Contestaţie în anulare. Eroare materială. Eroare de judecată.

 Domeniu: Drept Procesual civil. 

Contestaţie în anulare. Eroare materială. Eroare de judecată.

Art. 503 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ.

Art. 503 alin. 2 pct. 2 C.p.civ. vizează erorile materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale căii de atac, care au avut drept consecință soluționarea greșită a căii de atac.

Poate fi deci invocată numai o eroare materială esențială, respectiv o eroare care a determinat pronunțarea de către instanța de control judiciar a unei soluții greșite față de actele existente în dosar, eroare care să privească totodată greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA CIVILĂ NR. 1361  din  27.09.2017)

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 796/113/2015, creditoarea U.A.T. M.B. a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea S. P. SRL, deschiderea procedurii insolvenței față de aceasta pentru o creanță în sumă de 190.576 lei.

Prin sentința civilă nr. 204/29.04.2015, Tribunalul Brăila a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 20970/3/2015, iar prin încheierea din 02.09.2015 s-a conexat la dosarul nr..., care privea aceeași debitoare.

Prin sentința civilă nr. 5296/14.09.2016, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, s-a luat act în temeiul art. 406 alin. 1 C.p.civ. de renunțarea creditoarei A.C.R. SA la cererea formulată împotriva debitoarei S.P. SRL și s-a respins, în baza art. 33 alin. 5 din Legea nr. 85/2006, cererea creditoarei U.A.T.M.B. formulată împotriva aceleași debitoare, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut, în ce privește cererea creditoarei U.AT.M.B., că debitoarea S.P. SRL a atacat titlurile executorii emise de creditoare în dosarul nr. ....., aflat pe rolul Judecătoriei Brăila, și că cel puțin aparent creditoarea nu are o creanță certă, lichidă și exigibilă, având în vedere și concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cadrul dosarului aflat pe rolul Judecătoriei  Brăila, respectiv creanța este sub valoarea-prag prevăzută de legea insolvenței.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea U.A.T.M.B. (calificat apel), solicitând desființarea sentinței atacate ca fiind nelegală și netemeinică.

S-a susținut în motivarea apelului că în mod greșit instanța de fond a constatat că nu s-a făcut dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile într-un cuantum superior pragului minim prevăzut de lege, deoarece contestația la executare prin care debitoarea a contestat titlurile executorii pe care creditoarea își întemeiază cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost respinsă ca tardiv formulată prin sentința civilă nr. 5733/05.10.2016, pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. ...... .

În continuare, apelanta a susținut că debitoarea dă dovadă de rea-credință întrucât, în cazul neînregistrării în contabilitate a valorii reevaluate a imobilului, valoarea impozabilă este ultima înregistrată în contabilitate și declarată la organul fiscal, respectiv 946.059 lei.

Menționează că pe site-ul M.F.P., ultimul bilanț înregistrat de către debitoare este cel din 2012. Apelanta arată că decizia de impunere nr. 14019/21.10.2010 și declarația fiscală nr. 3695/31.01.2011, emisă în urma reevaluării imobilului, nu au fost contestate de către debitoare. Temeiul legal în baza căruia s-a calculat impozitul pe clădire este dat de prevederile art. 235 alin. 1 și 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Cota de impozitare se stabilește prin hotărâre a Consiliului Local. Apelanta arată că, atât timp cât debitoarea nu a depus un raport de reevaluare a imobilului, pentru anul fiscal 2014 s-a aplicat cota de impozitare de 1,5% stabilită de Consiliul Local Brăila nr. 185/31.05.2013.

Intimata debitoare S.P. SRL a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii apelate ca fiind legală și temeinică, cu motivarea că cererea creditoarei nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 pentru deschiderea procedurii insolvenței, deoarece creanța creditoarei, așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică judiciară, este în valoare de 35.652 lei, sub limita prag prevăzută de lege.

Prin decizia civilă nr. 972A/25.05.2017, Curtea de Apel Bucureşti Secţia a VI-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta U.A.T.M.B., a anulat în parte sentinţa atacată, în ce priveşte cererea creditoarei U.A.T.M.B., a admis cererea creditoarei și a trimis cauza primei instanţe în vederea deschiderii procedurii insolvenţei.

Reținând dispozițiile legale incidente în speță, Curte a constatat că apelanta creditoare a depus la dosar, în susținerea cererii, titluri executorii fiscale emise în perioada 2011-2014, somații și proces-verbal de calcul al sumelor datorate.

Debitoarea a contestat în instanță aceste titluri executorii în cadrul dosarului nr. ... .aflat pe rolul Judecătoriei Brăila. Prin sentința civilă nr. 5733/05.10.2016, s-a respins ca tardivă contestația la executare formulată de către debitoare. Conform extrasului din sistemul public Ecris, depus la dosar de către apelantă, recursul declarat de către debitoarea S. P. SRL împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat la data de 19.05.2017. Prin urmare, titlurile executorii fiscale emise de creditoarea U.T.A.M.B. sunt valabile, ceea ce înseamnă că această creditoare deține o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 196.562 lei.

A doua cerință prevăzută de lege pentru deschiderea procedurii insolvenței este dovada  că debitorul se află în imposibilitatea de a plăti datoriile scadente cu fondurile bănești disponibile. Potrivit art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, insolvența este prezumată. Prezumția este relativă și poate fi răsturnată de către debitoare. În speță, s-a apreciat că intimata debitoare S.P. SRL a făcut doar afirmația că nu se află în stare de insolvență, fără a aduce și dovezi în acest sens. Or, depunerea la dosar de către intimata debitoare a unor ordine de plată de valoare mică nu este aptă să răstoarne prezumția de insolvență. O probă certă ar fi fost prezentarea de către debitoare a unor extrase de cont care să releve că dispune de suficiente fonduri bănești care să acopere creanța invocată de către creditoare.

În concluzie, Curtea a constatat că cererea creditoarei îndeplinește condițiile cerute de Legea nr. 85/2006 pentru deschiderea procedurii insolvenței, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art. 480 alin. 1 C.p.civ., a admis apelul, a anulat în parte sentința apelată, în ceea ce privește cererea creditoarei U.A.T.M.B., și a admis cererea introductivă, trimițând cauza primei instanțe în vederea deschiderii procedurii insolvenței față de debitoare și pentru luarea primelor măsuri prevăzute de Legea nr. 85/2006.

Împotriva acestei decizii, debitoarea S.P. SRL a formulat contestaţie în anulare şi cerere de suspendare a executării deciziei civile nr. 972A/25.05.2017, cereri care au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel Bucureşti Secția a V-a Civilă sub nr. 5275/2/2017.

În motivarea contestației în anulare, se arată că dezlegarea dată apelului este rezultatul unei erori materiale.

Se susține că, din motivarea instanței de apel, reiese că societatea nu a depus înscrisuri care să probeze inexistenţa stării de insolvenţă, în afară de ordine de plată de valoare mică. Nu se poate desprinde concluzia că societatea a depus şi alte înscrisuri doveditoare, care să fie avute în vedere la pronunţarea deciziei, de vreme ce aceste alte înscrisuri nu sunt combătute sub niciun aspect şi nici nu se face referire la acestea.

Or, ataşat notelor scrise comunicate instanţei la data de 28.04.2017, anterior termenului de judecată din data de 04.05.2017, au fost depuse înscrisuri doveditoare cu privire la activitatea efectivă a societăţii, atât din punct de vedere comercial cât şi din punct de vedere financiar-contabil, partea detaliind conținutul acestora.

Contestatoarea consideră că toate acestea fac dovada de necontestat că îşi desfăşoară activitatea în mod neîntrerupt, de la înfiinţare şi până în prezent, are un număr semnificativ de angajaţi, are o cifră de afaceri de ordinul milioanelor de lei, înregistrează profit şi efectuează plăţi importante la bugetul de stat, aspecte ce reflectă în mod concret inexistenţa stării de insolvență.

De asemenea, cu privire la ordinele de plată depuse la dosar, eroarea materială este evidentă, valoarea acestor plăți, efectuate doar către bugetul de stat, fiind de peste 3.100.000 lei pentru anii 2014-2017, numai în primul trimestru al anului 2017 plăţile către bugetul de stat fiind în cuantum de 132.609 lei.

Există indicii, apreciază contestatoarea, că instanţa de apel nu a observat nici raportul de expertiză tehnică nr. 1690/20.07.2016, definitoriu cu privire la lipsa caracterului cert al creanţei, concluziile expertului fiind în sensul că impozitele datorate la data de 31.05.2015 sunt în cuantum de numai 35.652 lei. Indiferent de soluţia pronunţată în dosarul nr. ......, singura concluzie care se poate desprinde asupra creanţei invocate de creditoare în acest dosar este aceea că nu este certă iar titlurile executorii emise de UAT Brăila sunt nelegale, acestea cuprinzând creanţe nedatorate.

Caracterul executoriu al actelor administrative fiscale nu poate fi confundat cu caracterul cert al creanţelor înscrise pe titluri, rămânând atributul instanţei învestită cu soluţionarea cererii de deschidere a procedurii să analizeze dacă creanţa invocată este certă.

Cu privire la cererea de suspendare a executării deciziei atacate, contestatoarea învederează că aceasta este pe deplin întemeiată, pronunţarea unei eventuale sentinţe de deschidere a procedurii insolvenţei fiind de natură să perturbe în mod iremediabil activitatea societăţii.

În drept, se invocă prevederile art. 503 alin. 2 pct. 2 şi art. 507 C.p.civ..

Prin încheierea pronunțată la data de 19.07.2017, cererea de suspendare a executării deciziei contestate a fost anulată ca netimbrată.

La data de 4.09.2017, intimata creditoare U.A.T.M.B. a depus întâmpinare prin care s-a apărat în fapt și în drept, solicitând respingerea contestației în anulare ca nefondată.

Analizând decizia civilă atacată prin prisma criticilor invocate pe calea contestației în anulare, Curtea reține următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare și nesuspensivă de executare, prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și condițiile prevăzute de lege, să anuleze hotărârea și să procedeze la o nouă judecată.

Contestatoarea și-a întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art. 503 alin. 2 pct. 2 C.p.civ..

Potrivit textului de lege invocat de contestatoare, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când „dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale”.

Art. 503 alin. 3 C.p.civ. extinde obiectul contestației în anulare speciale, prevăzând în mod expres că dispozițiile aliniatului 2 pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător și hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.

Cum în speță hotărârea instanței de apel nu poate fi atacată cu recurs, conform art. 12 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, astfel cum a fost modificat prin art. 59 din Legea nr. 76/2012, rezultă că aceasta este susceptibilă a fi atacată pe calea contestației în anulare speciale iar prevederile art. 503 alin. 2 pct. 2 C.p.civ. invocate de contestatoare sunt aplicabile în cauză.

Referitor la acest motiv de anulare, promovând contestația în anulare, contestatoarea a susținut că instanța de apel a săvârșit o eroare materială prin aceea că nu a analizat înscrisurile depuse de apelant în demonstrarea temeiniciei hotărârii apelate și a apărărilor sale.

Sub acest aspect, Curtea arată că art. 503 alin. 2 pct. 2 C.p.civ. vizează erorile materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale căii de atac, care au avut drept consecință soluționarea greșită a căii de atac.

Poate fi deci invocată numai o eroare materială esențială, respectiv o eroare care a determinat pronunțarea de către instanța de control judiciar a unei soluții greșite față de actele existente în dosar, eroare care să privească totodată greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.

A da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele sau a stabilit raporturile dintre părți ar însemna să se recunoască acestora dreptul de a deschide rejudecarea căii de atac, ceea ce ar transforma contestația în anulare într-o cale ordinară de atac și ar afecta major efectele specifice caracterului definitiv al hotărârii pronunțate de instanța de apel.

Curtea constată că în speță contestatoarea se referă doar la modul defectuos, în opinia sa, în care instanța de apel a stabilit situația de fapt și de drept prin raportare la probele administrate pe parcursul soluționării cauzei, aspecte care privesc exclusiv judecata pe fond și care, potrivit celor mai sus precizate, nu pot fi încadrate în noțiunea de eroare materială care să constituie fundamentul unei contestații în anulare speciale.

Împrejurarea că instanța de apel nu s-a referit expres, în motivarea soluției pronunțate,  la fiecare înscris depus de contestatoarea debitoare în susținerea apărărilor sale (respectiv la toate înscrisurile care privesc activitatea societății și la raportul de expertiză) nu este de natură a conduce la concluzia că aceste înscrisuri nu au fost observate dintr-o eroare materială. Instanța de apel a reliefat în motivarea deciziei contestate aspectele pe care le-a considerat relevante, concluziile fiind deduse din întregul material probator aflat la dosar.

Astfel, cu privire la caracterul cert al creanței, instanța a reținut că titlurile executorii fiscale sunt valabile (contestația formulată de debitoare fiind respinsă definitiv), ceea ce înseamnă că U.A.T.M.B. deține o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 196.562 lei.

În ceea ce privește starea de insolvență a debitoarei, s-a arătat că prezumția instituită de art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 nu a fost răsturnată, instanța apreciind că o probă certă în acest sens ar fi fost prezentarea de către debitoare a unor extrase de cont care să releve că dispune de suficiente fonduri bănești care să acopere creanța invocată de creditoare, or o astfel de probă nu a fost făcută.

Având în vedere toate considerentele arătate, Curtea constată că nu se pot reţine motivele contestaţiei în anulare, respectiv cel prevăzut de art. 503 alin. 2 pct. 2 C.p.civ, soluţia pronunţată de instanţa de apel prin decizia civilă nr. 972A/25.05.2017 a Curţii de Apel Bucureşti Secţia a VI-a Civilă nefiind rezultatul unei erori materiale.

În consecință, Curtea a respins ca nefondată prezenta contestaţie în anulare.

Domenii speta

Spete similare