Acţiunea în constatarea nulităţii certificatului de moştenitor. Nulitate relativă. Calitate procesuală activă numai a moştenitorului acceptant

Acţiunea în constatarea nulităţii certificatului de moştenitor. Nulitate relativă. Calitate procesuală activă numai a moştenitorului acceptant

-art. 69, art 75 – 77 din  Legea  nr. 36/1995

Acţiunea reglementată de art. 88 din Legea nr. 36/1995 poate fi introdusă doar de către moştenitorii acceptanţi  ale căror drepturi au fost nesocotite la momentul emiterii certificatului de moştenitor.Eliberarea unui certificat de moştenitor  cu nesocotirea drepturilor unora dintre persoanele care au acceptat moştenirea  reprezintă o încălcare a legii care este sancţionată întotdeauna cu nulitatea relativă şi nu cu nulitatea absolută deoarece norma legală  ocroteşte  interesul moştenitorilor şi nu interesul public; Recurenta – reclamantă putea introduce  acţiunea în anularea certificatului de moştenitor în cadrul unui termen de  prescripţie de 3 ani specific cererilor în anulare a actelor juridice (nulitatea relativă), doar dacă  ar fi dovedit  că ar fi acceptat succesiunea  în cadrul termenului de prescripţie al dreptului de opţiune succesorală (6 luni).

(Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a-IV-a Civilă, decizia civilă nr.133/24.01.2013, dosar nr.7058/94/2007)

Prin cererea din data de 1.11.2007, înregistrată la Judecătoria Buftea sub nr. 7058/94/2007, reclamanta M.V(fostă O.) a chemat în judecată pe pârâtul O.C., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea certificatului de moştenitor nr. 1694/16.12.1992 şi să oblige notarul public să emită un nou certificat în care reclamanta să figureze ca moştenitor acceptant.

Prin sentinţa civilă nr. 1238/2008 pronunţată de Judecătoria Buftea s-a admis excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune şi s-a respins acţiunea ca prescrisă.

Prin decizia civilă nr. 1262/A/2008 a fost admis apelul reclamantei Marin Valentina, s-a desfiinţat sentinţa, s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pe motiv că  pentru a se vedea  dacă a intervenit sau nu prescripţia trebuia să se stabilească în prealabil natura juridică a nulităţii invocate sau mai exact caracterul relativ sau al absolut al acesteia.

În rejudecarea acţiunii, dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Buftea, reclamanta  precizându-şi  cererea în sensul că solicită constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. 1694/1992, constatarea deschiderii succesiunii de pe urma defunctei G.M., constatarea componenţei masei succesorale, constatarea calităţii de moştenitor a părţilor şi sistarea stării de indiviziune cu privire la terenul în suprafaţă de 300 m.p. din masa succesorală.

Motivele de nulitate absolută au fost precizate de către reclamantă ca fiind  cauza falsa şi  cauza ilicită.

Prin sentinţa civilă nr. 2214/2010  a fost admisă cererea formulată de reclamantă, s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moştenitor  nr.  1694/1992 şi s-au disjuns capetele din cererea precizatoare pentru judecarea cărora s-a format un nou dosar.

Motivul de nulitate al certificatului de moştenitor a fost dedus de prima instanţă din faptul că pârâtul s-a prezentat singur la notariat în calitate de nepot  de fiu.

Prima instanţă nu a detaliat nici în fapt, nici în drept aspectele legate de cauza de nulitate.

Prin decizia civilă nr. 571/A/14.06.2011, s-a respins ca nefondat apelul pârâtului O.C., reţinându-se următoarele: intimata - reclamantă a demonstrat că este moştenitoarea defunctei G.M., prin acceptarea tacită a moştenirii în cadrul termenului legal (a muncit terenul rămas  de pe urma defunctei); la emiterea certificatului de moştenitor au fost încălcate drepturile reclamantei deoarece s-a reţinut în mod greşit calitatea  acesteia  de neacceptantă a moştenirii; în favoarea apelantului – pârât nu a existat un testament  care să permită  a se da eficienţă discuţiilor cu privire la moştenire dintre părţile procesului.

Prin decizia civilă nr. 94/R/20.01.2012 a fost admis recursul pârâtului, a fost casată decizia recurată şi a fost trimisă cauza spre  rejudecarea apelului la  Tribunalul Ilfov.

În motivarea deciziei s-a arătat că pentru lămurirea aspectului legat de problema acceptării în termen a moştenirii, se impunea  suplimentarea probatoriului şi exercitarea rolului activ de către instanţă.

În rejudecare,  dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Ilfov care a pronunţat decizia civilă nr. 63/A/18.06.2012  de admitere a apelului formulat de pârâtul O.C. şi schimbare în tot a sentinţei apelate,  cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea deciziei s-a arătat că declaraţiile martorilor S. M. şi G. I. au demonstrat faptul că intimata – reclamantă nu a făcut dovada acceptării tacite a succesiunii pentru a-i putea fi aplicabile prevederile art. 689 din vechiul Cod civil.

În privinţa declaraţiei martorului G.T., care dovedea faptul că reclamanta a început să muncească terenul rămas de pe urma defunctei, tribunalul a observat cuprinsul acesteia în sensul că reclamanta „a venit înapoi acum 10 ani, după ce a murit G.M.”. Prin urmare, tribunalul a apreciat că  adevărul respectivei declaraţii nu demonstrează acceptarea tacită a moştenirii în condiţiile în care data decesului era situată în urmă cu 20 de ani.

Faţă de cele arătate, tribunalul a constatat că singurul acceptant al moştenirii defunctei G.M. era apelantul – pârât şi că  reclamanta, neacceptând moştenirea în termen, nu poate dovedi  şi invoca o cauză ilicită, imorală, falsă sau nereală.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta.

În motivarea recursului se susţine că decizia din apel nu este suficient motivată, că hotărârea cuprinde consideraţii inexacte şi nereale, respectiv că nu există argumente suficiente pentru susţinerea soluţiei.

Recurenta mai susţine că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, presupusa convingere a instanţei raportându-se numai la cele două declaraţii de martor, fără a avea în vedere concluziile rezultate din celelalte probatorii administrate în cauză.

Recursul  a fost întemeiat pe dispoziţiile  art. 304 pct. 7 şi 9 Cod procedură  civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs,  după ce se face istoricul cauzei, se reiau pasaje din  cuprinsul declaraţiilor de martori şi din  cuprinsul hotărârii pronunţate în apel şi se susţine că probele administrate demonstrează contrariul celor reţinute de către instanţa de apel, respectiv că instanţa de apel nu a verificat corect situaţia rezultată din probatoriu.

În opinia recurentei, toate probele administrate în cauză demonstrează că a acceptat  tacit succesiunea în cadrul termenului legal.

În final, recurenta consideră că  pârâtul O.C., în calitate de nepot de fiu, avea posibilitatea să anunţe notarul despre existenţa unui comoştenitor cu drepturi egale, dar a urmărit în mod intenţionat să beneficieze singur de declaraţia  soţului supravieţuitor Goagea Constantin, de renunţare la moştenirea soţiei Goagea Maria. Sub acest aspect recurenta supune atenţiei instanţei răspunsul la întrebarea nr. 5 din interogatoriul luat pârâtului O.C. la solicitarea reclamantei.

În consecinţă, recurenta apreciază că însăşi conţinutul certificatului de moştenitor demontează cauza falsă şi ilicită şi reafirmă faptul că nu a avut cunoştinţă de existenţa dosarului succesoral.

Recursul a fost legal timbrat.

În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri.

Prin decizia civilă nr.133/24.01.2013, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva deciziei civile nr.63A/18.06.2012, pronunţată de Tribunalul Ilfov – Secţia Civilă, în  contradictoriu cu intimatul pârât O.C.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea  reţine următoarele:

Calea extraordinară de atac a recursului poate fi exercitată doar pentru motivele de nelegalitate prevăzute în art. 304 pct. 1 – 9 Cod procedură  civilă.

Deşi recurenta invocă dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 Cod procedură  civilă, cea mai mare parte dintre criticile aduse deciziei din apel se referă la modul de interpretare şi de coroborare a probelor şi nu la lipsa motivării ori existenţa unor motive contradictorii,  sau la lipsa temeiului legal, ori greşita aplicare a legii.

Întrucât dispoziţiile art. 304 pct. 10 şi 11, care permiteau  verificarea în recurs a modului în care au fost analizate, respectiv coroborate probele de către instanţa de apel, au fost abrogate prin art. I pct. 111 şi pct. 112 din OUG nr. 138/2000, Curtea nu va analiza declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi nici nu va face aprecieri cu privire la modul în care au fost coroborate aceste declaraţii.

Practic, recurenta susţine prin motivele de recurs netemeinicia deciziei şi nu nelegalitatea acesteia.

Întrucât printre susţinerile pârâtei  există şi o chestiune care ţine de legalitate şi care, deşi este vădit nefondată,  poate fi încadrată în dispoziţiile  art. 304 pct. 9 Cod procedură  civilă, Curtea nu a pus în discuţie  excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea  criticilor în cazurile de casare şi modificare strict şi limitativ prevăzute în art. 304 Cod procedură  civilă.

Astfel, Curtea constată că recurenta susţine că în virtutea dispoziţiilor  art. 69 din Legea  nr. 36/1995 şi în virtutea dispoziţiilor art. 75 – 77 din aceeaşi lege, notarul ar fi trebuit să citeze la dezbaterea succesiunii  şi ceilalţi moştenitori prezumtivi.

Curtea constată că  din punct de vedere formal textele de lege invocate de către recurentă stabilesc  că  la dezbaterea succesiunii trebuie citate toate persoanele care au vocaţie succesorală.

Cu toate acestea, justeţea susţinerii menţionate anterior nu impune admiterea recursului pentru motivele următoare: (1) acţiunea reglementată de art. 88 din Legea nr. 36/1995 poate fi introdusă doar de către moştenitorii acceptanţi  ale căror drepturi au fost nesocotite la momentul emiterii certificatului de moştenitor; (2) eliberarea unui certificat de moştenitor  cu nesocotirea drepturilor unora dintre persoanele care au acceptat moştenirea  reprezintă o încălcare a legii care este sancţionată întotdeauna cu nulitatea relativă şi nu cu nulitatea absolută deoarece norma legală  ocroteşte  interesul moştenitorilor şi nu interesul public; (3) recurenta – reclamantă putea introduce  acţiunea în anularea certificatului de moştenitor în cadrul unui termen de  prescripţie de 3 ani specific cererilor în anulare a actelor juridice (nulitatea relativă), doar dacă  ar fi dovedit  că ar fi acceptat succesiunea  în cadrul termenului de prescripţie al dreptului de opţiune succesorală (6 luni); (4) în speţă,  instanţele de fond  au concluzionat, pe baza probelor  administrate, că  reclamanta nu a acceptat  tacit sau expres succesiunea în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală, iar instanţa de recurs nu poate reanaliza probatoriul; (5) referirile recurentei – reclamante şi ale instanţelor de fond  la cauza ilicită, nereală sau falsă a emiterii certificatului de moştenitor,  nu pot fi primite deoarece procedura succesorală notarială este  o procedură necontencioasă pusă  de lege la dispoziţia moştenitorilor pentru a dezbate succesiunea fără a se adresa instanţei, iar cauza, în astfel de situaţii,  nu poate fi circumstanţiată decât la scopul pârâtului  de a-şi valorifica drepturile de moştenitor acceptant în condiţiile în care  alte persoane cu vocaţie succesorală nu au acceptat succesiunea în termen sau a renunţat expres la succesiune.

Prin urmare, Curtea  va respinge recursul ca nefondat .

Domenii speta

Spete similare