Recurs contencios administrativ şi fiscal. anulare act administrativ. evitarea dublei plăţi a prestaţiilor familiale cetăţenilor care desfăşoară activităţi într-un stat comunitar, altul decât cel al cărui cetăţeni sunt. Regulamentul cee nr.1408/197...

SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.

Materie: RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL. ANULARE ACT ADMINISTRATIV. EVITAREA DUBLEI PLĂŢI A PRESTAŢIILOR FAMILIALE CETĂŢENILOR CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITĂŢI ÎNTR-UN STAT COMUNITAR, ALTUL DECÂT CEL AL CĂRUI CETĂŢENI SUNT.

-Regulamentul CEE nr.1408/1971;

-Regulamentul CEE nr.574/1972;

-art.2, art.11, art.12 din Ordinul 742/2007 de aprobare a Instrucţiunilor de aplicare a prevederilor  Regulamentului CEE nr.574/1972.

Decizia nr.4481/CA/10.12.2012 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a II – a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin  sentinţa nr.1082/CA/2012 pronunţată de Tribunalul Bihor , a fost respinsă ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanţii C. M. C.  şi C. I. M.  în contradictoriu cu pârâta A. J. P.  S. B.  O.

Fără cheltuieli de judecată.

Din coroborarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei, instanţa a reţinut în fapt următoarele:

Prin Decizia nr. 1268299443593/11.03.2010 s-a respins cererea formulată de reclamanţii C. M. C.  şi C. I. M.  pentru acordarea alocaţiei de stat pentru copii în favoarea minorei C. A. D. , născută la data de 22.10.2008.

Considerentele care au stat la baza deciziei atacate le-a constituit faptul că solicitantul nu locuieşte împreună cu copilul pentru care solicită drepturile, neocupându-se de creşterea şi îngrijirea acestuia; nu a realizat în ultimul an anterior datei naşterii copilului, timp de 12 luni, venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit Codului fiscal, neîncadrându-se nici în situaţiile prevăzute de art.1 al.2 din OUG 148/2005; primeşte prestaţii familiale în Italia.

Din certificatul de naştere al minorei, aflat la fila 4 dosar, rezultă că aceasta s-a născut în Italia, în localitatea Gardone Val Trompia, iar din informaţiile obţinute de către pârâtă în colaborare cu statul italian, precum şi din înscrisurile de la filele 26-27 dosar, rezultă că reclamanţii beneficiază de o alocaţie de stat pentru minora lor în cuantum de 137,50 euro/lună.

Nemulţumiţi de faptul că nu beneficiază de alocaţie de stat pentru minora C. A. D.  şi în România, reclamanţii au formulat prezenta acţiune în anulare.

Pentru evitarea dublei plăţi a prestaţiilor familiale, printre care şi alocaţia de stat pentru copii, statele europene au adoptat Regulamentul Consiliului (CEE) nr.1408/1971, precum şi Regulamentul Consiliului (CEE) nr.574/1972, regulamente care au fost aprobate de către statul român prin Ordinul nr.742/2007, odată cu intrarea României în spaţiul european. Potrivit dispoziţiilor acestui ordin, în cazul în care în statul membru de reşedinţă al membrilor de familie ai lucrătorului migrant are calitatea de lucrător migrant, statul competent cu acordarea prestaţiilor familiale devine statul membru de reşedinţă, iar dreptul la prestaţii familiale pe teritoriul statului român se suspendă sau nu se acordă.

Conform art.11 din Ordinul nr.742/2007, „(1) Lucrătorul migrant care desfăşoară o activitate în România are dreptul, pentru membrii săi de familie care îşi au reşedinţa pe teritoriul altui stat membru, la prestaţiile familiale din România, prevăzute la art. 2 alin. (1), ca şi cum aceştia şi-ar avea reşedinţa pe teritoriul ţării noastre.

(2) Dacă membrii familiei lucrătorului prevăzut la alin. (1) primesc prestaţii familiale în baza legislaţiei din ţara de reşedinţă a acestora, fără ca aceştia să desfăşoare o activitate salarială sau independentă, în aceeaşi perioadă în care lucrătorul migrant primeşte prestaţii familiale pentru acelaşi membru de familie din partea statului român, dreptul la prestaţiile familiale din statul membru în care îşi au reşedinţa membrii familiei acestuia se suspendă.

(3) În situaţia prevăzută la alin. (2), dacă valoarea prestaţiilor familiale plătite de statul membru de reşedinţă este mai mare decât cea prevăzută de statul român, atunci statul membru de reşedinţă al membrilor de familie ai lucrătorului migrant are obligaţia de a plăti diferenţa dintre nivelul cuantumului prestaţiilor acordate de statul român şi nivelul cuantumului prestaţiilor plătite pe teritoriul acestui stat.

 (4) Dacă o cerere de prestaţii nu este depusă în statul membru pe teritoriul căruia membrii de familie ai lucrătorului migrant îşi au reşedinţa, direcţiile teritoriale stabilesc dreptul la prestaţiile familiale ca şi cum aceste prestaţii ar fi acordate de primul stat membru”.

De asemenea, potrivit art.12 din acelaşi act normativ, „(1) În cazul în care în statul membru de reşedinţă al membrilor de familie ai lucrătorului migrant prevăzut la art. 11 alin. (1) unul dintre membrii de familie ai acestuia începe o activitate salarială sau independentă, statul competent cu acordarea prestaţiilor familiale devine statul membru de reşedinţă, iar dreptul la prestaţiile familiale pe teritoriul statului român se suspendă.

 (2) În situaţia prevăzută la alin. (1), dacă valoarea prestaţiilor familiale plătite de statul român este mai mare decât cea prevăzută de statul membru în care îşi au reşedinţa membrii familiei lucrătorului migrant, atunci statul român are obligaţia de a plăti diferenţa”, iar conform art.13 „(1) Lucrătorul migrant care desfăşoară în aceeaşi perioadă activităţi salariale sau independente în două state membre, dintre care una în statul membru în care îşi au reşedinţa membrii familiei acestuia şi cealaltă în statul român, beneficiază de prestaţii familiale conform legislaţiei statului membru în care membrii familiei acestuia îşi au reşedinţa. (2) În situaţia prevăzută la alin. (1), dacă valoarea prestaţiilor familiale plătite de statul român este mai mare decât cea prevăzută de statul membru în care îşi au reşedinţa membrii familiei lucrătorului migrant, atunci statul român are obligaţia de a plăti diferenţa”.

Din examinarea acestor texte de lege, rezultă indubitabil că statele europene, prin regulamentele elaborate, au urmărit evitarea dublei plăţi a prestaţiilor familiale pentru cetăţenii care desfăşoară activităţi într-un alt stat decât statul al cărui cetăţean este, scop urmărit de către reclamanţi prin promovarea acţiunii.

Referitor la invocarea de către reclamanţi a dispoziţiilor OUG 148/2005 şi ale arrt.49 din Constituţia României, conform cărora minorii beneficiază de protecţie socială fără îngrădiri şi restricţii, instanţa a constatat că aceste drepturi sociale le sunt recunoscute reclamanţilor, însă acordarea prestaţiilor familiale de două ori, respectiv atât în statul în care au migrat, cât şi în statul ai cărui cetăţeni sunt,  este nelegală.

Faţă de aceste considerente şi văzând în drept dispoziţiile Regulamentului Consiliului (CEE) nr.1408/1971 şi ale Ordinului nr.742/2007, instanţa a respins ca nefondată acţiunea formulată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen şi legal timbrat au declarat recurs reclamanţii C. M. C.  şi C. I. M.  solicitând admiterea acestei căi de atac, modificarea sentinţei şi admiterea acţiunii.

În motivarea recursului s-a arătat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, făcând o confuzie între prestaţiile familiale şi alocaţia de stat pentru copii. Urmare acestei confuzii instanţa de fond face o greşită aplicare a dispoziţiilor art.1 şi 3 din Legea nr.  61/1993 cât şi a dispoziţiilor art.49 din Constituţie.

Totodată s-a invocat faptul că sunt greşit aplicate dispoziţiile regulamentelor europene invocate de intimată, precum  şi Ordinul 742/2007.

Astfel, au arătat că nu se poate reţine că acordarea alocaţiei de stat pentru copil ar fi în contradicţie cu Regulamentul CEE nr.1408/91 şi cu Regulamentul 574/1997, deoarece aceste acte normative fac distincţie între prestaţiile familiale şi alocaţiile familiale.

Potrivit art.3 alin.3 din Legea nr.  61/1993 recurenţii consideră că alocaţia de stat pentru copii poate fi cumulată cu alte forme de susţinere a familiei.

În drept au fost invocate prevederile art.304 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată în cauză de intimata pârâtă s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 304 ind.1 Cod Procedură Civilă, Curtea de Apel Oradea a reţinut următoarele :

Minora C. A. D. este născută în Italia iar recurenţii reclamanţi au depus la dosar dovada că sunt rezidenţi ai aceleaşi ţări.

Prin înscrisul comunicat de INSTITUTO NAZIONALE PRESIDENZA SOCIALE  s-a arătat că pentru recurentul C. I.  M.  şi un copil minor a fost acordată prestaţia familială în sumă de 137,5 E pe lună, începând cu data de 22.10.2008 ( fila 13).

Ordinul nr.742/2007 pe care îşi întemeiază soluţia prima instanţă este actul normativ prin care au fost aprobate Instrucţiunile de aplicare a prevederilor Regulamentului CEE nr.1408/1971 şi ale Regulamentului CEE nr.574/1972, prin urmare susţinerea recurenţilor că acest ordin nu este aplicabil în cauză este greşită, din moment ce susţin că sunt aplicabile cauzei cele două regulamente ale CEE.

Dispoziţiile art.2 alin.4 din Ordinul 742/2007 prevăd că, în domeniul prestaţiilor familiale, prevederile Regulamentului şi ale Regulamentului de aplicare se aplică  salariaţilor sau persoanelor care desfăşoară activitate independentă care se află ori s-au aflat sub incidenţa legislaţiei din unul sau din mai multe state membre şi care sunt cetăţeni ai unora dintre statele membre , precum şi membrilor familiilor acestora.

Dispoziţiile  art.11 alin.2 din acelaşi ordin prevăd că dacă membrii familiei lucrătorului migrant prevăzut la alin.1 ( lucrătorul migrant care desfăşoară o activitate în România ) primesc prestaţii familiale în baza legislaţiei din ţara de reşedinţă a acestora, fără ca aceştia să desfăşoare o activitate salarială, în aceeaşi perioadă în care lucrătorul migrant primeşte prestaţii familiale pentru acelaşi membru de familie din partea statului român, dreptul la prestaţiile familiale din statul membru în care îşi au reşedinţa membrii familiei acestuia, se suspendă.

De asemenea prevederile at.12 stabilesc că în cazul în care în statul membru de reşedinţă al membrilor de familie ai lucrătorului migrant prev. la art.11 alin.1 unul din membrii de familie ai acestuia începe o activitate salarială sau independentă, statul competent cu acordarea prestaţiilor familiale devine statul de reşedinţă, iar dreptul la prestaţiile familiale pe teritoriul statului român se suspendă.

Prin urmare, nu pot fi acordate prestaţii familiale de două state membre, concomitent.

În speţă recurentul C. I. M.  este lucrător migrant în Italia iar membrii familiei sale sunt rezidenţi în Italia, prin urmare li se aplică legislaţia statului italian, respectiv beneficiază de prestaţie familială prevăzută de această legislaţie, deoarece Regulamentele 1408/1971 şi 574/1972 au fost adoptate tocmai pentru evitarea dublei plăţi a prestaţiilor familiale.

Prestaţiile familiale cuprind şi alocaţia de stat pentru copii, astfel cum rezultă din prevederile art.2 alin.5 din O.742/2007.

Dispoziţiile art.3 alin.3 din Legea nr.  61/1993 nu sunt aplicabile în cauză deoarece aşa cum s-a arătat recurenţilor li se aplică prevederile legislaţiei din statul de reşedinţă.

Faţă de toate aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradea, apreciind că nu subzistă nici una din criticile invocate, a respins ca nefondat recursul de faţă, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare