Acordarea daunei materiale în temeiul Legii 221/2009.

Sentinţă civilă 747 din 29.04.2013


Prin acţiunea introdusă pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 503/110/2012, reclamanta C.A. a chemat în judecată pe pârâţii  Guvernul Românie - Direcţia Pentru Coordonarea Aplicării Legii Nr.10/2001 şi Statul Român prin M.F.P. solicitând instanţei acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral şi daune materiale.

În motivarea acţiunii, reclamantă arată că:

Tatăl său, Ţ.G., decedat in anul 1980, a fost condamnat pe teme politice prin sentinţa 106/15.05.1959  la 25 ani munca silnica, 10 ani degradare civica si confiscarea totala a averii. A fost arestat la data de 16.12.1958 şi eliberat la data de 22.06.1964 din Penitenciarul Botoşani. A efectuat 5 ani, 5 luni si 25 zile de detenţie.

Pentru confiscarea averii, dosarul a fost întocmit conform Legii 10/2001, se afla spre soluţionare din anul 2003 la Guvernul României (Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţii) şi înregistrat sub nr. 11422/CC.

Nici până în 2012  nu a fost încă repartizat la vreun evaluator, aşa după

cum reiese din adresa RG 5212/L10/1452/14.02.2011.

În dovedire, reclamanta a depus înscrisuri: sentinţa de condamnare nr.106 din 15 mai 1959 pronunţată de Tribunalul Militar al Regiunii a- II-a Militară Bucureşti, Colegiul de fond în dosarul nr.1099/1959 ;biletul de ieşire din detenţie nr.3864/1964 eliberat de Penitenciarul Botoşani, actul său de naştere ,

actul său de căsătorie, actul de deces al tatălui său, numitul Ţ.G., adresa nr. RG/5212/L10/1452/14.02.2011 emisă de  Guvernul României - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru coordonarea aplicării Legii nr.10/2001.

Cadrul procesual iniţial fixat prin cuprinsul cererii de chemare în judecată a fost modificat la termenul din 23.04.2012, când reclamanta, prin apărător a precizat că înţelege să se judece exclusiv în contradictoriu cu pârâtul  Statul Român prin M.F.P. şi a cuantificat daunele solicitate la suma de 150 000 lei pentru daunele morale şi 200 000 lei pentru despăgubirile materiale.

Bunurile confiscate prin procesul verbal din 8.08.1959 pentru care se solicită acordarea de despăgubiri materiale  au fost indicate de către reclamantă ca fiind: o casă de locuit, dependinţe, beci, hambar (fila 144 dosar instanţă). 

În conformitate cu prevederile art.4 al.3 din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, instanţa a solicitat CNSAS dosarul în care a fost pronunţată condamnarea autorului reclamantei, numitul Ţ.G., document aflat la filele 53-158 dosar instanţă.

Pârâtul  Statul Român prin M.F.P. a formulat întâmpinare invocând excepţiile inadmisibilităţii capetelor de cerere referitoare la acordarea daunelor morale şi a celor pentru bunurile imobile confiscate.

Apreciind că nefinalizarea procedurilor privind acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr.10/2001 la data promovării prezentei cauze deschide reclamantei calea unei acţiuni pentru obţinerea de despăgubiri în baza Legii nr.221/2009, instanţa a respins  excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere referitor la acordarea daunelor materiale pentru bunurile imobile confiscate ca urmare a condamnării pe nedrept.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Reclamanta C.A. este descendent gradul I a numitului Ţ.G. (decedat la 25.06.1980).

Prin sentinţa civilă nr.106/15.05.1959 pronunţată de Tribunalul Militar al regiunii a II a Militară Bucureşti autorul reclamantei a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică şi 10 ani degradare civică cu confiscarea totală a averii pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzute de art.209 pct.1 Cod penal, pedeapsă redusă la 6 ani închisoare corecţională prin Decizia nr.16/1963 a Plenului Tribunalului Suprem al R.P.R.

Conform procesului verbal  de confiscare încheiat la 8.08.1959 (fila 40), în baza sentinţei penale de condamnare, autorului reclamantei i-au fost confiscate următoarele bunuri imobile: o casă de locuit compusă din 2 camere şi o sală construită din lemn şi pământ în camere având duşumea acoperită cu draniţă, un hambar de circa 6 m lungime având dotarea un coşer şi o magazie acoperite cu draniţă, un beci de piatră, un grajd de vite cu două camere acoperit cu draniţă.

Asupra excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere referitor la acordarea daunelor morale instanţa reţine că :

Conform art.5 lit. a) din Legea nr.221 din 2 iunie 2009, privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989:” Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art.4 alin.(4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.”

Prin Decizia nr.12/2011 din 19/09/2011, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr.789 din 07/11/2011 privind recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat:

„Stabileşte că, urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr.1.358/2010 şi nr.1.360/2010, dispoziţiile art.5 alin.(1) lit. a) teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.”

În aplicarea deciziei menţionate, obligatorii conform art.3307 Cod procedură civilă, instanţa, constatând că la data pronunţării prezentei hotărâri nu mai există  temeiul  juridic în baza căruia reclamanta şi-a fundamentat capătul de cerere referitor la acordarea daunelor morale, va admite excepţia inadmisibilităţii şi va respinge cererea privind acordarea daunelor morale în temeiul acestei excepţii.

În ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor materiale, conform art. 5 al.1 lit. b :” Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare.”

Conform adresei nr. RG/5212/L10/1452/14.02.2011 emisă de Autoritatea Naţională pentru restituirea proprietăţilor (fila 8) procedura administrativă privind soluţionarea notificării pe care reclamanta a depus-o în temeiul Legii nr.10/2001 pentru restituirea/obţinerea de despăgubiri pentru bunurile confiscate în temeiul sentinţei penale de condamnare a tatălui său nu este finalizată, la această autoritate fiind în lucru dosarul ce conţine Dispoziţia nr.12/2006 emisă de Primarul comunei O. prin care se respingea cererea de restituire în natură a imobilelor ce au făcut obiectul notificării  nr.211/2001 şi se propun acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr.247/2005.

Astfel, se constată că după 12 ani de la data notificării şi 7 ani de la data emiterii Dispoziţiei Primarului comunei O., reclamanta nu a obţinut despăgubirile cuvenite pentru bunurile imobile confiscate autorului său, cererea sa urmând a fi satisfăcută în baza Legii nr.221/2009, cu atât mai mult cu cât acordarea de despăgubiri în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) atrage încetarea de drept a procedurilor de soluţionare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare (art.5 al.5 din Legea nr.221/2009).

Pentru considerentele expuse, instanţa va admite capătul de cerere referitor la acordarea de despăgubiri reprezentând doar echivalentul  bunurilor imobile confiscate conform procesului verbal din 8.08.1959 şi solicitate de către reclamantă prin înscrisul aflat la fila 144, nu şi pe cel al bunurilor mobile evaluate de către expert: casă cu dependinţe, hambar (coşer şi 1 magazie), beci şi grajd, reţinând ca valoare totală a acestor despăgubiri suma de  95.155 lei stabilită prin expertiza H.C.

Instanţa va reţine această valoare ca reprezentând valoarea despăgubirilor şi nu cea indicată de către pârât în cuprinsul raportului de expertiză extrajudiciară, evaluarea acestor bunuri făcându-se în mod corect de către expert la valoarea de piaţă a imobilelor în aplicarea prin analogie a art.10 al.8 din Legea nr.10/2001, cuantum care, de altfel, se apropie de cel indicat de pârât având în vedere că în expertiza extrajudiciară valoarea  imobilelor nu conţinea şi TVA-ul. 

În mod corect expertul a aplicat coeficientul de reducere de 10% pentru proces pe rol având în vedere metoda de evaluare prin care s-au stabilit despăgubirile - valoarea de piaţă, astfel încât sub acest aspect nu pot fi reţinute nici obiecţiunile reclamantei la raportul de expertiză.

Admiterea capătului de cerere referitor la acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul bunurilor imobile confiscate atrage şi aplicarea prevederilor art.274 Cod procedură civilă privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată solicitate şi dovedite a fi făcute de către reclamantă în cauza pendinte, cheltuieli reprezentând onorariu expert. Instanţa va admite excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere referitor la acordarea daunelor morale şi va respinge capătul de cerere referitor la acordarea daunelor morale ca inadmisibile.