Contestaţie decizie de concediere

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINTA Nr. 1596/2014

Şedinţa publică de la 29 Septembrie 2014

Obiectul cauzei:contestaţie decizie de concediere

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 14-08-2013, contestatoarea (...) a formulat, în contradictoriu cu intimata SC P. I.  SRL, contestaţie împotriva deciziei nr. (...) , solicitând anularea acesteia, reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior concedierii şi obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale majorate şi a tuturor drepturilor indexate şi actualizate ce i se cuvin până la reintegrarea efectivă, la plata a 1-2 salarii compensatorii conform CCM la nivel de ramură aplicabil, la plata a 4 zile de concediu de odihnă neefectuat şi a despăgubirilor morale în cuantum de 15000 lei,  precum şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că a fost angajata intimatei din 11-07-2007, fiind promovată până la funcţia de director de magazin. În luna august 2012, din motive personale, a intrat la sugestia intimatei în concediu fără plată, iar la reluarea activităţii în 1-11-2012 a fost încadrată pe funcţia de asistent manager, pe fosta sa funcţie fiind încadrată altă persoană. Ulterior, în aprilie 2013 a fost avertizată că va fi concediată şi apoi sancţionată disciplinar pentru neatingerea target-ului stabilit de societate, pentru ca la data de 1-07-2013 să primească informarea de concediere nr.55 datată 31-05-2013. Prin urmare, deşi în perioada de preaviz avea dreptul de a lucra doar 4 ore pe zi pentru a-şi căuta un alt loc de muncă, nu a putut beneficia de acest drept. De asemenea, a lucrat inclusiv în data de 1-07-2013 pentru a preda gestiunea. Decizia de concediere este nulă şi pentru că nu există o cauză reală şi serioasă a acesteia, reorganizare nefiind obiectivă, angajatorul neprezentând nici criteriile de selecţie a personalului, respectiv de ce a ales să păstreze un angajat mai nou în funcţie, deci fără experienţă. În consecinţă, apreciază reclamanta, intimata trebuie obligată şi la plata despăgubirilor morale ca urmare a faptului că i-a fost încălcat dreptul său la muncă, fiindu-i imputate abateri nereale şi solicitându-i-se lucruri aberante, ca de exemplu să poarte bijuterii, să facă ordine în magazin.

În drept, s-au invocat disp.art.65 C.muncii.

În dovedirea cererii, contestatoarea a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Acţiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art.270 C.muncii.

La data de 17-04-2014, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiate, arătând că decizia de concediere a fost legal emisă şi a avut la bază dificultăţile grave prin care trece societatea pe fondul crizei economice, al scăderii drastice a vânzărilor şi al acumulării de datorii către furnizori. De asemenea, concedierea contestatoarea nu a avut un caracter subiectiv, astfel cum susţine aceasta, chiar dacă anterior concedierii reclamanta a avut probleme de sănătate care au afectat în mod negativ activitatea sa, întrucât se prezenta cu un aspect fizic neîngrijit, lucru neacceptat de societate, dat fiind specificul activităţii, nu întocmea actele necesare, nu păstra curăţenie în magazin. Cu toate acestea, modificările din contractul acesteia de muncă s-au făcut cu acordul părţii şi nu au avut la bază aspecte subiective, ci externalizarea unor servicii, respectiv dificultăţile economice ale firmei. În ce priveşte solicitarea de acordare a zilelor de concediu, intimata a arătat că reclamanta nu s-a prezentat la serviciu, fiind trecută în concediu ca urmare. De asemenea, obligaţia angajatorului de a plăti salarii compensatorii nu are niciun temei contractual, actul invocat de contestatoare neputând fi identificat. Iar cererea reclamantei de acordare a daunelor morale, pe lângă faptul că este informă întrucât în motivare se referă la altă sumă, este şi nemotivată în fapt, concedierea sa neavând legătură cu persoana salariatului.

În drept, s-au invocat disp.art. 205-208 N C.pr.civ.

În susţinerea întâmpinării, intimata a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, testimoniale şi cu interogatoriu.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar la data de 15-05-2014, contestatoarea a modificat acţiunea, solicitând şi plata a două zile lucrătoare, respectiv 28-06-2013 şi 1-07-2013, precum şi proba cu interogatoriul intimatei, indicând ca temei al capătului de cerere privind salariile compensatorii contractul colectiv de muncă la nivel naţional.

La data de 8-07-2014, intimata a depus la dosar întâmpinare la cererea modificatoare, prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării acestui nou capăt de cerere, având în vedere că a fost depăşit termenul de 45 de zile în care se poate contesta decizia de concediere, iar pe fondul cererii, a arătat că ziua de 28-06-2013 a fost plătită, întrucât i-a fost achitat salariul integral pe acea lună, iar pentru ziua de 1-07-2013, când reclamanta a semnat procesul-verbal de inventariere a gestiunii, nu înseamnă că aceasta a lucrat întreaga zi.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22-09-2014, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii completării acţiunii, invocată de intimată, pentru motivele acolo arătate.

Instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine următoarele:

Contestatoarea a fost angajata societăţii intimate în baza unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată, fiind concediată în temeiul art.65 alin.1 C.muncii prin decizia nr.(...) , contestată în cauză.

Analizând legalitatea emiterii deciziei contestate, instanţa reţine că aceasta nu a fost întocmită cu respectarea tuturor cerinţelor de conţinut prevăzute de dispoziţiile imperative ale art.76 C.muncii, potrivit cărora decizia de concediere individuală pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului trebuie să conţină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea şi durata preavizului, celelalte prevederi vizând în mod exclusiv concedierile colective.

În speţă, în decizia de concediere se menţionează motivul concedierii-art.65 alin.1 C.muncii, precum şi durata şi perioada preavizului, respectiv 31.05-28.06.2013.

Însă, astfel cum a invocat reclamanta şi reiese şi din menţiunea acesteia făcută pe actul prin care i se aduce la cunoştinţă preavizul (f.10), informarea contestatoarei despre intrarea sa în perioada de preaviz a fost făcută la data de 1-07-2013, de când ar fi încetat raporturile de muncă.

În consecinţă, tribunalul reţine că menţiunile privind preavizul din decizia contestată sunt doar formale, în fapt reclamanta nebeneficiind de dreptul său prev.de art.75 C.muncii.

De altfel, toată procedura concedierii a fost respectată doar formal, întrucât actele emise de intimata au fost comunicate reclamantei tardiv, făcând ca drepturile salariatului să fie iluzorii.

Astfel, deşi raporturile de muncă au încetat în fapt la 1-07-2013, aspect necontestat de niciuna dintre părţi, decizia de concediere a fost comunicată reclamantei abia la data de 11-07-2013, ignorându-se disp.art. 77 C.muncii, potrivit cărora decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului.

Or, la data de 1-07-2013 reclamantei abia i se comunică înştiinţarea de preaviz.

Coroborând dispoziţiile art.75-78 C.muncii, tribunalul reţine că obligaţia angajatorului de a respecta procedura prevăzută de lege pentru concediere, obligaţie  a cărei nerespectare este sancţionată cu nulitatea absolută, include şi obligaţia acordării efective a preavizului, nu numai menţionarea duratei acestuia în decizia de concediere.

Iar prin preaviz se înţelege înştiinţarea salariatului despre intenţia angajatorului de a-i desface în viitorul apropiat contractul individual de muncă.

Dreptul salariatului la preaviz este un drept prevăzut de lege, la care, conform art.38 C.muncii, acesta nu poate renunţa.

De asemenea, tribunalul va verifica respectarea în speţă şi a disp.art.65 alin.2 C.muncii, potrivit cărora desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă, în situaţia concedierii pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Tribunalul deşi nu poate aprecia asupra oportunităţii măsurilor adoptate de către intimată, urmează a verifica dacă aceste măsuri îndeplinesc cerinţele impuse de art. 65 alin. 2 C. muncii, respectiv dacă sunt reale şi serioase.

Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăţi economice sau transformări tehnologice independente de buna sau reaua credinţă a angajatorului şi este serioasă când se impune din necesităţi evidente privind îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea.

Astfel, locul de muncă trebuie să fie efectiv desfiinţat din structura angajatorului, iar măsura trebuie să fie impusă de dificultăţi reale de menţinere a postului din punct de vedere economic ori de atingere a scopului pentru care funcţia respectivă s-a înfiinţat şi să fie imposibilă menţinerea postului fără pagube pentru angajator.

În cauza de faţă, intimata a depus la dosar decizia asociatului unic din 29-04-2013 prin care a fost aprobată desfiinţarea unui număr de patru posturi, fără a se individualiza şi persoanele ce ocupă aceste posturi, menţionându-se doar că se desfiinţează un post de asistent manager.

La baza luării acestei hotărâri de reorganizare a stat, astfel cum se arată în decizie, faptul că societatea intimată a înregistrat o cifră de afaceri mai mică în trimestrul I al anului 2013, prin comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2012, iar previziunile sunt tot sub nivelul anului trecut, impunându-se reducerea costurilor cu 10%, inclusiv a celor legate de personal, ţinându-se seama de referatele managerilor de departament pentru a se înlătura personalul excedentar.

În dovedirea acestor susţineri, intimata a depus la dosar doar bilanţul prescurtat pentru anul 2012 şi pentru anul 2013, din care reiese faptul că societatea intimată a înregistrat pierdere financiară în ambii ani.

De asemenea, decizia de reorganizare a fost urmată de întocmirea unei noi organigrame, nedatate, (f.66), în care nu se mai regăseşte postul contestatoarei.

În schimb, comparând organigrama înainte de concediere, respectiv cea din aprilie 2013, cu noua organigramă, instanţa reţine că, la momentul deciziei de a desfiinţa un post de asistent manager, în societate existau două astfel de posturi, iar prin decizia de reorganizare nu se menţionează criteriile de alegere a persoanei concediate.

Reclamanta apreciază că, dat fiind că avea mai multă vechime în societate, postul său ar fi trebuit păstrat, iar concedierea să o vizeze pe numita (...) , angajată la data de 19-04-2013, astfel cum rezultă din extrasul din programul Revisal depus la dosar (f.64).

Instanţa apreciază întemeiată critica reclamantei, în contextul în care se invocă disp.art. 65 C.muncii ca motiv al concedierii, respectiv o cauză reală şi serioasă a desfiinţării postului contestatoarei.

Astfel, intimata trebuie să indice criteriul obiectiv, cauza reală şi serioasă pentru care a desfiinţat postul de asistent manager al reclamantei şi nu pe cel similar al numitei (...) .

Prin întâmpinare, intimata a arătat că a ţinut cont de rezultatele economice ale punctelor de lucru unde îşi desfăşurau activitatea cei doi asistent-manageri, punctul din Mall Vitan, unde a lucrat reclamanta, fiind cel care urma a fi desfiinţat.

Însă din actele dosarului, tribunalul reţine că reclamanta a fost mutată cu puţin timp înainte de concediere de la punctul de lucru din Mall Vitan la cel din Mall Băneasa, aspect învederat de ambele părţi.

Deşi intimata susţine că punctul de lucru din Mall Vitan urma să fie închis, în cauză se depune dovada că ulterior concedierii reclamantei intimata a prelungit contractul de închiriere a spaţiului respectiv până la data de 31.01.2014 (f.58-59).

Iar la data de 27-11-2013, prin decizia nr.4 a asociatului unic, se închide punctul de lucru din Mall Băneasa (f.69).

Coroborând toate aceste elemente de fapt cu lipsa oricărei dovezi administrate de intimată cu privire la invocatele criterii de performanţă economică ce au stat la baza departajării celor două posturi de asistent manager, tribunalul reţine că la baza concedierii reclamantei nu a stat o cauză reală şi serioasă, ci un criteriu subiectiv, dat de aspectul că această salariată, pe fondul unor probleme personale, nu mai îndeplinea în mod corespunzător sarcinile de serviciu, astfel cum rezultă din sancţionarea sa disciplinară la data de 5-04-2013 (f.31-32).

Cum însă pe parcursul judecăţii, potrivit ar.79 C.muncii, angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere, tribunalul reţine în cauză că desfacerea contractului individual de muncă al contestatoarei nu respectă disp.art. 65 alin.1 şi 2 C.muncii.

Pentru toate aceste considerente, instanţa va dispune anularea deciziei de concediere, iar, potrivit art.80 alin.1 şi 2 C.muncii, va dispune reintegrarea  contestatoarei pe postul deţinut anterior concedierii şi va obliga intimata să plătească o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la momentul concedierii până la reintegrare.

Ca urmare, cererile reclamantei de acordare a drepturilor salariale aferente zilelor de 28-06-2013 şi 1-07-2013, precum şi de plată a unor salarii compensatorii pentru concediere au rămas fără obiect.

Instanţa va obliga însă intimata la compensarea în bani a 4 zile de concediu de odihnă neefectuate în anul 2013, având în vedere că angajatorul, care are sarcina probei sub cest aspect, nu a făcut dovada că reclamanta a beneficiat de aceste zile de concediu de odihnă sau că le-a compensat la momentul încetării raporturilor de muncă.

De asemenea, tribunalul va analiza şi cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata de daune morale, invocând drept prejudiciu moral umilinţa resimţită faţă de modul incorect şi batjocoritor în care a fost concediată de pârâtă, fiind lovită în demnitate, întâmpinând greutăţi şi în căutarea unui nou loc de muncă deoarece intimata dădea referinţe telefonice proaste cu privire la activitatea sa. 

În dovedirea acestor susţineri reclamanta nu a propus sau administrat nicio probă, instanţa reţinând în fapt doar aspectele vizând modul de concediere a părţii care au stat la baza anulării deciziei contestate în cauză.

Astfel, tribunalul deja a constat că intimata a încălcat dreptul reclamantei la preaviz pentru concediere şi totodată că desfacerea contractului individual de muncă al acesteia s-a făcut pentru motive subiective, pârâta încercând să disimuleze realitatea cu privire la motivele pentru care aceasta a fost concediată.

În consecinţă, instanţa reţine, făcând aplicarea art.329 N C.pr.civ., că reclamantei i-a fost cauzat şi un prejudiciu moral, constând în frustrarea resimţită ca urmare a nedreptăţii făcute de angajator, care nu a respectat drepturile minimale ale salariatului şi a acţionat cu rea-credinţă, şi, în general, în alterarea stării psihice şi fizice a contestatoarei, toate acestea creându-i în mod evident un dezechilibru emoţional.

Modul în care a acţionat pârâta denotă indiferenţa acesteia faţă de situaţia reclamantei, despre ale cărei probleme de sănătate avea cunoştinţă, aspect de natură să sporească frustarea părţii şi deci să-i cauzeze un disconfort psihic ce depăşeşte normalul.

Pentru compensarea în bani a acestor suferinţe morale, tribunalul va avea în vedere să se asigure o proporţionalitate între prejudiciu şi despăgubire, luându-se în calcul perioada scursă de la fapta pârâtei, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, respectiv măsura în care a fost afectată situaţia profesională sau socială a reclamantei.

Astfel, deşi viaţa cotidiană implică un stres inerent, în speţă, atitudinea pârâtei a convins tribunalul de faptul că angajatorul a exhibat faţă de fosta sa salariată, un comportament nu numai indiferent, ci şi dispreţuitor, creându-i acesteia un disconfort psihic ce depăşeşte limita normalului şi a acceptabilului. 

Pentru aceste motive, constatând îndeplinite condiţiile angajării răspunderii contractuale a pârâtei, respectiv săvârşirea faptei, constând în concedierea nelegală, cu intenţie, faptă ce a produs reclamantei prejudiciile morale descrise mai sus, instanţa va obliga intimata să plătească contestatoarei şi despăgubiri morale.

Tribunalul va respinge însă ca neîntemeiată cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, la dosar nefiind depusă nicio dovadă privind efectuarea unor astfel de cheltuieli în cauză de către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte contestaţia, formulată de contestatoarea (...) , în contradictoriu cu intimata SC P. I.  SRL,.

Anulează decizia nr. (...) emisă de către intimată şi dispune reintegrarea contestatoarei pe postul avut anterior concedierii.

Obligă intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta de la momentul concedierii până la data reintegrării, precum şi la compensarea în bani a 4 zile de concediu de odihnă neefectuate în anul 2013.

Obligă intimata să plătească contestatoarei suma de 5000 lei, cu titlu de daune morale. Respinge ca neîntemeiată cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.  Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29.09.2014, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

Domenii speta

Spete similare