Recursul – cale extraordinara de atac. Exercitarea omisso medio. Inadmisibilitate.

Decizie 614/C din 12.09.2012


Exercitarea unui drept de catre titularul sau nu poate avea loc decât într-un cadru „prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigente, între care si stabilirea ordinii în care se exercita caile de atac si categoriile de hotarâri judecatoresti supuse cailor ordinare si extraordinare de atac”.

Astfel, din coroborarea dispozitiilor art. 299 cu cele ale art. 377 Cod procedura civila, rezulta ca hotarârile date în prima instanta si care nu au fost atacate cu apel nu pot fi atacate cu recurs. Astfel spus, recursul nu poate fi exercitat trecând peste apel, omisso medio.

Art. 299 si art. 377 Cod procedura civila

Prin actiunea disjunsa, conform încheierii de sedinta din 23.05.2005 pronuntata de Judecatoria Constanta în dosarul civil nr. 2663/2005, si înregistrata sub nr. 772/212/2005 pe rolul Judecatoriei Constanta, reclamantii C.M. si S.A. au solicitat dezbaterea mostenirii ramase de pe urma defunctilor S. V. S. si S. D. A., respectiv stabilirea masei succesorale, a mostenitorilor si a cotelor succesorale, si partajarea bunurilor prin formarea si atribuirea loturilor corespunzatoare cotelor succesorale.

În motivarea actiunii s-a sustinut ca tatal reclamantilor, S. V. S. a decedat la data de 26.12.1996 în satul Dorobantu, comuna Nicolae Balcescu, judetul Constanta, iar masa succesorala ramasa de la de cujus este formata din terenul extravilan în suprafata de 9 ha si 5800 m.p., 5000 m.p. teren intravilan situat în localitatea Dorobantu, o casa de locuit cu 4 camere si doua sali, 40 de actiuni la S.C. E. S.A. în valoare de 25.000 lei vechi fiecare.

Se mai sustine ca la data de 19.03.2003 a decedat si mama reclamantilor, numita S. D. A., iar masa succesorala ramasa de pe urma acesteia se compune din cota de ¼ din suprafata de teren agricol de 10 ha si 800 m.p., cota de ¼ din terenul în suprafata totala de 31 ha si 1000 m.p. situate pe raza satului Dorobantu, comuna Nicolae Balcescu.

În probatiune s-au administrat probe cu înscrisuri si expertize de specialitate.

Prin sentinta civila nr. 11348/8.06.2011 Judecatoria Constanta a admis în parte actiunea precizata si a constatat deschisa succesiunea defunctului S. V. S.

A constatat masa succesorala ramasa de pe urma acestui defunct si a dispus partajarea ei în natura, prin  atribuirea de loturi catre fiecare coindivizar.

Împotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta S.A. care a criticat-o pentru netemeinicie si nelegalitate sub aspectul modalitatii de partajare, apreciind ca prin atribuirea unui parti importante în natura din mostenire pârâtei  S. C., se încalca dreptul succesoral al  celorlalte parti. S-a mai sustinut ca prima instanta nu a inclus în masa partajabila toate bunurile succesorale, omitând partajarea terenului agricol în suprafata de 7,9 ha.

Prin decizia civila nr. 336/15 mai 2012 Tribunalul Constanta a anulat ca netimbrat apelul reclamantei, în referire la critica ce viza neincluderea în masa partajabila a terenului extravilan de 7,9 ha si a respins ca nefondate celelalte critici ale apelantului reclamant S.A.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de apel a retinut în esenta ca la iesirea din indiviziune a partilor, Judecatoria Constanta a valorificat în mod judicios materialul probator administrat în cauza, în referire la compunerea masei partajabile, iar sub aspectul formarii si atribuirii loturilor, au fost aplicabile corect criteriile legale impuse de art. 6739 Cod procedura civila.

În referire la terenul intravilan de 0,5 ha si casa de locuit realizata pe teren, s-a constatat ca prima instanta a retinut ca partile au cote egale de 1/6 fiecare, si în raport de expertiza imobiliara Iliescu Lucian, - varianta nr. 2 s-au format 6 loturi egale, de câte 901 m.p. fiecare, astfel încât fiecare succesor a primit în natura câte 1 lot din terenul intravilan.

Cum reclamantul a primit lotul nr. 4, compus din 901 m.p. teren intravilan, s-a apreciat ca sunt nefondate criticile ce vizau partajarea incorecta a imobilului situat în intravilanul satului Dorobantu, str. P. nr. 36.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs pârâtii S.S.S., S.A. si C.M., care au solicitat modificarea sentintei Judecatoriei Constanta, în sensul atribuirii catre recurentul S. S. S. a loturilor de teren atribuite mostenitorilor S. C. si C.M.L.

Au sustinut recurentii S.A. si C.M. ca înteleg sa îi cedeze fratelui lor, recurentul S. S. S., loturile ce le-au revenit din terenul intravilan situat în localitatea Dorobantu, având în vedere ca acesta din urma locuieste în aceasta localitate si s-a ocupat de imobilul succesoral. Întrucât recurentul pârât S. S. urmeaza sa cumuleze 3 loturi din totalul de 6 loturi în care a fost partajat imobilul din satul Dorobantu, se impune ca aceste loturi sa formeze un tot unitar pentru a fi mai bine expertizate, sens în care se impune a se realiza un schimb între loturile atribuite de prima instanta recurentilor si cele atribuite intimatilor S.C. si C.M.L., acestea din urma fiind intercalate cu loturile recurentilor.

La termenul de judecata din 12 septembrie 2011, prin întâmpinare, intimatele pârâte S. C. si C.M.L. au invocat exceptia de inadmisibilitate a recursului formulat de S. S. S., S.A. si C.M., motivat de faptul ca acesta a fost exercitat omisso medio, cu încalcarea dispozitiilor art. 377 al. (2) Cod procedura civila.

Sustin intimatii ca modalitatea de partajare a terenului intravilan situat în localitatea Dorobantu s-a stabilit irevocabil prin sentinta civila nr. 11348/8.06.2011 pronuntata de Judecatoria Constanta, întrucât recurentii pârâti nu au exercitat calea de atac a apelului împotriva acestei sentinte, iar apelul formulat de reclamantul S.A. a vizat alte aspecte de nelegalitate si a fost respins ca nefondat prin decizia civila nr. 336/15 mai 2012 a Tribunalul Constanta.

În temeiul art. 137 Cod procedura civila, Curtea va analiza cu prioritate exceptia inadmisibilitatii recursului, exceptie de procedura ce face inutila cercetarea fondului recursului pârâtilor.

Exceptia este fondata pentru urmatoarele considerente:

Recursul constituie o cale de atac extraordinara calificata ca atare de lege si poate fi exercitat numai pentru motivele prevazute limitativ de art. 304 Cod procedura civila si în conditiile legii, împotriva hotarârilor judecatoresti date fara drept de apel, în apel, sau de un organ cu activitate jurisdictionala.

Posibilitatea provocarii unui control judiciar al hotarârii judecatoresti, pentru motive referitoare la nepronuntarea acestora cu respectarea conditiilor formale, legal prevazute, de desfasurare a judecatii sau ca o consecinta a unui rationament jurisdictional eronat este reglementata în prezent prin norma constitutionala.

Însa, potrivit art. 129 din Constitutia României, revizuita, partile interesate pot exercita caile de atac numai în conditiile legii procesuale.

Corespunzator acestui principiu constitutional, legiuitorul a reglementat în mod expres hotarârile judecatoresti susceptibile a fi supuse reformarii, caile de atac si titularii acestora, precum si cazurile de casare, iar acest mod de determinare asigura un control judicios efectiv al hotarârii judecatoresti, si satisface exigentele art. 21 din legea fundamentala, referitoare la liberul acces la justitie si la dreptul la un proces echitabil, reglementate prin Conventia Europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Astfel, din coroborarea dispozitiilor art. 299 cu cele ale art. 377 Cod procedura civila, rezulta ca hotarârile date în prima instanta si care nu au fost atacate cu apel nu pot fi atacate cu recurs. Astfel spus, recursul nu poate fi exercitat trecând peste apel, omisso medio.

În practica s-a decis, de asemenea, ca solutia primei instante prin care s-a admis în totalitate sau în parte cererea reclamantilor, neatacata cu apel de partea interesata, nu mai poate fi pusa în discutie în recurs  de aceeasi parte decât cu privire la modul de rezolvare a apelului declarat de partea adversa.

În speta, se constata ca sentinta civila nr. 11348/08.06.2011, pronuntata de Judecatoria Constanta, prin care s-a dispus partajarea terenului intravilan din localitatea Dorobantu, prin formarea a 6 loturi egale si atribuirea lor catre cei 6 succesori, inclusiv catre recurentii pârâti, nu a fost atacata cu apel de catre acestia.

Împotriva acestei sentinte a exercitat apel numai reclamantul S.A., care a criticat-o sub alte aspecte, astfel încât dispozitiile sentintei cu privire la formarea si atribuirea celor 6 loturi în cadrul imobilului succesoral intravilan au intrat în autoritate de lucru judecat, recurentii neavând posibilitatea sa conteste aceasta partajare pentru prima data în recurs.

Se retine, de altfel, ca prin decizia civila nr. 336/15 mai 2012, Tribunalul Constanta a respins ca nefondat apelul reclamantului S.A., astfel ca sentinta civila nr. 11348/8.06.2011 a Judecatoriei Constanta nu a cunoscut nicio modificare, situatie în care recurentii pârâti nu pot invoca, omisso medio, direct în recurs motive de nelegalitate sau de netemeinicie ale hotarârii instantei de fond.

Prin Decizia nr. 1/1994 Curtea Constitutionala a statuat ca liberul acces la justitie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfaptuieste actul de justitie. S-a considerat ca  legiuitorul are competenta exclusiva de a stabili regulile de desfasurare a procesului în fata instantelor judecatoresti, solutie ce se rezulta din dispozitiilor constitutionale ale art. 125 al. (3), potrivit carora „Competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege”.

Prin urmare, exercitarea unui drept de catre titularul sau nu poate avea loc decât într-un cadru „prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigente, între care si stabilirea ordinii în care se exercita caile de atac si categoriile de hotarâri judecatoresti supuse cailor ordinare si extraordinare de atac”.

Cum, în speta, recursul formulat de pârâtii S. S. S., S.A. si C.M. a fost exercitat omisso medio, respectiv fara sa se fi utilizat mai întâi calea de atac a apelului de catre pârâti, si fara ca acestia sa conteste vreo dispozitie din hotarârea pronuntata în apelul declarat de reclamantul S.A., (apel respins ca nefondat), Curtea constata, în raport de dispozitiile art. 299 Cod procedura civila coroborate cu dispozitiile art. 377 Cod procedura civila ca exceptia inadmisibilitatii recursului este fondata si urmeaza a fi admisa, cu  consecinta respingerii recursului.

În raport de solutia pronuntata pe exceptia inadmisibilitatii recursului, criticile de fond invocate de recurenti nu se mai impun a fi analizate.

În baza art. 274 Cod procedura civila obliga recurentii pârâti la 1000 lei cheltuieli de judecata catre intimatele pârâte.