Recurs comercial. antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere. întinderea reparării prejudiciului prin săvârşirea faptelor prevăzute de art.138 din legea nr.85/2006. -art.138 lit.a din Legea nr.85/2006.

SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.

Materie : RECURS COMERCIAL. ANTRENAREA RĂSPUNDERII MEMBRILOR ORGANELOR DE CONDUCERE. ÎNTINDEREA REPARĂRII PREJUDICIULUI PRIN SĂVÂRŞIREA FAPTELOR PREVĂZUTE DE ART.138 DIN LEGEA NR.85/2006.

-art.138 lit.a din Legea nr.85/2006.

Decizia nr.657/C/10.11.2011 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a II –a civilă,  de contencios administrativ şi fiscal.

Lipsa bunurilor din averea debitoarei şi a oricărui indiciu privind locaţia acestora şi a situaţiei juridice actuale, duce la concluzia că aceste bunuri au fost folosite de administratorul statutar în interes personal.

De asemenea, cu privire la disponibilităţile băneşti înregistrate în contul Active imobilizate, recurentul pârât recunoaşte că suma respectivă a fost achitată cu titlu de avans pentru cumpărarea unui autoturism din străinătate, care, ulterior, din lipsa disponibilităţilor băneşti nu a mai putut fi achitat în întregime.

În ceea ce priveşte întinderea reparării prejudiciului creat prin săvârşirea faptelor prevăzute de art.138 din Legea insolvenţei, judecătorul sindic a stabilit temeinic şi legal în sarcina pârâtului obligaţia acoperirii pasivului înscris în tabelul definitiv al creanţelor, având în vedere legătura de cauzalitate dintre fapta administratorului şi ajungerea societăţii în stare de insolvenţă, una din cauzele intrării societăţii în insolvenţă, la care se face referire în raportul lichidatorului judiciar, fiind neplata la scadenţă a datoriilor către bugetul statului, care a generat majorarea accesoriilor.

Prin Sentinţa nr.310/F din 16.02.2011 Tribunalul Satu Mare a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar al falitei SC P.  P.  SRL, Cabinet Individual de Insolvenţă D. A.  împotriva pârâtului A.  A. I. în sensul că, a obligat pârâtul să suporte din averea proprie o parte din pasivul falitei în sensul că obligă pârâţii să plătească în contul averii falitei suma de 50103 lei reprezentând despăgubiri.

În temeiul art.6 alin.11 din OG nr.75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal a dispus comunicarea sentinţei cu DGFP Satu Mare în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a acesteia. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele :

Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei ultimul bilanţ contabil depus la organele fiscale de către administratorul statutar la data de 31.12.2007, interogatoriul pârâtului făcut public la solicitarea lichidatorului judiciar, judecătorul sindic a reţinut următoarele:

După data de 31.12.2007, societatea nu au mai depus situaţii financiare la organele fiscale, iar administratorul statutar, deşi a afirmat că le-a predat practicianului în insolvenţă, nu a făcut dovada faptului pozitiv al existenţei actelor contabile prevăzute de lege întocmite după această dată.

De asemenea, pârâtul nu a prezentat dovezi privind modul de cheltuire a sumelor de bani înregistrate în contabilitate la contul „casă şi conturi la bănci”.

Potrivit art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, „la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice alta persoana care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi;

d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;

e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;

f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi;

g) în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori.

Constatând că reclamantul a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a pârâţilor pentru neţinerea evidenţei contabile a societăţii comerciale supuse procedurii insolvenţei şi al cărei administrator era, judecătorul sindic a apreciat că, din punct de vedere probator este imposibilă dovada unui fapt negativ fiind posibilă doar dovada faptului pozitiv contrar, în speţă, dovada faptului că pârâtul a ţinut contabilitatea societăţii comerciale debitoare.

În speţă, pârâtul nu a dovedit că, în perioada în care a îndeplinit funcţia de administrator statutar al debitoarei a ţinut contabilitatea debitorului în conformitate cu legea, astfel că judecătorul sindic apreciază ca fiind dovedită fapta acestuia de a  nu ţine contabilitatea în condiţiile prevăzute de lege, faptă care se încadrează în categoria faptelor ilicite prevăzute de lit.d) a art.138 din Legea nr.85/2006, anterior citat şi constituie totodată o încălcare a dispoziţiilor exprese ale art.72,73,74 din Legea nr. 31/1990 privind obligaţia administratorilor de a ţine toate registrele şi evidenţele prevăzute de lege.

Prin săvârşirea cu vinovăţie a acestei fapte ilicite de către pârât, în patrimoniul societăţii debitoare s-a creat un prejudiciu evident reprezentat de cuantumul datoriilor acumulate de către societare, între fapta ilicită, prejudiciu şi starea de insolvenţă a debitoarei existând un raport de cauzalitate, prin neţinerea evidenţelor contabile prevăzute de lege administratorii contribuind în mod direct la agravarea stării de incertitudine privind situaţia juridică a societăţii, imposibilitatea identificării activului şi pasivului societăţii, a tuturor creditorilor şi debitorilor acesteia şi la creşterea stării de insolvenţă a societăţii.

De asemenea, judecătorul sindic a constatat că, potrivit ultimului bilanţ contabil depus la organele fiscale, în anul 2007, în patrimoniul debitoarei au existat bunuri care în prezent nu au putut fi identificate şi valorificate respectiv au existat fonduri băneşti care, cel puţin parţial au fost suficiente pentru acoperirea pasivului societăţii.

Lipsa acestor bunuri în patrimoniul debitoarei şi a oricărui indiciu privind locaţia acestora sau a situaţiei juridice actuale a acestora, creează prezumţia judecătorească în sensul că aceste bunuri au fost ascunse de către persoana care avea drept de dispoziţie asupra acestora, respectiv de către administratorii statutari ai acesteia şi că, acestea au fost folosite în interesul personal  al administratorilor statutari.

Prin urmare, în sarcina administratorului statutar se pot reţine ca dovedite şi faptele prevăzute de lit. a) ale art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Constatând că, în privinţa pârâtului sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 138 din Legea nr.85/2006, respectiv art.998 Cod civil prind angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia, în temeiul art 11 lit.g) din Legea nr. 85/2006 şi a textelor de lege amintite, judecătorul sindic a admis cererea lichidatorului şi a obligat pârâtul să suporte din averea proprie o parte din pasivul debitoarei, în sensul că a obligat pârâtul să plătească în contul averii debitoarei suma solicitată de lichidatorul judiciar.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurentul pârât A. A. I. prin mandatar C. D., solicitând admiterea recursului în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă şi schimbarea în tot a dispoziţiilor sentinţei recurate.

În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că, în calitate de administrator al societăţii SC P. P. SRL a fost acţionat în judecată de către lichidatorul judiciar, în baza dispoziţiilor art.138 alin.l, lit.a şi e din Legea nr.85/2006 privind legea insolvenţei, lichidatorul judiciar solicitând să fie obligat la plata sumei de 50.103 Ron, cu titlu de contravaloare creanţa DGFP Satu Mare.

Arată că din informaţiile economice inserate în dispozitivul sentinţei recurate rezultă că, la data de 31.12.2007 sunt reflectate active circulante în suma de 611 Ron şi active imobilizate în suma de 14.284 Ron. În aceste condiţii apreciază că, cererea de chemare în judecată trebuia făcută exclusiv pentru obligarea sa la plata acestor sume şi nu pentru suma de 50.103 Ron, sumă ce a fost cuprinsă în tabelul definitiv al creanţelor debitoarei, sumă pentru care, nu este responsabil direct, neexistând legătură de cauzalitate între cele două sume, iar în aceste condiţii nu poate fi vorba nici despre cumularea condiţiilor pentru existenta răspunderii civile delictuale.

În ceea ce priveşte contul active imobilizate în suma de 14.284 Ron, arată că a depus la dosarul cauzei contractul de vânzare-cumpărare care atesta efectuarea tranzacţiei respective, contract care nici măcar nu a fost amintit în motivarea sentinţei civile, astfel ca suma de 14.284 lei nu îi este imputabilă atâta timp cât această sumă a fost achitată cu titlu de avans la un autoturism care ulterior, din lipsa disponibilităţilor băneşti nu a mai putut fi achitat în întregime.

Mai arată că prin mandatarul său, a predat actele contabile către lichidatorul judiciar acestea fiind restituite după o perioada de timp fără a se întocmi un proces verbal de predare primire fapt care nici măcar nu a mai fost contestat sau negat de către acesta.

În aceste condiţii, nu sunt aplicabile dispoziţiile art.138 alin.l, lit.d şi nici dispoziţiile art.138 alin.l, lit.a şi e întrucât, aşa cum a arătat anterior suma de 14.284 Ron reliefată în contabilitate, reprezintă avansul achitat şi pierdut ulterior de către SC P. P. SRL ca urmare a faptului că, nu a reuşit să obţină un credit sau o linie de credit care să confere siguranţă şi posibilitatea de a achita restul contravalorii autoturismului cumpărat.

În ceea ce priveşte proba cu interogatoriul, arată că acesta nu a fost făcut public, administratorul societăţii răspunzând la întrebările puse de către lichidatorul judiciar din care reiese cu certitudine faptul că, intrarea societăţii în insolvenţă reprezintă efectul crizei mondiale care a afectat şi comerţul cu maşini.

Având în vedere aceste aspecte, solicită admiterea recursului şi schimbarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii cererii lichidatorului judiciar privind antrenarea răspunderii materiale a administratorului în temeiul art.138 alin.1 lit.a şi e din legea 85/2006.

În drept a invocat dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum şi sub toate aspectele, în baza prev.art.3041 Cod procedură civilă, instanţa a apreciat recursul declarat de recurentul A. A. I. prin mandatar C. D., ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente :

În conformitate cu prevederile art.138 din Legea 85/2006 : „La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice alta persoana care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

…….

d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;”.

Această răspundere patrimonială personală decurge din natura raporturilor care se stabilesc între organele de conducere şi alte persoane ce au cauzat insolvenţa şi societatea debitoare, iar pentru antrenarea ei este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii : prejudiciul creditorilor, fapta să se încadreze în condiţiile expres prevăzute de lege, raportul de cauzalitate dintre faptă şi încetarea plăţilor şi vinovăţia persoanei a cărei răspundere se antrenează.

De asemenea, ca particularitate a răspunderii civile delictuale reglementată de dispoziţiile legale arătate, se impune ca faptele să se fi săvârşit în interes personal sau cu intenţia de a obţine rezultatele prevăzute de textul ce le enumeră.

În speţă, cu privire la fapta prevăzută de art.138 lit.d din Legea insolvenţei, se constată că lichidatorul judiciar a descris fapta prin reiterarea conţinutului textului de lege şi nu a dovedit prin nici un mijloc de probă îndeplinirea cerinţelor necesare atragerii răspunderii patrimoniale a recurentului.

Astfel, în cazul încălcării obligaţiei de a ţine contabilitatea în conformitate cu legea nu se poate susţine că există prezumţie de culpă, din formularea art.138 lit.d din Legea 85/2006 rezultând cu evidenţă că aceste fapte nu pot fi săvârşite decât cu intenţie, care trebuie dovedită cu probe convingătoare, în persoana fiecăruia dintre cei consideraţi răspunzători, aspect care nu a fost probat în cauză.

De asemenea, împrejurarea că la dispoziţia lichidatorului judiciar nu au fost depuse documentele contabile nu valorează proba neţinerii contabilităţii, a sustragerii sau distrugerii acestor documente, ci, cel mult, o poate prezuma, prezumţie insuficientă câtă vreme nu este realizată proba contrară a legăturii cauzale dintre faptă şi prejudiciu : instalarea stării de insolvenţă, ca efect al neţinerii contabilităţii ori al distrugerii ei.

În ceea ce priveşte însă fapta prevăzută de art.138 lit.a din Legea 85/2006, instanţa de recurs consideră că soluţia judecătorului sindic este legală şi temeinică.

Astfel, s-a reţinut corect că potrivit ultimului bilanţ contabil depus la organele fiscale, în anul 2007, în patrimoniul societăţii debitoare au existat bunuri care în prezent nu au putut fi identificate şi valorificate, respectiv au existat fonduri băneşti care, cel puţin parţial, au fost suficiente pentru acoperirea pasivului societăţii.

Lipsa acestor bunuri din averea debitoarei şi a oricărui indiciu privind locaţia acestora şi a situaţiei juridice actuale, duce la concluzia că aceste bunuri au fost folosite de administratorul statutar în interes personal, faptă prevăzută de art.138 al.1 lit.a din Legea 85/2006.

De asemenea, cu privire la disponibilităţile băneşti în sumă de 14.284 lei înregistrate în contul Active imobilizate, recurentul pârât recunoaşte că această sumă a fost achitată cu titlu de avans pentru cumpărarea unui autoturism din străinătate, care, ulterior, din lipsa disponibilităţilor băneşti nu a mai putut fi achitat în întregime.

În ceea ce priveşte întinderea reparării prejudiciului săvârşit prin săvârşirea faptelor prevăzute de art.138 din Legea insolvenţei, raportat la cauza de faţă, judecătorul sindic a stabilit temeinic şi legal în sarcina pârâtului obligaţia acoperirii pasivului înscris în tabelul definitiv al creanţelor având în vedere legătura de cauzalitate dintre fapta administratorului şi ajungerea societăţii în stare de insolvenţă, una din cauzele intrării societăţii în insolvenţă, la care se face referire în raportul lichidatorului judiciar, fiind neplata la scadenţă a datoriilor către bugetul statului, care a generat majorarea accesoriilor.

Drept urmare, în baza considerentelor expuse, în temeiul prev.art.312 Cod procedură civilă raportat la prev.art.138 lit.,a din Legea 85/2006, instanţa a respins recursul declarat de recurentul A. A. I.  ca nefondat.

Fără cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare