Contestaţie în anulare

Decizia  penala  nr.902/R/25 octombrie  2011

Dosar nr. 2391/271/2010*

Curtea de Apel Oradea

Sectia penala si pentru cauze cu minori

Nu subzista motivul prevazut de art.386 lit.b Cod procedura penala privind cazurile în care se poate face contestatie în anulare în cazul în care la doua termene fixate pentru solutionarea recursului inculpatul a fost reprezentat de aparatorul ales, iar  la al treilea termen s-a formulat o cerere de amânare de catre un alt aparator, iar inculpatul a depus o cerere de amânare în vederea angajarii unui alt aparator, fara a fi în imposibilitate de a se prezenta în instanta sau de a încunostiinta instanta despre aceasta.

Prin decizia penala  nr.833/R din 11 octombrie 2011, Curtea de Apel Oradea, în baza  art. 385/15 punctul  2 lit. d Cod procedura penala, a admis recursul penal declarat de inculpatul M.A.F.  împotriva deciziei penale nr. 118/A din 8 aprilie 2011 a Tribunalului Bihor si a sentintei penale nr. 1336 din 27 octombrie 2010  Judecatoriei Oradea, care au fost casate si modificate în sensul ca:

1. S-a retinut în favoarea inculpatului recurentul M.A.F. si circumstanta atenuanta prevazuta de art. 74 lit. b Cod penal.

2. S-a descontopit pedeapsa rezultanta de 4 ani si 2 luni închisoare aplicata inculpatului M.A.F. în pedepsele individuale si s-a înlaturat sporul de 2 luni închisoare.

2. S-a redus pedeapsa ce i-a fost aplicata inculpatului M.A.F. pentru infractiunea prevazuta si pedepsita de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a si c si alin. 2/1 lit. b Cod penal cu retinerea art. 74 alin. 1 lit. a, b si c Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal de la 4 ani la 3 ani si 6 luni închisoare.

3. În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod penal s-a contopit pedeapsa mai sus aratate cu pedepsele de câte de 4 luni închisoare aplicata pentru comiterea infractiunii prevazuta de art. 239 alin. 1 Cod penal, cu retinerea art. 74 alin. 1 lit. a, b si c Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal (2 infractiuni) si 1 an închisoare pentru comiterea infractiunii prevazuta si pedepsita de art. 321 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, b si c Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul recurent sa execute pedeapsa rezultanta de:

-3 ani si 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71 si art. 64 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal.

S-a constatat ca inculpatul recurent a achitat suma de 6.663,60 lei daune materiale si suma de 2.000 lei daune morale în favoarea partii civile P.I.E.

S-au mentinut dispozitiile hotarârilor recurate care nu contravin prezentei.

Pentru a pronunta aceasta decizie instanta de recurs a retinut ca hotarârile atacate  sunt legale si temeinice însa, în raport de faptul ca inculpatul recurent a facut dovada recuperarii prejudiciului cauzat partii civile P.I.E., recursul acestuia a fost admis în sensul ca s-a retinut în favoarea sa si circumstanta atenuanta prevazuta de art. 74 lit. b Cod penal si, pe cale de consecinta,  s-a redus pedeapsa ce i-a fost aplicata acestuia pentru comiterea infractiunii de tâlharie calificata.

Astfel, curtea a retinut ca prima instanta,  a retinut în mod corect starea de fapt si a stabilit vinovatia inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauza, dând faptelor comise de catre acesta încadrarea juridica corespunzatoare.

De altminteri, inculpatul recurent a recunoscut aproape în întregime comiterea faptelor, astfel cum au fost retinute atât în actul de sesizare, cât si în considerentele sentintei primei instante, sustinând doar ca nu i-a amenintat pe partea civila P.I.E. si pe prietenul acesteia, ci doar "le-a aratat pistolul" ca sa-i sperie si ca nu a iesit din apa Crisului Repede pentru cu mai putea, deoarece fusese împuscat de catre politisti.

Curtea nu a mai procedat la o reiterare a starii de fapt si nici la indicarea în concret a probelor care dovedesc, fara dubiu, vinovatia inculpatului recurent, achiesând la argumentele primei instante.

Cât priveste criticile aduse de catre inculpatul recurent, prin aparatorul sau ales, hotarârilor pronuntate în cauza, s-a retinut urmatoarele:

Astfel, este adevarat ca, în 25 octombrie 2010, a intrat în vigoare Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, lege care, prin art. XVIII punctul 43 a introdus art. 320/1 Cod procedura penala, care reglementeaza judecata în cazul recunoasterii vinovatiei.

Potrivit art. 320/1 Cod procedura penala, pâna la începerea cercetarii judecatoresti, inculpatul poate declara personal ca recunoaste savârsirea faptelor retinute în actul de sesizare a instantei si solicita ca judecata s se faca în baza probelor administrate în faza de urmarire penala.

În raport de modul de redactare a textului, rezulta ca aplicarea acestor dispozitii este conditionata de manifestarea de vointa a inculpatului înainte de un anumit moment procesual, respectiv începerea cercetarii judecatoresti or, aceasta conditionare este justificata tocmai de faptul ca, prin introducerea acestui text de lege s-a dorit accelerarea solutionarii cauzei.

Mai mult de atât, fara a se pune în discutie natura normei, respectiv daca este una de drept penal substantial sau de drept procedural, s-a retinut  ca textul a fost introdus în Codul de procedura penala or, legea procesual penala nu retroactiveaza.

Mai mult decât atât, potrivit aliniatului 1 al art. 320/1 Cod procedura penala, inculpatul trebuie nu numai sa recunoasca comiterea faptelor, ci si sa ceara judecarea simplificata în cazul recunoasterii vinovatiei.

Daca instanta ar face doar aplicarea art. 320/1 alin. 7 Cod procedura penala, fara sa tina cont de faptul ca nu sunt îndeplinite conditiile prevazute de alin. 1-6 ale aceluiasi articol, s-ar ajunge la o combinare a dispozitiilor din legea noua cu dispozitiile din legea veche, ceea ce este inadmisibil.

În ceea ce priveste sustinerea aparatorului inculpatului recurent, în sensul ca urmarirea penala a fost efectuata de catre un parchet necompetent, curtea a retinut ca prin decizia nr.1058/2007 a Curtii Constitutionale dispozitiile  lit. a, b, c si d ale art. 209 alin. 4/1 Cod procedura penala sunt neconstitutionale, deoarece conditioneaza posibilitatea procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic superioare de a prelua, în vederea urmaririi penale, cauze din competenta parchetelor ierarhic inferioare.

În raport de decizia mai sus aratata, este evident, ca procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua oricând, în virtutea principiului controlului ierarhic si pentru o functionare eficienta a activitatilor de urmarire penala, cauze din competenta parchetelor ierarhic inferioare.

Pe de alta parte, în raport de faptul ca infractiunile pentru care a fost trimis în judecata inculpatul recurent atrag competenta materiala a Judecatoriei Oradea, în mod corect Parchetul de pe lânga Tribunalul Bihor a sesizat aceasta instanta, neexistând nicio norma de procedura care sa conditioneze sesizarea instantei în raport de parchetul care a efectuat urmarirea penala.

Referitor la dispozitiile art. 116 si 117 alin. 1 Cod procedura penala, curtea a constatat  ca acestea nu sunt incidente în cauza, în raport de infractiunile pentru care a fost trimis în judecata inculpatul recurent.

Cât priveste pretinsa încalcare a dispozitiilor art. 6 paragraful 3 lit. b din Conventia europeana a dreptului omului, curtea a retinut garantia prevazuta de acest articol ce  presupune ca apararea pe care o persoana o pregateste trebuie sa includa tot ceea ce este necesar pentru pregatirea procesului în fata instantei. Aprecierea daca inculpatul a avut timp necesar pentru a-si pregati apararea se face in concreto, în functie de circumstantele fiecarei cauze, iar punctul de le care se considera ca începe sa curga termenul în care se poate pregati apararea îl constituie momentul de la care o persoana este subiectul unei acuzatii penale, ca de exemplu, data arestarii sau data de la care o persoana este afectata în mod substantial de o acuzatie penala.

De asemenea, pentru a se analiza daca acuzatul a avut timpul necesar pentru pregatirea apararii trebuie avute în vedere urmatoarele criterii: complexitatea în fapt si în drept a cauzei, importanta activitatii pentru care timpul este necesar, importanta fazei procesului pentru care trebuie pregatita apararea, schimbarea avocatilor ce asigura apararea, gradul în care se poate considera ca apararea cunoaste deja obiectul cauzei, volumul de munca al avocatului, decizia acuzatului de a-si exercita el însusi apararea.

În speta,  în fata instantei de recurs, inculpatul recurent a fost aparat la doua termene de judecata de av. L.G., cel care i-a asigurat apararea si în fata instantei de apel.

La al treilea termen de judecata s-a depus la dosar o cerere de amânare din partea unui alt avocat si abia dupa ce a fost respinsa cererea de amânare noul aparator, inculpatul recurent a depus la dosar o cerere în care a aratat ca a renuntat la serviciile avocatului L.I.G. si ca în data de 3 octombrie 2011 si-a ales un alt aparator.

Curtea a apreciat în raport de cele mai sus aratate, ca inculpatul recurent a avut în mod evident intentia de a tergiversa solutionarea cauzei, în raport de data la care a primit citatia pentru primul termen de judecata fixat în cauza, respectiv 16 mai 2011, de la aceasta data având timp suficient pentru a-si angaja un alt aparator, în masura în care a înteles sa renunte la serviciile avocatului care i-a asigurat apararea în fata instantei de apel.

De asemenea, tot pentru a respecta dreptul la aparare al inculpatului recurent, instanta a amânat pronuntarea hotarârii, pentru a-i da posibilitatea noului aparator sa formuleze concluzii scrise.

Cu privire la cererea formulata de inculpatul recurent privind reindividualizarea pedepsei, în sensul de a i se aplica inculpatului o pedeapsa fara privare de libertate, curtea a retinut ca prima instanta a facut o corecta individualizare a pedepselor pe care le-a aplicat inculpatului recurent pentru fiecare infractiune comise.

De asemenea, pedeapsa rezultanta corespunde, atât sub aspectul duratei, cât si al naturii sale, gravitatii deosebite a faptelor, pericolului social pe care îl prezinta persoana inculpatului recurent, precum si aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenta sanctiunii penale.

Cu toate acestea, având în vedere faptul ca inculpatul recurent a achitat suma de 8767,87 lei, despagubiri catre partea civila P.I.E., asa cum rezulta din factura depusa la dosar, curtea a retinut în favoarea inculpatului recurent si circumstanta atenuanta prevazuta de art. 74 lit. b Cod penal  cu privire la infractiunea de tâlharie calificata si, pe cale de consecinta, a redus pedeapsa ce i-a fost aplicata acestuia pentru aceasta infractiune de la 4 ani la 3 ani si 6 luni închisoare.

Astfel, în urma admiterii recursului, s-a descontopit pedeapsa rezultanta în pedepsele individuale, s-a înlaturat sporul de 2 luni închisoare si s-a redus pedeapsa aplicata pentru comiterea infractiunii prevazuta si pedepsita de art. 211 alin. 1, alin. 2 literele a si c si alin. 2/1 lit. b Cod penal cu retinerea art. 74 alin. 1 lit. a, b si c Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal de la 4 ani la 3 ani si 6 luni.

În urma recontopirii pedepselor, i-a fost aplicata inculpatului recurent pedeapsa cea mai grea de 3 ani si 6 luni închisoare, fara aplicarea vreunui spor, urmând ca inculpatul sa execute aceasta pedeapsa prin privare de libertate.

Curtea a apreciat ca, în raport de natura si gravitatea infractiunilor comise, de modalitatea concreta în care inculpatul recurent s-a comportat, nu s-a putut dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei, o pedeapsa cu o asemenea modalitate de executare nefiind în masura, în cazul inculpatului recurent, sa asigure realizarea scopului prevazut de legea penala, respectiv nici preventia generala si nici cea speciala.

De asemenea, sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a luat act de faptul ca inculpatul recurent a achitat suma de 6.663,60 lei daune materiale si suma de 2.000 lei daune morale în favoarea partii civile Pârcalab Ionela Emilia.

Împotriva deciziei penale mai sus aratate a formulat contestatie în anulare contestatorul M.A.F., în baza articolelor 386 alin.1 litera b, 390, 391, 392 alin.1 Cod de procedura penala.

În sustinerea contestatie, contestatorul a aratat, prin avocatul sau ales, ca  instanta de recurs i-a încalcat dreptul la un proces echitabil, potrivit dispozitiilor art.6 alin. 3 lit.c  din CEDO, prin faptul ca nu i-a dat posibilitatea de a fi reprezentat de avocatul sau ales. Cu toate ca s-a mentionat expres ca solicitarea nu se bazeaza pe o amânare în vederea pregatirii apararii ci pe cel al imposibilitatii prezentarii în instanta a avocatului ales, depunându-se înscrisuri justificative în acest sens, instanta de recurs  a respins cererea de amânare si a procedat la judecarea recursului.

Examinând contestatia în anulare formulata, din oficiu, Curtea a retinut ca aceasta este facuta în termenul prevazut de lege, însa nu este prezent nici unul din cazurile expres si limitativ prevazute de art. 386 Cod de procedura penala, în care se poate face contestatie în anulare

Din considerentele deciziei mai sus amintite, rezulta ca în fata instantei de recurs, inculpatul recurent a fost aparat la doua termene de judecata de av. L.G., cel care i-a asigurat apararea si în fata instantei de apel, iar la al treilea termen de judecata s-a depus la dosar o cerere de amânare din partea unui alt avocat si, abia dupa ce a fost respinsa cererea de amânare noul aparator, inculpatul recurent a depus la dosar o cerere în care a aratat ca a renuntat la serviciile avocatului L.G. si ca în data de 3 octombrie 2011 si-a ales un alt aparator.

Astfel ca, inculpatul recurent a avut în mod evident intentia de a tergiversa solutionarea cauzei, în raport de data la care a primit citatia pentru primul termen de judecata fixat în cauza, respectiv 16 mai 2011, de la aceasta data având timp suficient pentru a-si angaja un alt aparator, în masura în care a înteles sa renunte la serviciile avocatului care i-a asigurat apararea în fata instantei de apel. Totodata, pentru a respecta dreptul la aparare al inculpatului recurent, instanta a amânat pronuntarea hotarârii, pentru a-i da posibilitatea noului aparator sa formuleze concluzii scrise.

Constatând ca nu sunt îndeplinite conditiile prevazute de art.386 alin. 1 lit.  b Cod procedura penala si nici din oficiu nu se constata existenta vreunui alt caz prevazut de art. 386 Cod procedura penala, câta vreme cazurile si conditiile în care poate fi admisa o cerere de contestatie în anulare sunt expres si limitativ prevazute de lege, curtea  a respins  contestatia în anulare formulata de contestatorul M.A.F. împotriva hotarârii instantei de control judiciar, care a fost  mentinuta în întregime.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedura penala, a fost obligat contestatorul la 200 lei cheltuieli judiciare  în favoarea statului.

Domenii speta

Spete similare