Despagubiri.

Despagubiri.

Decizia nr.249/R/ din 29 martie  2011

Curtea de Apel Oradea

Sectia penala si pentru cauze cu minori

Conform art. 2 din OUG nr. 9/2000 dobânda se datoreaza doar în cazul în care este prevazuta de lege sau contract. Or, în temeiul dispozitiilor art. 50 si 55 din Legea nr. 136/1995, asiguratorul are obligatia de a plati despagubirile de la data individualizarii acestora prin hotarâre judecatoreasca si numai în masura în care s-a produs culpa asiguratului în producerea accidentului.

Legea nu permite societatii de asigurari sa plateasca în numele asiguratului nicio suma de bani pâna la stabilirea culpei acestuia printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva.

Potrivit art. 55 din Legea nr. 136/1995, societatea de asigurare este obligata sa plateasca asiguratului, adica în speta inculpatului intimat, orice suma de bani achitata de acesta persoanelor pagubite în situatia în care îsi produce efectele contractul de asigurare, adica la data stabilirii culpei asiguratului în producerea evenimentului respectiv.

Prin sentinta penala nr. 1690 din 17 decembrie 2010, Judecatoria Oradea, în baza art. 184 alin 2 si 4 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul B.I., la o pedeapsa de  8 luni închisoare.

În baza art. 71 alin 2 Cod penal, i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a si b Cod penal, cu titlu de pedeapsa accesorie.

În baza art. 81 Cod penal si art. 71 alin 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepselor principale si accesorii pe durata termenului de încercare de 2 ani si 8 luni, stabilit conform art. 82 Cod penal.

În baza art. 359 Cod procedura penala i s-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 Cod penal.

În baza art. 14, art. 346 Cod procedura penala si art. 998-999 Cod civil, a fost obligat inculpatul alaturi de tertul asigurator SC G.A. SA, la plata sumei de 4.230,23 lei plus majorari de întârziere pâna la data platii efective în favoarea Spitalului C.J.U.

În baza art. 14, art. 346 Cod procedura penala si art. 998-999 Cod civil, obliga inculpatul alaturi de tertul asigurator SC G.A. SA la plata sumei de 1.952 lei daune materiale si 60.000 lei daune morale în favoarea partii civile D.R. si respinge restul pretentiilor civile.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedura penala a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art. 193 alin. 1 Cod procedura penala si art. 50 din Legea nr. 136/1995, a fost obligat inculpatul alaturi de asiguratorul SC G.A. SA la plata sumei de 2480 lei cheltuieli judiciare în favoarea partii civile  D.R.

A constatat judecatoria ca, prin rechizitoriul emis la data de 26 ianuarie 2010 în dosarul nr. 8554/P/2009 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Oradea s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatului B.I., pentru savârsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa, prev. si ped. de art. 184 alin. 2 si 4 Cod penal, constând în aceea ca, în data de 05.10.2009, orele 7, în timp ce conducea autoturismul Dacia 1310, cu nr. BH-02-BIM pe str. D. Cantemir din Oradea a accidentat-o pe partea vatamata D.R. care traversa strada pe trecerea de pietoni, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 90 de zile de îngrijiri medicale.

Fiind audiat în cursul urmaririi penale, inculpatul a recunoscut si regretat comiterea faptei.

Din actele si lucrarile de la dosar, instanta de fond a retinut urmatoarele:

În data de 05.10.2009, în jurul orelor 7, inculpatul B.I. conducea autoturismul Dacia 1310, cu nr. de înmatriculare BH - 02 - BIM pe str. D. Cantemir din Oradea, având directia de mers spre str. Nufarului, rulând pe banda întâi. În momentul în care a ajuns la intersectia semaforizata cu str. Muntele Gaina din Oradea, inculpatul nu a respectat culoarea rosie a semaforului, a patruns în intersectie si a accidentat-o pe partea vatamata D.R., care traversa regulamentar strada, pe trecerea de pietoni, semnalizata si marcata corespunzator.

În urma accidentului, partea vatamata D.R. a suferit leziuni ce pot data din perioada 05.10.2009, produse prin lovirea corpului victimei de catre un autovehicul în miscare, urmata de cadere pe un plan dur al solului si care au necesitat pentru vindecare 90 de zile de îngrijiri medicale, conform raportului de constatare medico - legale nr. 3656/IIb/170 emis la 11.11.2009 de SML Bihor.

Conform buletinelor de examinare clinica si analiza toxicologica, inculpatul si partea vatamata nu au fost sub influenta alcoolului, având o alcoolemie de 0 grame la mie în sânge.

Fiind audiat în instanta, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, aratând ca se deplasa dinspre centru spre Cartierul Nufarul din Oradea pe banda de lânga acostament si înainte cu circa 3 metri de trecerea de pietoni a observat ca semaforul era de culoare galbena, astfel ca a frânat dar nu a reusit sa opreasca, tragând de volan spre stânga. Astfel, a lovit partea vatamata cu oglinda retrovizoare dreapta si probabil în urma impactului a dat cu o parte a corpului în usa dreapta fata.

Totodata, inculpatul a aratat ca a vizitat partea vatamata la spital, a discutat cu medicii, i-a dat sotului acesteia 50 de lei si a încercat sa se împace cu familia acesteia, aspecte confirmate de martora L.L., propusa de inculpat (f. 29, 43).

În cursul cercetarii judecatoresti a fost audiat martorul ocular P.M., care a aratat ca în timp ce stationa la semaforul de pe str. Muntele Gaina a vazut când culoarea semaforului pentru pietoni de pe str. D. Cantemir s-a facut verde si partea vatamata s-a angajat în traversarea strazii, unde a fost lovita de un autoturism care venea pe banda de lânga acostament (f. 42).

La solicitarea partii civile, instanta a dispus efectuarea în cauza a unei expertize medico - legale de catre SML Bihor, având nr. 1473/IIi/44 din 12 mai 2010 si 2282/IIh/1 din 8 iulie 2010, prin aceasta din urma fiind mentinute concluziile primei expertize.

Ambele expertize au pastrat numarul de 90 de zile de îngrijiri medicale si au stabilit ca interventiile chirurgicale au legatura de cauzalitate cu accidentul de circulatie în cauza. La obiectivele fixate de instanta, ultima expertiza a concluzionata ca partea vatamata D.R. are capacitatea de munca usor diminuata, dar nu se încadreaza în grad de invaliditate, nu a ramas cu infirmitate si nu necesita un efort suplimentar pentru mers si îndeplinirea sarcinilor.

Totusi, cu ocazia examinarilor medico-legale, s-a retinut ca partea vatamata prezinta o deformare a gambei stânga, cu mers schiopatat la piciorul stâng, cu limitarea miscarilor în articulatia genunchiului stâng si slabirea fortei musculare a membrului superior stâng. Totodata s-a retinut ca flexia gambei stânga este posibila pâna la 90 de grade iar flexia antebratului pe bratul stâng este posibila doar la un unghi de 75 de grade (f. 41, 116).

Vinovatia inculpatului este pe deplin dovedita cu probele administrate în cauza, respectiv: declaratiile partii vatamate (f. 13 - 15 up). proces - verbal de cercetare la fata locului (f. 5 - 12), certificat medico - legal (f. 16), buletine de examinare clinica si analiza toxicologica (f. 17 - 23), proces - verbal de inspectie tehnica (f. 25), declaratiile martorului P.T. (f. 34 - 35 up) si declaratiile inculpatului (f. 30 - 33 up), precum si probele administrate în cursul cercetarii judecatoresti, analizate mai sus.

Fapta inculpatului B.I., descrisa mai sus, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de vatamare corporala din culpa, prev. si ped. de art. 184 alin. 2 si 4 Cod penal, text de lege în baza caruia instanta îl va condamna la o pedeapsa de 8 luni închisoare.

La individualizarea pedepsei, instanta de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevazute de art. 72 Cod penal, limitele de pedeapsa prevazute de lege, circumstantele reale ale comiterii faptei, respectiv traversarea regulamentara a strazii de catre partea vatamata, pe trecerea de pietoni, pe culoarea verde a semaforului, natura leziunilor provocate, numarul mare de zile de îngrijiri medicale, precum si circumstantele personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale si atitudinea de recunoastere si regret avuta pe parcursul procesului - penal.

Spre deosebire de circumstantele atenuante legale, care se aplica în virtutea legii si se impun instantei în mod obligatoriu, circumstantele atenuante judiciare, prevazute în art. 74 C. penal, sunt împrejurari de fapt care numai raportate la fapta concreta, la ansamblul împrejurarilor în care aceasta a fost comisa si la persoana inculpatului, pot dobândi, prin apreciere, valente atenuante. Împrejurarile susceptibile de a constitui circumstante atenuante sunt realitati obiective care, atunci când exista, nu pot fi ignorate; dar, constatându-le, instanta nu este obligata sa le recunoasca în mod automat caracter usurator.

Recunoasterea anumitor împrejurari ca circumstante atenuante nu este însa posibila decât daca împrejurarile luate în considerare reduc în asemenea masura gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizeaza favorabil  de o asemenea maniera persoana faptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se întrevede a satisface, în mod concret, imperativul justei individualizari a pedepsei.

În speta, faptul ca inculpatul nu are antecedente penale si a recunoscut comiterea faptelor, împrejurari care ar putea avea o aptitudine potentiala de a constitui circumstante usuratoare, nu au fost recunoscute ca atare, întrucât raportat la natura infractiunii comise, la circumstantele reale ale comiterii acesteia, natura leziunilor si numarul mare de zile de îngrijiri medicale, le este anulata valoarea atenuanta, ele nefiind suficient de semnificative pentru a determina stabilirea pedepsei sub minimul special. A retinut prima instanta ca, de altfel aceste aspecte au fost avute în vedere la individualizarea pedepsei, aplicându-i-se o pedeapsa  spre minimul special.

În baza art. 71 alin 2 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II - a si lit. b Cod penal,  cu titlu de pedeapsa accesorie.

Având în vedere gradul de pericol social concret al infractiunilor comise, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, atitudinea sincera, vârsta inculpatului, caracterizarea de la locul de munca, instanta de fond a apreciat ca scopul pedepsei aplicate se poate realiza si fara executarea efectiva a pedepsei în regim de detentie, motiv pentru care în baza art. 81 si art. 71 alin. 5 cod penal va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicate pe o durata de 2 ani si 8 luni ce va constitui în baza art. 82 cod penal, termen de încercare pentru inculpat.

În baza art. 359 Cod procedura penala i s-a atras atentia condamnatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal.

S-a retinut ca partea vatamata D.R. s-a constituit parte civila în cauza cu suma de 20.000 lei daune materiale si 200.000 lei daune morale.

La solicitarea acesteia au fost audiate pe latura civila a cauzei martorele K.G. si K.E., care au aratat ca anterior accidentului, partea vatamata lucra la o fabrica de confectii, având un salariu de 600-650 lei lunar, iar dupa accident nu s-a mai putut angaja întrucât schiopateaza si nu poate ridica mâna stânga. Totodata, martorele au aratat ca partea vatamata nu mai poate sa faca treburile gospodaresti si are frecvent dureri mai la picior, iar pe strada îi este foarte frica, evitând trecerile de pietoni si cautând pasaje subterane (f. 78 - 79).

În ce priveste daunele materiale,  instanta de fond a apreciat ca dovedita suma de 1952 lei, reprezentând: 152 lei contravaloarea certificatului medico - legal si a celor doua expertize (f. 16 up si f. 40, 114 dos. instanta) si 1800 lei lipsa salariului de 600 lei lunar, pe perioada celor 90 de zile de îngrijiri medicale (600 lei x 3 luni), astfel ca, în baza art. 14, art. 346 C. pr. pen. si art. 998 - 999 Cod civil, va obliga inculpatul alaturi de tertul asigurator SC G.A. SA, la plata acestei sume în favoarea partii civile.

În ce priveste daunele morale solicitate, instanta de fond l-a obligat pe  inculpatul alaturi de tertul asigurator SC G.A. SA, la plata sumei de 60.000 lei, suma pe care instanta o considera suficienta pentru a acoperi prejudiciul nepatrimonial suferit de partea vatamata si care este justificata raportat la împrejurarile comiterii faptei, importanta valorilor lezate si masura în care au fost lezate aceste valori, natura leziunilor, numarul de zile de îngrijiri medicale si faptul ca partii vatamate i-a fost afectata în mod negativ participarea la viata sociala si de familie, comparativ cu situatia anterioara vatamarii produse prin faptele inculpatilor, aspect ce rezulta atât din considerente expertizelor medico - legale, cât si din declaratiile martorelor K.G. si K.E.

Instanta de fond a respins restul pretentiilor civile ca nejustificate.

În baza art. 14, art. 346 Cod procedura penala si art. 998-999 Cod civil, s-a dispus obligarea inculpatul alaturi de tertul asigurator SC G.A. SA la plata sumei de 4.230,23 lei plus majorari de întârziere pâna la data platii efective în favoarea Spitalului C.J.U.O. Instanta apreciaza ca majorarile de întârziere nu incumba numai inculpatului, întrucât obligatia de plata revine si societatii de asigurare, care putea face plata acestora.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal, au declarat recurs partea civila D.R., tertul asigurator si inculpatul B.I., apreciind-o ca fiind netemeinica si nelegala.

Prin recursul declarat, partea civila D.R. a solicitat sa se caseze sentinta sub aspectul acordarii daunelor morale ce i-au fost acordate, solicitând majorarea acestora.

A aratat partea civila ca, desi în urma accidentului, nu a fost încadrata într-un grad de invaliditate, a suferit multiple leziuni, în urma carora nu-si mai poate folosi în mod optim membrele si ca a avut un numar de 390 de zile de îngrijiri medicale.

Tertul asigurator, prin recursul declarat, a solicitat sa se înlature obligarea sa, alaturi de inculpatul recurent, la plata majorarilor de întârziere în favoarea partii civile intimate si sa se reduca daunele morale ce i-au fost acordate partii civile.

Prin recursul declarat, inculpatul recurent a solicitat casarea sentintei, în principal în sensul de a se dispune achitarea sa, conform art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b/1 Cod procedura penala, iar în subsidiar în sensul de a se reduce pedeapsa ce i-a fost aplicata, ca urmare a retinerii în favoarea sa a circumstantelor atenuante, carora instanta de fond, desi le-a retinut, nu le-a dat eficienta.

Cu privire la latura civila a cauzei a solicitat sa se reduca daunele morale ce i-au fost acordate partii civile, pe care le-a apreciat ca fiind prea mari.

Examinând sentinta prin prisma motivelor de recurs invocate, cât si din oficiu, potrivit dispozitiilor art. 385/6 si art. 385/14 Cod procedura penala, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevazute de art. 385/9 Cod procedura penala, curtea a constatat ca aceasta este netemeinica si nelegala, iar recursurile declarate în cauza sunt în parte fondate, pentru considerentele ce vor fi arata în cele ce urmeaza.

Astfel, prima instanta a retinut în mod corect starea de fapt si a stabilit vinovatia inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate, dând faptei comise de catre acesta încadrarea juridica corespunzatoare.

De altminteri, inculpatul recurent nu a contestat starea de fapt, solicitând doar sa se dispuna achitarea sa, în temeiul dispozitiilor art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b /1 Cod procedura penala or,  nici într-un caz nu se poate retine ca fapta acestuia, care, ca urmare a faptului ca nu a respectat culoare rosie a semaforului, a patruns în intersectia si a accidentat-o pe partea civila, care traversa regulamentar strada, pe trecerea de pietoni, semnalizata si marcata corespunzator.

Totusi, curtea a dat eficienta circumstantelor atenuante prevazute de art. 74 lit. a si c Cod penal, respectiv conduita buna ante si postinfractionala acestuia si, pe cale de consecinta, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedura penala, se va admite recursul inculpatului si, în urma retinerii acestor circumstante, în raport de art. 76 lit. d Cod penal, va reduce pedeapsa ce i-a fost aplicata inculpatului recurent de la  luni închisoare la 3 luni închisoare, stabilind un termen de încercare de 2 ani si 3 luni, stabilit conform art. 82 Cod penal.

Curtea a apreciat  ca aceasta pedeapsa corespunde sub aspectul naturii si duratei sale, gravitatii faptei, pericolului social pe care îl prezinta persoana inculpatului recurent si aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenta sanctiunii penale.

În ceea ce priveste latura civila a cauzei, curtea a constatat  ca în mod corect prima instanta a stabilit cuantumul daunelor materiale, sub acest aspect, de altminteri, hotarârea nefiind recurata.

În ceea ce priveste daunele morale acordate de prima instanta partii civile recurente, curtea a retinut  ca acestea nu sunt în masura sa realizeze o reparare echitabila a prejudiciului ce i-a fost produs prin fapta inculpatului recurent.

Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral se stie ca aceasta nu este supusa unor criterii legale de determinare. Cuantumul daunelor morale se stabileste prin apreciere, ca urmare a aplicarii de catre instanta a criteriilor referitoare la consecintele negative suferite de cel în cauza, atât în plan fizic, cât si psihic - cum este cazul în speta, importanta valorilor lezate, masura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, precum si masura în care este afectata situatia familiala, profesionala si sociala.

S-a mai retinut  ca, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sub subordonate conditiei aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila, corespunzatoare prejudiciului real si efectiv produs partii civile.

De asemenea, trebuie sa exista o proportionalitate între suferinta provocata, care, desi nu poate fi cuantificata, poate fi cel putin estimata, evaluarea neputând fi una pur subiectiva ori de natura a duce la o îmbogatire fara just temei.

Potrivit reglementarilor Consiliului Europei referitoare la repararea daunelor morale adoptate cu ocazia Colocviului de la Londra în perioada 21-25 iulie 1969, dauna morala consta în prejudiciul care nu se preteaza unei evaluari pecuniare si are drept scop de a da o compensare sau satisfactie victimei.

Referitor la întelesul notiunii de prejudiciu moral, acesta, în opozitie cu paguba materiala, nu înseamna o diminuare a patrimoniului partii vatamate, excluzând orice dauna de ordin patrimonial, prin el aducându-se atingere valorilor cu continut nepatrimonial care caracterizeaza personalitatea umana, în speta putând vorbi despre praetium doloris (pretul durerii), în urma producerii de catre inculpatul recurent a accidentului, partea civila recurenta prezentând o deformare a gambei stângi, cu mers schiopatat la piciorul stâng, cu limitarea miscarilor în articulatia genunchiului stâng si slabirea fortei musculare a membrului superior stâng. De asemenea, flexia gambei stânga este posibila pâna la 90 de grade iar flexia antebratului pe bratul stâng este posibila doar la un unghi de 75 de grade.

Desi aceasta suferinta nu poate fi cuantificata în bani, curtea apreciaza ca suma de 60.000 lei, acordata de prima instanta nu este în masura sa-i asigure partii civile recurente o compensare justa si echitabila pentru pierderile suferite, sens în care sub acest aspect, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedura penala, se va admite recursul partii civile, iar sentinta va fi casata si modificata în sensul ca se va majora cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul recurent alaturi de tertul asigurator de la 60.000 lei la 90.000 lei.

De asemenea, este fondat si recursul tertului asigurator sub aspectul obligarii sale alaturi de inculpatul recurent la plata majorarilor de întârziere aferente sumei de 4.230.23 lei în favoarea partii civile intimate Spitalul C.J.U.O.

Curtea a retinut ca desi în mod corect s-a dispus obligarea inculpatului recurent atât la plata despagubirilor cât si a dobânzilor legale (în raport de dispozitiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 si ale OG nr. 9/2000) în favoarea partii civile intimate, în mod gresit s-a dispus obligarea tertului asigurator si la plata dobânzii legale aferente debitului, calculata pâna la data achitarii integrale a acestuia, alaturi de inculpatul intimat.

Astfel, potrivit art. 9 din Legea nr. 136/1995, prin contractul de asigurare, asiguratorul se obliga ca, la producerea riscului asigurat, sa plateasca asiguratului beneficiului asigurarii sau tertului pagubit despagubirea, denumita indemnizatie, rezultata din contractul de asigurare în limitele si la termenele cuvenite, iar potrivit art. 50 din aceeasi lege, despagubirile se acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plateasca cu titlul de dezdaunare si cheltuieli de judecata persoanelor pagubite prin vatamare corporala sau deces, precum si prin avarierea ori distrugerea de bunuri.

Potrivit art. 42 din aceeasi lege, drepturile persoanelor pagubite se vor exercita împotriva celor raspunzatori de producerea pagubei dar se pot exercita si direct împotriva asiguratorului de raspundere civila, în limitele obligatiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare, iar potrivit art. 35 alin. 1 teza a II-a din Ordinul nr. 5/2010 a Comisiei de supraveghere a asigurarilor, despagubirea se plateste de catre asiguratorul RCA în maxim 10 zile de la data la care asiguratorul a primit o hotarâre judecatoreasca definitiva cu privire la suma de despagubire pe care este obligat sa o plateasca si, conform art. 37 din acelasi ordin, doar în cazul în care asiguratorul RCA nu îsi îndeplineste obligatiile în termenele prevazute la art. 36, se aplica o penalizare de 0,1 %, calculata pentru fiecare zi de întârziere.

Astfel, conform art. 2 din OUG nr. 9/2000 dobânda se datoreaza doar în cazul în care este prevazuta de lege sau contract. Or, în prezenta cauza, conform dispozitiilor art. 50 si 55 din Legea nr. 136/1995, asiguratorul are obligatia de a plati despagubirile de la data individualizarii acestora prin hotarâre judecatoreasca si numai în masura în care s-a produs culpa asiguratului în producerea accidentului.

Legea nu permite societatii de asigurari sa plateasca în numele asiguratului nicio suma de bani pâna la stabilirea culpei acestuia printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva.

Conform art. 55 din Legea nr. 136/1995, societatea de asigurare este obligata sa plateasca asiguratului, adica în speta inculpatului intimat, orice suma de bani achitata de acesta persoanelor pagubite în situatia în care îsi produce efectele contractul de asigurare, adica la data stabilirii culpei asiguratului în producerea evenimentului respectiv.

Nimic nu împiedica asiguratul (inculpatul intimat) sa plateasca cheltuielile de spitalizare partii civile intimate, fara nicio majorare, iar ulterior sa le recupereze de la societatea de asigurare.

Esential în transarea unei asemenea probeleme este culpa cu privire la plata cu întârziere a debitului. Or, asiguratorul nu are nicio culpa în acest sens, deoarece, din coroborarea textelor mai sus aratate rezulta ca asiguratorul plateste despagubirile în termen de maxim 10 zile de la data la care a primit o hotarârea judecatoreasca definitiva, în aceste conditii, nu este echitabil si nici corect sa fie obligat la plata dobânzii legale aferente sumei pe care inculpatul recurent urmeaza sa o achite cu titlul de despagubire partii civile intimate Spitalului C.J.U.O., alaturi de tertul asigurator.

Evident, stabilindu-se vinovatia inculpatului recurent, s-a stabilit pe cale de consecinta si culpa acestuia cu privire la plata cu întârziere a cheltuielilor de spitalizare, deoarece acesta avea obligatia potrivit dispozitiilor legale, sa achite aceste despagubiri imediat ce acestea au fost pricinuite, datorita faptei sale.

Domenii speta

Spete similare