Retragerea unei sarcini atribuite salariatului nu reprezintă o modificare a contractului de muncă, atâta vreme cât nu se modifică salariul ori celelalte elementele ale contractului individual de muncă.

Retragerea unei sarcini atribuite salariatului nu reprezintă o modificare a contractului de muncă, atâta vreme cât nu se modifică salariul ori celelalte elementele ale contractului individual de muncă.

Art.41 alin.3 Codul muncii

Retragerea unei sarcini atribuite salariatului nu reprezintă o modificare a contractului de muncă, atâta vreme cât nu s-au modificat salariul ori celelalte elementele ale contractului individual de muncă.

Angajatorul are dreptul de a schimba condiţiile de exercitare a funcţiei salariatului în baza atribuţiilor sale de control, atâta vreme cât organele de poliţie efectuează cercetări cu privire la anumite fapte ale salariatului în legătură cu munca acestuia.

(Decizia  18/12 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale)

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 5562/105/2009, contestatoarea MM a formulat în contradictoriu cu intimatul MJIA contestaţie împotriva deciziei nr.117/02.11.2009, pe care o consideră nelegală şi netemeinică, sens în care a solicitat anularea acesteia şi repunerea în funcţia de gestionar al ceasurilor de buzunar.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că este angajată ca gestionar custode începând cu anul 1980 la unitatea intimată, iar în această perioadă nu a fost  sancţionată pentru săvârşirea vreunei abateri în ceea ce priveşte atribuţiile prevăzute în fişa postului.

A mai menţionat că la data de 13.11.2008 Poliţia Prahova a demarat o anchetă cu privire la lipsa unor părţi componente ale pieselor pe care le are în gestiune, fără a se pronunţa o soluţie definitivă.

În acest context, contestatoarea a apreciat că referatul nr. 3694/23.10.2009 întocmit de d-na SE, muzeograf, şef de secţie la care  îşi desfăşoară activitatea, a fost efectuat în mod abuziv, fără a avea bază legală şi fără a se întemeia pe o culpă dovedită a angajatei.

Ulterior, prin acţiunea înregistrată cu nr.601/105/2010,contestatoarea a formulat contestaţie împotriva deciziei nr.6/21.12.2010 emisă de aceeaşi unitate şi a solicitat anularea acesteia.

În motivarea contestaţiei, contestatoarea a arătat că prin decizia nr.6/ 21.12.2010 a fost sancţionată cu reducerea salariului de bază pe trei luni cu 10%, cu motivaţia că nu a respectat o altă decizie a intimatului, respectiv decizia nr.117/2009, împotriva căreia a formulat contestaţie.

A susţinut contestatoarea că nu se putea supune deciziei anterioare, atâta timp cât a contestat-o la  instanţă şi că nu există o hotărâre definitivă şi irevocabilă.

La termenul de judecată din data de 14.05.2010 instanţa de fond a conexat cauza ce formează obiectul dosarului nr.601/105/2010 la cauza de faţă, constatându-se că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.164 Cod procedură civilă.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a arătat că nu sunt incidente disp art.41 Codul muncii, nefiind modificat niciunul din elementele constitutive ale CIM al contestatoarei, aceasta având în continuare calitatea de custode al unor alte bunuri, conform fişei postului, beneficiind de dreptul corelativ de retribuire pentru munca prestată.

S-a mai arătat de către intimat că la data de 18.12.2009 s-a întocmit procesul-verbal nr.4413, în care se menţionează că se refuză de contestatoare  predarea pieselor din colecţia „ceasuri de buzunar”, iar ca urmare a acestui refuz s-a dispus sancţionarea angajatei, conform art.264 lit.d  Codul muncii, cu reducerea salariului de bază cu 10% pe trei luni, dar nu înainte de a se solicita salariatei, conform dispoziţiilor art.267 alin.2 Codul muncii, prin adresa nr.352/20.10.2010, prezentarea la serviciul resurse umane-juridic în vederea efectuării cercetării prealabile.

La data de 21.01.2010, după ora 1300 contestatoarea a refuzat participarea în vederea cercetării prealabile, neinvocând nici un motiv, condiţii în care s-a dispus sancţionarea, fără efectuarea cercetării prealabile.

De asemenea, intimatul a mai arătat că motivul pentru care s-a dispus predarea gestiunii de piese muzeale „ceasuri de buzunar” l-a constituit lipsa din gestiune a unor componente din aur ale ceasurilor cu o valoare deosebită, încadrate în categoria tezaur, fapt ce a generat predarea gestiunii conform deciziei nr.117/2009 şi ulterior refuzul nejustificat, situaţie ce a determinat conducerea instituţiei să sancţioneze contestatoarea potrivit Codului muncii pentru această abatere disciplinară.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul părţilor.

După administrarea probatoriilor, prin sentinţa civilă nr.1223 din data de 4 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova, s-au respins ca neîntemeiate cele două contestaţii.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin decizia nr.117/02.11.2009 dată de Directorul general al MJIA s-a dispus ca, contestatoarea să predea gestiunea de piese muzeale „ceasuri de buzunar”, în sensul ca după verificarea faptică şi scriptică a pieselor se vor întocmi listele de inventar şi procesul-verbal de predare primire, termenul limită de finalizare al acestei operaţiuni fiind fixat pentru data de 30.11.2009.

Motivul care a dus la această măsură îl constituie referatul nr. 3694/23.10.2009 întocmit de d-na SE, muzeograf, şef de secţie la care contestatoarea îşi desfăşoară activitatea.

Conform referatului, în gestiunea contestatoarei s-ar fi constatat grave deficiente în anul 2006 (lipsa a 18 capace la ceasurile de aur), iar angajamentele de remediere a acestora nu au fost respectate.

Potrivit răspunsului la interogatoriu, contestatoarea a arătat că în urma deciziei nr.117/02.11.2009 i s-a schimbat contractul de muncă, în sensul că este în continuare gestionar custode, dar fără gestiune.

Instanţa de fond a constatat că nu i-au fost date contestatoarei atribuţii noi, ci s-a dispus în sarcina acesteia numai predarea gestiunii de piese muzeale „ceasuri de buzunar”, fără a se modifica salariul şi niciunul dintre elementele contractului individual de muncă (durata contractului; locul muncii; felul muncii; condiţiile de muncă; salariul;  timpul de muncă şi timpul de odihnă).

Astfel, contestatoarea are aceleaşi atribuţii şi sarcini de serviciu, aceeaşi fişă a postului.

A apreciat instanţa de fond că, nu se poate contesta că în raportul de muncă al contestatoarei a intervenit o schimbare, determinată de ordinul angajatorului intimatului de a preda gestiunea de piese muzeale „ceasuri de buzunar”, dar această schimbare se subsumează prerogativei de direcţie şi control a angajatorului, care este astfel în drept să schimbe condiţiile de prestare a muncii.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat că nu se poate reţine că ordinul dat este vădit abuziv şi discreţionar, în condiţiile în care organele de poliţie efectuează cercetări cu privire la dispariţia presupusă a unor componente ale pieselor muzeale ce se află în gestiunea contestatoarei.

În fapt, aceasta nu contestă lipsa componentelor menţionate în referatul nr.3694/23.10.2009 întocmit de şeful secţiei în care îşi desfăşoară activitatea şi nici că funcţia contestatoarei este alta, ca urmare a diminuării atribuţiilor de serviciu.

Schimbarea atribuţiilor postului nu are semnificaţia unei modificări a contractului de muncă în condiţiile în care funcţia îndeplinită de către contestatoare nu a căpătat un alt specific.

În ceea ce priveşte decizia nr.6/21.12.2009, instanţa de fond a reţinut că aceasta a fost dată ca urmare a refuzului contestatoarei de a respecta termenii deciziei nr.117/2009.

Astfel, contestatoarea a recunoscut că a refuzat să ducă la îndeplinire dispoziţia de predare a gestiunii  de piese muzeale „ceasuri de buzunar”, cu termen de finalizare 30.11.2009.

A apreciat instanţa de fond că susţinerea contestatoarei în sensul că nu se putea supune deciziei nr.117/02.11.2009, întrucât aceasta a fost contestată la instanţă, nu poate fi reţinută, dat fiind faptul ca prin contestaţie efectul deciziei nu se suspendă, iar contestatoarea era în continuare obligată să se supună prerogativelor angajatorului.

A mai reţinut instanţa de fond că refuzul contestatoarei a fost constant şi că singurul motiv invocat de către aceasta este că aşteaptă soluţionarea contestaţiei depuse la Tribunalul Prahova.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că, contestatoarea s-ar fi exprimat în sensul că nu refuză predarea gestiunii, ci doar a afirmat că predă gestiunea după soluţionarea contestaţiei, acest aspect fiind nerelevant întrucât în realitate contestatoarea nu a dus la îndeplinire obligaţia cu caracter precis stabilită în sarcina sa, prin decizia nr.117/2009.

Nu în ultimul rând, instanţa de fond a mai reţinut că abaterea disciplinară şi împrejurările în care aceasta a fost săvârşită sunt descrise în decizia de sancţionare disciplinară, fapta reţinută în sarcina contestatoarei este în legătură cu atribuţiile de serviciu ale acesteia, este săvârşită cu vinovăţie, iar sancţiunea a fost corect individualizată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatoarea, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Arată recurenta că în mod greşit instanţa a respins contestaţiile, motivând că referatul nr.3694 din 23.10.2009 nu produce consecinţe juridice asupra contractului  său de muncă.

Astfel, în condiţiile în care  era angajata muzeului în funcţia de gestionar custode, este evident faptul că schimbarea atribuţiilor postului în sensul în care i-a fost ridicată gestiunea are semnificaţia unei modificări unilaterale a contractului de muncă, ceea ce reprezintă o decizie nelegală, dată în lipsa unei cercetări prealabile.

O altă critică se referă la decizia nr.6 din 2.12.2010, care este nulă de drept întrucât provine în viitor dat fiind data emiterii acesteia, respectiv „2.12.2010”, contestatoare neputând să se supună deciziei nr.117/02.11.2009, întrucât aceasta a fost contestată la instanţă.

Pentru aceste considerente recurenta-contestatoare a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei şi pe fond admiterea celor două contestaţii şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea, verificând sentinţa recurată în raport de criticile formulate de recurenta- contestatoare, de dispoziţiile legale incidente în cauză şi de mijloacele de probă administrate dar şi sub toate aspectele, astfel cum impune art.3041 Cod procedură civilă a constatat că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:

Prin decizia nr.117/02.11.2009 dată de Directorul general al MJIA s-a dispus ca recurenta - contestatoare să predea gestiunea de piese muzeale „ceasuri de buzunar”, după verificarea faptică şi scriptică a pieselor şi întocmirea listelor de inventar şi procesului-verbal de predare primire, termenul limită de finalizare al acestei operaţiuni fiind fixat pentru data de 30.11.2009.

Nu poate fi primită critica formulată în recurs potrivit cu care predarea gestiunii de piese muzeale ar reprezenta o modificare unilaterală a contractului de muncă.

Potrivit art.41 alin.3 Codul muncii, modificarea contractului individual de muncă se referă la următoarele elemente: durata contractului; locul muncii; felul muncii; condiţiile de muncă; salariul; timpul de muncă şi timpul de odihnă.

Ori în speţa de faţă nu s-a modificat nici unul din aceste elemente.

Retragerea unei sarcini atribuite recurentei nu reprezintă o modificare a contractului de muncă, atâta vreme cât nu s-au modificat salariul ori celelalte elementele ale contractului individual de muncă, enumerate mai sus.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că recurenta are aceleaşi atribuţii şi sarcini de serviciu, precum şi aceeaşi fişă a postului.

Angajatorul avea dreptul de a schimba condiţiile de exercitare a funcţiei recurentei în baza atribuţiilor sale de control, atâta vreme cât organele de poliţie efectuează cercetări cu privire la dispariţia presupusă a unor componente ale pieselor muzeale ce se află în gestiunea recurentei.

Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a reţinut că decizia nr.117/2.11.2009 nu reprezintă un act de modificare unilaterală a contractului de muncă şi a respins contestaţia formulată împotriva acesteia.

Corectă este sentinţa tribunalului şi în ce priveşte respingerea contestaţiei formulate împotriva deciziei nr.6/21.12.2009.

Prin această ultimă decizie se aplică recurentei sancţiunea disciplinară a reducerii salariului cu 10% pe o durată de 3 luni, motivat de faptul că aceasta a refuzat predarea gestiunii dispusă prin decizia nr.117/2.11.2009.

Refuzul recurentei de a preda acea gestiune reprezintă abatere disciplinară, întrucât contestarea în instanţă a deciziei nr.117/2.11.2009 nu conduce în mod automat la suspendarea efectelor acesteia.

Efectele deciziei, în lipsa unei eventuale hotărâri de suspendare pronunţată de o instanţă, rămân în vigoare şi salariatul este obligat să se supună dispoziţiilor formulate prin decizie de către angajator.

Practic, recurenta refuză îndeplinirea unei sarcini de serviciu, ceea ce poate atrage răspunderea sa disciplinară.

Menţionarea pe decizia nr.6 a anului 2010 este o evidentă eroare materială, astfel că aceasta nu poate atrage vreo nulitate a deciziei de sancţionare.

Pentru considerentele expuse, curtea, văzând disp. art.304, 3041 şi 312 alin.1 C.pr.civ., a respins recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică hotărârea instanţei de fond.

Domenii speta

Spete similare