Recurs contencios administrativ. anulare hotărâre consiliu local. obligarea autorităţii administrative la încheierea unor contracte de vânzare – cumpărare a unor locuinţe.

SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.

 RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ANULARE HOTĂRÂRE CONSILIU LOCAL. OBLIGAREA AUTORITĂŢII ADMINISTRATIVE LA ÎNCHEIEREA UNOR CONTRACTE DE VÂNZARE – CUMPĂRARE A UNOR LOCUINŢE.

-art.1 alin.1 şi art.7 din Legea nr.85/1992.

Decizia nr.2653/CA/10.06.2013 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a II –a civilă,  de contencios administrativ şi fiscal.

 În conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din Legea 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu alte destinaţii construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat : „Locuinţele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie şi ale prezentei legi.”

Potrivit prevederilor art.7 alin.1 din aceeaşi lege: „Locuinţele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuinţele de intervenţie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi. ”

Instanţa de fond a apreciat corect, din examinarea conţinutului HCL Oradea nr.553/28.11.2001, precum şi a Protocolului de predare-primire încheiat la data de 25.03.2003, că imobilele ocupate cu titlu de chirie de către reclamanţi nu au avut niciodată regimul juridic al unor locuinţe de serviciu, nefiind astfel incidente în cauză dispoziţiile Legii 85/1992, enunţate mai sus, care ofereau posibilitatea chiriaşilor de a achiziţiona locuinţele respective.

Contractele de închiriere care au avut ca obiect locuinţele situate în str.A. nr.13, bloc tip cămin, au fost încheiate între C. L. O. – A.  I.  O.  şi reclamanţii recurenţi, cu termen cert de 2 ani de la data încheierii acestora, începând cu data de 1.11.2009 până la data de 1.11.2011.

HCL Oradea nr.553/28.11.2002 a stabilit prin conţinutul său, măsurile pentru efectuarea transferului căminului de nefamilişti din patrimoniul RA A. (succesoarea IJGCL O. ) în patrimoniul M. O.

Protocolul de predare-primire încheiat la data de 25.03.2003 între RA A. O.  şi C. L. O. prin A.I.O. a făcut predarea către C. L.  O. prin A.P.I. a proprietăţii imobiliare situate în O. str.A.  nr.13, având destinaţia, la momentul închirierii acestuia, de cămin de nefamilişti.

Prin HCL Oradea nr.512/29.06.2009 s-au aprobat măsurile administrative de modificare şi completare a regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a blocului de tip cămin din O. str.A.  nr.13, aflat în proprietate şi administrat de C.  L.  O.  prin A.I.O.

Instanţa de recurs a considerat, astfel , nejustificată susţinerea recurenţilor cum că prin HCL Oradea nr.553/28.11.2002 s-a schimbat regimul juridic al imobilelor situate în O.  str.A. nr.13, aceştia neputând face dovada faptului că locuinţele respective au avut natura de locuinţe de serviciu la momentul la care au ocupat cu titlu de chirie aceste imobile.

În accepţiunea legii, prin bloc tip cămin se înţelege aşezământul pentru cazare temporară a persoanelor din M.  O.  care se află în situaţii locative grave, lipsite temporar de adăpost sau care se găsesc în situaţia de a fi evacuate din locuinţă de către foştii proprietari care şi-au redobândit proprietatea în condiţiile legilor speciale de reparaţie.

Drept urmare, contrar poziţiei exprimate de recurenţi în sensul că noţiunea de „cămin muncitoresc” sau „cămin de nefamilişti” intră sub aria de incidenţă a art.7 din Legea 85/1992, instanţa de recurs a considerat că aceste locuinţe, în bloc tip comun, au statut de locuinţe pentru cazare temporară şi sunt destinate doar anumitor categorii de persoane, contractele de închiriere fiind încheiate pentru o perioadă de maxim 2 ani cu posibilitatea prelungirii în condiţiile Regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a blocului de tip cămin din O.  str.A. nr.13, aprobat prin HCL Oradea nr.512/29.06.2009.

După cum s-a menţionat şi mai sus, chiar dacă apartamentele au fost repartizate recurenţilor cu titlu de închiriere, având în vedere calitatea lor de angajaţi ai intimatei 2, locuinţele respective nu reprezintă veritabile „locuinţe de serviciu”, cum susţin recurenţii, dar nici „ locuinţe sociale”, ci, după cum s-a reţinut şi prin considerentele sentinţei 3351/29.02.2012 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosar nr.19563/271/2011, „locuinţe pentru cazare temporară”, destinate doar anumitor categorii de persoane.

Drept urmare, sentinţa instanţei de fond a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, atât sub aspectul ajungerii la termen a contractelor de închiriere cât şi cu privire la obiectul lucrărilor de reabilitare a centrului care constă în principal în crearea unor condiţii cu mult superioare celor actuale.

Mai mult, HCL Oradea nr.553/28.11.2002 este în vigoare din anul 2002, respectiv de 10 ani, raportat la momentul încheierii contractelor de închiriere, astfel că reclamanţii nu se pot prevala de necunoaşterea regimului juridic al acestora, respectiv de locuinţe temporare.

De asemenea, în opinia instanţei de recurs, nu se justifică nici solicitarea recurenţilor de extindere a aplicabilităţii dispoziţiilor Legii nr.85/1992 şi ale Legii 61/1990, avându-se în vedere regimul juridic al imobilelor, respectiv acela de locuinţe pentru cazare temporară. Sub acest aspect, instanţa nu va lua în considerare punctul de vedere al Procurorului General al României depus în dosar nr.663/C3/771/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la care se face referire, în motivarea recursului şi care, după cum corect a reţinut şi instanţa de fond, nu reprezintă o deciziei a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie emisă cu ocazia soluţionării unui Recurs în interesul legii.

În ceea ce priveşte măsura evacuării recurenţilor pe cale administrativă, dispusă prin HCL Oradea nr.138/16.03.2012, instanţa de fond a reţinut, temeinic şi legal, că, la data emiterii acestui act administrativ recurenţii nu mai deţineau nici un titlu în baza căruia să ocupe imobilele respective, termenul de 2 ani menţionat în contractele de închiriere fiind expirat..

Aceste măsuri au fost în acord cu necesitatea aplicării Planului Operaţional Regional 2007 - 2013 de către municipalitate, care avea ca obiect modernizarea şi extinderea pe verticală a acestui centru temporar, pentru care reclamanţii recurenţi solicită obligarea pârâtei 2 - SC C.  A. O.  SA să încheie contracte de vânzare cumpărare.

Instanţa de recurs a constatat şi că SC C. A. O.  SA nu a avut niciodată un drept de proprietate asupra imobilului în cauză (având doar un drept de administrare), care se afla în proprietatea Statului Român.

Pe de altă parte, nu se justifică invocarea de către recurenţi a prevederilor art.24 din contractele de închiriere încheiate cu A.I.O. din moment ce la emiterea HCL Oradea nr.138 din 16.03.2012, după cum s-a menţionat şi mai sus, reclamanţii recurenţi nu mai deţineau nici un titlu în baza căruia să ocupe locuinţele respective, acestora oferindu-li-se alternative pentru mutare conform OUG 40/1999 din partea A.I.O., pe care însă le-au refuzat.

Prin sentinţa nr.1642/CA/26.02.2013 Tribunalul Bihor a respins ca nefondată acţiunea precizată formulată de reclamanţii T. M. , M.  D. , M.  M. , K. I. , R. I. , R. M. , C. G., C. M. R. , B.  S. , B. E. C. , L. M.,  B.  F.  A., F. L. I. , S. S.,  S. D. E. , C. F. , C. V. , A. F.  C. , A.  M. , U.  M. , U.  F.  şi N. I. , toţi cu domiciliul ales în O. , str. P. T. nr.2, et.1, ap.3, jud.B. , în contradictoriu cu pârâţii C. L. M. O.  – A. I. O. , cu sediul în O. , str. P.  U.  nr.1, jud. B. ,  şi SC C. A. O.  SA, cu sediul în O. , str. D. Z. nr.3, jud.B. pentru anularea HCL Oradea nr.553/28.11.2002 şi HCL Oradea nr.138/16.03.2012 şi pentru obligativitatea încheierii contractelor de vânzare-cumpărare.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele :

Reclamanţii au fost angajaţii I.J.G.C.L. Oradea, antecesoarea pârâtei SC C. A. O.  SA, aşa cum rezultă din copia cărţilor de muncă şi răspunsul la interogatoriu, ocupând cu titlu de chirie garsoniere din blocul situat în O. , str. A.  nr.13, aflat în administrarea angajatorului lor.

Prin HCL Oradea nr.553/28.11.2002, pârâtul C. l.  M. O.  a aprobat transferul Căminului de nefamilişti situat în O., str. A.  nr.13, format dintr-un număr de 80 de garsoniere din patrimoniul R.  A.  A.  Oradea în patrimoniul M. Oradea şi administrarea C. L. O.  – A. P. I. (fila 4 dosar), iar transferul căminului s-a realizat în baza Protocolului de predare-primire încheiat la data de 25.03.2003 (fila 53 dosar). Ulterior preluării în administrare a apartamentelor în discuţie,  pârâtul C. L. O.  – A.I. O.  a încheiat cu reclamanţii contracte de închiriere pe o perioadă de 2 ani, perioadă care la data introducerii acţiunii era expirată.

Considerându-se nedreptăţiţi ca urmare a transferului dreptului de administrare asupra locuinţelor pe care le ocupau cu chirie şi a schimbării regimului juridic al acestora, prin aceea că nu mai au posibilitatea oferită de dispoziţiile Legii nr.85/1992, de a cumpăra locuinţele pe care le ocupau cu titlu de chirie, reclamanţii au solicitat anularea hotărârii de consiliu local şi obligarea pârâtului la încheierea acelor contracte de vânzare-cumpărare.

Din examinarea conţinutului HCL Oradea nr.553/28.11.2001, precum şi a Protocolului de predare-primire a locuinţelor în discuţie, a rezultat că imobilele ocupate cu titlu de chirie de către reclamanţi nu au avut niciodată regimul juridic al unor locuinţe de serviciu, nefiind astfel incidente în cauză dispoziţiile Legii nr.85/1992, care ofereau posibilitatea chiriaşilor de a achiziţiona acele locuinţe. Imobilele în discuţie au avut întotdeauna regimul juridic de cămin de nefamilişti, indiferent de titularul dreptului de proprietate şi respectiv de administrare asupra acestora, iar prin hotărârea atacată nu s-a schimbat în nici un fel regimul juridic al imobilului, acesta rămânând cămin de nefamilişti. Prin urmare, susţinerile reclamanţilor, potrivit cărora prin hotărârea atacată s-a schimbat regimul juridic al imobilelor în discuţie, sunt nefondate, reclamanţii neputând face dovada prin nici un mijloc de probă a faptului că aceste locuinţe au avut natura de locuinţe de serviciu la momentul în care au ocupat cu titlu de chirie aceste imobile. Prin imobil de tip cămin de nefamilişti se înţelege un aşezământ pentru cazare temporară a persoanelor care se află în situaţii locative deosebit de grave, fiind lipsite temporar de adăpost, natură juridică care nu se confundă cu noţiunea de locuinţă de serviciu, iar punctul de vedere depus de către reclamanţi pentru determinarea instanţei la extinderea aplicabilităţii dispoziţiilor Legii nr.85/1992 şi a Legii nr.61/1990 reprezintă  punctul de vedere al Procurorului General al României, şi nicidecum o decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu ocazia soluţionării unui recurs în interesul legii.

Referitor la capătul de cerere privind anularea HCL Oradea nr.138/16.03.2012, prin care s-a dispus evacuarea pe cale administrativă a reclamanţilor din imobilul în discuţie, instanţa a constatat că reclamanţii, la data emiterii hotărârii atacate, nu mai deţineau nici un titlu în baza căruia să ocupe aceste locuinţe, întrucât contractele de închiriere încheiate cu noul administrator a imobilului au fost încheiate pe o durată de 2 ani, perioadă care era expirată la data adoptării hotărârii. De asemenea, instanţa a reţinut faptul că hotărârea de evacuare a reclamanţilor a reprezentat o necesitate pentru pârâtul C.  L.  O., care este implicat în Programul Operaţional Regional 2007-2013, având ca obiectiv reabilitarea, modernizarea şi extinderea pe verticală a centrului de cazare temporară ce face obiectul prezentului dosar, ceea ce presupune eliberarea şi punerea la dispoziţia constructorului a acestui imobil.

Ca o consecinţă a respingerii capetelor de cerere privind anularea hotărârilor de consiliu local atacate, obligativitatea pârâtului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu reclamanţii apare ca fiind neîntemeiată.

Faţă de aceste considerente şi văzând în drept şi dispoziţiile Legii nt.554/2004 şi ale Legii nr.85/1992, instanţa a respins ca nefondată acţiunea formulată, pentru anularea HCL Oradea nr.553/28.11.2002 şi HCL Oradea nr.138/16.03.2012 şi pentru obligativitatea încheierii contractelor de vânzare-cumpărare.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs recurenţii reclamanţi T. M. , M. D. , M. M. , K. I. , R. I., R. M., C. G. , C. M. R. , L. M. , B.  F.  A. , S.  S. , S.  D. E. , C. F. , C.  V. , N. I. , solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii completate.

A arătat că hotărârea atacata este nelegala, fiind pronunţată cu interpretarea si aplicarea greşita a legii.

Aceste apartamente au fost repartizate cu titlu de închiriere de către fostul RAGCL încă înainte de anul 1989, având în vedere calitatea de angajaţi ai acestei întreprinderi. Contractele de închiriere reprezentau un accesoriu al contractului individual de munca, nefiind încheiate în forma scrisa, insa existenta lor rezulta neîndoielnic din chitanţele de plata a chiriei (filele 68, 86, 92-95). Pe vremea aceea imobilul de pe strada Atelierelor nr. 13 purta denumirea de "cămin muncitoresc" sau "cămin de nefamilisti", asa cum reiese din aceleaşi chitanţe de plata a chiriei.

Ulterior, administrarea imobilului în discuţie a revenit succesoarei în drepturi RA A. (in prezent SC C. A.  SA).

Potrivit art. 1 din Legea nr. 85/1992 "Locuinţele construite din fondurile statutului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere, cu plata integrala sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie si ale prezentei legi".

Art. 7 al aceluiaşi act normativ prevede ca "locuinţele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, pana la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuinţele de intervenţie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere la cererea acestora".

În baza textelor de lege arătate mai sus, intimata de rândul 2 era obligata sa vândă la cerere apartamentele ocupate de cu titlu de chirie. Acest lucru s-a întâmplat în cazul majorităţii întreprinderilor de stat ce au permis cumpărarea locuinţelor-apartamente de serviciu, în care aceştia locuiau cu contracte de închiriere valabile .

În cazul recurenţilor aceasta posibilitate a fost anulata, deoarece prin HCL nr. 553/2002, imobilul în litigiu a trecut în patrimoniul M.  O. si administrarea C. L. - AIO. în aceasta situaţie, aceştia nu mai aveau posibilitatea legala de a achiziţiona imobilele de la angajator sau succesorul acesteia, având în vedere ca intre noi si intimata 1 nu exista nici un raport juridic.

În ceea ce priveşte temeinicia cererii, consideră că cererea se circumscrie în totalitate sferei de reglementare a Legii nr. 85/1992. În acest sens, apartamentele în litigiu reprezintă veritabile "locuinţe de serviciu" în accepţiunea acestui act normativ, si nicidecum locuinţe sociale aşa cum în mod greşit a apreciat instanţa de fond.

În ceea ce priveşte cererea de anulare a HCL 138/2012, apreciază ca măsura evacuării dispusa prin acest act administrativ este nelegala din doua considerente:

1.La data adoptării acestei hotărâri promovase deja prezentul litigiu, prin care au solicitat anularea actului care a stat la baza transferului imobilului în favoarea intimatei 1, precum si încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare asupra locuinţelor cu intimata 2.

2.Potrivit art. 24 din contractele de închiriere încheiate cu intimata 1 (ex. fila 5), evacuarea nu se putea dispune decât în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile. Ori în speţa intimata 1 nu a deţinut un astfel de titlu executoriu, astfel încât masurile întreprinse de către aceasta sunt abuzive.

În drept au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Intimaţii legal citaţi nu au formulat întâmpinare.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum şi sub toate aspectele, în baza prev.art.3041 Cod procedură civilă, instanţa a apreciat recursul declarat de recurenţii T. M.  şi alţii ca fiind nefondat pentru următoarele considerente :

În conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din Legea 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu alte destinaţii construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat : „Locuinţele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie şi ale prezentei legi.”

Potrivit prevederilor art.7 alin.1 din aceeaşi lege: „Locuinţele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuinţele de intervenţie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi. ”

Instanţa de fond a apreciat corect, din examinarea conţinutului HCL Oradea nr.553/28.11.2001, precum şi a Protocolului de predare-primire încheiat la data de 25.03.2003, că imobilele ocupate cu titlu de chirie de către reclamanţi nu au avut niciodată regimul juridic al unor locuinţe de serviciu, nefiind astfel incidente în cauză dispoziţiile Legii 85/1992, enunţate mai sus, care ofereau posibilitatea chiriaşilor de a achiziţiona locuinţele respective.

Contractele de închiriere care au avut ca obiect locuinţele situate în str.A. nr.13, bloc tip cămin, au fost încheiate între C. L. O. – A.  I.  O.  şi reclamanţii recurenţi, cu termen cert de 2 ani de la data încheierii acestora, începând cu data de 1.11.2009 până la data de 1.11.2011.

HCL Oradea nr.553/28.11.2002 a stabilit prin conţinutul său, măsurile pentru efectuarea transferului căminului de nefamilişti din patrimoniul RA A. (succesoarea IJGCL O. ) în patrimoniul M. O.

Protocolul de predare-primire încheiat la data de 25.03.2003 între RA A. O.  şi C. L. O. prin A.I.O. a făcut predarea către C. L.  O. prin A.P.I. a proprietăţii imobiliare situate în O. str.A.  nr.13, având destinaţia, la momentul închirierii acestuia, de cămin de nefamilişti.

Prin HCL Oradea nr.512/29.06.2009 s-au aprobat măsurile administrative de modificare şi completare a regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a blocului de tip cămin din O. str.A.  nr.13, aflat în proprietate şi administrat de C.  L.  O.  prin A.I.O.

Instanţa de recurs a considerat, astfel , nejustificată susţinerea recurenţilor cum că prin HCL Oradea nr.553/28.11.2002 s-a schimbat regimul juridic al imobilelor situate în O.  str.A. nr.13, aceştia neputând face dovada faptului că locuinţele respective au avut natura de locuinţe de serviciu la momentul la care au ocupat cu titlu de chirie aceste imobile.

În accepţiunea legii, prin bloc tip cămin se înţelege aşezământul pentru cazare temporară a persoanelor din M.  O.  care se află în situaţii locative grave, lipsite temporar de adăpost sau care se găsesc în situaţia de a fi evacuate din locuinţă de către foştii proprietari care şi-au redobândit proprietatea în condiţiile legilor speciale de reparaţie.

Drept urmare, contrar poziţiei exprimate de recurenţi în sensul că noţiunea de „cămin muncitoresc” sau „cămin de nefamilişti” intră sub aria de incidenţă a art.7 din Legea 85/1992, instanţa de recurs a considerat că aceste locuinţe, în bloc tip comun, au statut de locuinţe pentru cazare temporară şi sunt destinate doar anumitor categorii de persoane, contractele de închiriere fiind încheiate pentru o perioadă de maxim 2 ani cu posibilitatea prelungirii în condiţiile Regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a blocului de tip cămin din O.  str.A. nr.13, aprobat prin HCL Oradea nr.512/29.06.2009.

După cum s-a menţionat şi mai sus, chiar dacă apartamentele au fost repartizate recurenţilor cu titlu de închiriere, având în vedere calitatea lor de angajaţi ai intimatei 2, locuinţele respective nu reprezintă veritabile „locuinţe de serviciu”, cum susţin recurenţii, dar nici „ locuinţe sociale”, ci, după cum s-a reţinut şi prin considerentele sentinţei 3351/29.02.2012 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosar nr.19563/271/2011, „locuinţe pentru cazare temporară”, destinate doar anumitor categorii de persoane.

Drept urmare, sentinţa instanţei de fond a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, atât sub aspectul ajungerii la termen a contractelor de închiriere cât şi cu privire la obiectul lucrărilor de reabilitare a centrului care constă în principal în crearea unor condiţii cu mult superioare celor actuale.

Mai mult, HCL Oradea nr.553/28.11.2002 este în vigoare din anul 2002, respectiv de 10 ani, raportat la momentul încheierii contractelor de închiriere, astfel că reclamanţii nu se pot prevala de necunoaşterea regimului juridic al acestora, respectiv de locuinţe temporare.

De asemenea, în opinia instanţei de recurs, nu se justifică nici solicitarea recurenţilor de extindere a aplicabilităţii dispoziţiilor Legii nr.85/1992 şi ale Legii 61/1990, avându-se în vedere regimul juridic al imobilelor, respectiv acela de locuinţe pentru cazare temporară. Sub acest aspect, instanţa nu va lua în considerare punctul de vedere al Procurorului General al României depus în dosar nr.663/C3/771/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la care se face referire, în motivarea recursului şi care, după cum corect a reţinut şi instanţa de fond, nu reprezintă o deciziei a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie emisă cu ocazia soluţionării unui Recurs în interesul legii.

În ceea ce priveşte măsura evacuării recurenţilor pe cale administrativă, dispusă prin HCL Oradea nr.138/16.03.2012, instanţa de fond a reţinut, temeinic şi legal, că, la data emiterii acestui act administrativ recurenţii nu mai deţineau nici un titlu în baza căruia să ocupe imobilele respective, termenul de 2 ani menţionat în contractele de închiriere fiind expirat..

Aceste măsuri au fost în acord cu necesitatea aplicării Planului Operaţional Regional 2007 - 2013 de către municipalitate, care avea ca obiect modernizarea şi extinderea pe verticală a acestui centru temporar, pentru care reclamanţii recurenţi solicită obligarea pârâtei 2 - SC C.  A. O.  SA să încheie contracte de vânzare cumpărare.

Instanţa de recurs a constatat şi că SC C. A. O.  SA nu a avut niciodată un drept de proprietate asupra imobilului în cauză (având doar un drept de administrare), care se afla în proprietatea Statului Român.

Pe de altă parte, nu se justifică invocarea de către recurenţi a prevederilor art.24 din contractele de închiriere încheiate cu A.I.O. din moment ce la emiterea HCL Oradea nr.138 din 16.03.2012, după cum s-a menţionat şi mai sus, reclamanţii recurenţi nu mai deţineau nici un titlu în baza căruia să ocupe locuinţele respective, acestora oferindu-li-se alternative pentru mutare conform OUG 40/1999 din partea A.I.O., pe care însă le-au refuzat.

În consecinţă, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art.312 Cod procedură civilă raportat la prevederile legale menţionate în cuprinsul prezentei decizii, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat recursul declarat de recurenţii reclamanţi T. M. , M.  D. , M. M. , K. I. , R. I. , R. M. , C. G. , C. M. R. , L. M. , B. F.  A. , S.  S. , S. D. E., C. F., C. V., N. I.

Fără cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare