Procedura insolvenţei

Titlul de creanta fiscala constata o creanta pura si simpla, independent de formularea contestatiei administrative impotriva acesteia, chiar daca, din perspectiva necesităţii administrării de probe suplimentare, anume soluţia ce se va pronunţa în litigiul administrativ-fiscal, se poate admite soluţia înscrierii provizorii a creanţei în tabelul definitiv.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 601 din 18.03.2013)

I. Prin Sentinţa civilă nr. 9378/26.09.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a Civilă în dosarul nr. 11440/3/2012/a5, a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de creditoarea ANAF la tabelul preliminar al creanţelor asupra societăţii debitoare S C SA

Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul sindic a reţinut următoarele:

Conform declaraţiei de creanţă formulată de creditoarea ANAF, s-a solicitat înscrierea la masa credală cu suma de 93.736.233 lei - creanţă certă, lichidă şi exigibilă, şi cu suma de 302.171 lei - creanţă garantată.

Potrivit tabelului preliminar publicat în B.P.I. nr. 9300/28.06.2012, administratorul judiciar a înscris acest creditor cu suma de 93.736.233 lei ca şi creanţă provizorie, sub condiţie suspensivă, şi cu suma de 302.171 lei în categoria creanţelor bugetare.

Instanţa de fond a reţinut ca fiind corectă modalitatea de înscriere a creanţei ANAF.

Astfel, cu privire la creanţa în cuantum de 93.736.233 lei, a reţinut că a fost stabilita în sarcina debitoarei prin Decizia de impunere nr. F – MC 214/28.05.2012, decizie ce a fost însă contestată de societatea debitoare, pe cale administrativă.

Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 64 alin.4 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a apreciat că, prin contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere, creanţa invocată de A.N.A.F. a căpătat caracterul unei creanţe sub condiţie (condiţia înscrierii creanţei fiind aceea a respingerii contestaţiei formulate de debitoare), iar până la soluţionarea contestaţiei, cu administrarea unui probatoriu complet pe calea dreptului comun, creanţa invocată are un caracter provizoriu, fiind corect înscrisă în tabelul preliminar cu această menţiune.

Cu privire la creanţa în cuantum de 302.171 lei, s-a reţinut că aceasta are caracterul unei creanţe bugetare şi nu al unei creanţe garantate.

Susţinerea creditoarei A.N.A.F. cu privire la înscrierea creanţei invocate ca şi creanţă garantată s-a bazat în mod exclusiv pe invocarea dispoziţiilor art. 36 şi art. 98 alin.1 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999.

Judecătorul sindic a observat că aceste dispoziţii legale au fost însă abrogate în mod expres la momentul intrării în vigoare a Noului Cod Civil, respectiv la 01.10.2011, prin dispoziţiile art. 230 lit.u din Legea nr. 71/2011 stipulându-se că „se abrogă Titlul VI privind regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare al Legii nr. 99/1999”.

II. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs creditoarea A.N.A.F., invocând cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct.9 C.pr.civ. – hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

În motivarea recursului, creditoarea a arătat că, în cauză, creanţa în sumă de 93.736.233 lei a fost stabilită prin raportul de inspecţie fiscală nr. F-M 131/28.05.2012 şi prin decizia de impunere nr. F-MC 214/28.05.2012, acte care nu au fost anulate până în prezent, iar formularea contestaţiei de către debitoare nu are relevanţă asupra caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei.

Recurenta apreciază că înscrierea creanţei atât provizoriu, cât şi sub condiţie suspensivă nu are suport legal, că efectele celor două înscrieri sunt diferite, în cazul înscrierii sub condiţie suspensivă creditorul fiind îndreptăţit să voteze şi să participe la distribuiri numai după îndeplinirea condiţiei.

Acceptarea punctului de vedere al administratorului judiciar privind existenţa unei condiţii suspensive înseamnă că decizia de impunere – act administrativ fiscal nu produce niciun efect, iar existenţa drepturilor şi obligaţiilor de natură fiscală ar fi suspendată, ceea ce contravine dispoziţiilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Decizia de impunere devine titlu executoriu la scadenţă, iar formularea unei contestaţii nu suspendă titlul de creanţă.

Cu privire la rangul de preferinţă la înscrierea sumei de 302.171 lei, recurenta a solicitat înscrierea în categoria creanţelor garantate, potrivit art. 121 alin.1 pct.2 din Legea nr. 85/2006, invocând avizul de garanţie nr. 3165/10.04.2012.

Referitor la considerentele primei instanţe, recurenta recunoaşte că din eroare a menţionat prevederile art. 36 şi 98 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999, însă consideră că Noul Cod Civil preia în totalitate dispoziţiile din Titlul VI al Legii nr. 99/1999.

La data de 07.03.2013, recurenta a indicat, la solicitarea Curţii, dispoziţiile din Noul Cod Civil (art. 2328 şi art. 2333), care au preluat, în opinia sa, temeiurile legale indicate în contestaţie.

III. La data de 01.02.2013, intimata S.C. S C S.A., prin administrator special Doina Ilie, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat (filele 17-25).

În motivare, intimata a arătat în esenţă că suma de 302.171 lei nu este o creanţă garantată întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile ipotecii mobiliare conform art. 2372 din Noul Cod Civil, în lipsa unei descrieri a bunurilor ipotecate. Avizul de garanţie nr. 3165/10.04.2012 reprezintă doar o simplă publicitate a creanţei, fără a conferi caracter de creanţă garantată, în raport de prevederile art. 3 pct.9, art. 39 alin.1 lit.A şi art. 41 alin.2 din Legea nr. 85/2006.

Intimata a mai susţinut că suma de 93.736.233 lei este o creanţă afectată de o condiţie suspensivă, întrucât pentru aceasta nu exista titlu la data deschiderii procedurii şi este contestată în condiţiile legii speciale, nefiind deci o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Această creanţă nu poate fi admisă decât provizoriu în condiţiile art. 64  alin.4 şi 5 raportat la art. 73 alin.3 din Legea nr. 85/2006, pentru verificarea creanţei fiind necesară administrarea unui probatoriu complet pe calea dreptului comun, în dosarul nr. 9246/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, având ca obiect acţiune în anulare în contencios administrativ-fiscal împotriva Deciziei de impunere nr. F-MC 214/28.05.2012.

IV. Analizând hotărârea atacată, în raport de motivele de recurs şi de probele administrate, Curtea constată că recursul este întemeiat, însă în limitele şi pentru următoarele considerente:

1. În ceea ce priveşte creanţa bugetară în sumă de 93.736.233 lei, este necontestat în cauză că a fost stabilită prin Decizia de impunere nr. F-MC 214/28.05.2012, emisă ulterior deschiderii procedurii, în urma unui control fiscal.

Este de asemenea necontestat că, împotriva acestui titlu de creanţă fiscală, societatea debitoare a formulat contestaţie administrativă, conform art. 205 şi urm. din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi apoi acţiune în anulare, conform art. 218 din OG nr. 92/2003, la instanţa de contencios administrativ-fiscal, aceasta din urmă făcând obiectul dosarului nr. 9246/2/2012 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti Secţia a VIII-a (filele 58-97).

Din interpretarea „per a contrario” a dispoziţiilor art. 66 alin.2 din Legea nr. 85/2006, Curtea reţine că o creanţă bugetară rezultând dintr-un titlu executoriu contestat în condiţiile legii speciale va fi supusă procedurii de verificare prevăzute de legea insolvenţei.

Astfel, administratorul judiciar a fost în drept să analizeze dacă ANAF are o creanţă certă, pură şi simplă, neafectată de vreun termen sau condiţie şi a cărei existenţă şi cuantum este în afară oricărui dubiu. În procedura de verificare, în mod corect administratorul judiciar a observat că respectiva creanţă este contestată potrivit legii speciale, urmând ca în litigiul administrativ-fiscal să fie administrat un probatoriu complet şi să se stabilească existenţa sau inexistenţa dreptului de creanţă. Aşadar, creanţa nu putea fi înscrisă definitiv, din moment ce în procedura legii speciale există posibilitatea anulării deciziei de impunere.

Din perspectiva necesităţii administrării de probe suplimentare, anume soluţia ce se va pronunţa în litigiul administrativ-fiscal, se poate admite soluţia înscrierii provizorii a creanţei în tabelul definitiv, conform art. 73 alin.3 din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce priveşte aplicarea art. 64 alin.4 din Legea nr. 85/2006, reţinut ca temei al înscrierii creanţei în mod provizoriu, însă sub condiţie suspensivă, în tabelul preliminar contestat (fila 38), Curtea constată aplicarea greşită a legii.

Creanţa A.N.A.F. nu era afectată de modalitatea condiţiei suspensive.

Potrivit art. 1400 din Noul Cod civil, condiţia este suspensivă atunci când de îndeplinirea sa depinde eficacitatea obligaţiei.

S-a susţinut de către reprezentanţii intimatei şi s-a reţinut de către prima instanţă că evenimentul viitor şi nesigur de care depinde existenţa creanţei este respingerea acţiunii în anulare în contencios administrativ-fiscal împotriva titlului de creanţă.

Această condiţie nu poate fi calificată însă ca suspensivă întrucât eficacitatea obligaţiei fiscale stabilite prin decizia de impunere nu depinde de soluţionarea litigiului administrativ-fiscal.

Astfel, potrivit art. 45 alin.1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.

De asemenea, potrivit art. 215 din OG nr. 92/2003, introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. Efectele actului administrativ fiscal sunt suspendate doar în cazul suspendării executării actului administrativ fiscal, dispusă de instanţele de judecată în baza prevederilor Legii nr. 554/2004.

Din aceste prevederi legale rezultă că titlul de creanţă îşi produce efectele indiferent de formularea contestaţiei administrative şi a căii de atac în contenciosul fiscal. Admiterea unei asemenea acţiuni şi anularea titlului de creanţă determină desfiinţarea obligaţiei, ceea ce este specific unei condiţii rezolutorii, conform art. 1401 alin.1 din Noul Cod civil. În sprijinul acestei interpretări vine şi prezumţia legală stabilită la art. 1401 alin.2 din Noul Cod civil, privind calificarea condiţiei ca rezolutorie ori de câte ori scadenţa obligaţiilor principale precedă momentul la care condiţia s-ar îndeplini. Or, este evident că scadenţa obligaţiei fiscale este anterioară soluţionării contestaţiei formulate de debitor.

Pe de altă parte, potrivit art. 64 alin.4 din Legea nr. 85/2006, creanţele nescadente sau sub condiţie la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credală şi vor fi îndreptăţite să participe la distribuiri de sume în măsura îngăduită de prezenta lege.

În schimb, art. 64 alin.5 din Legea nr. 85/2006, referindu-se la efectele condiţiei suspensive în privinţa tratamentului creanţei în procedura insolvenţei, prevede că titularii creanţelor sub condiţie suspensivă la data deschiderii procedurii vor fi îndreptăţiţi să voteze şi să participe la distribuiri numai după îndeplinirea condiţiei respective.

Legea a instituit astfel un tratament diferenţiat între creanţa afectată de o condiţie suspensivă şi cea afectată de o condiţie rezolutorie. De aceea, se impune ca în tabelul de creanţe să fie înscrisă corect modalitatea creanţei.

În consecinţă, întrucât recurenta nu este titulara unei creanţe sub condiţie suspensivă, aceasta trebuie înscrisă provizoriu potrivit art. 64 alin.4 din Legea nr. 85/2006, nefiind însă aplicabile dispoziţiile art. 64 alin.5 din acelaşi act normativ.

2. În ceea ce priveşte rangul de preferinţă al creanţei de 302.171 lei, în mod corect aceasta a fost înscrisă ca şi creanţă bugetară, motivul de recurs nefiind fondat.

Curtea remarcă faptul că temeiul de drept iniţial al acestui capăt al contestaţiei l-a constituit art. 36 şi 98 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999, dispoziţii legale care erau abrogate încă din data de 01.10.2011, prin art. 230 lit.u) din Legea nr. 71/2011, anterior înregistrării avizului de garanţie nr. 3165/10.04.2012. O primă constatare este că prima instanţă s-a raportat în mod corect la temeiul de drept invocat de contestatoare şi a reţinut ca nefiind aplicabil. Nu se poate reproşa primei instanţe o aplicare greşită a legii, în condiţiile în care chiar contestatoarea s-a întemeiat pe texte de lege abrogate.

Singura critică formulată în recurs este că Noul Cod Civil ar fi preluat în totalitate dispoziţiile din Titlul VI al Legii nr. 99/1999, recurenta indicând în acest sens art. 2328 şi art. 2333.

Această afirmaţie este în mod vădit neîntemeiată. Art. 2328 din Noul Cod Civil prevede doar că preferinţa acordată statului şi unităţilor administrativ-teritoriale pentru creanţele lor se reglementează prin legi speciale, iar art. 2333 defineşte privilegiul. Nu rezultă din aceste texte legale că simpla publicitate prin înscriere în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare a unei creanţe fiscale conferă statului un drept de garanţie reală.

Potrivit art. 3 pct.9 din Legea nr. 85/2006, creanţele garantate sunt creanţele persoanelor care beneficiază de o garanţie reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terţ garantat faţă de persoanele beneficiare ale garanţiilor reale.

Recurenta nu a făcut dovada existenţei unei garanţii reale asupra bunurilor debitoarei. De altfel, art. 2414 din Noul Cod Civil precizează că înscrierea în arhivă nu conferă validitate unei ipoteci lovite de nulitate. În materia ipotecilor mobiliare, dispoziţiile art. 2372 şi art. 2391 din Noul Cod Civil impun ca, pentru valabilitatea ipotecii, să există o descriere suficient de precisă a bunului grevat, ceea ce nu se verifică în cauză.

3. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1-3 şi art. 304 pct.9 C.pr.civ. 1865, Curtea a admis recursul, a modificat sentinţa atacată, a admis în parte contestaţia formulată de A.N.A.F. la tabelul preliminar de creanţe, în sensul înlăturării menţiunii „sub condiţie suspensivă” şi menţinerii în rest a înscrierii provizorii a creanţei.

Domenii speta

Spete similare