Recurs comercial. reorganizare judiciară şi faliment. renunţarea creditorului la cererea introductivă a procedurii insolvenţei faţă de debitoare. onorariul administratorului judiciar. - art.11 lit.c din Legea 85/2006.

Materie : RECURS COMERCIAL. REORGANIZARE JUDICIARĂ ŞI FALIMENT. RENUNŢAREA CREDITORULUI LA CEREREA INTRODUCTIVĂ A PROCEDURII INSOLVENŢEI FAŢĂ DE DEBITOARE. ONORARIUL ADMINISTRATORULUI JUDICIAR.

- art.11 lit.c din Legea 85/2006.

Faptul că în perioada cuprinsă între numirea sa ca administrator judiciar şi casarea sentinţei de deschidere a procedurii, acesta şi-a îndeplinit atribuţiile prevăzute de lege şi stabilite prin sentinţa casată este necontestat.

În această situaţie, nu se poate reţine că în rejudecarea cererii introductive, după casarea cu trimitere, administratorul judiciar nu are calitate procesuală să solicite încuviinţarea  plăţii onorariului de lichidare în lipsa unei cereri de intervenţie, cu motivarea că în noua etapă procesuală nu este parte, nefiind desemnat în condiţiile art. 11 lit.c) din Legea nr. 85/2006.

Curtea apreciază că dreptul administratorului de a solicita onorariul de lichidare şi implicit calitatea sa procesuală nu au fost înlăturate prin decizia de casare, cu atât mai mult  cu cât în rejudecare se au în vede-re toate cheltuielile de procedură.

Nu poate fi acceptată nici excepţia inadmisibilităţii cererii administratorului judiciar de încuviinţare a plăţii onorariului de lichidare din fondul special de lichidare, reţinută doar în considerentele încheierii, cu motivarea că aceste cheltuieli se acordă din acest fond doar în condiţiile în care debitoarea nu deţine bunuri în averea sa, fapt nedovedit în speţă.

În primul rând prin acest considerent reţinut în motivarea hotărârii, judecătorul sindic recunoaşte indirect că administratorul judiciar are calitate procesuală să solicite cheltuielile aferente procedurii.

În al doilea rând a reţinut corect că aceste cheltuieli se suportă în principal din averea debitoarei, conform art.4 al.1 din lege şi numai în subsidiar din fondul de lichidare, în lipsa disponibilităţilor în contul debitoarei, conform alin.4 al aceluiaşi articol.

În această situaţie, judecătorul sindic avea obligaţia să administreze probe pentru a putea stabili modalitatea de plată a cheltuielilor aferente procedurii, indiferent de varianta în care a fost formulată cererea.

Prin încheierea nr.1786/F/2010 pronunţată la 22  iunie 2010, Tribunalul Bihor a luat act de renunţarea creditoarei SC V. SRL la cererea introductivă a procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC A. SRL.

A admis excepţia lipsei calităţii  procesuale a administratorului judiciar Cabinet de Insolvenţă Individual D.F. şi pe cale de consecinţă a respins cererea administratorului judiciar privind acordarea onorariului de lichidare ca fiind solicitat de către o persoană fără calitate procesuală.

Pentru a pronunţa astfel, faţă de excepţia  lipsei calităţii procesuale a administratorului  judiciar invocată din oficiu de către judecătorul sindic, s-a reţinut că administratorul judiciar este persoană juridică sau fizică practician în insolvenţă, autorizat în condiţiile legii, ce exercită atribuţiile  din art.20 din legea insolvenţei, în perioada de observaţie şi pe perioada procedurii de reorganizare, iar în conformitate cu art.11 lit.c, judecătorul sindic îl desemnează provizoriu prin sentinţa de deschidere a procedurii, dintre practicieni în insolvenţă care au depus ofertă la dosarul cauzei,  ţinându-se cont de cererile creditorilor sau după caz a debitorului.

Prin Sentinţa  nr.1841/F/2009, instanţa a admis cererea creditoarei, s-a deschis procedura generală împotriva debitoarei şi a fost numit administrator.

Aşa cum rezultă din Decizia nr.228/C/2010-R a Curţii de Apel Oradea a fost admis recursul debitoarei, s-a casat în întregime sentinţa recurată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la instanţa de fond cu menţiunea potrivit căreia cheltuielile de  judecata să fie avute în vedere la rejudecarea cauzei.

Prin casarea cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond, hotărârea iniţială a fost desfiinţată, în cauza nemaiexistând administrator judiciar, în lipsa investirii acestuia de către instanţă, în condiţiile art.11 lit.c din legea insolvenţei.

Prin urmare administratorul judiciar nu mai are capacitate procesuală de a solicita, după casare cheltuielile aferente onorariului de lichidare, în lipsa unei cereri de intervenţie în acest sens, aspecte faţă de care instanţa, văzând prevederile art.149 din Legea 85/2006 raportat la art.137 cod procedură civilă, având în vedere că administratorul judiciar nu a fost desemnat în condiţiile art.11 lit.c din legea insolvenţei şi că acesta nu a formulat cerere de intervenţie, a admis din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale a administratorului judiciar pentru a solicita cheltuielile  aferente onorariului de lichidare.

Şi pe fondul cererii formulată de administratorul judiciar, instanţa a respins  cererea ca inadmisibilă a onorariului de lichidare din fondul special de lichidare, întrucât aceste cheltuieli se acordă în condiţiile art.4 alin.4, doar în condiţiile în care debitoarea nu deţine bunuri în averea sa, iar administratorul judiciar nu a justificat acest fapt, ci din contră, având în vedere tranzacţia încheiată între creditoare şi debitoare, există premize şi circumstanţe că debitoarea deţine bunuri sau active pentru satisfacerea creanţelor inclusiv cele legate de onorariul de lichidare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs administratorul judiciar, solicitând modificarea în parte a încheierii recurate în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale a Cabinetului de Insolvenţă şi încuviinţarea plăţii onorariului de lichidare din fondul de lichidare ca urmare a admiterii decontului de cheltuieli.

În motivarea recursului său, administratorul judiciar a arătat că prin încheierea recurată, instanţa de fond îl privează practic atât de dreptul la onorariu, cât şi de dreptul de a recupera inclusiv sumele de bani pe care însuşi cabinetul de insolvenţă le-a avansat în vederea continuării procedurii, cuantumul onorariului său fiind încuviinţat în cadrul Adunării creditorilor, lui neputându-i-se imputa casarea Sentinţei nr.1841/F/2009 prin care a fost desemnat de judecătorul sindic ca administrator judiciar, iar art.4 din Legea nr.85/2006 prevede dreptul său la cheltuielile aferente procedurii.

Verificând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, conform art.304 raportat la art.306 şi art.304 ind.1 Cod Procedură Civilă, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, s-a constatat că aceasta este netemeinică şi nelegală.

Recurentul a fost numit administrator judiciar prin Sentinţa nr.1841/F/13.10.2009, în baza căreia şi-a exercitat atribuţiile prevăzute de lege, până la casarea cu trimitere spre rejudecare prin Decizia nr.228/C/01.03.2010.

Faptul că în perioada cuprinsă între numirea sa ca administrator judiciar şi casarea sentinţei de deschidere a procedurii, acesta şi-a îndeplinit atribuţiile prevăzute de lege şi stabilite prin sentinţa casată este necontestat.

Or, în această situaţie, nu se poate reţine că în rejudecarea cererii introductive, după casarea cu trimitere, administratorul judiciar nu are calitate procesuală să solicite încuviinţarea plăţii onorariului de lichidare în lipsa unei cereri de intervenţie, cu motivarea că în noua etapă procesuală nu este parte, nefiind desemnat în condiţiile art. 11 lit.c) din Legea nr.85/2006.

Curtea apreciază că dreptul administratorului de a solicita onorariul de lichidare şi implicit calitatea sa procesuală nu au fost înlăturate prin decizia de casare, cu atât mai mult  cu cât în rejudecare se au în vede-re toate cheltuielile de procedură.

Nu poate fi acceptată nici excepţia inadmisibilităţii cererii administratorului judiciar de încuviinţare a plăţii onorariului de lichidare din fondul special de lichidare, reţinută doar în considerentele încheierii, cu motivarea că aceste cheltuieli se acordă din acest fond doar în condiţiile în care debitoarea nu deţine bunuri în averea sa, fapt nedovedit în speţă.

În primul rând prin acest considerent reţinut în motivarea hotărârii, judecătorul sindic a recunoscut indirect că administratorul judiciar are calitate procesuală să solicite cheltuielile aferente procedurii.

În al doilea rând a reţinut corect că aceste cheltuieli se suportă în principal din averea debitoarei, conform art.4 al.1 din lege şi numai în subsidiar din fondul de lichidare, în lipsa disponibilităţilor în contul debitoarei, conform alin.4 al aceluiaşi articol.

În această situaţie, judecătorul sindic avea obligaţia să administreze probe pentru a putea stabili modalitatea de plată a cheltuielilor aferente procedurii, indiferent de varianta în care a fost formulată cererea.

Faţă de toate aceste considerente, în baza art.312 Cod Procedură Civilă, curtea a admis ca fondat recursul, a casat încheierea în parte, cu trimitere spre rejudecare aceleaşi instanţei, cu privire la soluţionarea cererii administratorului judiciar, menţinând restul dispoziţiilor încheierii.

(Decizia nr.646/C/25.10.2010 a Curţii de Apel Oradea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal).

Domenii speta

Spete similare