Insolvenţa. Închiderea procedurii in temeiul art. 132 din Legea nr. 85/2006, rolul activ/susţineri ale recurentei pentru prima dată în recurs.

Insolvenţa. Închiderea procedurii in temeiul art. 132 din Legea nr. 85/2006, rolul activ/susţineri ale recurentei pentru prima dată  în recurs.

- Art. 132  din Legea nr. 85/2006, art. 129C.proc.civ., . 316 raportat la art. 294 alin.1 C.proc.civ. .

Potrivit art. 316 raportat la art. 294 alin.1 C.proc.civ., în recurs nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula alte cereri noi. În consecinţă, în recurs se pot formula critici numai cu privire la modul în care judecătorul sindic a aplicat legea în soluţionarea pricinii sau cu privire la situaţia de fapt reţinută în raport de probele administrate.

(…)Or, în speţă, prin motivele de recurs invocate, în esenţă, reclamanta a criticat soluţia pronunţată, cea de închidere a procedurii dar a susţinut şi că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 138 lit. f din Legea nr. 85/2006, fiind întemeiată în opinia sa cererea de atragere a răspunderii fostului administrator.

 Cum prin hotărârea recurată judecătorul sindic nu a dispus cu privire la atragerea răspunderii în cauză nu vor fi analizate susţinerile creditoarei privind îndeplinirea în cauză a condiţiilor privind atragerea răspunderii administratorului în temeiul art. 138 lit. f din Legea nr. 85/2006.

Pentru primă dată în recurs s-au invocat şi dispoziţiile art. 22 alin.3 şi 4 şi art. 24  şi s-a apreciat că atitudinea superficială faţă de atribuţiile ce îi revin poate atrage lichidatorului judiciar aplicarea sancţiunilor prevăzute de  textele legale menţionate.

Potrivit art. 22 alin.2 „În orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice. Încheierea de înlocuire se pronunţă în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea administratorului judiciar şi a comitetului creditorilor „ iar conform alin.3 „Judecătorul-sindic va sancţiona administratorul judiciar cu amendă judiciară de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul în care acesta, din culpă sau cu rea-credinţă, nu îşi îndeplineşte sau îndeplineşte cu întârziere atribuţiile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic”.

Potrivit alin.4 „ Dacă prin fapta prevăzută la alin. (3) administratorul judiciar a cauzat un prejudiciu, judecătorul-sindic va putea, la cererea oricărei părţi interesate, să îl oblige pe administratorul judiciar la acoperirea prejudiciului produs”

Pentru considerentele reţinute şi cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 138 lit. f Curtea nu va analiza aceste susţineri.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA CIVILĂ NR. 1164 din 30.05.2013)

Prin sentinţa civilă  nr. 39 din 14.02.2013 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. 2532/116/2008 (Număr în format vechi 231/F/2008) în  baza art. 132 (2) din Legea 85/2006 dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei S.C.C 2000 SRL, cu sediul în Călăraşi, str.Aleea Grădiniţei nr…, bl..  sc…, at…, ap…, jud.Călăraşi; s-a dispus radierea debitoarei din evidenţele Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Călăraşi; s-a dispus notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Călăraşi, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Călăraşi pentru efectuarea menţiunii, administratorului special, creditorilor şi lichidatorului judiciar şi publicarea sa în Buletinul Procedurilor de insolvenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reținut:” Constatând că la data de 14.06.2012 lichidatorul judiciar CC INSOL SPRL Constanţa – Filiala Călăraşi desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei S.C.C 2000 SRL Călăraşi a solicitat să se dispună închiderea procedurii.

Constatând că s-au întocmit raportul final de lichidare şi situaţiile financiare finale, care au fost aprobate prin Încheierea din 20 septembrie 2012 conform art. 129 din Legea 85/2006, că toate bunurile din averea debitoarei au fost lichidate şi au fost distribuite sumele în contul cheltuielilor prevăzute de art.123 pct.1 din Legea procedurii insolvenţei.

În temeiul art. 132 (2) din Legea 85/2006 urmează a dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei S.C.C 2000 SRL Călăraşi şi radierea debitoarei din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Călăraşi.

Urmează a dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Călăraşi, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Călăraşi pentru efectuarea menţiunii, administratorului special, creditorilor şi lichidatorului judiciar şi publicarea sa în Buletinul Procedurilor de insolvenţă.„ 

Împotriva acestei soluţii, a declarat recurs  recurenta  AVAS.

 În motivarea căii de atac recurenta a arătat  că în cauză procedura a fost închistă în temeiul art. 132 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei fără a se lua în considerare că nu au fost achitate toate creanţele înscrise la masa credală şi implicit fără ca judecătorul să îşi exercite rolul activ în cadrul procesului, omiţând că scopul Legii nr. 85/2006 este tocmai satisfacerea interesului creditorilor.

A menţionat că nu este de acord cu închiderea procedurii până la soluţionarea irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostului administrator; în opinia recurentei lichidatorul judiciar nu a respectat obligaţia de diligenţă, rezultatul fiind închiderea procedurii fără a depune toate eforturile pentru recuperarea creanţelor creditorilor sau în cel din urmă caz, pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de ajungerea stării societăţii în stare de faliment situaţia în care recurenta a apreciat că acesta poate fi sancţionat conform art.22 alin.3 şi 4 coroborat cu art. 24 din lege.

A susţinut că creanţa certă nu a fost recuperată, fosta conducere se face vinovată de utilizarea de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi, fapta prevăzută de art. 138 lit. f din Legea nr. 85/2006.

Sub acest aspect a susţinut că la stabilirea gravităţii faptei săvârşite de administratorul social este necesar să fie avut în vedere totalul sumelor care constituie stopaj la sursă şi care au fost reţinute de către administrator pentru a le utiliza în susţinerea activităţii curente a societăţii precum şi dobânzile şi penalităţile calculate la acestea.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9, 304 1 C.proc.civ.

S-a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă conform art.242 alin.2 C.proc.civ.

Intimaţii deşi legal citaţi nu au formulat întâmpinare.

 Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată conform considerentelor ce se vor expune mai jos că recursul nu este fondat.

Sub un prim aspect Curtea reţine că potrivit art. 316 raportat la art. 294 alin.1 C.proc.civ., în recurs nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula alte cereri noi. În consecinţă, în recurs se pot formula critici numai cu privire la modul în care judecătorul sindic a aplicat legea în soluţionarea pricinii sau cu privire la situaţia de fapt reţinută în raport de probele administrate.

Prin hotărârea criticată judecătorul sindic a dispus în  baza art. 132 (2) din Legea 85/2006 închiderea procedurii falimentului debitoarei S.C.C 2000 SRL, cu sediul în Călăraşi, str.Aleea Grădiniţei nr…, bl…, sc…, at…, ap… jud.Călăraşi; s-a dispus radierea debitoarei din evidenţele Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Călăraşi; s-a dispus notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Călăraşi, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Călăraşi pentru efectuarea menţiunii, administratorului special, creditorilor şi lichidatorului judiciar şi publicarea sa în Buletinul Procedurilor de insolvenţă.

Or, în speţă, prin motivele de recurs invocate, în esenţă, reclamanta a criticat soluţia pronunţată, cea de închidere a procedurii dar a susţinut şi că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 138 lit. f din Legea nr. 85/2006, fiind întemeiată în opinia sa cererea de atragere a răspunderii fostului administrator.

 Cum prin hotărârea recurată judecătorul sindic nu a dispus cu privire la atragerea răspunderii în cauză nu vor fi analizate susţinerile creditoarei privind îndeplinirea în cauză a condiţiilor privind atragerea răspunderii administratorului în temeiul art. 138 lit. f din Legea nr. 85/2006.

Pentru primă dată în recurs s-au invocat şi dispoziţiile art. 22 alin.3 şi 4 şi art. 24  şi s-a apreciat că atitudinea superficială faţă de atribuţiile ce îi revin poate atrage lichidatorului judiciar aplicarea sancţiunilor prevăzute de  textele legale menţionate.

Potrivit art. 22 alin.2 „În orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice. Încheierea de înlocuire se pronunţă în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea administratorului judiciar şi a comitetului creditorilor „ iar conform alin.3 „Judecătorul-sindic va sancţiona administratorul judiciar cu amendă judiciară de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul în care acesta, din culpă sau cu rea-credinţă, nu îşi îndeplineşte sau îndeplineşte cu întârziere atribuţiile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic”.

Potrivit alin.4 „ Dacă prin fapta prevăzută la alin. (3) administratorul judiciar a cauzat un prejudiciu, judecătorul-sindic va putea, la cererea oricărei părţi interesate, să îl oblige pe administratorul judiciar la acoperirea prejudiciului produs”

Pentru considerentele reţinute şi cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 138 lit. f Curtea nu va analiza aceste susţineri.

Potrivit art. 132 alin.1 din Legea nr. 85/2006” O procedură de reorganizare prin continuarea activităţii sau lichidare pe bază de plan va fi închisă, prin sentinţă, în urma îndeplinirii tuturor obligaţiilor de plată asumate în planul confirmat. Dacă o procedură începe ca reorganizare, dar apoi devine faliment, aceasta va fi închisă în conformitate cu dispoziţiile alin. (2)” iar conform alin.2 „ O procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite şi când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă. În urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunând şi radierea acestora.

Prin sentinţa recurată Tribunalul a dispus în  baza art. 132 (2) din Legea 85/2006 dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei S.C.C 2000 SRL şi radierea debitoarei din Registrul Comerţului.

 Judecătorul sindic a stabilit în mod corect starea de fapt și a aplicat tot astfel dispozițiile Legii nr. 85/2006, în speță nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, invocat de recurentă.

Raportul final astfel întocmit, a fost aprobat de judecătorul sindic în data de 20.09.2012 (f. 177 dosar fond vol II)

Împotriva încheierii prin care a fost aprobat raportul final a fost promovat recurs, respins prin decizia civil nr. 2159/04.12.2012.

 Cum textul art. 132 alin. 2 din Legea  nr. 85/2006 statuează fără echivoc că o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final, în mod corect s-a făcut aplicarea prevederilor legale dispunându-se închiderea procedurii declanșate împotriva debitoarei.

Prin urmare, afirmația recurentei conform căreia nu suntem în situația care ar justifica închiderea procedurii de lichidare motivat de împrejurarea că, în calitate de creditor nu a primit suma de bani cu care s-a înscris la masa credală, nu are suport legal.

De asemenea, nu poate fi reținută nici susținerea recurentei potrivit căreia nu au fost întreprinse toate măsurile pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării bunurilor, întrucât actele și lucrările dosarului confirmă că lichidatorul judiciar a întreprins toate demersurile pentru identificarea bunurilor debitoarei, însă aceste demersuri au rămas fără rezultat.

Este nejustificată și critica recurentei referitoare la faptul că se impune continuarea procedurii  până la soluţionarea unei acţiuni întemeiată pe dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 întrucât chiar şi în situaţia în care ar fi admisă o astfel de acţiune, urmare a angajării răspunderii pentru o anumită sumă, această sumă poate fi urmărită potrivit legii.

Astfel, conform art. 142 alin.1 din Legea nr. 85/2006, „ executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin.1  se efectuează de către executorul judecătoresc conform Codului de procedură civilă” iar conform alin. 2 „după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanţe pus la dispoziţia sa de către lichidator”

Textul legal are în vedere ipoteza în care, urmare a admiterii de către instanţă a acţiunii în răspundere întemeiată pe dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, persoanele responsabile de cauzarea stării de insolvenţă a debitorului persoană juridică refuză să execute de bună voie hotărârea pronunţată de judecătorul sindic, astfel că, pentru a se putea acoperi pasivul debitorului insolvent este  necesară trecerea la executarea silită a bunurilor din averea personală a celor obligaţi la suportarea unei părţi din pasiv.

În această situaţie legiuitorul a prevăzut că executarea silită a persoanelor responsabile se face de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă. Cu alte cuvinte, prerogativa executării silite faţă de asemenea persoane este recunoscută executorului judecătoresc, ea realizându-se potrivit dispoziţiilor din dreptul comun, deci, de art. 373 şi următoarele C.proc.civ. , judecătorul sindic neavând posibilitatea legală de a stabili prin hotărârea de închidere a procedurii modalitatea de punere în executare a hotărârii de atragere a răspunderii.

Având în vedere norma cuprinsă în alin.2 al art. 142 din Legea nr. 85/2006, creditorii au posibilitatea ca după închiderea procedurii falimentului să-şi recupereze creanţele împotriva persoanelor culpabile de starea de insolvenţă a debitorului în urma repartizării sumelor de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanţe, pus la dispoziţia sa de către lichidator, fiind lipsite de fundament juridic afirmaţiile recurentei că ar fi trebuit aşteptat de către judecătorul sindic soluţionarea irevocabilă a unei cererii de atragere a răspunderii.

De asemenea, se poate observa că, potrivit aceleiaşi reglementări, după închiderea procedurii sarcina repartizării sumelor provenite din executarea silită a patrimoniului persoanelor vinovate de cauzarea insolvenţei nu revine lichidatorului, ci executorului judecătoresc, tocmai datorită faptului că, după închiderea procedurii practicianul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea sa, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi, aşa cum se statuează în art. 136 din Legea nr. 85/2006. Aceasta nu înseamnă în nici un caz, că creditorii vor fi puşi în imposibilitate de a-şi valorifica drepturile obţinute împotriva acestor persoane, nemaiavând posibilitatea legală să execute silit individual bunurile lor.

 Curtea constată că închiderea procedurii nu este o întrerupere artificială a oricărui efect al actelor juridice săvârşite anterior, cum ar fi situaţia unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006. De asemenea, nu reprezintă pentru participanţi, anihilarea drepturilor sau obligaţiilor născute în legătură cu actele sau faptele executate înăuntrul procedurii; efectele hotărârii judecătoreşti de închidere a procedurii trebuie considerate doar în privinţa continuării operaţiunilor de lichidare.

Nu în ultimul rând, prin  Legea nr. 85/2006 nu s-a instituit  în sarcina judecătorului sindic obligaţia ca, anterior închiderii procedurii, să aştepte soluţionarea irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii administratorului societăţii debitoare.

Rolul activ al judecătorului se manifestă în esenţă, în  următoarele aspecte: dă calificarea exactă cererii, în funcţie de conţinutul său; conduce desfăşurarea procesului civil, veghează la respectarea dispoziţiilor legale şi are puterea de a fixa termene şi de a ordona măsurile necesare judecării cererii.

Împrejurarea că recurenta creditoare nu a recuperat suma cu care a fost înscrisă la masa credală(cum de altfel s-a întâmplat în privinţa tuturor creditorilor) nu este un motiv pentru a justifica, astfel cum s-a solicitat, încălcarea de către instanţă a rolului activ, susţinerea privind nerespectarea de către judecătorul sindic a acestui principiu fiind astfel neîntemeiată.

Pentru acestea considerente, Curtea constată că hotărârea  instanţei de fond este legală şi temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor articolului 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de către  AVAS.

Domenii speta

Spete similare