Anulare act administrativ individual emis de autoritatea publica – autorizatie de construire. Suspendarea executarii actului administrativ.

Decizie 23/CA din 19.01.2011


Art.1, art.2, art.7, art.8, art.12 , art.13, art.15, art.16 – Legea nr.554/2004

Art.53 – Legea nr.350/2001

Art.28 – Legea nr.50/1991

Prin actiunea promovată si înregistrată la data de 30.03.2009 pe rolul Tribunalului Constanta - Sectia de contencios administrativ si fiscal sub nr.3610/118/2009 reclamantul F.G., în contradictoriu cu pârâtii Primarul Municipiului Constanta si P.G., a solicitat instantei ca prin hotărârea ce o va pronunta, sa dispună anularea autorizatiei de construire nr.886/30.04.2008 emisă in favoarea pârâtului P.G., apreciata ca fiind nelegală. S-a solicitat, de asemenea a se dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, precum si obligarea pârâtilor la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat reclamantul că are calitatea de proprietar al imobilului teren si constructie situat în Constanta, compus din teren în suprafata indiviză de 120 mp si o locuintă alcătuită din 3 camere si dependinte, imobil care se învecinează cu proprietatea paratului P.G. S-a mai arătat ca locuinta detinută de catre reclamant este amplasată pe linia de granita dintre cele 2 proprietăti.

S-a mai sustinut ca paratul P.G., în baza autozatiei de construire nr.886/30.04.2008 a început edificarea unei constructii-extindere si supraetajare 1E + M-4 camere si dependinte, lucrările de construire fiind lipite de zidul proprietatii detinute de către reclamant.

S-a arătat însa ca paratul, a procedat la efectuarea de lucrări de construire de la cota 0, dărâmând constructiile existente si începând edificarea in fapt a unei noi constructii. Aceste lucrări se efectueaza în imediata vecinătate de imobilului detinut de către reclamant, fără ca paratul sa efectueze lucrări de subzidire la fundatia locuintei reclamantului. S-a mai arata că dezgolirea fundatiei locuintei reclamantului s-a făcut fără acordul acestuia.

În ce priveste cererea de anulare a actului administrativ contestat, s-a arătat ca lucrările efectuate de către parat nu sunt cele autorizate de către emitentul autorizatiei. Pe de alta parte, s-a sustinut ca documentatia prezentata de către reclamant in vederea obtinerii autorizatie, nu este completa si nu corespunde realitatii.

In ce priveste cererea de suspendare, reclamantul a sustinut ca in speta sunt intrunite conditiile impuse de art.14 si 15 din L.nr.554/2004, respectiv a celor 2 conditii cumulative, cazul bine justificat determinat de aspectele legale de legalitatea emiterii autorizatiei de construire, precum si cu privire la paguba iminenta ce este de natura a crea prejudicii imobilului, determintate de modalitatea de edificare a lucrărilor de construire de catre reclamant.

Reclamantul a invocat faptul ca acesta a urmat procedura prealabilă instituită prin disp.art.7 din L.nr.554/2004, fiind notificati, de asemenea, atât paratul cât si Inspectoratul de Stat in Constructii.

În drept au fost invocate disp.art.2 lit.c, 7 alin.1, 8 alin.1, 12, 13 alin.1, 15 alin.1, 16 alin.1 din L.554/2004, L.nr.50/1991, art.274 C.proc.civilă.

Reclamantul, la termenul de judecata din data de 02.06.2009 si-a precizat actiunea, în ce priveste motivele de nelegalitate ale autorizatiei de construire contestate. Astfel, s-a sustinut că emiterea AC nr.886/2008 s-a facut cu încalcarea prevederile Lg.nr.350/2001, nefiind întocmit un plan urbanistic zonal, ci doar un plan urbanistic de detaliu, în conditiile in care a fost modificat CUT-ul de la 0,3 la 2,7.

S-a sustinut si faptul ca lucrarea tehnica efectuată de către expertul S.C , in cadrul documentatiei tehnice necesare emiterii autorizatiei de construire contestate, contine date nereale cu privire la constructia existentă initial pe teren, in ce priveste dimensiunile structurii de rezistenta si a starii de functionabilitate.

Reclamantul a mai arătat si faptul ca paratul a fost si sanctionat de către reprezentantii Primariei Constanta pentru efectuarea de lucrări de desfiintare fara autorizatie.

Legal citati, paratii, nu au formulat si depus întâmpinare.

Prin Sentinta civilă nr.1002/03.11.2009 pronuntată de Tribunalul Constanta, s-a respins actiunea promovata de reclamant,retinând că pârâtul P.G. este beneficiarul autorizatiei de construire nr.866/30.04.2008 emisă de către Primarul Mun.Constanta, pentru executarea lucrărilor de extindere si supraetajare a constructiei existente cu 1E+M, cu spatii de locuit, act administrativ eliberat pentru imobilul situat in Constanta. Emiterea acestei act administrativ a avut la baza certificatului de urbanism nr.1447/16.04.2007.

Analizând titlurile de proprietate detinute de către părti, s-a retinut că reclamantul este coproprietarul imobilului situat in Constanta, compus din teren in suprafata indiviză de 120 mp si o constructie, drept de proprietate dobândit in baza contractului de schimb, fara sulta autentificat sub nr.1116/18.03.1997 de către BNP C.B.

Paratul P.G. este proprietarul imobilului situat in Constanta, compus din teren in suprafata de 80 mp si constructii, drept de proprietate dobândit in baza contractului de vanzare-cumpărare autentificat sub nr.903/14.08.2002 de catre BNP P.C.A. Cu privire la această constructie, s-a solicitat emiterea certificatului de urbanism si a autorizatiei de construire pentru executarea lucrărilor de extindere si supraetajare-1E+M, cu destinatia de locuintă.

Analizand documentatia aferentă emiterii actului administrativ constestat de către reclamant – autorizatia de construire nr.886/30.04.2008, tribunalul a constatat că aceasta este conforma cu prevederile art.41 alin.1 din Ord.nr.1430/2005.

În spetă, s-a retinut faptul ca, autorizatia detinută de catre parati nu este aferentă si unor lucrări de desfiintare/subzidire a locuintei detinute, pentru a cărui extindere s-a eliberat AC nr.886/2008, considerente pentru care, paratul nu era obligat a obtine acordul reclamantului. Pe de alta parte, lucrările de construire autorizate au ca finalitate extinderea constructiei detinute de către parat, cu un spatiu de locuit, lucrări pentru care, de asemenea, nu este incidentă in cauza obligativitatea detinerii acordului reclamantului, in calitate de vecin.

S-a retinut de asemenea că la eliberarea AC nr.886/2008 a avut la baza si certificatul de urbanism nr.1447/16.04.2007, prin care s-a impus paratului a detine un plan urbanistic de detaliu (PUD) - aprobat prin HCL 536/2006, precum si masura modificarii CUT de la 0,3 la 2,7. Sub acest aspect, instanta a indepărtat sustinerile reclamantului, din cadrul cererii precizatoare, ca nefondate, în conditiile în care aceste dispozitii sunt aferente eliberării certificatului de urbanism, act administrativ care in cauza nu a fost contestat de către reclamant, in sensul anulării acestuia.

Cu raportare la prevederile art.32 din Lg.nr.350/2001 instanta nu a retinut sustinerile reclamantului cu privire la necesitatea intocmirii de catre parat a unui PUZ, in conditiile in care nu s-a facut dovada ca procentul de ocuparea a terenului (POT) sau coeficientul de umplere a terenului (COT), stabilite prin certificatul de urbanism nr.1447/2007, sunt superioare parametriilor stabiliti prin planul de urbanism general si planul de urbanism zonal.

In ce priveste aspectele legate de întocmirea expertizei tehnice efectuate în vedere obtinerii autorizatie de construire, s-a apreciat ca acestea nu sunt relevante in cauză, in conditiile in care masura dispusa de catre paratul Primarul Mun.Constanta a fost de autorizare pentru efectuarea lucrărilor de extindere prin supraetajare, si nu vizau lucrari de subzidire sau consolidare.

Raspunsurile aferente interogatoriului administrat in cauza, nu sunt de natură a conduce la retinere unor aspecte de nelegalitate a autorizatiei de construire nr.866/2008.

Pentru aceste considerente, s-a apreciat ca in cauza, eliberarea autorizatie de construire nr.866/2008 de către Primarul Municipiului Constanta, s-a făcut in mod legal.

In conditiile în care, paratul a procedat si la efectuarea unor lucrări de subzidire, sau de alta natură neautorizate prin actul administrativ detinut - AC nr.866/2008, aceste aspecte nu tin de legalitatea actului administrativ ci de respectarea limitelor autorizării, fapt pentru care, reclamantul, dacă apreciază că este vătămant de lucrările efectuate de către parat, are deschise alte cai procesuale pentru valorificarea interesului invocat si pentru repararea prejudiciului rezultat din nerespectarea de către parat a prevederilor autorizatiei de construire detinute.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul F.G., care a criticat-o ca fiind nelegală, indicând drept temei de drept dispozitiile  art.3041 din Codul de procedură civilă .

Consideră recurentul că instanta de fond a interpretat în mod gresit probele administrate în cauza, vizând încălcarea dispozitiilor art.I pct. (6) din Legea nr.289/2006 privind modificarea si completarea art.32 alin.(3) din Legea nr. 350/2001 - referitoare la amenajarea teritoriului si urbanismul - actualizata si republicata.

Mai arată că, instanta a omis să analizeze, cu atentie, răspunsurile intimatului parat Primarul Municipiului Constanta, la interogatoriul administrat acestuia în primul ciclu procesual si care dovedeau fără putinta de tăgada faptul ca, în realitate, coeficientul de umplere a terenului (CUT), stabilit prin certificatul de urbanism nr. 1447/16.04.2007 emis intimatului parat P.G., era superior, la data solicitării acestui act, parametrilor stabiliti prin planul de urbanism general.

În acest sens, face trimitere directa la întrebarea nr. 5 din interogatoriu, prin care solicita Primarului sa comunice care era coeficientul de umplere a terenului in zona situata in Constanta si in baza cărui plan urbanistic a fost acesta aprobat, iar paratul răspunde- "...CUT maxim aprobat la data solicitării (2007) era 1,00, in conformitate cu planul urbanistic general aprobat prin HCLM nr. 563/25.11.1999)," relevând asadar, un CUT net inferior parametrilor stabiliti prin certificatul de urbanism obtinut de intimatul parat P.G., de 2,7 - în conformitate cu anexa nr.2 din documentatia depusa de recurent în dosarul instantei de fond.

Consideră recurentul că, interpretarea probelor de către instanta de fond s-a făcut în mod eronat, în sensul în care a făcut dovada incontestabila ca, fată de coeficientul de umplere al terenului permis la data solicitării (2007) prin planul urbanistic general, de 1,00, intimatul parat P.G., obtinuse un coeficient (CUT) net superior, de 2,7, care intra sub incidenta dispozitiilor art.32 alin.(3) din Legea nr. 350/2001.

Având in vedere faptul ca, numai după aprobarea PUZ, se putea întocmi documentatia tehnica în vederea obtinerii autorizatiei de construire în conditii de deplina legalitate, precum si faptul ca, în prezenta cauza, a existat doar un Plan Urbanistic de Detaliu, care însa nu poate sta la baza unei modificări a coeficientului de umplere a terenului (CUT), ci doar la baza unei modificări a Procentului de ocupare a terenului (POT), solicită să se constate faptul ca, actul administrativ atacat a fost emis cu vădita încalcare a dispozitiilor imperative ale art. 32 alin.(3) din Legea nr. 350/2001, asa cum au fost acestea modificate prin art. I pct. (6) din legea nr. 289/2006, situatie care atrage sanctiunea anularii autorizatiei de construire emisa cu nesocotirea prevederilor legale in aceasta materie.

O altă critică adusă de recurent vizează împrejurarea că instanta de fond a retinut in mod gresit faptul ca intimatul parat P.G., nu avea obligatia de a obtine, în calitate de vecin, acordul scris în forma autentica de la reclamant, în scopul edificării lucrărilor de construire.

Analizarea documentatiei depuse la dosarul cauzei de către intimatul parat Primarul Municipiului Constanta, releva fara dubiu, faptul ca paratul P.G. a fost sanctionat contraventional cu amenda in valoare de 1.000 lei, întrucât s-a constatat faptul ca, a executat lucrări de constructii constând in desfiintare locuinta si anexe existente fără a detine autorizatiei de desfiintare, potrivit procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei nr. 32582/26.02.2009.

Ca atare, in realitate, paratul a executat lucrări de desfiintare de lucrări si anexe, potrivit procesului verbal de sanctionare contraventionala mentionat in adresa Directiei Corp Control din cadrul Primăriei Municipiului Constanta nr. R39674/26.03.2009, necontestat de către contravenient, aspect care contrazice concluzia instantei, potrivit căreia nu s-ar fi realizat si lucrări de desfiintare a locuintei detinute anterior.

Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii de către recurent si care au fost încadrate în motivul prevăzut de art.304 pct.9,  dar si potrivit dispozitiilor art.3041 din Codul de procedură civilă Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozitiile art.1 din Legea nr.554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât si public”.

În cauză fiind vorba de un act administrativ cu caracter individual, respectiv autorizatia de construire nr.886/30.04.2008 emisă in favoarea pârâtului P.G., în sensul dispozitiilor art.1 alin.2 din Legea contenciosului administrativ reclamantul avea obligatia să facă dovada că la momentul emiterii actului contestat primarul a nesocotit dispozitii imperative din lege, a căror încălcare atrag nelegalitatea actului si prin aceasta i s-a produs un prejudiciu.

Urmare probelor solicitate de recurent si încuviintate de instanta de recurs intimatul pârât a depus la dosar PUG pentru zona R. si HCLM nr.563/2006 prin care s-a aprobat planul urbanistic de detaliu „extindere si supraetajare locuintă parter cu 1E+M pentru str. R.,” referatul nr.124669/19.10.2006, schite aferente planului.

Din probele administrate atât în fata instantei de fond cât si în recurs Curtea constată că reclamantul nu a reusit să răstoarne prezumtia de legalitate de care se bucură actul administrativ, criticile aduse prin recurs nefiind de natură a atrage modificarea hotărârii câtă vreme nu s-a demonstrat că pârâtul a încălcat dispozitii imperative din lege cu ocazia emiterii actului contestat.

Aspectele invocate de recurent cu privire la lucrările efectuate de pârâtul P.G., în sensul că acestea ar excede limitelor pentru care a fost emisă autorizatia de constructie, nu sunt aspecte care să atragă nelegalitatea actului contestat ci asa cum a retinut instanta de fond

Şi aceasta pentru că legiuitorul a stabilit prin art.28 din Legea nr. 50/1991 că:

(1) O dată cu aplicarea amenzii pentru contraventiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) si b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum si, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizatiei sau de desfiintare a lucrărilor executate fără autorizatie ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contraventiei.

(2) Decizia mentinerii sau a desfiintării constructiilor realizate fără autorizatie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de către autoritatea administratiei publice competente, pe baza planurilor urbanistice si a regulamentelor aferente, avizate si aprobate în conditiile legii, sau, după caz, de instantă. Pentru lucrări ce se execută la clădirile prevăzute la art. 3 lit. b) este necesar avizul Ministerului Culturii si Cultelor.

(3) Măsura desfiintării constructiilor se aplică si în situatia în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contraventiei, contravenientul nu a obtinut autorizatia necesară.

Aceeasi constatare urmează a fi făcut si pentru coeficientul de umplere a terenului (CUT), stabilit prin certificatul de urbanism nr. 1447/16.04.2007 emis pârâtului P.G., considerat superior la data solicitării acestui act, parametrilor stabiliti prin planul de urbanism general, deoarece acest aspect nu tine de legalitatea emiterii autorizatiei de constructie.

Nici critica adusă de recurent si care vizează împrejurarea că pârâtul P.G. avea obligatia de a obtine, în calitate de vecin, acordul scris în forma autentica de la reclamant în scopul edificării lucrărilor de construire, nu poate fi primită deoarece nu s-a dovedit ce dispozitie legală, care stabileste o astfel de obligatie, a fost nesocotită de primar cu ocazia emiterii autorizatiei de construire contestată.

Şi aceasta pentru că prin anexa 2 din Ord.nr.1430/2005 privind normele metodologice de aplicare a Lg.nr.50/1991, în vigoare la momentul emiterii actului, s-a stabilit obligativitatea detinerii acordului vecinilor, exprimat în formă autentică, în următoarele situatii:

- ”în cazul constructiilor noi amplasate adiacent constructiilor existente sau în imediata lor vecinătate, numai dacă lucrările noi impun luarea unor măsuri de interventie pentru protejarea imobilelor existente (subzidiri, consolidări, etc.) si dacă prin proiect se mentine această obligativitate;

- în cazul amplasării de constructii noi cu alte functiuni decât cele ale clădirilor învecinate si dacă prin natura activitătilor adăpostite de acestea se produce poluare de orice fel (noxe, zgomot, vibratii etc.);

- pentru lucrări care au ca scop schimbarea destinatiei de locuintă a clădirilor individuale sau colective existente, sau a unor părti din acestea, precum si a spatiilor cu altă destinatie din aceeasi clădire, dacă prin natura activitătilor se produce poluare de orice fel (noxe, zgomot, vibratii etc.)

Concluzionând, fată de considerentele arătate mai sus Curtea retine că hotărârea tribunalului este legală, criticile aduse de recurent nefiind de natură a atrage modificarea acesteia, motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.