Recurs. Vatamarea corporala din culpa (art. 184 Cod penal)

Recurs. Vatamarea corporala din culpa (art. 184 Cod penal)

  (CURTEA DE APEL BUCURESTI, SECTIA I PENALA,DECIZIA NR.2232 DIN 14 NOIEMBRIE 2011)

Prin sentinta penala nr. 1023/15.06.2011 a Judecatoriei Giurgiu, în baza art. 11 pct. 2 lit.e Cod procedura penala rap. la art.10 alin.1 lit.e Cod procedura penala si art.47 Cod penala achitat pe inculpatul P.A.I., fiul lui Vasile si Maria, nascut la data de 04.01.1980, pentru savârsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa prev. de art. 184 alin. 2 si 4 Cod penal

În baza art. 346 si art.14 Cod procedura penala rap. la art. 998, 999, 1000 alin.3 Cod civil si Legea nr.136/1995, a admis actiunea civila formulata de partea civila L.F.

A obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabila civilmente SC S.P.G.SRL si cu asiguratorul SC G.A.SA, la plata catre partea civila a urmatoarelor sume: 10.000 lei daune materiale si 400.000 lei daune morale.

A dispus prelungirea dreptului inculpatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice începând cu data de 15.06.2011 pâna la ramânerea definitiva a prezentei hotarâri, dar nu mai mult de 30 de zile, respectiv cel mult pâna la data de 14.07.2011.

Masura s-a comunicat IPJ Giurgiu.

În baza art. 193 alin. 6 Cod procedura penala a obligat inculpatul P.A.I. în solidar cu partea responsabila civilmente SC S.P.G.SRL la plata catre partea civila L.F. a sumei de 12.400 lei reprezentând cheltuieli judiciare facute de aceasta.

În baza art. 192 alin.1 pct.1 lit. c Cod procedura penala a obligat inculpatul P.A.I. în solidar cu partea responsabila civilmente SC S.P.G.SRL la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 2000 lei.

Pentru a hotarî astfel, instanta de fond a retinut ca, în actul de inculpare, se arata ca, în dimineata zilei de 02.07.2008, în jurul orelor 6:00, inculpatul conducea autobuzul marca I. cu numarul de înmatriculare CT-10-CSD, proprietatea SC S.P.G. al carei angajat era, pe DN 41 pe raza comunei Baneasa, jud. Giurgiu si efectua o cursa de transport în beneficiul acestei societati cu angajatii sai, pe care urma sa-i transporte la punctele de lucru din mun.Bucuresti.

Inculpatul se deplasa dinspre localitatea pietrele de unde luase câtiva angajati (agenti de paza) catre mun. Giurgiu, iar la intrarea în comuna Baneasa, având viteza de 60 km/h, s-a angajat în depasirea autoturismului marca Daica 1300 cu numarul de înmatriculare G. condus de martorul O.I., în timp ce din sens opus venea microbuzul marca M.V. cu numarul de înmatriculare B. condus de martorul B.F. Inculpatul a sesizat ca nu mai are timpul necesar pentru efectuarea manevrei de depasire, iar în momentul în care a revenit pe sensul sau de mers a lovit partea din spate a autoturismului Dacia 1300, a parasit carosabilul în partea dreapta a sensului sau de deplasare si a lovit-o pe partea vatamata L.F., care era angajata aceleiasi societati si astepta sa se urce în autobuz împreuna cu martorul C.I.A. Autobuzul s-a oprit cu fata într-un stâlp electric situat în afara carosabilului.

Partea vatamata L.F. a suferit vatamari corporale care au necesitat un numar de 120 zile de îngrijiri medicale ducând si la pierderea unui organ (splina).

S-a constatat ca existau defectiuni la sistemul de frânare de serviciu: camera frânare stânga spate nu actioneaza. Nu s-a putut stabili daca defectiunea a survenit din cauza accidentului sau era anterioara acestuia, însa prin raportul de expertiza tehnica s-a aratat ca nu se poate stabili o legatura de cauzalitate între producerea accidentului si defectiunea constatata.

Totodata, s-a stabilit ca inspectia tehnica periodica era expirata.

Inculpatul în apararea sa, a recunoscut derularea evenimentelor, asa cum au fost retinute, chiar daca, în cursul urmaririi penale a invocat împrejurari neconfirmate de nici o proba, respectiv, faptul ca un autocamion ar fi circulat din sens opus si l-a fortat sa iasa de pe carosabil.

Recunoscând derularea evenimentelor, inculpatul a solicitat achitarea sa, datorita incidentei unui caz fortuit, în sensul ca defectiunea la sistemul de frânare a aparut în timpul deplasarii, aratând ca nu era în masura sa solicite efectuarea reviziei tehnice, nefiind atributia sa.

Apararea inculpatului a fost sustinuta de concluziile celei de-a doua expertiza tehnica, din care rezulta ca impactul cu persoana vatamata ar fi putut fi evitat daca sistemul de frânare functiona corespunzator.

Instanta de fond a apreciat ca este fara îndoiala ca derularea faptelor la nivelul vizibil al perceptiei este cea mentionata în rechizitoriu.

Cu ocazia cercetarilor la fata locului s-a constatat ca existau defectiuni la sistemul de frânare, în sensul ca nu a functionat camera de frânare stânga spate, fara a se putea stabili daca defectiunea era sau nu anterioara accidentului.

Prin raportul de expertiza tehnica întocmit în faza de urmarire penala s-a aratat ca nu se poate stabili o legatura de cauzalitate între producerea accidentului si defectiunea constatata, întrucât nu se putea evita acrosarea pietonului nici în cazul în care camera de frânare nu ar fi fost defecta.

Instanta a aratat ca exista serioase îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor acestei expertiza cel putin pentru urmatoarele argumente:

Expertul a pornit de la o prezumtie - rezonabila pâna la un punct - ca numai una dintre camerele de frânare nu a functionat, dar ca celelalte au actionat corespunzator. Astfel, calculul sau cu privire la distanta de frânare este valabil numai daca  celelalte camere au functionat exact. Or, expertul nu a facut niciun fel de determinari în ipoteza expusa de inculpatul ca nu a functionat deloc sistemul de frânare.

Prin expertiza întocmita în cursul cercetarii judecatoresti s-au facut mai multe simulari pornind de la pozitia initiala si cea finala a autovehiculelor implicate: frânare pe trei roti (ipoteza din dosar), frânare cu toate rotile, frânare numai punte fata, fara frânare.

S-a putut observa cu usurinta din aceste simulari ca nu exista aproape nicio diferenta între frânarea cu trei roti si cea cu patru roti, pozitia finala a autovehiculelor fiind aproape identica.

Situatia a fost diferita în situatia rularii libere a autobuzului, adica fara niciun fel de frânare; în acest caz, pozitia finala a autovehiculelor este aproape identica cu cea de la fata locului.

Mai mult, în fotografiile judiciare se observa ca în zona cu noroi au ramas imprimate clar profilurile benzilor de rulare ale anvelopelor autobuzului, iar iarba din zona urmei de rulare nu era înglobata în sol, ceea ce demonstreaza ca nu au fost identificate urme de frânare în timpul rularii autobuzului pe acostamentul drumului. Nu au fost identificate urme de frânare nici pe suprafata carosabila.

În plus, inculpatul a sustinut ca sistemul de frânare nu a functionat deloc. Martorii care au fost prezenti în autobuz au declarat ca inculpatul le-a strigat, în momentele imediat premergatoare impactului, ca a ramas fara frâne (martorul Constantin Anghel, fila 82), ceea ce nu s-ar fi întâmplat daca era un eveniment real.

În concluzie, apreciem ca s-a facut dovada ca aparitiei unei defectiuni catastrofale la sistemul de frânare, în momentele imediat premergatoare accidentului.

A doua expertiza arata foarte clar ca si la 60 km/h, daca sistemul de frânare ar fi functionat corespunzator s-ar fi putut evita impactul cu persoana vatamata (fila 111).

Asadar, cauza determinanta a vatamarilor suferite de partea vatamata a reprezentat-o defectiunea majora ce a determinat nefunctionarea sistemului de frânare.

Potrivit art.47 Cod penal nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala al carei rezultat este consecinta unei împrejurari care nu putea fi prevazuta.

Din datele cauzei a rezultat ca autobuzul fusese cumparat de partea responsabila civilmente de la Constanta cu câteva zile mai înainte, iar inculpatul a condus de la Constanta la Bucuresti si apoi la Pietrele (com.Baneasa) si se afla la a doua cursa pe relatia Baneasa-Bucuresti.

Atât inculpatul cât si martorii audiati au sustinut ca nu au existat probleme cu frânele în cursele anterioare (fila 82).

Asadar, conducând de foarte putin timp autobuzul, este rezonabil sa credem ca inculpatul nu a mai experimentat o defectiune de natura celei ce a provocat accidentul. Mai mult, nici nu putea banui ca s-ar produce o astfel de defectiune atât timp cât nu a depistat probleme cu frânarea.

Se pune întrebarea daca expirarea inspectiei tehnice periodice schimba cu ceva datele cauzei.

Inculpatul s-a ferit sa recunoasca faptul ca a cunoscut aceasta împrejurare, însa sunt suficiente elemente de dovada în sensul contrar.

Inculpatul a aratat ca el, ca simplu angajat, nu era în masura sa solicite efectuarea reviziei tehnice, nefiind atributia sa. Martorul M.I.(fila 83), fost angajat al firmei, arata ca soferii erau obligati sa circule cu autobuzele în orice conditii, chiar daca erau amendati.

Potrivit art.9 alin.4 din OUG nr.195/2002, pentru a fi mentinute în circulatie, vehiculele înmatriculate se supun inspectiei tehnice periodice, iar potrivit art.10 alin.1, este interzisa circulatia pe drumurile publice a vehiculelor al caror termen de valabilitate a inspectiei tehnice periodice a expirat.

Nerespectarea acestei obligatii constituie contraventia prev. de art. 102 alin. 1 pct. 1 din OUG nr. 195/2002.

Obligatia efectuarii inspectiilor tehnice periodice, precum si a respectarii periodicitatii acestora, în functie de categoria de vehicul, revine detinatorului legal al autovehiculului, potrivit art. 2 alin. 2 din OG nr. 81/2000 privind certificarea încadrarii vehiculelor rutiere înmatriculate în normele tehnice privind siguranta circulatiei rutiere, protectia mediului si în categoria de folosinta conform destinatiei, prin inspectia tehnica periodica.

Potrivit art.3 din acelasi act normativ, în intervalul dintre doua inspectii tehnice periodice, detinatorul vehiculului rutier are obligatia de a asigura mentinerea acestuia într-o stare tehnica corespunzatoare, în vederea încadrarii în normele tehnice privind siguranta circulatiei rutiere.

Observam din aceste texte legale ca obligatia efectuarii inspectiei tehnice periodice apartinea detinatorului autobuzului, care este SC S.P.G.SRL, iar nu inculpatului.

Prin Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 1002/2008 s-a aprobat Reglementarea privind certificarea încadrarii vehiculelor rutiere înmatriculate în normele tehnice privind siguranta circulatiei rutiere, protectia mediului si în categoria de folosinta conform destinatiei, prin inspectia tehnica periodica - RNTR 1.

În cuprinsul acestei Reglementari, dar si în Anexa 2, se arata ca verificarea sistemului de frânare se face fara demontare, prin inspectie vizuala, functionala si eventual auditiva si prin verificarea eficacitatii.

Or, atâta timp cât cu ocazia accidentului nu s-au descoperit alte probleme cu exceptia camerei de frânare stânga-spate, este greu de acceptat ca ele ar fi fost descoperite cu ocazia unei inspectii tehnice oarecum sumare si axata mai mult pe eficacitate.

În concluzie, efectuarea inspectiei tehnice periodice era o formalitate în obligatia partii responsabile civilmente, iar expirarea acesteia nu poate sa conduca în mod rezonabil la prevederea aparitiei unei defectiuni catastrofale a sistemului de frânare.

În raport de cele aratate, instanta a apreciat ca fapta este rezultatul unei împrejurari care nu putea fi prevazuta.

Au ramas de analizat celelalte doua pretinse încalcari ale legislatiei si în ce masura acestea exista si schimba concluzia anterioara.

S-a sustinut din partea acuzarii ca una dintre cauzele accidentului o reprezinta depasirea vitezei legale.

Viteza este confirmata tehnic prin diagrama tahograf, care a înregistrat viteza de 60 km/h, într-o zona în care limita era de 50 km/h.

Totusi, depasirea nu este nici macar în limita contraventiei, iar concluzia raportului de expertiza întocmit de expert C.S. A. este clara: chiar si la 60 km/h putea fi evitat impactul cu victima daca sistemul de frânare ar fi functionat în mod corespunzator.

În egala masura, nu s-a putut reprosa inculpatului ca a încercat efectuarea unei depasiri, de vreme ce în zona respectiva manevra este permisa. Este adevarat ca, renuntând la manevra de depasire, nu mai putea evita în nicio conditie Dacia 1300, dar manevra în sine nu deceleaza o culpa de natura penala.

Fata de toate cele de mai sus, instanta a considerat ca raspunderea penala a inculpatului este înlaturata prin interventia cazului fortuit, urmând sa pronunte achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. e Cod procedura penala rap. la art. 10 alin. 1 lit. e Cod procedura penala si art. 47 Cod penal

Pe latura civila, instanta de fond a retinut ca, în ce priveste existenta ilicite, inculpatul avea o obligatie proprie sa nu plece în cursa cu un autovehicul ce avea inspectia tehnica periodica expirata si nu ar fi trebui sa încerce o depasire în viteza a autoturismului Dacia 1300. Daca ar fi încercat sa frâneze, pentru a opri, în loc sa accelereze pentru a depasi, poate ca defectiunea nu s-ar mai fi produs la acel moment, sau ar fi fost observata la o viteza mai redusa, care ar fi permis evitarea impactului cu persoana vatamata chiar în lipsa frânarii.

Prin aceasta fapta a produs în mod direct atât un prejudiciu moral (suferinte psihice), cât si unul material (cheltuieli cu spitalizarea si recuperarea) partii civile, existând legatura de cauzalitate între fapta si prejudiciu.

Partea civila nu a prezentat dovezi cu privire la daunele materiale. Nu încape însa îndoiala ca au existat astfel de cheltuieli, în cuantum foarte ridicat, având în vedere amploarea deosebita a traumatismelor, medicatia si alte tratamente, însotitor etc. Partea a solicitat cu acest titlu suma de 20.000 euro, însa, în lipsa dovezilor, aceasta suma apare ca fiind exagerata. Tinând cont si de marturiile persoanelor aduse chiar de catre partea vatamata, din care a rezultat ca inculpatul a contribuit prin intermediul unor rude la unele cheltuieli, dar si de faptul ca partea civila beneficiaza de o pensie pe caz de boala, instanta, în echitate, a acordat cu acest titlu suma de 10.000 lei.

Stabilirea întinderii despagubirii pentru prejudiciului moral este un dificila, întrucât nu exista niciun criteriu legal de cuantificare a acestuia.

Partea civila a solicitat cu acest titlu suma de 400.000 euro.

Partea civila a suferit fizic peste limitele normale ale rezistentei. Ea a fost în coma câteva zile si s-a crezut ca va muri. Din raportul medico-legal au rezultat ample si grave traumatisme la nivelul abdomenului si bazinului: hemoperitoneu masiv, ruptura traumatica de ficat, ruptura traumatica de splina (ulterior excizata), traumatism cranio-cerebral, traumatism abdominal, contuzie colon transvers, hematom retroperitoneal, fractura cu deplasare femur stâng si drept, soc traumatic, soc hemoragic, plaga prin întepare coapsa dreapta.

În primele luni a avut nevoie de asistenta permanenta si chiar si în prezent nu a finalizat interventiile medicale, neavând înca scoase tijele metalice de la picioare.

În familie a avut de asemenea de suferit, din declaratiile martorilor rezultând ca relatia cu sotul (nelegitim) s-a întrerupt pentru o perioada din cauza ca partea civila nu a mai fost considerata apta de munca.

Fata de cele aratate, instanta a apreciat ca se impune acoperirea prejudiciului moral evident al partii civile, însa nu în cuantumul solicitat. O suma excesiv de mare ar putea schimba perceptia negativa asupra evenimentului de o maniera de neacceptat, motiv pentru care vom acorda partii civile cu titlu de daune morale suma de 400.000 lei.

În ce priveste raspunderea partii responsabile civilmente SC S.P.G.SRL, aceasta intervine în temeiul art. 1000 alin. 3 Cod civil care instituie raspunderea comitentului pentru fapta prepusului, având în vedere ca fapta s-a savârsit în timpul serviciului si în legatura cu exercitarea atributiilor de serviciu ale inculpatului. La rândul sau, partea responsabila civilmente avea obligatia, în calitate de proprietar, sa efectueze inspectia tehnica periodica, obligatie nerespectata în cauza.

Potrivit art. 1003 Cod civil inculpatul si partea responsabila civilmente vor raspunde în solidar pentru acoperirea prejudiciului.

Raspunderea asiguratorului SC G.A.SA pentru aceleasi sume intervine în temeiul Legii nr. 136/1995 si al politei de asigurare obligatorie încheiate pentru autobuzul în cauza.

În calitate de asigurator si a raspunderii civile contractuale, societatea de asigurare, raspunde în solidar cu partea responsabila civilmente (si cu inculpatul) pentru pagubele provocate tertilor, în limitele stabilite prin contractul de asigurare.

Faptul ca participa în procesul penal ca asigurator, iar nu ca parte responsabila civilmente nu înlatura raspunderea sa solidara, întrucât solidaritatea nu este exclusiva în materia raspunderii civile delictuale, ea putând fi si contractuala sau legala.

Prin aceeasi sentinta penala, instanta de fond a dispus prelungirea dreptului de a conduce al inculpatului, având în vedere ca inculpatul a fost trimis în judecata pentru savârsirea unei fapte din culpa din care nu au rezultat victime omenesti, precum si motive de ordin penal, inculpatul având 2 copii minori în întretinere.

Împotriva acestei sentinte au declarat recurs Parchetul de pe lânga Judecatoria Giurgiu, partea civila L.F., asiguratorul SC G. SA si partea responsabile civilmente SC S.P.G.SRL.

Parchetul a criticat solutia sub aspectul gresitei achitari a inculpatului, întrucât nu sunt incidente dispozitiile art. 47 Cod penal privind cazul fortuit, fiind vorba de culpa exclusiva a inculpatului, având în vedere raportul de expertiza tehnica auto întocmit în faza de urmarire penala, din care rezulta ca inculpatul a avut o viteza de aproximativ 60 Km/h si încalcând dispozitiile art. 49 alin. 1 si art. 35 alin. 1 din OUG 195/2002.

Se considera ca, în mod gresit, instanta de fond, a înlaturat concluziile acestui raport de expertiza si le-a avut în vedere pe cele ale raportului de expertiza din faza de cercetare judecatoreasca, stabilite în urma unor simulari, care reprezinta probabilitati.

Partea civila a solicitat pe latura penala condamnarea inculpatului cu retinerea culpei exclusive, având în vedere concluziile primului raport de expertiza.

Pe latura civila, solicita majorarea cuantumului daunelor morale, si materiale, având în vedere leziunile suferite si interventiile chirurgicale ulterioare.

De asemenea, mai solicita acordarea unei pensii de întretinere, constând în diferenta dintre venitul pe care îl realiza si pensia de handicap, asupra careia instanta de fond nu s-a pronuntat.

Partea responsabila civilmente a criticat solutia pentru gresita admitere a actiunii civile, în conditiile în care s-a retinut culpa inculpatului.

Arata ca partea civila trebuia despagubita numai de asigurator, întrucât exista numai o raspundere contractuala.

Asiguratorul a motivat recursul în sensul ca nu este parte în procesul penal, ci doar preia despagubirile la care a fost obligat inculpatul, în baza contractului de asigurare.

Mai arata ca, instanta a apreciat în mod gresit cuantumul daunelor morale, care trebuie diminuate, iar daunele materiale nu au fost dovedite de partea civila.

Verificând sentinta atacata, pe baza lucrarilor si materialului din dosarul cauzei, Curtea constata urmatoarele:

Recursul declarat de parchet este întemeiat.

Instanta de fond a concluzionat ca efectuarea inspectiei tehnice periodice era doar o formalitate în obligatia partii responsabile civilmente, iar expirarea acesteia nu poate sa conduca în mod rezonabil la prevederea aparitiei unei defectiuni catastrofale a sistemului de frânare.

Aceeasi instanta, când analizeaza latura civila, arata ca inculpatul avea o obligatie proprie sa nu plece în cursa cu un autovehicul cu inspectia tehnica expirata, ca nu ar fi trebuit sa încerce o depasire în viteza si ca a accelerat pentru a depasi , în loc sa frâneze pentru a opri, astfel ca defectiunea nu s-ar mai fi produs sau ar fi fost observata la o viteza mai redusa.

Aceste contradictii exista pentru ca instanta a considerat ca exista o culpa, dar este insuficienta pentru a atrage raspunderea penala.

În acelasi timp, instanta a dat o solutie de achitare a inculpatului, pentru existenta cazului fortuit, respectiv o împrejurare care nu putea  fi prevazuta, adica defectiunea la sistemul de frânare.

Concluzia care se desprinde din acest rationament este ca inculpatul a avut o culpa, dar nu prea mica pentru a atrage raspunderea penala (deci lipseste un element al infractiunii), însa a intervenit si o împrejurare care nu putea fi prevazuta, respectiv defectiunea la sistemul de frânare.

Rationamentul este gresit, întrucât nu tine seama de situatia de fapt retinuta si necontestata de parti.

Inculpatul a condus, mai întâi, cu o viteza peste limita legala, apoi a efectuat o manevra de depasire imprudenta, dupa care, conducând un autoturism fara inspectia tehnica periodica si cu defectiuni, nu a mai putut opri, apasând sau nu pedala de frâna, fapt ce nu mai are relevanta asupra existentei culpei, atâta timp cât exista încalcari ale legislatiei rutiere (art. 49 alin. 1, art. 35 alin. 1, art. 45 alin. 3 si art. 10 alin. 1 din OUG 195/2002).

Aparitia unei defectiuni la un autoturism cu inspectia tehnica periodica expirata nu poate constitui o împrejurare care nu poate fi prevazuta, aceasta fiind chiar o consecinta a neefectuarii inspectiei tehnice.

Motivarea instantei în sensul ca nu inculpatul avea obligatia de a efectua inspectia nu are relevanta, întrucât inculpatul este cel care a condus, pe drumurile publice, iar art. 10 din OUG 195/2002 se refera la acest fapt si nu la obligatiile proprietarului, altul decât conducatorul auto.

Expertiza tehnica efectuata în cursul urmaririi penale raspunde tuturor obiectivelor, este completa si este însusita de instanta de recurs, iar cea de-a doua expertiza, bazata pe simulari, raspunde unor întrebari bazate pe presupuneri, în timp ce realitatea a fost una singura si reiese si din celelalte probe administrate în cauza.

Constatând ca inculpatul are o culpa exclusiva în producerea accidentului, cu consecinta vatamarii partii civile, va dispune condamnarea inculpatului în baza art. 184 alin. 2 si 4 Cod penal la o pedeapsa corespunzatoare, conform art. 72 Cod penal, apreciind ca scopul acesteia poate fi atins chiar fara executare, urmând sa aplice art. 81-82 Cod penal si art. 359 Cod procedura penala.

Cu aceeasi motivare, recursul pe latura penala declarat de partea civila L.F., urmeaza a fi admis.

Pe latura civila, se constata, în primul rând, ca instanta a acordat în mod gresit daunele materiale, fara a se baza pe probe în acest sens si numai pe o presupuneri (ca este neîndoielnic) ca partea civila a efectuat cheltuieli cu tratamentul medical.

Pentru aceasta, va înlatura obligarea inculpatului la plata despagubirilor materiale de 10.000 lei, fiind motivul admiterii recursurilor declarate de partea responsabila civilmente si asigurator.

În ceea ce priveste recursul asiguratorului se constata ca, în mod gresit a obligat pe acesta în solidar cu inculpatul la plata despagubirilor, asiguratorul neavând calitate de parte responsabila civilmente, raspunderea fiind una contractuala, urmând ca hotarârea judecatoreasca sa îi fie opozabila si în ceea ce priveste plata cheltuielilor de judecata, catre partea civila.

Având în vedere casarea partiala a sentintei si condamnarea inculpatului în urma rejudecarii în fond, va obliga pe inculpat la cheltuieli judiciare catre stat, la judecata în fond.

Va mentine celelalte dispozitii ale sentintei.

Domenii speta

Spete similare