Salariul-plata acestuia. Contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.

Salariul-plata acestuia.  Contraprestaţia  muncii depuse de salariat  în baza contractului individual de muncă. Dovada platii potrivit art.163 Codul Muncii-  semnătura pe statul de plată, alte documente  care demonstrează efectuarea plăţii. Recurs respins.

- Codul muncii, art.161-163

- Codul civil, art. 1169

Considerentele instanţei de fond potrivit cărora  recurenta-pârâtă nu a făcut dovada plăţii drepturilor salariale  ale reclamantului pentru perioada 01.03.2007-31.12.2007 sunt corecte, cât timp din înscrisurile  depuse la dosarul cauzei rezultă că doar statul de salarii pe luna ianuarie 2008 a fost semnat  de către reclamant.

Critica recurentei potrivit căreia instanţa de fond a reţinut în mod  greşit faptul că recurenta  nu a făcut dovada plăţii  drepturilor salariale  ale reclamantului nu poate fi retinuta, cât timp, astfel cum s-a arătat, dovada drepturilor salariale se face  în condiţiile  impuse  de dispoziţiile art.163 Codul Muncii, achitarea impozitelor şi taxelor la bugetul de stat invocată de către recurentă, neconstituind  prin ea însăşi  o dovadă  a plăţii drepturilor salariale; ordinele de plată  prin care s-au virat acestea nu  sunt individuale.

CURTEA DE APEL BUCUREŞTI-SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE

PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE, DECIZIA NR.2104/01.04.2011

Prin sentinţa civilă 1632 F/10.09.2010, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa - Secţia Civilă în dosarul nr.1908/98/2010(Număr în format vechi 2094/2010),  a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul R Di I, în contradictoriu cu pârâta S.C. PT S.R.L. Bucureşti; s-a dispus obligarea pârâtei către reclamant la plata drepturilor salariale neachitate pentru perioada 01.03.2007 - 31.12.2007 şi dobânda legală aferentă calculată de la data naşterii drepturilor salariale şi până la data plăţii efective.

Prima instanţă a reţinut că reclamantul a fost angajatul pârâtei-reclamante în perioada 01.03.2007-26.01.2008, aspect ce rezultă din contractul individual de muncă nr. 6971/19.02.2007 şi carnetului de muncă seria MPS nr. 1097402 emis de DGMPS Ialomiţa la data de 28.04.1998.

Pârâta-reclamantă a depus la dosar state de salarii pe perioada menţionată de reclamantul-pârât în cererea sa, însă numai statul de salarii pe luna ianuarie 2008 a fost semnat de către reclamant.

De asemenea, la dosar se află şi ordine de plată prin care pârâta-reclamantă face dovada faptului că a achitat către bugetul de stat  asigurări sociale, asigurări de sănătate, fondul special, şomaj, anumite taxe şi impozite pe perioada vizată de acţiunea dedusă judecăţii.

Înscrisurile depuse de pârâta-reclamantă la filele 71-93 din dosar nu reprezintă dovada achitării către reclamantul-pârât a drepturilor salariale, ci efectuarea de către aceasta a unor cheltuieli cu transportul mărfii sau tranzitarea de către autovehicule a diferitelor ţări către partenerul său de afaceri.

Potrivit art. 162 din Codul  Muncii salariul se plăteşte direct titularului sau persoanei împuternicite de acesta şi conform art. 163  din acelaşi act normativ plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit.

Prima instanţă a apreciat că pârâta nu a făcut dovada faptului că salariul reclamantului a fost achitat acestuia prin semnarea ştatelor de plată, cu excepţia drepturilor salariale stabilite pentru luna ianuarie 2008, pentru care există semnătura reclamantului pe statul de plată.

De asemenea, pârâta nu a făcut dovada plăţii drepturilor salariale ale reclamantului pe perioada pentru care se solicită, prin alte documente justificative: mandat poştal, virare în cont bancar.

Apărarea reclamantei în sensul că, atâta vreme cât a achitat taxe şi impozite aferente salariilor, se presupune că a achitat şi salariile, nu poate fi primită de instanţă, în condiţiile în care din ordinele de plată care atestă plata acestora, nu se poate stabili cu exactitate pentru salariul cărui angajat au fost achitate aceste taxe şi impozite la bugetul de stat.

Or, cel care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească conform art. 1169 C.civ., cu atât mai mult cu cât sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezi în apărarea sa, potrivit art. 287 din codul muncii.  Nedepunând diligenţe în acest sens pentru întreaga perioadă pentru care reclamantul solicită plata drepturilor salariale, angajatorul pârât nu poate pretinde că drepturile salariale ale reclamantului ar fi fost integral achitate.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurenta S.C. Princess Trans S.R.L. criticând sentinţa atacată  pentru nelegalitate, solicitând  modificarea acesteia  în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect.

Recurenta a susţinut că hotărârea pronunţată este dată cu aplicarea greşită a legii, instanţa de fond  reţinând în mod greşit că nu se poate stabili cu exactitate pentru salariul  cărui angajat au fost achitate impozitele  şi taxele la bugetul  de stat, făcându-se  şi o greşită aplicare în cauză a dispoziţiilor art.162 din Codul Muncii, reţinând că societatea recurentă nu ar fi plătit drepturile  salariale şi taxele  aferente cuvenite angajatului.

Analizând  sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, art.304 pct.9 C.pr.civ., art.3041 C.pr.civ., Curtea reţine următoarele:

 Potrivit contractului individual de muncă nr.6971/19.02.2007 şi a carnetului de muncă al reclamantului-intimat, depuse la instanţa  de fond, acesta  a fost în perioada  01.03.2007-26.01.2008, angajatul recurentei, având  un salariu de bază lunar de 528 lei pe lună, ulterior, din data de 01.01.2008 acesta fiind  majorat la suma  de 600 lei pe lună.

La data de 26.01.2008 a intervenit demisia  intimatului, încetând  astfel  raporturile de muncă dintre părţi.

Din statele de plată a salariilor depuse de către recurentă pentru perioada  în litigiu, doar statul de salarii  pentru  luna ianuarie 2008 a fost semnat  de către intimatul-reclamant, aspect ce a fost corect constatat  de către instanţa de fond, rezultând  astfel faptul că acesta nu şi-a încasat drepturile salariale  pentru munca prestată, cât timp  statele de plată mai sus menţionate nu poartă  semnătura acestuia.

Salariul, element esenţial al contractului individual de muncă, reprezintă contraprestaţia  muncii depuse de salariat  în baza contractului individual de muncă, respectiv suma de bani datorată de patron  salariatului pentru munca prestată  sau serviciile  aduse de salariat.

Plata salariilor reprezintă o obligaţie principală a angajatorului, modalităţile  de plată ale acestora fiind în numerar sau prin virament bancar, iar potrivit art.163 Codul Muncii dovada primirii drepturilor salariale o constituie  semnătura pe statul de plată, iar în cazul plăţii prin virament bancar, orice alte documente  care demonstrează efectuarea plăţii.

Potrivit art.161 alin.4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plăţii salariului  sau  neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese  pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Aşa fiind, considerentele instanţei de fond potrivit cărora  recurenta-pârâtă nu a făcut dovada plăţii drepturilor salariale  ale reclamantului pentru perioada 01.03.2007-31.12.2007 sunt corecte, cât timp din înscrisurile  depuse la dosarul cauzei rezultă că doar statul de salarii pe luna ianuarie 2008 a fost semnat  de către reclamant.

Critica recurentei potrivit căreia instanţa de fond a reţinut în mod  greşit faptul că recurenta  nu a făcut dovada plăţii  drepturilor salariale  ale reclamantului, urmează a fi înlăturată, cât timp, astfel cum s-a arătat, dovada drepturilor salariale se face  în condiţiile  impuse  de dispoziţiile art.163 Codul Muncii, achitarea impozitelor şi taxelor la bugetul de stat invocată de către recurentă, neconstituind  prin ea însăşi  o dovadă  a plăţii drepturilor salariale, cât timp ordinele de plată  prin care s-au virat acestea nu  sunt individuale.

Faţă de cele mai sus reţinute, în temeiul art.312 C.pr.civ. , Curtea a respins  recursul ca nefondat si in temeiul art.274 C.pr.civ., a dispus obligarea recurentei  la plata sumei de 700 lei, cheltuieli de judecată  către intimat, reprezentând onorariu avocaţial.

Domenii speta

Spete similare