Despăgubiri

- 1. Acordarea salariilor compensatorii  prevăzute în contractul colectiv de muncă  urmare a concedierii colective, calculate în raport de întreaga perioadă în care reclamanta a fost angajata pârâtei.

În art.158 alin.1 din contractul colectiv de muncă s-a prevăzut că numărul salariilor compensatorii  se stabileşte în raport de „vechimea în  companie”, iar termenul de  „companie” a fost  interpretat de angajator în sensul că vizează  numai perioada ulterioară înfiinţării CN APDF SA conform HG nr.520/1998.

Reorganizarea angajatorului şi schimbarea denumirii acestuia din „regie” în „companie” nu este de natură să producă consecinţe juridice asupra numărului salariilor compensatorii acordate salariatului la momentul concedierii colective, cât timp reclamanta a desfăşurat activitate la acelaşi angajator de la momentul încheierii contractului  individual  de muncă  - 15.05.1991 şi până la momentul concedierii colective - 06.01.2015, desfăşurând aceeaşi activitate  - subinginer, iar prin HG nr. 520/1998 s-a prevăzut că s-a preluat  de către companie activul şi pasivul, precum şi salariaţii regiei.

Coroborând dispoziţiile contractului colectiv de muncă cu prevederile HG nr.520/1998, Tribunalul apreciază că, deşi art.158 din contractul colectiv de muncă face referire la „vechimea în companie”, folosirea acestui termen are un caracter general şi se raportează la forma de organizare a pârâtei la momentul încheierii contractului colectiv.

Interpretarea dată de pârâtă noţiunii de „vechime în companie” este restrictivă, Tribunal apreciind că reclamanta este îndreptăţită la plăţi compensatorii cuvenite urmare a concedierii colective pentru vechimea în muncă de 23 ani, 7 luni şi 21 de zile, calculată în raport de momentul angajării - 15.05.1991.

În art.158 alin.1 din contractul colectiv de muncă  nr.96/2013 modificat prin actul adiţional nr.2/2013 se prevedea acordarea câte unui salariu minim brut pe economie în raport cu vechimea în companie, însă angajatorul s-a raportat la salariul minim  brut pe economie de 900 lei de la data de 30.12.2014, când a fost comunicată decizia de concediere reclamantei.

În mod greşit pârâta a  avut în vedere salariul minim brut  pe economie de 900 lei, în vigoare la data de 30.12.2014 când a fost  comunicată decizia de concediere, deoarece nu acest moment trebuie avut în vedere în calculul plăţilor compensatorii, ci momentul de la care raporturile de muncă dintre părţi au încetat, respectiv  data de 06.01.2015 când salariul minim brut pe economie era de 975 lei conform HG 1091/2014,  plata compensatorie fiind acordată urmare a concedierii colective.

2.Condiţii de acordare a primelor colective, a primelor de vacanţă, a recompenselor ocazionale (8 Martie), a cheltuielilor de transport negociate prin contractul colectiv de muncă -

Tribunalul Mehedinţi  -  sentinţa  din 09.03.2016

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 04.12.2015 sub nr.  7768/101/2015 reclamanta BAE a chemat în judecată pe pârâta CN APDF SA G solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată la plata următoarelor drepturi băneşti:

1.8.477 lei reprezentând diferenţe salarii compensatorii;

2.2.070 lei reprezentând diferenţe la salariul de bază în perioada 01.01.2014 - 31.12.2014;

3. 2.200 lei reprezentând prime colective negociate prin contractul colectiv de muncă,  prime de vacanţă pentru anul 2014 şi  recompense ocazionale  (8 Martie) pe anii 2013, 2014 ;

4.1.776 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport în perioada 01.01.2013-31.12.2014;

5.sumele să fie actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective şi plata dobânzii legale aferente.

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamanta a arătat că a fost angajata pârâtei şi a desfăşurat activitate ca subinginer în cadrul Sucursalei DTS, începând cu 15.05.1991 şi până la data de 06.01.2015 când raporturile de muncă au încetat în baza art.65 alin.1 Codul muncii, conform deciziei nr. 191/29.12.2014.

Cu privire suma de 8.477 lei reprezentând diferenţe la salariile compensatorii calculate conform salariului minim brut pe economie aflat în plată la data concedierii, reclamanta a arătat că are acest drept având în vedere întreaga vechime de 23 ani, 7 luni şi 21 de zile, în care a fost angajata pârâtei.

În acest sens a precizat că raporturile de muncă au încetat în urma concedierii colective, iar în art.158 din contractul colectiv de muncă nr. 96/16.01.2013, valabil până la 31.12.2014, modificat prin Actul adiţional nr. 2, s-a prevăzut că „părţile convin ca la desfacerea contractului individual de muncă, din iniţiativa celui care angajează, în situaţia concedierilor colective, salariaţii să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată şi de o plată compensatorie, în raport cu vechimea în companie astfel : - pentru fiecare an lucrat în companie se va acorda câte un salariu minim brut pe economie”.

Potrivit acestei dispoziţii, la data încetării contractului individual de muncă, urma să primească salarii compensatorii în raport de vechimea în cadrul pârâtei, respectiv câte un salariu minim brut pe economie pentru fiecare an lucrat din cei 23 ani, 7 luni şi 21 de zile, aşa cum rezultă din carnetul de muncă şi adeverinţa nr.264/15.01.2015 eliberată de pârâtă.

 În mod greşit, prin decizia de concediere nr. 191/29.12.2014 pârâta i-a acordat salarii compensatorii numai pentru 16 ani, 2 luni şi 9 zile (vechimea sa în companie), respectiv suma brută de 14.573 lei, care a fost impozitată şi a fost plătită în 2 tranşe în decursul anului 2015.

Reclamanta a mai precizat că a fost calculată greşit suma compensatorie, deoarece s-a avut în vedere salariul minim brut pe economie de 900 lei aflat în plată în decembrie 2014, ci nu salariul minim brut de 975 lei aflat în plată la data concedierii - 06.01.2015.

Referitor la vechimea pentru care s-au calculat plăţile compensatorii, reclamanta a arătat că a fost calculată de pârâtă începând de la data reorganizării regiei autonome în companie naţională, respectiv perioada 1998 - 2015, precizând că a fost angajată cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată începând cu 15.05.1991 la RA APDF G. Această Regie, prin  HG nr. 520/1998, a fost reorganizată în CN APDF G, personalul Regiei fiind preluat prin transfer de Companie potrivit art.10 din acest act normativ, salariaţii păstrându-şi toate drepturile avute, implicit şi vechimea în muncă.

Referitor la menţionarea cuvântului „companie” în art. 158 din contractul colectiv nr. 96/2013, reclamanta a arătat că nu este una expresă, ci una firească, generică într-un contract, acelaşi cuvânt fiind folosit şi în alte articole din contractul colectiv - exemplu : art.94 alin.2 lit. d), g), h), i), art.94 alin.5.

Această exprimare nu are legătură cu vechimea salariatului, susţinându-se că la momentul concedierii, pârâta a speculat exprimarea din art.158, dându-i interpretarea şi sensul dorit, iar prin emiterea deciziei, în mod discriminatoriu, a lipsit-o de plata drepturilor cuvenite.

Faptul că interpretarea a fost dată cu rea credinţă este dovedită şi de împrejurarea că după disponibilizarea majorităţii salariaţilor, a fost încheiat un nou contract colectiv de muncă începând cu 29.04.2015 în care s-a prevăzut vechimea în unitate pentru plata salariilor compensatorii - art.153, astfel că salariaţii concediaţi au beneficiat de plăţi compensatorii calculate în funcţie de vechimea în unitate şi de salariul minim brut de 975 lei stabilit prin HG nr. 1091/2014 începând cu 01.01.2015.

Faţă de această modalitate de acordare a plăţilor compensatorii, reclamanta a susţinut că i s-au încălcat drepturile de egalitate de şansă şi tratament, fiind supusă unui tratament diferenţiat bazat pe excludere, aplicat pentru situaţii identice, ceea ce dovedeşte fapta de discriminare în sensul prevăzut de  OG 137/2000.

Referitor la suma  de 2.070 lei reprezentând diferenţe la salariul de bază în perioada 01.01.2014 - 31.12.2014 reclamanta a arătat că potrivit HG nr. 871/2013 s-a stabilit că începând cu 01.01.2014 salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 850 lei, iar începând cu 01.07.2014 este de 900 lei.

Potrivit contractului colectiv de muncă nr. 96/2013 valabil în perioada 01.01.2013-31.12.2014, coeficienţii de ierarhizare au fost prevăzuţi în anexa 5 la contract, iar la punctul II din anexă s-a prevăzut  pentru funcţiile de execuţie cu studii superioare de scurtă durată un coeficient de 1,84, fiind luat ca bază de calcul salariul minim de 800 lei, cât era în ianuarie 2013 salariul minim pe economie.

Faţă de aceste prevederi, reclamanta a arătat că  la data de 01.01.2014,  când a intrat în vigoare HG nr. 871/2013, salariul său era  de 1.472 lei , iar prin adresa nr. 2049/29.07.2014  a solicitat pârâtei modificarea salariului conform acestei hotărâri,dar nu a primit niciun răspuns.

Cu privire la suma de 2.200 lei reprezentând prime colective negociate prin contractul colectiv de muncă, prima de vacanţă pentru anul 2014 şi recompensele ocazionale (8 Martie) pentru anii 2013, 2014, reclamanta a arătat că aceste drepturi sunt prevăzute  în art.94 pct.2 din contractul colectiv de muncă nr. 96/16.01.2013 : prima de vacanţă în valoare de 700 lei brut, prime cu ocazia sărbătorilor de Paşte, Sf.Maria şi Crăciun în cuantum de 400 lei cu încadrarea în bugetul de venituri şi cheltuieli  anual, cadourile oferite …… angajatelor cu ocazia zilei de 8 Martie…, în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane, cu orice ocazie din acestea, să nu depăşească 150 lei.

Potrivit aceluiaşi contract colectiv de muncă plata acestor prime şi bonificaţii a fost suspendată prin art.156, articol care a fost abrogat integral prin Actul adiţional nr.3/2228/02.04.2014 la contractul colectiv de muncă, reclamanta apreciind că plata acestor prime colective trebuie onorată de către pârâtă, cu atât mai mult cu cât la momentul concedierii i-a fost plătită prima de vacanţă şi primele colective aferente anului 2013, fără să i se plătească, pentru acelaşi an, recompensa ocazională pentru 8 Martie şi nici primele colective, prima de vacanţă şi recompensa ocazională pentru 8 Martie aferente anului 2014.

Referitor la suma de 1.776 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport pe perioada 01.01.2013 - 31.12.2014, reclamanta a arătat că potrivit contractului colectiv de muncă, salariaţilor unităţii li s-a decontat contravaloarea abonamentelor de transport pe liniile de transport local sau au beneficiat de facilităţi de transport stabilite de conducerea societăţii. Pentru salariaţii care nu au beneficiat de nici una dintre aceste măsuri şi care s-au deplasat la serviciu cu autoturismul personal, contractele colective de muncă au prevăzut decontarea cheltuielilor de transport, dar în limita unui abonament lunar pe liniile de transport orăşenesc, prevederi pe care pârâta nu le-a respectat, în special salariaţilor de la Sucursala Turnu Severin.

A mai arătat că în anul 2010, după discuţii cu sindicatul şi conducerea unităţii, prin adresa nr. 1304/05.11.2010 pârâta a aprobat decontarea cheltuielilor de transport, însă cu rea credinţă nu au fost achitate. Ulterior, în anul 2013, deşi în art.94 alin.2 lit.g) din contractul colectiv nr. 96/2013 se prevedea această facilitate de transport pentru toţi salariaţii companiei, pârâta nu a acordat aceste drepturi.

Reclamanta a precizat că a insistat verbal pe lângă conducerea sucursalei să i se plătească c/val combustibilului, dar nu mai mult decât c/val unui abonament local, justificat de faptul că în apropierea domiciliului său nu este o staţie de la care să se deplaseze la locul de muncă cu mijloace de transport în comun.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.5, art.16 alin.3, art.39 alin.1 lit.d), art.67, art.253, art.268 lit.c), art.269 şi art.270 Codul muncii, HG 1091/2014, OG 137/2000, HG 871/2013, contractul colectiv de muncă nr. 96/2013 şi Anexa 5 la contract, OG 9/2000 coroborat cu art.1535 Cod civil .

Pârâta CN APDF SA G a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică.

Referitor la petitul privind salariile compensatorii s-a arătat că izvorul de drept pentru aceste salarii este contractul colectiv de muncă  nr.96/2013 aşa cum a fost modificat prin Actul adiţional nr. 2/5854/09.09.2013. Potrivit negocierii dintre angajator şi sindicat s-a prevăzut în mod expres că la desfacerea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, în situaţia concedierilor colective, salariaţii vor primi o plată compensatorie în raport cu vechimea în companie - art.158, rezultând că această plată compensatorie se acordă în raport cu vechimea în muncă numai în cadrul companiei, respectiv de la înfiinţarea acesteia până la momentul încetării contractului  individual  de muncă.

Aşa fiind, vechimea reclamantei în companie este de 16 ani (1998 - 2014) şi nicidecum de 23 ani cum susţine aceasta, invocându-se un presupus drept pe care nu îl motivează din punct de vedere legal.

Cu privire la petitul privind diferenţele la salariul de bază pe perioada 01.01.2014 - 31.12.2014, pârâta a arătat că potrivit HG nr. 871/2013, începând cu 01.01.2014, salariul minim brut pe ţară garantat în plată a fost de 850 lei lunar  pentru un program complet de 168 de ore în medie pe lună, iar începând cu 01.07.2014 salariul minim brut a fost de 900 lei lunar; începând cu 01.01.2015 potrivit HG nr. 1091/2014  s-a prevăzut un salariu minim brut de 975 lei lunar.

În raport de aceste prevederi şi faţă de solicitarea reclamantei, pârâta a arătat că în aceste hotărâri de guvern nu se face referire la modalitatea de calcul a salariului, ci  prevăd doar un prag minim al salariului de bază care trebuie să fie respectat de către angajator.

În cazul reclamantei s-a arătat că  salariul acordat a fost  mai mare decât minimul pe economie, aşa cum rezultă din fluturaşii de salariu pe anul 2014, fiind respectate dispoziţiile legale, cât şi prevederile art.82 alin.1,  art.85 alin.1 din  contractul colectiv de muncă  şi anexa nr. 5 la acest contract.

Referitor la plata sumelor constând în prime colective negociate prin contractul colectiv de muncă şi prima de vacanţă pentru anul 2014, precum şi recompensele ocazionale pentru anii 2013-2014 pârâta a arătat că, aşa cum recunoaşte şi reclamanta, i s-au plătit primele  colective şi prima de vacanţă pentru anul 2013, conform extrasului de cont bancar din care rezultă că în data de 29.01.2015 s-a achitat  suma de 1.341 lei aferentă anului 2013.

Pentru anul 2014 pârâta a arătat că potrivit art.94 alin.2, 3 din contractul colectiv de muncă nr. 96/2013, prima de vacanţă, primele pentru sărbătorile de Paște, Crăciun, Sf. Maria  şi  cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 Martie se acordă cu condiţia  încadrării în fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat şi în limita disponibilităţilor băneşti existente în conturi.

Referitor la bugetul de venituri şi cheltuieli  al companiei, rezultă că pentru anul 2014 a fost aprobat un buget de 12.459,11 lei, fiind realizat un buget de 9.680,95 lei, respectiv un procent de 77,70%; pentru cheltuielile de personal s-a aprobat un buget de 5.101,97 lei şi a fost realizat un buget de 6.300,37 lei,  în anul 2014 compania încheind anul financiar pe pierdere –rezultat brut profit /pierdere  – 2.478,38 mii lei.

Având în vedere faptul că s-a depăşit bugetul aprobat pentru cheltuielile cu personalul, pârâta a arătat că a existat o cauză reală şi obiectivă care a impus neacordarea primelor în anul 2014, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută în art.94 alin.2, 3 din contractul colectiv şi nici condiţia de a încheia exerciţiul financiar cu profit.

Cât priveşte suma de 1.776 lei reprezentând c/val cheltuielilor de transport pe perioada 01.01.2013 - 31.12.2014, pârâta a arătat că potrivit contractului colectiv de muncă nr. 96/2013 aceste cheltuieli se decontează pe baza documentelor justificative, iar reclamanta, deşi susţine că a solicitat aceste cheltuieli, nu a făcut dovada că a formulat o cerere  la care să anexeze documente justificative (chitanţe, facturi) , deoarece numai în aceste condiţii pot fi respectate prevederile contractului colectiv.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea susţinerilor pârâtei, arătând că izvorul dreptului privind diferenţele la salariile compensatorii este art.158 din contractul colectiv de muncă  nr.96/2013, însă  pârâta cu rea credinţă a  calculat  aceste drepturi  în raport de vechimea în companie şi având în vedere salariul brut pe economie de 900 lei aflat în plată în anul 2014 şi nicidecum vechimea în unitate şi salariul minim brut de 975 lei  la data încetării contractului individual de muncă - 06.01.2015.

Cu privire la diferenţele la salariul de bază, s-a arătat că  pârâta nu este o instituţie bugetară şi  trebuia să respecte prevederile contractului colectiv de muncă valabil în anul 2014, obligaţie impusă şi de art.40 alin.2 lit.c) Codul muncii. Salariul de bază este partea principală a  salariului ce se cuvine fiecărui salariat, diferenţele rezultând din nivelul studiilor, funcţia,  pregătirea profesională, această diferenţiere fiind făcută prin Anexa 5 la contractul colectiv, anexă în care sunt cuprinşi coeficienţii de ierarhizare pentru toate funcţiile din cadrul pârâtei.Deşi salariul minim pe economie a fost modificat, salariaţilor cu nivelul salariului aflat la coeficienţii I din Anexa 5 le-a crescut salariul la 850 lei şi ulterior la 900 lei ( pentru că altfel era sancţionată de lege), fără ca celorlalţi salariaţi să li se aplice mărirea aferentă coeficientului de ierarhizare.

În susţinerea celor arătate, reclamanta a invocat sentinţa pronunţată în dosarul nr.5576/101/2015 al Tribunalului Mehedinţi  în care  pârâta a recunoscut că datorează aceste diferenţe care nu au putut fi acordate în anul 2014 din motive financiare.

Referitor la primele negociate prin contractul colectiv de muncă, reclamanta a arătat că susţinerile pârâtei referitoare la încadrarea în bugetul de venituri şi cheltuieli nu pot fi primite, deoarece societatea este o companie din cadrul Ministerului Transportului, situaţia financiară precară fiind datorată managementului defectuos înregistrat încă din anul 2012, culminând cu măsura restructurării în anul 2014, deşi în cadrul pârâtei în anul 2014  s-au făcut angajări, au fost majorate anumite salarii şi s-au contractat serviciile unui cabinet de avocatură, invocând în acest sens apărările formulate de pârâtă în dosarul nr. 2662/101/2015 al Tribunalului Mehedinţi  .

Cu privire la cheltuielile de transport, reclamanta a arătat că acest drept a fost prevăzut în toate contractele colective în vigoare în perioada în care a fost angajata pârâtei , iar  prin înscrisurile depuse la dosar a făcut dovada că a solicitat respectarea acestui drept, că iniţial s-a aprobat plata în limita unui abonament local, însă ulterior, cu rea credinţă, nu s-a mai efectuat plata.

Pârâta a depus la dosar  note de şedinţă  prin care a arătat că potrivit art.21 Cod fiscal din fondul special de 2% , se pot plăti alte drepturi salariaţilor ( cadouri de 1 iunie pentru copii, 8 Martie, etc.), însă din fişa de cont pentru luna decembrie 2013, acest fond special prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2013 a fost cheltuit în mare parte pe ajutoarele privind  decesele în familie, motiv pentru care nu s-au putut achita şi celelalte recompense ocazionale - cadouri de 1 iunie şi pom Crăciun – pentru anul 2013.

De asemenea, a arătat că reclamantei i-a fost achitată suma pentru prima de 8 Martie 2013 potrivit raportului de activitate cont emis de Raiffeisen Bank  cu nr. 20/27.02.2013, iar cu privire la acordarea acestor prime pentru anul 2014, a arătat că în bugetul de venituri şi cheltuieli  pentru acest an sumele acordate cu titlu de prime au fost mult mai mici, motiv pentru care nu s-au acordat.

Referitor la salariile compensatorii, pârâta a arătat că a au fost calculate în raport de salariul minim brut pe economie în valoare de 900 lei în vigoare la data comunicării deciziei de concediere-30.12.2014, iar cu privire la diferenţele la salariul de bază pentru anul 2014, a precizat  că reclamanta a fost salarizată cu 1.472 lei/lună, salariu care este mai mare decât  salariul minim pe economie.

La termenul de judecată din data de 28.01.2016, din oficiu, s-a luat o declaraţie  reclamantei referitor la petitele acţiunii, aceasta arătând  că nu mai are nicio pretenţie referitor la primele colective pe anul 2013 prevăzute în contractul colectiv de muncă, fiindu-i  plătită şi recompensa ocazională de 8 Martie, precizând că menţine celelalte petite din acţiunea introductivă.

Analizând acţiunea în raport de probatoriul administrat în cauză, Tribunalul constată şi reţine următoarele:

Reclamanta BAE a fost angajata pârâtei CN APDF SA G şi a desfăşurat activitate ca  subinginer  în cadrul Sucursalei DTS  până la data de 06.01.2015, când contractul  individual  de muncă  i-a încetat în baza art.58, art.65, art.67 şi art. 68 Codul muncii, urmare a concedierii colective dispusă prin decizia nr.191/2014.

Prin acţiunea dedusă judecăţii aşa cum a fost precizată, reclamanta solicită să fie obligată pârâta la plata următoarelor drepturi: diferenţe salarii compensatorii calculate pentru toată vechimea în unitate în raport de salariul minim brut pe economie la data concedierii - 06.01.2015, diferenţe la salariul de bază calculate în raport de salariul minim brut pe economie în perioada 01.01.2014 - 31.12.2014, prime colective negociate prin contractul colectiv de muncă, prima de vacanţă şi recompense ocazionale (8 Martie) pe anul 2014, contravaloarea cheltuielilor de transport în perioada 01.01.2013 - 31.12.2014, sume care să fie actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi plata dobânzii legale aferente acestor drepturi.

Analizând solicitările reclamantei, Tribunalul reţine că aceasta a fost angajată la data de 15.05.1991 ca subinginer la APDF G - Filiala TS, fiindu-i încheiat contract individual  de muncă pe durată nedeterminată (conform menţiunilor din carnetul de muncă şi adeverinței nr.264/15.01.2015 emisă de pârâtă).

Prin Hotărârea de Guvern nr. 520 /24.08.1998  s-a înfiinţat CN APDF SA G prin reorganizarea RA APDF G care s-a desfiinţat ( art.1 din HG  nr.520/1998)

Potrivit aceluiaşi act normativ - art.2 alin.4, art.3 - compania nou înfiinţată a preluat  activul şi pasivul fostei regii autonome şi s-a substituit în drepturile şi obligațiile decurgând din raporturile juridice ale acesteia cu terţii; personalul RA APDF G a fost preluat de CN APDF SA G, fiind considerat transferat, conform  art. 10 din HG nr. 520/1998.

În raport de prevederile HG nr.520/1998 se constată că angajatorul iniţial al reclamantei - RA APDF G - a fost reorganizat în CN APDF SA G care a preluat şi personalul regiei desfiinţate prin reorganizare, în acest sens fiind efectuate, la data de 22.10.1998, menţiuni  corespunzătoare în  carnetul de muncă la reclamantei -  poz.55.

Urmare a concedierii colective, în baza art.158 alin. 1, 2  din contractul colectiv de muncă  nr.96/16.01.2013 al CN APDF SA G reclamantei  i s-au acordat  salarii compensatorii pentru 16 ani, 2 luni şi 9 zile perioadă lucrată  în companie.

Potrivit art.158 alin 1 din contractul colectiv de muncă „ părţile convin ca la desfacerea contractului individual de muncă, din iniţiativa celui  care angajează, în situaţia concedierilor, salariaţii să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată şi de o plată compensatorie, în raport cu vechimea în companie, astfel: pentru fiecare an lucrat se va  acorda câte un salariu mediu brut pe companie, iar pentru fracţiile mai mici de un an, salariatul va beneficia de un  venit calculat proporţional  cu timpul lucrat”.

Prin  Actul adițional nr. 2 /09.09.2013 la contractul colectiv de muncă  nr. 96/2013 a  fost modificat art. 158 alin. 1 în sensul că plăţile  compensatorii  constau în acordarea câte unui salariu minim brut pe economie pentru fiecare an lucrat în companie.

 În raport de dispoziţiile art.158 alin.1 pârâta a calculat şi plătit reclamantei salariile compensatorii raport la perioada de 16 ani, 2 luni şi 9 zile lucrată în cadrul companiei, reclamanta considerând că este îndreptăţită la acordarea salariilor compensatorii calculate în raport de întreaga perioadă  în care a fost angajata pârâtei - 23 ani, 7 luni şi 21 de zile.

Cât priveşte interpretarea dispoziţiilor art.158 alin. 1, se constată că numărul salariilor compensatorii  se stabilea în raport de„vechimea în  companie”, iar termenul de  „companie ” a fost  interpretat de angajator în sensul că vizează  numai perioada  ulterioară înfiinţării CN APDF SA conform HG nr.520/1998.

Coroborând dispoziţiile contractului colectiv de muncă cu prevederile HG nr.520/1998, Tribunalul apreciază că, deşi art.158 din contractul colectiv de muncă  face referire la „vechimea în companie”, folosirea acestui termen are un caracter general şi se raportează la forma de organizare a pârâtei la momentul încheierii contractului colectiv.

De fapt, reclamanta a desfăşurat activitate la acelaşi angajator de la momentul încheierii contractului  individual  de muncă  -15.05.1991 şi până la momentul concedierii colective - 06.01.2015, desfăşurând aceeaşi activitate  - subinginer.

Faptul că, iniţial, denumirea şi forma de organizare a angajatorului era RA APDF G care ulterior a fost reorganizată  prin înfiinţarea CN APDF SA G, nu este de natură să producă consecinţe juridice asupra drepturilor cuvenite salariaţilor, cât timp compania a preluat activul şi pasivul, precum şi salariaţii regiei, conform HG nr. 520/1998.

Interpretarea dată de pârâtă noţiunii de „vechime în companie” este restrictivă, Tribunal apreciind că reclamanta este îndreptăţită la plăţi compensatorii cuvenite urmare a concedierii colective pentru vechimea în muncă de 23 ani, 7 luni şi 21 de zile, calculată în raport de momentul angajării - 15.05.1991.

Referitor la stabilirea cuantumului  plăţilor compensatorii, se constată că pârâta, în calculul acestora, s-a raportat la salariul minim  brut pe economie de 900 lei de la data de 30.12.2014, când a fost comunicată decizia de concediere reclamantei ( conform notelor de şedinţă depuse de pârâtă la filele 147-148 dosar).

Aşa cum s-a arătat, art.158 alin.1 din contractul colectiv de muncă  nr.96/2013 modificat prin actul adiţional nr.2/2013, prevedea acordarea câte unui salariu minim brut pe economie, în raport cu vechimea în companie, fără să cuprindă alte menţiuni.

În cauză, se apreciază că în mod greşit pârâta a  avut în vedere salariul minim brut  pe economie de 900 lei, în vigoare la data de 30.12.2014 când a fost  comunicată decizia de concediere, deoarece nu acest moment trebuie avut în vedere în calculul plăţilor compensatorii, ci momentul de la care raporturile de muncă dintre părţi au încetat, respectiv  data de 06.01.2015 când salariul minim brut pe economie era de 975 lei conform HG 1091/2014,  plata compensatorie fiind acordată urmare a concedierii colective.

Faţă de considerentele expuse se apreciază că reclamanta este îndreptățită la acordarea  diferenţei de salarii compensatorii calculate pentru o vechime de 23  ani, 7 luni şi 21 de zile, în raport de salariul minim brut pe economie de 975 lei la data concedierii - 06.01.2015, salarii acordate conform  art. 158 al. 1 din contractul colectiv de muncă nr. 96/16.01.2013, modificat prin actul adiţional nr. 2/09.09.2013.

Potrivit art.253 alin.1 Codul muncii „angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.

Faţă de faptul că pârâta nu a calculat corect plăţile compensatorii stabilite prin contractul colectiv de muncă, se apreciază că a produs un prejudiciu reclamantei, urmând ca suma să fie actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Reactualizarea conform indicelui de inflaţie intervenit în perioada în care aceste drepturi nu au fost plătite, reprezintă cel mai fidel prejudiciu real suferit de către reclamantă prin privarea de aceste drepturi.

De asemenea se impune şi repararea prejudiciului constând în lipsa de folosinţă a sumelor cuvenite, motive pentru care va fi obligată pârâta şi la plata dobânzii legale la data plăţii efective.

Potrivit art.1531 al.1, 2 Cod civil „Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită  de creditor şi beneficiul  de care acesta este  lipsit.”

Art. 1535 al.1 Cod civil dispune că „În cazul în care  o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii de la scadenţă până în momentul plăţii în cuantumul convenit de părţi sau  în lipsă în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.”

Natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune - daune moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată, iar a doua reprezentând  valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii – daune compensatorii.

De asemenea, indicele de inflaţie reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piaţă şi prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflaţi în circulaţie, aduşi astfel la actuala lor putere de cumpărare, iar dobânda legală  reprezintă câştigul, folosul pe care l-ar fi obţinut reclamanta din  investirea  banilor dacă  aceştia  ar fi fost plătiţi la termen.

Prin urmare, este admisibil cumulul dobânzii cu actualizarea obligaţiei cu rata inflaţiei, întrucât nu se ajunge  la o dublă reparare.

Cât priveşte petitul privind plata diferenţelor  la salariul de bază conform modificărilor salariului minim brut pe economie la care să se aplice coeficienţii de ierarhizare din Anexa 5  la contractul colectiv de muncă, pentru perioada 01.01.2014 - 31.12.2014, Tribunalul reţine că în Titlul IV din contractul colectiv nr. 96/2013  este reglementată salarizarea, iar  capitolul  II din acest titlu are ca denumire „Salariul de bază minim garantat”.

În art. 84 alin.2, 3 din contractul colectiv se prevede că „angajatorul nu poate negocia şi stabili salarii de bază prin contractul colectiv de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe ţară. Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară ”.

Se mai constată că prin HG nr.871/2013  s-a  prevăzut  că începând cu data de 01 ianuarie 2014 salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 850 lei lunar, pentru un program  complet de lucru de  168 de ore în medie pe lună, iar începând cu data de 01 iulie 2014 salariul de bază minim brut pe ţară garantat  în plată se stabileşte la 900 lei lunar, pentru un program  complet de lucru de 168  de ore.

Aşa cum s-a arătat,  art.84  din contractul colectiv de muncă  nr.96/2013 valabil în perioada în litigiu, prevedea că angajatorul nu poate negocia şi stabili salariul de bază sub salariul minim brut pe ţară.

În cauză, se constată că pârâta a respectat aceste  dispoziţii legale, deoarece salariul de bază acordat reclamantei în perioada în litigiu a fost de 1.472 lei /lună, fiind mai mare decât salariul minim brut pe ţară.

Solicitarea reclamantei în sensul calculării salariul de bază în raport de salariul de bază minim brut pe ţară la care  să se aplice coeficienţii de ierarhizare din Anexa 5  la contractul colectiv, este neîntemeiată, deoarece  HG nr.871/2013 nu face referire la modalitatea de calcul a salariului, ci prevede doar un prag minim al salariului de bază brut care să fie respectat de către angajator.

Referitor la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, Tribunalul reţine că potrivit dispoziţiilor art. 164 alin.1,2 Codul muncii salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte prin hotărâre de guvern, iar angajatorul nu poate negocia şi stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut pe ţară. Aliniatul 3 al aceluiaşi articol prevede că angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară.

Din interpretarea prevederilor art.164 alin.3 Codul muncii potrivit cărora angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară, rezultă că noţiunea de salariu de bază menţionată la alin.2 nu este identică cu cea de salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată menţionată la alin.1.

Salariul de bază este partea principală a salariului total ce se cuvine fiecărui salariat, luând în considerare de regulă nivelul studiilor, calificarea şi pregătirea profesională, importanţa postului, caracteristicile sarcinilor şi competenţele profesionale. El constituie nu numai partea fixă a salariului, ci şi element de referinţă în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaţilor.

În cauză se constată că pârâta a respectat atât dispoziţiile HG nr.871/2013, cât şi dispoziţiile contractului colectiv de muncă nr.96/2013, deoarece salariul de bază al reclamantei în perioada 01.01.2014 - 31.12.2014 a fost de 1.472 lei , având un cuantum mai mare decât salariul minim brut pe ţară în această perioadă.

Cât priveşte invocarea de către reclamantă a sentinţei nr.4262/2015 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr.5576/101/2015, se constată că a vizat litigiul dintre aceeaşi pârâtă şi altă salariată, însă soluţia s-a pronunţat în raport de poziţia exprimată de pârâtă referitor la aceste diferenţe salariale, iar în cauza de faţă petitul a fost analizat având în vedere dispoziţiile legale şi contractuale aplicabile speţei.

Referitor la petitul privind primele colective negociate prin contractul colectiv de muncă, prima de vacanţă şi recompensa ocazională (8 Martie) pe anul 2014, instanța reține următoarele:

Potrivit art.94 alin.2 din contractul colectiv de muncă  nr.96/2013 alte venituri acordate salariaţilor sunt : d) prima de vacanţă în valoare de 700 lei brut acordată proporțional cu timpul  efectiv lucrat în companie, cu încadrarea în BVC-ul anual şi se va acorda în ultima lună a anului; e) prime cu ocazia sărbătorilor de Paște, Sf. Maria şi a Sărbătorilor de Crăciun într-un cuantum de 400 lei brut, cu încadrarea în BVC-ul anual şi se va acorda în ultima lună a anului; f) cadouri oferite de angajator …angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane nu depăşeşte 150 lei .

În art.94 alin.3 se prevede că „acordarea drepturilor salariale, premiilor de merit şi a altor venituri de natură salarială se face cu încadrarea în fondul de salarii prevăzut în BVC-ul aprobat şi în limita  disponibilităţilor băneşti existente în conturi”.

Din interpretarea dispoziţiile art.94 alin.2, 3 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul companiei în anul 2014 rezultă că primele de  Paște, Crăciun, Sf. Maria, prima de vacanţă, prima  ocazională - 8 martie - se acordă cu condiţia încadrării în fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat şi în limita disponibilităţilor băneşti existente în conturi.

Din bugetul de venituri şi cheltuieli al CN APDF SA G rezultă că pentru  anul 2014 a fost aprobat un buget de 12.459,11 lei, iar  pentru cheltuielile cu personalul s-a aprobat un buget de 5.101,97 lei, fără a fi prevăzute sume pentru prime şi alte bonificaţii conform contractului colectiv (  fila 131-132 dosar).

De asemenea, în anul 2014 pârâta a încheiat anul financiar pe pierdere, conform contului de profit şi pierdere  la data de 31.12.2014 – 2.478, 376 lei ( filele 190-197 dosar).

Având în vedere categoriile de cheltuieli aprobate cu personalul rezultă că nu au fost prevăzute sume pentru plata primelor de Paște, Crăciun, Sf. Maria, prima de vacanţă, prima  ocazională - 8 martie şi faţă de faptul că anul financiar 2014 a fost încheiat pe pierdere, se apreciază că nu a fost îndeplinită condiţia prevăzută în art.94 alin.2, 3 din contractul colectiv de muncă, reclamanta nefiind îndreptăţită la plata acestor drepturi.

Cât priveşte susţinerile reclamantei referitoare la faptul că în anul 2014 pârâta a efectuat angajări şi a achiziţionat servicii juridice de consultanţă, deşi trebuia să procedeze la reducerea cheltuielilor, instanţa apreciază că nu este învestită cu verificarea acestor aspecte, iar situaţia financiară a pârâtei rezultă din actele financiar - contabile depuse la dosar - bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de profit şi pierdere pe anul 2014.

Referitor la petitul privind decontarea cheltuielilor de transport raportat la c/val unui abonament lunar pe liniile de transport orășenești  pentru perioada 01.01.2013 - 31.12.2014, Tribunalul reţine următoarele:

În Titlul IV, Capitolul IV din contractul colectiv de muncă  nr.96/2013 sunt reglementate alte drepturi băneşti, iar în art.94 alin.2  sunt prevăzute alte venituri ale salariaţilor, la lit. g) fiind menţionate „abonamente pe liniile de transport local sau de alte facilităţi de transport stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil pentru salariaţii companiei al căror domiciliu se află în localitatea  unde îşi au locul de muncă. În situaţia  în care salariaţii nu beneficiază de facilităţile de transport oferite de companie li se asigură decontarea cheltuielilor de transport pe baza documentelor justificative, dar nu mai mult decât preţul unui abonament lunar pe liniile de transport  orășenești ”.

Din interpretarea dispoziţiei contractuale rezultă că salariaţilor CN APDF G SA li se decontează cheltuielile de transport la nivelul abonamentului lunar pe liniile de transport în comun în măsura în care aceştia depun documente justificative.

În cauză se constată că în  dovedirea solicitării sale reclamanta a depus la dosar un  tabel din luna octombrie 2010 prin care salariaţii Sucursalei DTS solicitau decontarea cheltuielilor de transport, adresa nr.1009/11.02.2013 prin care SC ACS SA  comunica c/val abonamentului lunar pe liniile de transport local în TS, precum şi o factură  emisă de SC TPU D SA din luna decembrie 2014 referitoare la c/val transportului ( filele 53-55 dosar ); de asemenea, reclamanta a mai depus la dosar bonuri fiscale de combustibil din perioada 2013, 2014 ( filele 101-107 dosar).

Se mai reţine că  prin declaraţie dată  la termenul din data de  28.01.2016  reclamanta a arătat că pentru decontarea acestor cheltuieli s-au formulat cereri colective sau individuale la care s-a depus c/val bonurilor de benzină, precizând că aceste cereri nu le-a  formulat lunar .

Din adresa nr.1092/2016 emisă de pârâtă rezultă că în perioada 01.01.2013 - 31.12.2014 reclamanta nu a solicitat printr-o cerere personală sau comună decontarea cheltuielilor de transport.

Coroborând dispoziţiile contractuale care reglementează acordarea acestui drept cu probatoriul administrat în cauză, se constată că reclamanta nu s-a adresat pârâtei pentru decontarea acestor cheltuieli, solicitarea fiind formulată prin acţiunea adresată instanţei, însă  plata cheltuielilor de transport este condiţionată de depunerea documentelor justificative la angajator pentru perioada  pentru care sunt solicitate, iar în cauză această condiţie nu a fost îndeplinită.

Faţă de considerentele anterior expuse, se constată că acţiunea precizată este întemeiată, urmând să fie admisă în parte numai în ceea ce priveşte petitul privind plata  diferenţelor  de salarii compensatorii calculate pentru o vechime de 23  ani, 7 luni şi 21 de zile, în raport de salariul minim brut pe economie de 975 lei la data concedierii - 06.01.2015, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi plata dobânzii legale aferente acestei sume

În baza art. 453 al.1 coroborat cu art. 451 al.1  Cod proc. civ. va fi obligată pârâta care a pierdut procesul să plătească reclamantei cheltuielile de judecată efectuate în cauza de faţă, constând în onorariu avocat, conform chitanţei de plată anexată.

Această sentinţă a rămas definitivă prin decizia nr. 3082/09.06.2016  pronunţată de Curtea de Apel Craiova prin care au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de  reclamantă şi de pârâtă.

Domenii speta

Spete similare