4.Închiderea procedurii insolvenţei. Lipsa raportului final. Consecinţe.

Neîntocmirea raportului final de către lichidatorul judiciar, cu respectarea dispoziţiilor articolului 129 din legea nr. 85/2006, duce la concluzia neîndeplinirii condiţiilor avute în vedere de articolul 132 alin.2 pentru a se putea dispune închiderea procedurii.

-Articolul 132 din Legea 85/2006

 Mai mult, prin ultimul raport de activitate, care a fost depus la dosar chiar la data la care judecătorul sindic a reţinut cauza în pronunţare (fila 250 dosar tribunal), lichidatorul judiciar chiar a arătat că raportul final urmează a fi întocmit în măsura în care creditorii nu vor depune contestaţii la planul de distribuire – aceleaşi susţineri fiind reiterate oral de către lichidator în faţa judecătorului sindic la ultimul termen de judecată, motiv pentru care a şi solicitat amânarea cauzei.

Faţă de cele de mai sus, constatând pe de o parte că judecătorul sindic nu a motivat în fapt şi în drept hotărârea sub aspectul închiderii procedurii în baza art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, iar pe de altă parte că nu erau întrunite condiţiile pentru luarea acestei măsuri, Curtea apreciază că prin sentinţa atacată nu a fost cercetat fondul cauzei, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. 3 C.proc.civ., admiţând recursul, va dispune casarea cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă în vederea continuării procedurii.

 (CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA CIVILĂ NR. 209 din 29.01. 2013)

 Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII a Civilă, prin sentinţa civilă nr. 2943 din 7.03.2012, pronunţată în dosarul nr. 31950/3/2007, a admis cererea formulata de lichidatorul judiciar D.U.A.SPRL al debitoarei SC E. G. SRL, a disjuns cererea formulata in baza art. 138 lit. c, d de AFP S. 2 – Bucureşti, împotriva pârâtului M. E. M., în baza art. 132 din Legea nr. 85/2006 a închis procedura falimentului şi a dispus radierea societăţii debitoare SC E. G. SRL de la ORC – Bucureşti.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi pe cale de consecinţă să se dispună continuarea procedurii până la valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei.

În motivare, s-a arătat că debitoarea mai figurează în evidenţele fiscale ale recurentei cu bunuri mobile (mijloace de transport) conform documentelor anexate la declaraţia de creanţă depusă la dosarul cauzei, mai mult, nici până la acest moment nu s-a făcut dovada că acestea ar fi ieşit din patrimoniul debitoarei.

Or, având în vedere procesul verbal de constatare întocmit de serviciile de specialitate ale recurentei, proces-verbal ce însoţeşte cererea sa de admitere a creanţei şi care atestă existenţa acestor bunuri, nu se pot primi susţinerile lichidatorului cu privire la inexistenţa bunurilor în patrimoniul debitoarei SC E. G. SRL.

În acest sens s-a menţionat că mijloacele de transport figurează înmatriculate la SPC- RPCIV Bucureşti în patrimoniul debitoarei, după cum rezultă din documentele anexate, respectiv extras din evidenta SPC- RPCIV Bucureşti.

S-a mai învederat instanţei că faţă de prevederile legale, recurenta a calculat în sarcina debitoarei obligaţii fiscale reprezentând impozit asupra mijlocul de transport pe care societatea îl are în proprietate.

Faţă de cele arătate, în mod greşit şi total neîntemeiat instanţa de fond a dispus închiderea procedurii împotriva debitoarei S.C. E. G. S.R.L.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 299 alin. 1, art. 304 pct. 10 şi art. 3041 din Codul de Procedură Civilă, art. 261, 264 din Codul fiscal, art. 86 din Codul de procedură fiscală.

În dovedire au fost depuse înscrisuri.

Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate de recurentă şi faţă de actele şi lucrările dosarului, Curtea apreciază recursul ca fondat şi îl va admite.

Se are în vedere că în cauză prin sentinţa atacată judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii falimentului în baza art. 132 din Legea nr. 85/2006, text de lege care la alin. 2 prevede că „o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite şi când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă. În urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunând şi radierea acestora”.

Se constată însă că în cauză raportul final la care face referire acest text de lege şi care trebuie să fie întocmit de lichidatorul judiciar cu respectarea dispoziţiilor art. 129 din Lege nu există, întrucât lichidatorul judiciar nu a întocmit un asemenea raport, astfel că nu erau îndeplinite condiţiile avute în vedere de art. 132 alin. 2 pentru a se putea dispune închiderea procedurii.

Mai mult, prin ultimul raport de activitate, care a fost depus la dosar chiar la data la care judecătorul sindic a reţinut cauza în pronunţare (fila 250 dosar tribunal), lichidatorul judiciar chiar a arătat că raportul final urmează a fi întocmit în măsura în care creditorii nu vor depune contestaţii la planul de distribuire – aceleaşi susţineri fiind reiterate oral de către lichidator în faţa judecătorului sindic la ultimul termen de judecată, motiv pentru care a şi solicitat amânarea cauzei.

Mai constată Curtea că în cauză sentinţa atacată nici nu este motivată sub aspectul soluţiei de închidere a procedurii falimentului, necuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se bazează, astfel că instanţa de recurs nu este în măsură să analizeze argumentele care au condus judecătorul sindic la pronunţarea acestei soluţii.

Faţă de cele de mai sus, constatând pe de o parte că judecătorul sindic nu a motivat în fapt şi în drept hotărârea sub aspectul închiderii procedurii în baza art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, iar pe de altă parte că nu erau întrunite condiţiile pentru luarea acestei măsuri, Curtea apreciază că prin sentinţa atacată nu a fost cercetat fondul cauzei, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. 3 C.proc.civ., admiţând recursul, va dispune casarea cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă în vederea continuării procedurii.

Cât priveşte criticile formulate de recurentă prin care se invocă greşita închidere a procedurii faţă de faptul că intimata debitoare mai are în patrimoniu o serie de bunuri, Curtea apreciază că acestea sunt întemeiate, faţă de modul superficial în care lichidatorul judiciar şi-a îndeplinit atribuţiile privind identificarea şi valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.

În acest scop, se impune ca în urma casării cu trimitere să fie efectuate verificări în ceea ce priveşte situaţia autovehiculelor indicate în înscrisul anexat la cererea de recurs, pentru a se afla dacă acestea figurează sau nu în evidenţele Direcţiei regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor ca fiind înmatriculate pe numele intimatei debitoare sau dacă din contră aceasta figurează şi cu alte autovehicule.

În situaţia în care rezultatul acestor verificări va fi pozitiv, este necesar ca lichidatorul judiciar să depună toate diligenţele necesare pentru identificarea faptică a acestor autovehicule şi valorificarea lor, pentru acoperirea, cel puţin în parte, a creanţelor creditorilor. Curtea a apreciat că posibilităţile de care dispune lichidatorul sunt variate şi nu se limitează la efectuarea de verificări la sediul debitoarei, ci pot privi inclusiv sesizarea de către lichidator a organelor de poliţie pentru lipsa autovehiculelor (în situaţia în care în urma diligenţelor depuse ar reieşi indicii în sensul că acestea ar fi ieşit în mod nelegitim din posesia debitoarei), deoarece organele de poliţie au posibilitatea identificării şi opririi în trafic a autovehiculelor, şi chiar formularea unei cereri de atragere a răspunderii în temeiul art. 138 lit. e din legea nr. 85/2006 (cererea disjunsă fiind întemeiată pe art. 138 lit. c şi d).

Domenii speta

Spete similare