis decizia nr. 9324/19.01.2011 prin care a acordat cu titlu de despăgubiri reclamantului suma de 10.420 lei.

La data de 31.01.2011 reclamantul s-a adresat pârâtei cu cerere prin care contesta raportul de expertiză întocmit de SC X SRL Iaşi şi solicita ca, la stabilirea despăgubirilor cuvenite pentru imobilul „Moară T.” pârâta să aibă în vedere raportul de expertiză întocmit de expert evaluator atestat ANEVAR O.S.

Pârâta susţine, în principal, faptul că reclamantul nu mai putea să conteste decizia nr. 9324/19.01.2011 de stabilire a despăgubirilor atâta timp cât nu a formulat obiecţiuni la raportul de evaluare întocmit de SC X SRL Iaşi, societate desemnată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor conform art. 16 alin. 5 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi ale pct. 16.11 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 aprobate prin HG nr. 1095/2005.

Invocă pârâta dispoziţiile pct. 16.13 alin. 4 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 aprobate prin HG nr. 1095/2005 care stabilesc că: „Raportul de evaluare al evaluatorului desemnat va fi comunicat de către acesta atât Comisiei Centrale, cât şi persoanelor îndreptăţite solicitante. În măsura în care acestea din urmă formulează obiecţiuni, evaluatorul este dator să răspundă la acestea. Obiecţiunile formulate şi răspunsul la aceste obiecţiuni al evaluatorului desemnat vor fi comunicate în mod obligatoriu şi Comisiei Centrale.”

Curtea a constatat că dispoziţiile legale invocate se referă la obligaţia evaluatorului de a răspunde la obiecţiunile formulate de persoanele îndreptăţite solicitante şi de a comunica răspunsul la obiecţiuni atât acestora cât şi Comisiei Centrale. Textul nu impune o procedură prealabilă obligatorie pe care persoana îndreptăţită la despăgubiri trebuie să o urmeze anterior promovării acţiunii în instanţă. De asemenea, dispoziţiile art. 16.13 alin. 4 nu stabilesc un termen în care persoana îndreptăţită la despăgubiri trebuie să conteste raportul de expertiză şi nici nu stabileşte o sancţiune în situaţia în care aceasta nu formulează obiecţiuni la raportul de evaluare. Sancţiunea decăderii poate interveni numai în situaţia în care legiuitorul a stabilit un termen în care trebuie îndeplinit un anumit act de procedură.

Singurul act care poate fi contestat în instanţă este decizia Comisiei de stabilire a despăgubirilor şi nu raportul de evaluare. Or, condiţionarea admiterii contestaţiei formulate împotriva deciziei Comisiei de îndeplinirea unei proceduri care nu prevede un termen şi o sancţiune în cazul neîndeplinirii şi care, în principiu, a fost stabilită în favoarea persoanei îndreptăţite ar îngrădi în mod nejustificat accesul reclamantului la justiţie şi ar duce la încălcarea dispoziţiilor art. 6 şi 13 din Convenţia europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Analizând pe fond decizia nr. 9324/19.01.2011 emisă de pârâtă, instanţa a constatat că valoarea despăgubirilor acordate reclamantului pentru imobilul „Moară T.” a fost stabilită în conformitate cu raportul de evaluare întocmit de SC X SRL Iaşi la suma de 10.420 lei.

La dosarul cauzei a fost depus de către reclamant şi un raport de evaluare a aceluiaşi imobil întocmit de expert evaluator S.O. care a stabilit valoarea bunului imobil la suma de 185.000 lei.

În cursul cercetării judecătoreşti a fost întocmit un al treilea raport de evaluare, expert evaluator acreditat ANEVAR ing. C.S., care a stabilit valoarea bunului imobil „Moară T.” la suma de 176.200 lei.

Curtea a reţinut concluziile acestui raport de expertiză pentru următoarele motive:

În primul rând raportul de evaluare întocmit de expert evaluator Scrobac Ovidiu este un raport extrajudiciar şi nu a fost însuşit de ambele părţi, pârâta arătând expres în întâmpinare că se opune acestei probe. Ori, dispoziţiile art. 201 – 2014 stabilesc clar procedura de administrare a probei cu expertiză tehnică, aceasta putând fi efectuată numai în dosarul instanţei cu respectarea principiului contradictorialităţii.

Referitor la raportul de expertiză întocmit de SC X SRL Iaşi în procedura administrativă, instanţa a constatat faptul că valoarea de 10.420 lei (situată mult sub valoarea de piaţă a imobilelor) a rezultat în urma erori săvârşite de expert. Astfel, expertul a avut în vedere, la stabilirea valorii imobilelor care au aparţinut autorilor reclamantului un grad de uzură fizică nerecuperabilă a elementelor cu viaţă lungă corespunzător unei vârste efective scriptice a construcţiilor de 82 de ani (la data efectuării expertizei). Ori, construcţiile au fost preluate abuziv de la autorii reclamantului în anul 1949 când aveau o vârstă scriptică de 21 ani.

În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. 8 din Legea nr. 10/2001 „valoarea corespunzătoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului.” Din dispoziţiile legale citate rezultă că legiuitorul a avut în vedere valoarea de piaţă a imobilelor de la data soluţionării notificării dar aşa cum acestea se prezentau la data preluării abuzive. Aceasta este singura interpretare care se poate da textului legal citat atâta timp cât se referă la construcţii care nu mai există la data evaluării iar textul prevede că evaluarea se face în baza informaţiilor furnizate expertului.

Raportul de expertiză întocmit de expert evaluator C.S., pe de altă parte, a avut în vedere dispoziţiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 care stabilesc că „valoarea construcţiilor expropriate şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului.” A  precizat expertul  că evaluarea s-a făcut pe baza datelor furnizate de reclamant, a planşelor foto prezentate şi pe baza informaţiilor obţinute de la vecini. Chiar dacă expertul se referă la un alt text legal decât cel aplicabil în speţă se observă că, în realitate, art. 11 alin. 5 aplicabil imobilelor expropriate reia prevederile art. 10 alin. 8 aplicabil imobilelor preluate abuziv.

De asemenea, expertul arată clar, în cuprinsul expertizei de ce a folosit metoda costurilor de înlocuire nete pentru construcţii şi cea a capitalizării veniturilor pentru utilajele morii şi explică pe larg în Anexa I la raportul de evaluare cum se determină valoarea construcţiilor şi utilajelor prin metodele prezentate. În raportul de expertiză întocmit de SC X SRL Iaşi nu este explicată metoda de evaluare folosită, ci este prezentat numai calculul valorii fiecărei construcţii în parte, instanţa neavând posibilitatea să verifice dacă valoarea stabilită de expert este corectă sau nu.

Deşi, şi raportul de expertiză întocmit de expert C.S. este criticabil dintr-un punct de vedere, anume faptul că stabileşte un grad de uzură al construcţiilor corespunzător unei vechimi de 38 de ani, întrucât acest lucru îl poate prejudicia doar pe reclamant iar acesta şi-a însuşit concluziile lui, instanţa va reţine valoarea imobilului „Moară T.” stabilită prin acest raport.

Întrucât valoarea despăgubirilor acordate reclamantului prin decizia nr. 9324/19.01.2011 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a fost stabilită cu respectarea dispoziţiilor art. 10 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, instanţa a admis acţiunea şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a anulat decizia cu obligarea pârâtei să emită titlul de despăgubire în favoarea reclamantului în sumă de 176.200 lei.

Împotriva sentinţei a declarat decurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă Cancelaria Primului Ministru Bucureşti.

Se arată în motivele de recurs că, nelegal s-a respins excepţia  lipsei procedurii prealabile cu privire la contestaţia formulată de către reclamant la Decizia nr.9324/19.01.2011 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, întrucât reclamantul nu a depus plângere în termenul de 30 de zile prevăzut de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, de la data comunicării actului.

Susţine recurenta că, reclamantul, anterior emiterii deciziei, nu a contestat raportul de evaluare. Or, în aceste condiţii reclamantul nu mai avea posibilitatea că conteste raportul de evaluare după emiterea deciziei.

Cu privire la fondul cauzei arată că unul din cele mai importante principii este acela al prevalenţei restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv.

Potrivit art.9 din Legea nr. 10/2001, republicată, „ imobilele preluate în mod abuziv […] se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini”.

Aşadar, persoanele ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv, dar care nu au fost demolate vor primi imobilul în starea în care se află în momentul formulării cererii de restituire. Chiar dacă degradarea imobilelor s-a produs din motive independente de voinţa fostului proprietar, persoanele îndreptăţite nu pot obţine altă formă de reparaţie materială şi nici nu pot să obţină o despăgubire pentru lipsa de folosinţă sau degradările cauzate imobilelor din culpa statului expropriator.

Dacă în situaţia imobilelor existente acestea se restituie în starea în care se află (existând situaţii în care s-au restituit imobile grav avariate), pentru similitudine de tratament se apreciază că şi în situaţia imobilelor demolate, evaluarea trebuie făcută luând în calcul indici de corecţie corespunzători uzurii actuale a imobilului.

Un alt text de lege care vine în sprijinul acestei interpretări este şi reglementarea din art.10 alin 8 şi 9, Legea 10/2001 : „ (8) Valoarea corespunzătoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare în funcţie de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului.

(9) Valoarea terenurilor, precum şi a construcţiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.”

Curtea de Apel Suceava – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin decizia nr.4476/24.05.2013, a admis recursul formulat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă Cancelaria Primului Ministru, împotriva sentinţei nr. 367 din 12 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 760/39/2011, intimat fiind reclamantul C.V.; a casat sentinţa nr. 367 din 12 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 760/39/2011, cu trimiterea cauzei  pentru rejudecare la Tribunalul Suceava.

Examinând recursul, Curtea a reţinut următoarele:

În cauză nu este dat motivul de recurs privind lipsa procedurii prealabile, atâta timp cât in mod corect prin încheierea din 28.11.2011, prima instanţă a respins, ca tardiv invocată această excepţie, constatând incidenţa prevederilor art.109 alin.2 şi art.103 alin.1 Cod procedură civilă, pârâta fiind decăzută din dreptul de a se apăra invocând neîndeplinirea procedurii prealabile.

Mai mult, în recurs se critică din nou lipsa procedurii prealabile, fără ca, în fapt, să fie aduse critici de nelegalitate pentru sancţiunea decăderii reţinută de prima instanţă.

Nu poate fi reţinută nici critica privind necontestarea anterioară a raportului de evaluare, atâta timp cât legislaţia în materie nu cuprinde o cale de atac şi termenul în care se poate exercita, dispoziţiile pct. 16.13 alin.4 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr.247/2005 fiind lapidare sub acest aspect.

Mai mult, nefiind reglementat  un termen de contestare a raportului de evaluare, se poate trage concluzia că şi la acest moment reclamantul poate invoca obiecţiuni la raportul de evaluare.

Cu privire la fondul cauzei, Curtea constată că divergenţa dintre părţi priveşte momentul care trebuie  avut în vedere pentru stabilirea valorii imobilului preluat abuziv.

Astfel, reclamantul consideră că trebuie avută în vedere valoarea de piaţă a imobilelor de la data soluţionării notificării, dar aşa cum acestea se prezentau la data preluării abuzive, opinie însuşită şi de prima instanţă, iar pârâta arată că este necesară o evaluare a imobilului la valoarea de piaţă de la data preluării, ţinând seama de uzura intervenită până la momentul evaluării.

Curtea constată că opinia corectă este cea a pârâtei.

Astfel , dacă în situaţia imobilelor existente acestea se restituie în starea în care se află, pentru similitudine de tratament, şi în situaţia imobilelor demolate, evaluarea trebuie făcută luând în calcul indici de corecţie corespunzători uzurii actuale a imobilului.

Această concluzie rezultă din coroborarea art.9 din Legea nr.10/2011, conform căruia „ imobilele preluate în mod abuziv […] se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de  restituire şi libere de orice sarcini” şi a art.10 alin.1: „ În situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent”, cu art.10 alin.8, care prevede că: „valoarea corespunzătoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului”.

Ori,  nu este posibil ca la restituirea în natură, imobilul să fie preluat în starea care se află la data cererii de restituire, cu uzura fizică cauzată de trecerea timpului, iar, la restituirea prin echivalent, bunul să fie evaluat la starea în care se afla la data preluării, fără a ţine seama de uzura intervenită în intervalul de timp de la preluarea abuzivă până la restituire.

Este însă de observat că, prin acţiunea introductivă reclamantul a arătat că valoarea stabilită de către pârâtă, respectiv suma de 10.420 lei, este derizorie, caz în care este necesar a arăta dacă faţă de cele reţinute mai sus, expertiza reflectă standardele de evaluare conform art.10 alin.8 din Legea nr.10/2001.

În aceste condiţii, Curtea a constatat că, în baza art.312 alin.5 Cod procedură civilă, este necesară casarea sentinţei atacate cu trimitere pentru rejudecare la Tribunalul Suceava, instanţă devenită competentă potrivit art.20 alin.1 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, modificat prin art. X din Legea nr.2/2013, ocazie cu care se vor administra probe pentru stabilirea valorii imobilului preluat abuziv ţinând seama de indicii de corecţie corespunzători uzurii actuale a imobilului.

Domenii speta

Spete similare